Astăzi, cu mai mult optimism şi mai puţine ironii poţi să te simţi chiar bine. Frecventează anturajul, prietenii care te fac să te simţi confortabil. Domeniul emoţional este bine aspectat.
5 septembrie
Pe 5 septembrie s-au născut Ludovic al XIV-lea, Raquel Welch, Freddy Mercury, Tommaso Campanella, Konstantin Ţiolkovski, Alexandru Vlahuţă, Constantin Codrescu, Catinca Ralea, Claudiu Istodor, Adrian Marino.
În calendarul creştin ortodox se pomeneşte de Sf. Prooroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinţii Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Urban.
Tradiţional, în "Kalendar", pe 5 septembrie este Nunta Şoarecilor. Se spune, în popor, că cine face nuntă în această zi, sau, înainte o duminică, sau după, va avea mulţi copii, precum neamul şoricesc. (Simeon Florea Marian, preotul). Se ţine de popor, care nu lucrează după miezul zilei, ca să nu vină neamul lui roade-mult peste depozitele de grâne. (Speranţia).
"Evenimentul Zilei" din 5 septembrie 1997: a încetat din această viaţă Maica Tereza (pe numele ei laic Agnes Ganxhe Bojaxhiu, născută la 27 august 1910 în Albania); devenită la 19 ani călugăriţă, şi-a dedicat întreaga viaţă celor nevoiaşi, iar în 1949 a întemeiat Ordinul romano-catolic "Misionarele Carităţii", cu sediul la Calcutta (India).
Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru pace pe 1979.
A fost beatificată la 19 octombrie 2003, în cursul unei ceremonii desfăşurate în Piaţa Sf. Petru din Roma, în prezenţa a 300 de cardinali, care se aflau la Vatican pentru aniversarea celor 25 de ani de pontificat ai Papei Ioan Paul al II-lea, dar şi a 3.000 de săraci şi a 500 de persoane cu handicap (beatificarea este prima etapă în vederea includerii în rândurile sfinţilor Bisericii Catolice). Pe 4 septembrie 2016 papa Francisc a anunțat Sfințirea Fecioarei Tereza din Calcutta, în cursul unei ceremonii în fața a 100.000 de persoane, în Piața Sfântul Petru de la Vatican. Sursă, RADOR.
Biserica Romano-Catolică marchează la 5 septembrie ziua de pomenire a Sfintei Fecioare Tereza din Calcutta.
Oare cât bine, cât ajutor, câtă alinare a adus Sfânta Tereza? Pentru ea, avea doar un mic "păcat": îi plăcea ciocolata cu lapte, belgiană - pe care o mânca rar, încet-încet, bucăţele foarte mici, cum fac copiii săraci!
Astăzi încep școlile. Succes și spor! Astăzi o să vă povestesc despre un anume timp, când eram în școală.
Observ, cu speranţă și plăcere, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, că în jurul scrierilor mele s-au strâns cam trei-patru sute de oameni, cu care corespondez permanent.
Mă somaţi, mă rugaţi, mă mituiţi, îmi cereţi să vă împărtăşesc din cunoaşterea şi experienţa mea spirituală. Aventura vieţii mele!
Am trecut prin atâtea că mi-e ruşine să le povestesc, de frică că nu o să fiu crezut!
Este evident că scrierea unui volum este un exerciţiu de vanitate, mândrie pe care nu o am. Şi o dorinţă de a face bani, care nu mă caracterizează. Sunt un pustnic, mă interesează doar înălțarea. Nu cred că o să scriu o carte de memorii!
Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobiţi, o parte din umanitate trece, la un moment dat, în cursul vieţii, printr-o perioadă de spiritualizare. Absolut necesară ca să supravieţuiască în lumea de astăzi. Cealaltă parte, majoritatea, care nu are acest imbold, rămâne doar material de reproducere. Este importantă partea aceasta, sigur, ca orice ţine de sex, dar rămâne hormonală, rudimentară, primitivă, neapărată față de invazii psihice, un șeptel și atât. Și ei votează, nu-i așa, de aceea spun că majoritatea greșește întotdeauna!
Din experienţa mea, din ce am văzut în 54 de ţări, nevoia de spiritualizare, de ieşire din tiparul local religios şi tradiţional, se situează undeva între 20-25 de ani. Poate și un pic mai târziu.
