6 august
Horoscop Pe 6 august s-au născut Alexander Fleming, Lucille Ball, Robert Michum, Cezar Ivănescu, Dan Grigore, Liviu Glodeanu, Ileana Berlogea, Cik Damadian.
În calendarul creştin-ortodox, pe 6 august, este o sărbătoare cu roşu şi cruce roşie: Schimbarea la Faţă a Domnului. Dezlegare la peşte.
Ziua de 6 august este Pobrejenie sau Obrejenie, prilej de înalta magie populara şi de obiceiuri astăzi uitate. Denumirea este, evident, de proveniență slavă, nu se mai ştie cum suna în geto-dacică. Poate "barză"?!!
Se spune că apele se răcesc şi frunzele se îngălbenesc începând cu 6 august. Se mai spune că cei care nu se împacă la această dată vor rămâne certaţi încă un an. Aviz tuturor!
Obrejenie "ceartă" se pare, din slavonă, aduce certarea celor nescultători, ocărârea lor pentru un an de zile. Un fel de blestem domestic, ţărănesc.
Dacii aveau un obicei - cam ciudat. În noaptea acestei zile se duceau la marginea pădurii şi spuneau, de mai multe ori, printr-o tigvă de lup, numele duşmanilor. Se credea că Lupul Şchiop este pe acolo şi craniul de lup avea rolul de a traduce spusele în limba lupilor. Iar, se ştie că Lupul cel Şchiop este Executorul, cel care pedepseşte prin excelenţă!
Complicat, dar a spus cineva că dacii erau simplii?
Tot de la ei este obiceiul ca în acestă zi să se ia o crăcuţă cu şapte prune şi împreună cu câteva alune adunate de fete frumoase, nudiste, se pune totul la loc ascuns. Se crede că este de leac şi aduce sănătate.
Mai este un ritual vechi de adunare a plantelor de leac, se mai ştie în unele părţi. Pentru că de la această dată toate buruienile şi florile "dau înapoi" şi se vestejesc.
Se spune, focloric, că astăzi pleacă spre sud berzele purtând rîndunelele pe spate. Cum Boeing 747 combo ducea naveta spaţială! De aceea, dacii au tras concluzia, de la berze, nu de la Boeing, că nu este bine să se plece astăzi în drumeţie lungă, pentru că te rătăceşti şi nu mai ştii drumul de întoarcere!
Dar, cine este îndrăgostit, trebuie să se uite lung după berze, ca să-i ducă dorul unde trebuie!
Peste toată acestă aglomeraţie tradiţională creştinismul a suprapus Schimbarea la Faţă a Domnului pe muntele Tabor. S-a arătat lumii în toată splendoarea Ființei de Lumină. Aşa cum această zi are două feţe, ca Ianus, una spre vară, alta spre toamnă!
Și eu o să mă întorc cu fața la astrologie, la pasiunea vieții mele, răspunzând la multe întrebări ale domniilor voastre despre serbările celților, urmare articolului meu din 1 august, despre celți. Celții, poate cel mai vechi popor paneuropean, un popor care a trăit mult timp și în jumătatea de Vest a țării noastre, și până în îndepărtata Scoție și în înverzita Irlandă.
Celții au stabilit un calendar foarte exact, prin observații permanente astrologice, cu puncte de reper solstițiile și echinocțiile. Făcând parte din natură, din imensa pădure europeană, celții au dezvoltat un zodiac cu nume de arbori, unii fructiferi, alții nu. Aleși cu mare grijă de către druizi, preoții unei religii naturale, europene, de tip arhaic, după părerea lui Mircea Eliade. Copacii au un suflet, care corespunde, rezonează cu sufletul celor născuți în perioada atribuită copacului respectiv, au stabilit druizii.
”Zodiile” celte erau în număr de 21 și anume: Stejarul, Alunul, Scorușul, Arțarul, Nucul, Plopul, Curmalul, Pinul, Salcia, Teiul, Măslinul, Castanul, Frasinul, Carpenul, Smochinul, Mesteacănul, Fagul, Mărul, Bradul, Ulmul, Chiparosul. Fiecare dintre zodii indica, fie o zi a solstițiilor sau echinocțiilor, fie o perioadă de cicrca o săptămână. Meșteșugit potrivite, se repetau cam de două ori în cuprinsul unui an.
Echinocțiul de primăvară era sărbătoarea Stejarului, solstițiul de vară, al Mesteacănului, echinocțiul de toamnă era Măslinul, iar solstițiul de iarnă, Fagul.
