Evenimentul Zilei > Horoscop > HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR 4,5 decembrie 2021. Eclipsa totală de Soare are numărul 13
HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR 4,5 decembrie 2021. Eclipsa totală de Soare are numărul 13

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR 4,5 decembrie 2021. Eclipsa totală de Soare are numărul 13

O perioadă din nou puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important, însă. Mai mult comicării decat lucruri serioase. Aşa că poţi pleca undeva, cumva, cu primul tren din gara ca să laşi totul în urma ta, măcar pentru o zi, sau două.

 

 

Pe 4 decembrie s-au născut Francisco Franco, Vasili Kandinsky, Deanna Durbin, Horst Buchholz, Nicolae Cartojan, Octav Desilla. Pe 5 decembrie s-au născut Walt Disney, Werner Heisenberg, George Custer, Fritz Lang, Nicolae Văcăroiu, Bogdan Stelea, Mircea Florian, Gheorghe Spacu.

 

Sinaxar, în calendarul creştin-ortodox, pe 4 decembrie este Sf. Mare Muceniţă Varvara, iar pe 5 decembrie este Sf. Sava cel Sfinţit. Cărţile cele vechi spun că Sava era un copil de opt ani şi a făcut minuni dovedind puteri de înger. Se subliniază asupra faptului că era copil şi nu se precizează sexul, pentru că, după cum se crede, îngerii nu sunt sexuaţi. Este un caz aparte în teologie.

 

Tradiţional, în „Kalendar”, pe 4 decembrie este Bubatul, Zilele Bubatului, Sărbătoarea bubelor, Sărbătoarea Vărsatului, Barboasele, Varvara, Barbura, Savele.

 

Timp de trei zile se ţine festivalul vărsatului de vânt, boală de temut în colectivităţile ţărăneşti, de demult. În special copiii sunt ţinta unor practici strămoşeşti. De exemplu mamele „îmbărburează” copiii, ungându-i pe faţă cu miere, cu apă cu zahăr – ca cei mici să facă o formă uşoară de vărsat, „boala să fie dulce”. Se pare că obiceiul vine de la ciuma cea mare, din secolul XIV. Unii autori consideră însă că mai de dimpuriu, din neoliticul superior, fiind şi un obicei dacic.

 

Femeile împart miere. Iată și explicația, un obicei din din antichitate.

 

Imediat după Anul Nou dacic, tarabostes conduceau mici cete de războinici către cele patru zări. Prietenilor, aliaţilor, le duceau oale decorate cu spirala dacică, pline cu înmiresmata miere de Carpaţi. Duşmanilor le aruncau peste palisade, din fuga cailor, câteva mănunchiuri de săgeţi, care gest însemna: „o să aveţi nevoie de ele, dacă ne hotărâm să venim după voi!”

 

Dacă, în loc de săgeţi, aruncau mănunchiuri de crenguţe, de brad, veșnic verzi, însemna că dacii sunt gata să cadă la o învoială, chiar o alianţă, în anul ce începea. Galii, britonii, celţii, tracii dar şi alte popoare vechi europene, aveau cam acelaşi obiceiuri „diplomatice” de Anul Nou, care, la început, cădea fie la echinocţiul de primăvară, fie la solstiţiul de iarnă!

 

De atunci, din antichitate, s-a păstrat uzanţa uniformă, folosite de multe popoare, populaţii europene, romanii în primul rând, uzanţă diplomatică astăzi mondială, de a oferi o perecere şi/sau o vânătoare ambasadorilor, imediat după Anul Nou, gest care confirmă continuarea unei politici obişnuite, normale.

 

În această zi se pun în apă crengi de măr, vişin, prun etc. şi se lasă până de Florii. Dacă rămurelele înfloresc e semn de an mănos, cu recoltă bună. (Pamfile).

 

Sf. Varvara este protectoarea minerilor. „Sf. Varvara îi plac petrecerile, glumele şi cântecul” (Ghinoiu). Nimeni nu intră în mină, minerii chefuiesc, pentru că se spune că Sf. Varvara inspectează mina şi pune semne unde este pericol. (Speranţia)

 

O versiune creştinată a Marii Zeiţe Demeter şi a ficei ei Persephona din mitologia greco-romană, vechea credinţă europeană. Se pare că adoptată de geto-daci sub numele de Semele, zeiţa frigiană, unii spun cabiră, a pământului. În aceste zile era pomenit şi marele Zamolxe sub ipostaza de stăpân al pământului şi al subsolului, al peşterilor şi, prin extensie, al minelor.