La acea vârstă tinerii încep să-şi pună probleme serioase, de existenţă, de transcendenţă! Au o oarecare experienţă de viaţă, au avut câteva, sau mai multe amoruri, au schimbat mai mulţi parteneri şi totuşi inima le este goală, activitatea obositoare, atotputernicul ban îi striveşte, corporatismul este un corp străin, un transplant nereușit.
Nu se simt bine, pe undeva înţeleg că sistemul este duşmanul lor de moarte, care îi ucide, încet-încet, prin exploatare nemiloasă.
Unii eşuează lamentabil în cabinetul psihologului, sau al psihiatrului. Fac depresii, sau devin psihopați. Neagă impulsul către spiritualizare şi intră în categoria „material de reproducere”, alcool, droguri, violență, sex, distracție cu orice preț!
Alţii caută un model, un guru, o tehnică spirituală, poate o religie, relaxare orientală, artă şi muzică de o anumită factură, care să răspundă nevoilor sufletului, să aducă un echilibru între cele trei corpuri: material, spiritual şi energetic! Adică, Iisus, Dumezeu Tatăl şi Sfântul Duh, Amin!
Pe piaţa spirituală sunt multe oferte străine tentante: yoga, tehnici orientale, religii ciudate, societăţi secrete, ba chiar şi cluburi de extratereştrii. Dar, mai întâi trebuie să-L găsiți pe Dumnezeu!
Mai mulți dintre domniile voastre m-au întrebat, de-a lungul timpului, cum L-am descoperit pe Dumnezeu. Nu v-am răspuns. Dar, întrebarea a revenit din partea cuiva la care țin mult, din familie. Așa că o să vă povestesc cum L-am descoperit pe Dumnezeu.
Am avut o copilărie fericită, nu prin bunuri și bani, ci prin o familie numeroasă și iubitoare. De fapt, asta contează. În Obor, pe Mașina de Pâine numărul 52, lângă Fabrica de Sifoane, pe o stradă ce dădea în Colentina, dar taiată în două și închisă cu o poartă mare din lemn de stejar, acolo mi-am petrecut primii ani de viață. Am mai prins-o pe străbunica Teodora, a murit în anul 1958 la etatea de 97 de ani. Femeie aprigă, o boieroaică, jumătate din Obor se găsea pe foaia ei de zestre. Așa că a făcut cu strada ce a vrut, era pe proprietatea ei. Văduvă de război, din 1877, soțul ei, străbunicul meu, sergent, a fost primul care a trecut peste parapet, la Grivița. Au tras turcii cu tunul în el, de aproape, cu mitralii. O singură mână a mai rămas din săracul om. Adusă în București, pusă în sare, de soldații lui, foarte tinerei văduve, avea 16 ani, ca să înmormânteze creștinește ce mai rămăsese din bărbatul ei. Cam horror, dar povestea asta, spusă mereu de mamaie Teodora m-a făcut să aflu, de foarte mic, că există niște reguli, ale vieții și ale morții. Regulile astea fuseseră stabilite de Doamne-Doamne. Tot Doamne-Doamne îmi interzicea să mănânc un borcan de dulceață de vișine, odată. Cam la atâta se rezuma religia în familia noastră.
Dar, nu se înjura, se vorbea tot timpul frumos, domnea iubirea și armonia. Nu prea se mergea la biserică, cu toate că tataie era epitrop la Sf. Dumitru, și a dat bani mulți pentru parohie, dar se țineau parastasele. Familia mea a fost credincioasă, nu bigotă, în sensul că aplica creștinismul, nu făcea paradă de ceremonii și gesturi. Fiecare fată din familia mea primea, pe lângă alte prenume și frumosul prenume de Maria. Mai rar, Elena.
Tata a fost primul exemplu din viața mea a credinciosului fără de biserică. Mama nu era deloc religioasă, avea un respect față de religie și atât. Ca orice cadru medical. Din clasa întîi, mi s-a spus la școală că Dumezeu nu există, că totul este jocul și hazardul naturii. Bun, mi-am spus, atunci pot să mănânc odată un borcan de dulceață de vișine!