La 40 de zile după solstiții și echinocții, celții au stabilit niște sărbători spirituale, spiritul solstițiilor și ale echinocțiilor, care erau și repere agricole, sau pentru celebrări sociale. Repere pentru transformare, sfârșitul unui ciclu anual și începutul altuia, termene sezoniere. După cum spunea Mircea Eliade: ”Este un moment de trecere și de transformare, de la un anotimp la altul și de la o stare, către altă stare, o dată, sau începutul unui ciclu, sezonier sau anual, în același timp moartea și regenerarea timpului, ciclicitatea era o eternă reîntoarcere”. Ele se numeau: Samain, Belteine, Lammas și Imbolc. Mai au multe alte denumiri, de exemplu Samain îl cunoștem astăzi sub denumirea de Halloween.
Sunt multe de spus, dacă sunteți interesați, dați-mi de știre. Eu nu am făcut decât un foarte scurt rezumat la ceea ce ni s-a predat la curs, la Madrasse Omar Khayyam, sunt vreo cincizeci de pagini despre zodiacul druizilor, cu multe referiri la Mircea Eliade. Derek Parker, principal și șef de catedră, tutorele meu în ale astrologiei, ne-a adus un specialist în problema celților, un breton pe nume Christian-Joseph Guyonvarc'h, care, sprea bucuria mea, ne-a predat, în franceză, trei cursuri excepționale despre celți, în general și despre religia și zodiacul lor, în particular.
De fapt este impropriu să spunem ”zodiac”, adică cerc de animale, unui tip de astrologie care folosea arborii ca substitut și pretext pentru persoane, dar cred că o să supraviețuim dacă folosim termenul în continuare!
Este interesant că la 40 de zile după echinocții, de Halloween și de Belteine, este aceiași zodie: Nucul, iar după solstiții, de Lammas și Imbolc, este Chiparosul. Doi arbori de putere, cu mari puteri magice!
În această lume controversată, pentru că omoară natura, vă ofer ceea ce are mai bun, totuși, această lume, muzica de calitate. Și adevărul, adică natura. Melodia mea preferată dintre cele compuse de Enya, în interpretarea plină și profesionistă a unei complete orchestre simfonice, Taliesin Orchestra: ”The Memories of Trees” vezi https://www.youtube.com/watch?v=j429X8MXrKo.
Eu vă rog să mă scuzți, trebuie să instalez refractorul Gina și interfața de filmat în HD, cu 120/360 imagini color pe secundă. Încep Perseidele, cu un maxim de 75 de meteoriți pe oră, în noaptea de 12 august. Poate prind și un OZN? Dar, ceea ce este cel mai frumos, este începutul, așteptarea în noaptea densă și înstelată, în liniștea spațială, cu sufletul la gură să prinzi momentul observației și cu certitudinea că faci parte din natură, din cosmos, o ființă neînsemnată ca un grăunte de nisip și gigantică cât toată galaxia, în același timp. O altă certitudine: mâine este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor 6 august 2024
BERBEC Atenţie, astăzi sunt şi obstacole în calea ta! Respectă regulile de igienă. Şi vorbeşte, nu fi mai enigmatic decât trebuie, că nu o să mai înţeleagă nimeni, nimic! Nu pleca la drum lung! Cumpăra acum, mâine îţi va fi aproape imposibil! Pentru că dacă apartamentele se ieftinesc, brânza se scumpeşte! Sănătatea este în general bună. Traieşte in prezent, fii mai pragmatic şi mai realist, lasă planurile opulente şi strategiile iscusite. Lumea este mult mai primitivă decât poţi tu să-ţi imaginezi, aşa că nu complica lucrurile inutil.
TAUR O zi în care nu trebuie să fii descurajat de nerealizări sau de întîrzieri. Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni. Este posibilă o schimbare naturală, în bine, a situaţiei! Dacă eşti la munte, la mare sau în peisaje exotice îţi cresc cheltuielile proporţional cu procentul de distracţie şi plăcere. Pe de altă parte conjunctura este complexă, aspectele nefevorabile, așa că astăzi poţi avea, fie continuarea mai dificilă unei mari pasiuni, fie mari probleme în dragoste.
GEMENI Ezitările şi nesiguranţa de astăzi sunt doar reflexele unor situaţii trecute, pe cale să fie uitate, dar care încă, se pare că, mai contează. Verifică ceea ce mănânci şi bei, nu fii distrat! Pe de altă parte conjunctura astrală indică că este momentul să-ţi iei adio de la nişte planuri de vacanţă legate de un drum lung, foarte lung, probabil peste ocean. Ori viza nu iese, ori banii nu-ţi ajung, ori nu mai ai chef! Sigur, pentru un procent, că n-o să plece toţi Gemenii din România în State!
RAC Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia Racului să rezolve azi problemele legate de relaţiile cu furnizorii, cu terţii, cu autorităţile, sau cu rude mai îndepărtate. Racii artişti, şi/sau educatori, învăţători, profesori, sunt mai avantajaţi în aceasată perioadă. Poate unde sunt în vacanţă şi au scăpat de tembelisme. Nu-ti schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes. Un semn de foc iţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură, probabil un Leu generos şi mândru că poate fi de ajutor. In aceasta perioadă ai noroc. Atenţie insă, norocul este de sticlă – când incepe să stralucească, se sparge!