 

Demeter este stâpâna solului, a recoltei, şi prin fiica ei Persephona, care stătea jumătate din timp în împărăţia subterană a soţului ei, Hades (explicaţia anotimpurilor) şi subsolul, peşterile, minele, râurile subterane. Nimic nu se întâmpla în mină fără voia ei. Minerii o adorau şi îi aduceau jertfe. Astăzi, 4 decembrie, sâmbătă, se roagă la Sf. Varvara!

 

Eclipsa totală de Soare

O eclipsă totală de Soare se petrece în Antarctica pe 4 decembrie 2021. Momentul maxim al elipsei are loc la 07:33 GMT , care este 09:33 ora României. Eclipsa nu este vizibilă în România. Nici nord-americanii nu vor vedea eclipsa. Oamenii aflați la vârfurile cele mai sudice ale Americii de Sud, Africa, Australia și Noua Zeelandă vor observa fazele parțiale. Calea umbrei a Lunii începe în Oceanul Atlantic de Sud aproximativ 300 de mile (500 km) sud-est de Insulele Falkland , traversează continentul Antarctic și se termină la apusul Soarelui în Oceanul de Sud. Spectatorii pe calea mult mai largă a penumbrei lunii, care include Oceanul de Sud, Africa de Sud și colțul de sud-est al Australiei și Tasmania, vor vedea o eclipsă parțială.

Marginea de est a căii eclipsei trece pe o rază de 225 mile (360 km) de Insula Georgia de Sud . Această insulă este renumită pentru stațiile sale de vânătoare de balene în prima jumătate a secolului al XX-lea și ca punct de plecare și de sfârșit al remarcabilei încercări a lui Sir Ernest Shackleton de a traversa continentul Antarctic (1914-1917).

În afară de personalul de la mai multe stații de cercetare, pe traseul eclipsei totale nu există locuitori permanenți. De pe coasta de est a celei mai estice insula Laurie, durata totalității este de 1 minut și 8 secunde, cu soarele la 8 grade deasupra orizontului.

Calea eclipsei continuă spre sud peste Marea Weddell, unde durata eclipsei totale este de 1 minut și 54 de secunde, altitudinea soarelui este de 17 grade, iar lățimea traseului este de 260 mile (419 km).

Traversând platforma de gheață Ronne, umbra traversează rapid Antarctica și ajunge la coasta Mării Amundsen la 08:01 UT1 . Durata centrală a scăzut la 1 minut și 38 de secunde, iar soarele se află la 7 grade deasupra orizontului. Acum, îndreptându-se spre nord, traseul umbral se termină trei minute mai târziu, când umbra se ridică de pe Pământ în Oceanul de Sud la 08:04 UT1.

Găsiți mai jos hărți și orare a eclipselor. Nu uitați să convertiți UTC în ora dvs. Rețineți diferența dintre UTC și UT1 . Puteți vizita timeanddate.com pentru a obține o oră exactă a eclipsei din locația dvs. Regula numărul unu pentru observarea eclipselor de Soare este să vă asigurați că vă protejați ochii folosind un filtru adecvat. Dar, repet, eclipsa nu este vizibilă decât pentru pinguini și cei câțiva cercetători polari.

Cea mai mare eclipsă din 2021 are loc cu 0,1 zile înainte ca Luna să atingă perigeul, punctul său cel mai apropiat de Pământ pentru luna. Deci este o lună de dimensiuni relativ mari care acoperă soarele în timpul acestei eclipse. Astfel, în o zi sau două după eclipsă, oamenii care locuiesc de-a lungul unei linii de coastă se pot aștepta la maree mai mari decât de obicei .

Unii numesc aceste tipuri de maree maree de primăvară perigene.

Dar în ultimii ani, aceste luni noi sau pline au ajuns să fie numite superluni, unii le numesc și maree de superlună. Și am auzit și termenul de maree regală.