Marele avocat, procuror al Republicii și filatelistul de excepție care a fost Lucian Belcea, bun prieten cu tata, a avut amabilitatea să scrie câte ceva despre mine în amintirile lui. După cum scrie, eram un băiat studios, liniștit, bun exemplu pentru băiatul lui, Mihai. Și, cam atât, religia nu făcea parte din viața mea.
Dumnezeu apărea, câte odată, în viața mea, adus de unchiul, episcopul Roman, care ținea morțiș să mă facă vlădică. Adormeam în sunetul vocilor blajine ale lui și ale tatălui meu, care discutau despre câte un episod din istoria religiilor.
Dar, cum L-am descoperit pe Dumnezeu? Simplu, prin știință. Marea mea pasiune, înaintea astrologiei, a fost fizica. Și astronomia. Au rămas, alături de astrologie. La liceu am făcut parte din faimoasa clasă specială de fizică de la Liceul Dimitrie Cantemir. Curiozitatea mea și capacitatea de a acumula erau enorme. Chilueam de la școală, de la celelate materii decât fizica, și mă duceam la Biblioteca Academiei și la BCS (Biblioteca Centrală de Stat), unde rămâneam până se închidea biblioteca. Am fost verificat, în câteva rânduri, de profesorii de la Cantemir, care nu-și credeau ochilor când vedeau ceea ce studiam, matematici superioare, fizică și iar fizică, filozofie, medicină, biologie, geografie, limbi străine. Toate la un nivel și într-o cantitate de speriat. În toată această cantitate enormă de informații se găsea și Dumnezeu. Știți cum L-am descoperit? Prin constantele din fizică și chimie! Universul nu era opera oarbă și întâmplătoare a Naturii, avea un Plan, sprijinit pe niște puncte fixe, constantele fizico-chimice. Când, la termodinamică, am descoperit că la zero grade Kelvin, adică la -273,16 grade Celsius, orice mișcare încetează, că acolo este un punct terminus al Universului, am fost convins că totul are o logică superioară. Natura este Cineva! Destul de simplu, nu? Apoi l-am citit pe Spinoza și am recunoscut adevărul spuselor marelui filozof evreu. Dumnezeu este Natura, Cosmosul - este peste tot și pretutindeni! Poate să ia orice formă dorește, inclusiv cea de ființă de lumină, care este o ipostază, des întâlnită, a Lui.
Multă lume celebră și importantă este sărbătorită, sau pomenită în această zi. Eu mă opresc la Raquel Welch, care, astăzi împlinește 82 de ani și se ține foarte bine. Să-i spunem La Mulți Ani! Sex-simbol al anilor 60, a jucat în multe filme, dar două au fost importante, pentru că au fost difuzate și în Romania. ”One Million Years B.C” și ”Fantastic Voyage”. Țin să remarc că filmele de genul acesta, pe lângă acțiune, aveau și o parte, importantă, educativă, științifică. Cred că o să mă uit la Fantastic Voyage, o călătorie în corpul uman, am cam uitat amănuntele. În perioada asta a distopiei sanitare poate reușesc să aflu de ce globulele albe atacau pe exploratori! Să fie vorba numai de mărime? Bună întrebare, dar virusul Wuhan este mare, foarte mare! Trebuie să mă uit la film, îl am pe undeva...
Acum vă rog să mă scuzați, domniile voastre, mă caută cineva pe Skype, așa că o să continuăm discuția mâine, sau nu, să vedem ce o să mai aducă pisica, pentru că, mâine este, în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP 5 septembrie 2022
BERBEC Astăzi trebuie să te concentrezi pe problemele tale personale, a cam trecut vara și nu ai realizat multe din ceea ce ți-ai pus în cap. E adevărat, nu ai avut bani, dar nici chef de treabă! Ziua de astăzi este bine aspectată, mai putin in domeniul familiei, al partenerului de viaţă. Cu tact si calm poti evita gafele si discutiile in contradictoriu. Ai oarece probleme de rezolvat, la serviciu sau unde îţi desfăşori activtatea. Abordarea sistematică a situaţiei iţi furnizează datele necesare rezolvării ei. Adică mai multă ordine şi disciplină în lumea asta haotică.