LEU Eşti înclinat să dai azi toată atenţia ta anturajului, celor din jurul tău. Conjunctura este favorabilă şi te bucuri de o intuţie bună. Urmează-ţi prima impresie, primul gând! Leii şi leoiacele trebuie să-şi îndrepte atenţia către asociaţi, parteneri sau colegii de la serviciu pentru ca să evite să fie traşi pe sfoară. Evită decepţiile printr-o atitudine precaută şi o bună evaluare şi verificare a detaliilor. În mod particular sunt favorizaţi nativii din zodia Leului care desfăşoară activităţi de asistenţă socială, filantropice sau religioase.
FECIOARĂ Este bine să-ţi îndrepţi atenţia către asociaţi, parteneri sau colegi, ca să nu ai decepţii. Sunt favorizaţi nativii din zodie care desfăşoară activităţi medicale şi administrative. Este o perioadă propice pentru implicare in mici sau mai mari cumpărături. Trebuie să-ţi îndreptaţi atenţia înspre activităţile simple, dar aducătoare de profit. Spatele tău, coloana, nu dă semne de bunăstare, sciatica te cam incearcă, o masea zbârnaie în cap. Numai azi, ai răbdare, şi trece doar cu răbdare! Sigur, trebuie să iei şi un calmant!
BALANŢĂ Nu-ţi pierde timpul cu amănunte nesemnificative şi oameni rudimentari. Reuşeşti doar să te enervezi degeaba! Nicio aşteptare nu poate dura la nesfârşit, astăzi poţi primi nişte veşti! Banii sunt aspectaţi favorabil. Venituri apar şi din nişte surse mai puţin obişnuite: din economii, caută în pernă, poate din dividente, poate din depozite. Cu dragostea stai ceva mai bine decât în mod obişnuit, asta nu înseamnă că pe total stai excelent.
SCORPION Vremea capricioasă te face să te iriţi repede. Excesul de energie vitală se poate traduce şi prin nelinişte, nerăbdare şi nervozitate. Ceea ce te poate face misterioas, dar şi imprevizibil! Ziua de azi este, de asemenea, favorabilă nativilor cu activităţi legate de ştiinţă, tehnică sau tehnologie. Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus, în general, pentru toţi nativii din zodie. Nu-ţi face griji, viitorul îţi este favorabil!
SĂGETĂTOR Pentru un procent din zodie e o zi bună. Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv. O anumită tensiune, fără motiv evident, te împiedică să te relaxezi. Căldura sau... gândurile? În general, trebuie să eviţi ca să pui anturajul în situaţia de a-şi arăta maximum de prostie. Banii şi veniturile, în general, sunt bine aspectate, încasările pe care le aştepţi vor veni, totuşi, este adevărat că ceva mai tarziu decat era prevazut. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, duşmanii au şi ei problemele lor aşa încât te mai slăbesc un pic. Trebuie să acorzi mai multă atenţie şi timp vieţii de familie, dacă o ai, sau relaţiilor cu prietenii.
CAPRICORN Ai mai multă libertate de mişcare şi exprimare, indică Luna. Foloseşte conjunctura să stabileşti unele lucruri între tine şi partenerii, asociaţii tăi. Clarifică problemele din timp! Afacerile personale şi cele amoroase sunt, însă, bine aspectate. Promoveaza cu curaj interesele proprii. Nu da curs propunerilor persoanelor necunoscute. Prietenii sunt evazivi şi oarecum plictisiţi, dar se văd ceva seri plăcute la orizont, aşa că fă-ţi o rezervă de odihnă şi somn.
VĂRSĂTOR Anumite trăiri nu-ţi dau pace. Evenimentele, situaţiile şi emoţiile tale sunt alternative şi o să-ţi faci un titlu de glorie ca să comunici tuturor celor din jur simţămintele tale profunde! Magnetismul personal este în creştere. O persoană, poate influentă, semn de foc sau de apă, te poate ajuta. Atenţie la solicitarea nervoasă, nu te întinde mai mult decât poţi, nici la muncă, dar nici în distracţie sau dragoste.
PEŞTI Acasă, în cadrul familiei, cuplului, găseşti ceea ce-ţi trebuie, susţinere şi iubire, ca să te refaci şi să-ţi reîncarci bateriile cu energie. Pentru cei solo este bună şi casa părintească! Astrele favorizează cât de cât pe nativii din primul decan al zodiei. Dacă eşti născut în al doilea decan al zodiei nu trebuie să aştepţi nimic bun din partea celorlalţi, astăzi trebuie să te descurci singur. Al treilea decan are mici sau mai mari probleme cu sănătatea, cu adaptarea la ritmul cotidian, în special din cauza căldurii şi a pierderii de energie.