Saros și sezonul eclipselor

În timpul eclipsei, Soarele este situat în direcția constelației Ophiuchus . Eclipsa aparține ciclului Saros 152  și este numărul 13 din cele 70 de eclipse din serie.

Eclipsa totală de Soare din 4 decembrie 2021 a fost precedată cu două săptămâni mai devreme de o eclipsă parțială de Lună pe 19 noiembrie 2021 .

Hărți și date pentru eclipsa totală de Soare

Harta ortografica : eclipsa totala de soare din 4 decembrie 2021. Harta detaliata a vizibilitatii eclipsei

Hartă animată : eclipsa totală de soare din 4 decembrie 2021. Hartă animată a umbrelor Lunii pe Pământ

Harta Google : eclipsa totala de soare din 4 decembrie 2021. Harta interactiva a traseului eclipsei

Tabel de trasee: eclipsa totală de soare din 4 decembrie 2021. Coordonatele liniei centrale și limitele căii de observație

Calculator de circumstanțe : eclipsa totală de soare din 4 decembrie 2021. Timp de eclipsă pentru sute de orașe

Tabelul Saros 152 : date pentru toate eclipsele din seria Saros și explicația ciclului Saros.

Din punct de vedere astrologic eclipsele au sens doar în aria geografică a vizibilității. Au o conotație negativă. Pe DOA s-a discutat mult despre semnificația astrologică a eclipsei totale de Soare din Antarctica. Am fost cu toții de acord că eclipsa, observată mai ales de penguini, are o semnificație negativă naturală. Se așteaptă transformări catastrofale la Polul Sud, mai ales în ceea ce privește clima. Nimic nou, am fluierat eu a pagubă în catedrala astronomilor superprofesioniști. Dacă este o superlună, nu ar fi normal ca cei care au inventat-o să fie superastronomi? Ei au zis că-mi bat joc de ei, eu eram foarte serios…

Cum la fel de serios sunt când vă spun că mâine este o altă zi!

 

HOROSCOP     4,5 decembrie 2021

 

BERBEC  Repede vine, repede trece! Ca un făcut timpul te presează şi mereu nu faci, nu spui ceea ce doresti, de fapt. Nu ai timp ! Aşa timpul trece foarte repede, confiscat de grijile cotidiene! Sâmbata ai un prilej de distracţie, o petrecere sau participi la o zi de naştere, onomastică sau la sindrofie oarecare, prilejuri se găsesc zilele astea. Chiar dacă oboseala îşi spune cuvântul, distrează-te – este singura soluţie de evitare a stresului cotidian, soluţie chiar încurajată de sistem. Oamenii care se distrează nu fac politică şi sunt mai uşor de păcălit. Perioada de timp a acestui weekend este numai bună pentru inceperea unui mic proces de planificare, de ordonare a vieţii şi operei tale. Dacă nu te-ai apucat deja să faci curăţenie. Asta daca ai terminat cu obsesiile tale, sau alte „praguri” pe care le ai de trecut in aceasta perioadă, cum ar fi pregătirea cadourilor de Moș Nicolae.

TAUR  Conjunctura indică noroc! Sigur, nu tuturor nativilor din zodie pentru ca astrologia nu este o filozofie comunista şi nu dă tuturor in mod egal. Sâmbătă este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă – sunt posibile unele întâlniri întâplătoare cu prieteni vechi dar neglijaţi. Tot sâmbăta probabil ca te duci la cumpăraturi, duminică o să vrei să faci puţină curatenie în casă şi în suflet. Totuşi, sâmbătă ai un moment de inspiraţie în care crezi că ai găsit o solutie pentru rezolvarea unor probleme. Nu lasa lucrurile pe mâine, fă-le astăzi. Intai fă-ti un plan, apoi acţionează cu chibzuinţă. Nu te amesteca cu cei care nu sunt ca tine. Mezalianţele şi amestecurile de religii şi rase au fost întotdeauna motive de conflicte, mai mari sau mai mici.  Sfârşitul weekendului, adică duminică seara te gaseşte în activitate, în orice caz muncind cu dedicaţie şi spor la ceva! Probabil pregătind cizmulițele pentru cadouri.