TAUR Încrederea în forțele proprii și oarecare fanfaronadă te fac să promiți mai mult decât poți. Trebuie să rectifici imediat, azi, acum, nu trebuie sa dai speranțe false, sau să te faci de râs! Problema care te obsedeaza este cea a statului social. De fapt, nu vrei sa recunosti că lipsa acută a banilor te face mizantrop. Eşti intr-o uşoara pierdere de energie cauzată de oboseală şi de numeroasele decepţii şi motive de enervare. Supraveghează-ţi sănătatea şi în special alimentaţia. Mâncarea naturală, nemodificată genetic, fructele, mierea si ceaiurile din planete iti refac vitalitatea, sau cel puţin aşa circulă pe net superstiţia!
GEMENI O zi de început de săptămână, începutul școlii, care, poate fi liniștită și calmă, dacă faci compromisurile necesare. Dacă faci eforturi dietetice, suplinește tristețea regimului cu distracții culturale. Trebuie, de asemenea, să fii foarte clar în exprimarea sentimentelor. Iti poti exercita liberul arbitru luand o decizie, dar aici este comedia, nici una dintre posibilităţi nu face parte dintre optiunile tale. Este, ceea ce se numeşte, o fundătură sentimentală. Evită! Pe de altă parte, orice lucru, vorbă, faptă sau gest care pot avea o implicatie sau un aspect din domeniul legal sau al jurisprudentei. Nu semna contracte, nu incheia intelegeri, nu promite nimic nimănui.
RAC Începe școala. Ai impresia, adevărată, de fapt, că totul în jurul tău se accelerează, nemotivat. Încearcă, doar, să mimezi adaptarea la ritmul drăcesc corporatist, nu este sănătos să-l pui în practică! Conjunctura astrelor indica o intreaga telenovela cu intrigi, comploturi și lovituri de teatru. Atentie mare ce rol vrei sa joci! O zi excelentă pentru racușorul doritor de armonie care se ascunde în fiecare nativ. Cu toate că situaţia pare încordată, există o regulă a jocului, regula de aur a telenovelelor! Iti prieşte orice discutie la o cafea sau un ceai, sau, încă, îngheţată, si faci planuri pentru viitor.
LEU Începi școala prin copilul tău. Astăzi lasă-i pe cei din jurul tău să vorbească, fără să-i întrerupi. Printre prostii, frivolități și nimicuri poți să aflii și lucruri interesante, dar trebuie să ai răbdare, multă răbdare! Eşti obosit şi ţi-e lehamite. Ti-ar prinde bine un regim alimentar cu multe lichide, ceaiuri, sucuri naturale si vitamine, pentru că organismul tău se luptă cu pierderea de energie. Nu uita că sănătatea este bunul cel mai de preţ şi că nicio avere nu ţi-o poate da înapoi. Astăzi eşti avantajat mai ales în ceea ce priveşte cumpărăturile inspirate, de completare, după consumul din weekend, pe aspecte bune ale lui Mercur, din Balanță.
FECIOARĂ Ziua este favorabilă, mai puţin în adaptarea termică. Atenţie la variaţiile de temperatură și umiditate, îmbracă-te corespunzător ca totul să fie bine! Nu uita umbrela, chiar dacă e soare! Eşti prietenos şi tandru ca un caţelus binedispus. O stare minunată în care rămâi toata ziua şi de care va profita din plin anturajul tau. Totuşi, magia relatiilor sociale este cam departe de modul tău direct de abordare. Uneori te porţi ca un jandarm la aplicaţii! Vei avea câştig de cauză dacă vei adăuga şi un zâmbet şi formula: te rog frumos!
BALANŢĂ Orele dimineţii sunt cele mai bune pentru decizii inspirate, sau întâlniri importante. Trebuie să stabilești odată ceea ce este important pentru tine, drumul tău strategic, nu mai vegeta! Esti vulnerabilă, sau vulnerabi,l din cauza unei iubiri mai vechi sau a unor amintiri care te obsedează. Totuşi, ai o perioadă destul de bună pentru promovarea intereselor personale. Ai câteva prilejuri bune de afirmare şi de rotunjire a buzunarelor - nu trebuie să le scapi pentru că se apropie toamna, iata a şi venit, şi ai nevoie de mai mulţi bani. Nu sunt recomandate călătoriile lungi, mai ales cu masina sau autobuzul. Sprijinul il gasesti tot la familia ta, de acasă.
SCORPION Astăzi, cu mai mult optimism şi mai puţine ironii poţi să te simţi chiar bine. Frecventează anturajul, prietenii care te fac să te simţi confortabil. Domeniul emoţional este bine aspectat. Mare atenţie la serviciu – se întâmplă ceva – în registrul benefic. Trebuie, doar, să fii atent ca să nu pierzi prilejul. Deci, poti avea succes in profesie sau meserie, sau unde munceşti - ai mai multă energie dacât în mod normal. Un ajutor neaşteptat. Cineva din anturaj, semn de foc sau de apă te ajuta cu un scop (sau chiar dezinteresat) sa rezolvi o problemă care îţi părea foarte grea. Incearcă să reduci cheltuielile, eficient este cu procentul scumpirilor.
SĂGETĂTOR Dimineaţa, puţin mai densă, dar te descurci. Poţi să finalizezi unele lucruri întârziate, sau lăsate de alţii în grija ta. Dar, trebuie să te odihneşti mai mult, în a doua parte a zilei. Primeşti o veste care îţi confirmă o bănuială. Evită să te enervezi pentru lucruri de nimic. Sigur că este bine să nu te enervezi deloc. Dar poţi?! Orele dimineţii îţi aduc surprize, dintre care unele chiar plăcute. Poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, scurte călătorii – mai curând delegaţii. O configuraţie astrală echilibrată face ca ziua de astăzi să fie şi benefică, totuşi. Magnetismul personal este în creştere – poţi rezolva relativ uşor problemele sentimentale. Primeşti ajutorul solicitat de la rude şi prieteni.
CAPRICORN Ai vești că te-ai descurcat onorabil într-o afacere mai veche, grație doar efortului tău. Te simți motivat și îți crește încrederea în forțele proprii, dar și pretențiile pentru viitor! Evită orice decizie luată în stare emotivă. Nu începe proiecte noi, noi acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece, aproape cu siguranţă, vei fi dezamăgit de cei cărora le vei solicita ajutorul. Nu-ţi face griji prea mari, viitorul îţi este favorabil! La un moment dat lucrurile îţi par că devin mai grele, dar de fapt eşti în pierdere de energie, normală la scimbarea anotimpului. Mâncarea naturală (evită alimentele ce provin din plante mutate genetic), vitaminele cu minerale şi sucuri din fructe la care poţi adăuga ceiuri din plante româneşti te ajută să treci de această perioadă cu vitalitatea mai scăzută – sfat valabil pentru toate zodiile, că nu doar Capricornul trece de la vară la toamnă, la sezonul mai rece!
VĂRSĂTOR O zi mai puţin favorabilă în ceea ce priveşte comunicarea. Fii atent la sensul propriu al cuvintelor, vorbește clar, precis. Seara o poţi petrece în mijlocul familiei şi a prietenilor. Ceea ce s-a pierdut se va găsi. Regăseşti fie un obiect pierdut, fie ceva ce ai rătăcit, poate chiar sentimente sau trăiri. Evită incidentele domestice şi nu supralicita in discutiile cu colegii de serviciu. Fa un tur de telefoane pe la prieteni si cunoscuti. Poate aflii ceva interesant, sau macar picant. O veste bună şi una invers. Nu exagera cu tăiatul firului în patru, pentru că nu este cazul. Lucrurile sunt aşa cum le-ai văzut de prima dată. Tine-ti prietenii aproape si dusmanii si mai aproape! Dar nu ii lua in brate. Fii conventional in noile relatii cu cei care doresc sa-ti devina prieteni.
PEŞTI Ai probleme ceva mai dificile de rezolvat. Abordarea sistematică a situaţiei iţi furnizează datele necesare rezolvarii. Dacă vezi că nu te descurci, cere ajuror, nu intra în criză de timp. Zâmbeşte şi nu da replica imediat. Zi favorabilă călătoriilor scurte, evenimentelor sociale şi artistice. Nu fa promisiuni, nici nu astepta propuneri. Cooperarea cu noii tai parteneri sau prieteni trebuie bine cântărită. Totuşi, o zi placută, bine aspectată sentimental. Treburile neterminate trebuie analizate si daca se poate, gandeste-te cum sa le finalizezi. Nu incepe astazi, proiecte sau afaceri noi, mai așteaptă.