GEMENI  Buni de gură, energici şi ironici, Gemenii au în acest weekend mai multe ocazii să iasă în evidenţă. Totuşi o bună parte din Gemeni trebuie să ocolească cu abilitate şi diplomaţie subiectele tabu de acasa, problemele tăioase din familie. Nu uita că tacerea este de aur, vorba de tinichea! Weekendul acesta trezeşte o bruscă dorinţă de excursii şi călătorii. Mercur face şi unele aspecte favorabile. Foloseşte perioada ca să-ţi lămureşti problemele de „relaţii publice” sau să începi alte „relaţii personale”.  Se mai face lumină şi pe strada ta şi in acest weekend ai sentimentul că, în fine, norocul nu ţine numai de bolta cerească şi de stelele depărtate şi reci, ci îl mai face şi omul, prin hotărârile şi atitudinile sale. Nu uita de Moș Nicolae, ajută-l!

RAC   Weekendul acesta este pentru armonioşii  Raci o perioadă a pregătirilor şi trasearea planurilor. Trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Înaintea unui nou atac, înaintea unei noi ofensive sau al unui nou proiect, forţele trebuie să se regrupeze – ce să mai spun daca este vorba de o relatie de amor! Sâmbătă, cu Luna, patroana ta, nouă și bine aspectată, ai totuşi mai multe oportunităţi şi posibilităţi, pe care cu înţelepciune şi chibzuinţă nu o să le risipeşti, cum faci de obicei. Configuraţia astrală te sprijină să obţii mai multă stabilitate în familie sau printre prieteni. În ultima zi din weekend îţi este mai uşor să învingi dificultăţile vieţii cotidiene – doar este duminică. Poţi să întâlnesti o persoană deosebită, sau să te distrezi, sau amândouă. Întâlnirile îţi încălzesc inima şi îţi oferă suficiente rezerve de bună dispoziţie şi optimism.

LEU   Sâmbătă este cazul să devii mai practic şi ceva mai diplomat, totodată; numai aşa poţi evita un mic, dar bine organizat, dezastru sentimental sau financiar, Doamne fereşte! Aspecte uşor nefavorabile la bani, dar foarte bune la sănătate.  Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes cel putin in acest weekend! Sâmbătă, mai trudeşti din greu la o realizare, care poate fi şi o petrecere – in orice caz este vorba de un termen, de trecerea unui obstacol. În această perioadă  este bine să te limitezi la zâmbete plate şi să eviţi o atitudine prea dinamică sau chiar agresivă. Evită, de asemenea, orice decizie luată  în stare emotivă.  Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece poți constata că nu ai cui să-i ceri ajutorul! Poate lui Moș Nicolae.

FECIOARĂ   Ziua de sâmbătă, deosebită, în compania celor dragi. Nu te mai lăsa prins in capcana clasică întinsă zodiei tale, cea cu detaliile ca să nu vezi întregul. Deschide bine de tot ochii, mai ales la relaţiile tale sociale! Pe de alta parte vremea draguţă te invită la ţară, poate şi pentru o aprovizionare direct de la producător. Cu ceva  planete binevoitoare şi Mercur, patronul zodiei tale, mai bine dispus, ei bine, toată această configuraţie face ca perioda în discuţie să fie benefică.  Magnetismul personal al nativilor şi nativelor din Fecioară este în creştere – în special sâmbătă.  Duminică este o zi liniştită şi relaxantă în mijlocul familiei, pregătirea pentru Moș Nicolae.  Acordă mai mult timp familiei, prietenilor vechi, relaţiilor verificate – te vei simţi foarte bine in compania lor!

BALANŢĂ Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături şi petreceri. Cam asta se face în weekend. Sau cumpărături pentru petrecerea de Moș Nicolae, pentru că ceea ce cumperi în acest weekend va face mare plăcere celor dragi. Petrecere care, cum altfel, s-a stabilit pentru sâmbăta seara. Poate fi și o sărbătoare întârziată de Sf.Andrei. Pentru un procent dintre nativii din Balanţă sâmbăta este un bun prilej să călătorească şi/sau să înceapă o scurtă excursie, probabil la munte, sau la ski, în Austria. Parol, mon cher! Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul nu pot pleca de acasă, perspectiva se îmbunătăţeşte într-un mod spectaculos, pentru că relaxarea este un bun sfetnic. Perioada este favorabilă, mai puţin în ceea ce priveşte noile relaţii sociale.

SCORPION Nu trebuie sa faci cheltuieli importante şi atenţie unde pui banii sau cărţile de credit. Nu da cu împrumut bani, nu lua cu împrumut, ocoleşte cazinourile şi casele de pariuri. Weekendul este favorabil, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Dacă vrei să ai dreptate, să prevalezi, aceasta este ziua! Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus, sau cu cei care îţi poartă de grijă, fără să ai nevoie, din familie, sau dintre prieteni. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Până la urmă timpul te favorizează. Nu ai grijă, o să te descurci şi de data aceasta. Conjunctura si vremea dar şi vremurile, puternice prin schimbări, îţi conferă energia de care ai atâta nevoie.

SĂGETĂTOR  Astăzi nimeni nu te poate întrece! Dar, o mică nerealizare, sau un eşec minor care te pune pe gânduri, asta sâmbăta. Poate, o indispoziție. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului din ziua de sâmbătă. Nu te lăsa copleşit de rutină, căută să te distrezi cu ceva nou în acest weekend şi să legi noi prietenii. Poate distracţia are şi o parte educativă, poate noua cunoştiinţă îţi oferă informaţii noi. Ceea ce însă te enerveză enorm sunt bârfele şi intrigile. Majoritatea bârfelor şi intrigilor nu se fac din răutate ci din prostie şi mahalagism, aşa că nu te enerva în mod disproporţionat şi inutil. În situţia în care vrei să iei atitudine  mai gândește-te, poate doar pui gaz peste foc. Nu te poți apăra de bârfe, dar poți să aștepți ca lumea să le uite!

CAPRICORN Weekendul este o vreme când trebuie să accepţi responsabilităţi sporite într-o perioadă tensionată şi afectată financiar.  Asta inseamnă că trebuie să faci o cheltuială neprevazută.  Retrage-te astăzi, ca să câştigi mâine! Dacă ai probleme în dragoste nu este indicat să le discuţi in acest weekend, mai gândeşte-te. Perioada, totuşi, îţi este este favorabilă. Ziua de sâmbătă  face să-ţi crească energia, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Un anumit procent dintre Capricorni primeşte o informatie neașteptată, plăcută, însă, sau o întâlnire neanunţată cu o personă dragă. Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp.  Duminică eşti la un spectacol sau la o aniversare sau fă ca acest lucru să se întâmple – te relaxezi şi faci provizii de bună dispoziţie!

VĂRSĂTOR  O perioadă din nou puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important, însă. Mai mult comicării decat lucruri serioase. Aşa că poţi pleca undeva, cumva, cu primul tren din gara ca să laşi totul în urma ta, măcar pentru o zi, sau două. Dacă poţi, nu ezita, pleacă! Sâmbătă programul prestabilit va suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Duminică ai un program scurt: te trezeşti târziu şi te culci devreme, așteptând darurile de Moș Nicolae.

PEŞTI  Promovează-ţi cu hotărâre interesele personale. Nu te speti cu munca şi nu fă eforturi.  Nu ai frică, păstreaza speranţa şi porţile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual! În acest weekend eşti într-o perioadă binecuvântată, de la bine la foarte bine. Cam tot ce iţi propui iţi iese – asta pentru că dai dovada de mult realism si bun simţ. Stelele avantajeaza in mod special activităţile legate de cărţi, reviste, ziare, publicaţii. Nu că ar fi foarte scumpe, dar sunt… importante! Netul este anonim, polarizat  şi dubios, adevărata informaţie o găseşti tot dintr-o carte, cu autor şi editură, sigur, o poţi descărca de pe net! Pentru că este şi netul bun la ceva, prin „bibliotecile” adesea gratuite care cuprind zeci de milioane de cărţi. Este timpul unor decizii, mai mult sau mai putin importante şi dacă ai tărie de caracter, voinţă, o să dobândeşti mai multe avantaje. Nu uita de cadourile de Moș Nicolae, cizmulițele și pantofii abia așteaptă!

 

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.