Evenimentul Zilei > Horoscop > 30 august 2021. Taina culorii violet
30 august 2021. Taina culorii violet

30 august 2021. Taina culorii violet

Pictorii impresionisti au folosit culoarea violet atât de prolific încât unii criticii i-au acuzat de violetomanie. Și pe măsură ce îi educau pe alții prin picturile și cursurile lor de artă, publicul a început să aprecieze și violetul, astfel încât culoarea s-a răspândit în modă, interior și design industrial. 

 Pe 30 august s-au născut Mary Shelley, Ernest Rutherford, Jacubus Henricus van Hoff, Cameron Diaz, Warren Buffett, John Gunther, Alexandru Mustăţea, Ştefan Caban, Victor-Emanuel Sahini.

În calendarul creștin-ortodox sunt Sfinții Varlaam și Ioan de la Secu, niște români mai vechi. Nimic în ”Kalendar”.

„Evenimentul Zilei” din 30 august 1963 a fost stabilirea unei linii telefonice directe, „Red Line„, telefonul roşu, între Preşedintele Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy şi Primul secretar al PCUS, Primul Ministru al URSS, Nikita Sergheevici Hruşciov. Aceasta linie telefonică, superprotejată şi extrem de sigură, cu doar „doi abonaţi” a fost stabilită ca să se evite un dezastru nuclear accidental.

Albert Tagerian, un pictor american de origine rusă își amintește că fiind școlar în Rusia sovietică în anii 1960, mâinile lui nu erau aproape niciodată curate. Nu mă înțelegeți greșit – le-a spălat la fel de mult ca oricine altcineva. Dar regulile școlii de pe atunci au făcut să se practice caligrafia cu cerneală, care era numai de culoarea violet. Trebuie să notez că în România singurul fel de cerneală permisă în școală era cea albastră. În URSS cerneala de culoare violet era singura culoare de cerneală permisă și era pusă în mod precar într-o călimară mică, mică, împreună cu un toc de lemn, cu niște penițe metalice înlocuibile. Călimările de cerneală aveau obiceiul rău de a se răsturna, stropindu-I pe Albert, mâinile, fața, uniforma, caietele și manualele cu pete violete care au rămas zile întregi. Pete și mâzgăliturile nesfârșite de violet sunt principalele amintiri ale educației timpurii din URSS. De ce au optat liderii Partidului Comunist al URSS pentru cerneală violetă pentru a învăța tânăra generație? Acesta este un mister pe care s-ar putea să nu-l putem dezlegăm niciodată.

În contrast, totuși, în afara școlii, culoarea violet era greu de găsit, fie în picturi, fie în viața de zi cu zi. Tagerian este pictor, unul interesant, după părerea mea, și la începutul carierei sale, a observat că nici profesorii din clasele de pictură, nici colegii lui nu foloseau pigmenți violet.

Zeci de ani mai târziu, mergând de-a lungul Oxford Street din Londra într-o zi ploioasă de la sfârșitul anilor ’90, Albert Tagerian a fost uimit să vadă că magazinele erau pline de haine pentru femei într-o multitudine de nuanțe violete. Mintea lui s-a întors la copilăria sovietică și la acele pete de violet veșnice pe mâini și la cursurile lui de artă. A realizat, cu uimire, că, în copilăria lui, nu a văzut pe nimeni în blazer, cămașă, cravată sau rochie violet, ținând o umbrelă violetă.

Intrigat, s-a dus la National Gallery din centrul Londrei și, după ce a verificat întreaga colecție, a găsit doar o singură pictură care folosea culoarea violet, realizată înainte de începerea erei impresioniste în 1863. În mod ciudat, părea că cei mai mari artiști din epoca trecută au ignorat această culoare – până când impresioniștii francezi au îmbrățișat-o. De ce? Tagerian a decis să afle.

În ultimii 20 de ani, a vizitat 193 de muzee din 42 de țări diferite. Echipat cu 1.500 de jetoane color Munsell – mostrele standard la nivel mondial pentru știința culorii – a examinat 139.892 de opere de artă, căutând culoarea violet. A ajuns la concluzia că, într-adevăr, existau doar câteva lucrări de artă înainte de anii 1860 care conțineau această culoare.

Dar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, violetul a devenit foarte popular. Această concluzie l-a făcut să se întrebe de ce statutul culorii violet s-a schimbat atât de drastic, într-un moment atât de bine definit? În mod clar, era nevoie de mai multe cercetări și el era hotărât să o facă.

Împreună cu doi oameni de știință în domeniul culorilor, Eric Kirchner și Elena Fedorovskaia, a selectat 14 dintre cele mai mari muzee de artă din lume care au pus la dispoziție online părți mari din colecțiile lor în înaltă rezoluție. A colectat fotografii digitale de înaltă rezoluție dintr-un total de 4.117 tablouri. A inclus obiecte din civilizațiile antice și din Orientul Mijlociu și Asia, datând din secolul al IV-lea până la mijlocul secolului al XIX-lea.

Era nevoie și de o definiție a culorii violet. Dezvoltările în știința culorii au condus la instrumente fiabile de analiză a imaginii pentru a recunoaște categoriile de culori roșu, portocaliu, galben, verde și albastru. Cu toate acestea, nu a existat încă un astfel de algoritm pentru violet. Pentru a înrăutăți lucrurile, sondajele internaționale au arătat că oamenii tind să nu fie siguri cu privire la ceea ce constituie culoarea violet. Aceeași persoană care descrie culoarea unui obiect ca violet astăzi, ar putea să o descrie mâine ca purpuriu, magenta, fuchsia sau burgundine Și limba joacă un rol – există o diferență chiar și între engleza britanică și engleza americană. Culoarea dincolo de albastru pe spectru se numește purpuriu în SUA, dar violet în Marea Britanie. Purpuriu-roșcat este uneori numit violet în SUA, dar cu greu în Marea Britanie.

Cercetările au condus la o primă definiție de lucru pentru culoarea violet: toate amestecurile de roșu și albastru pentru care domină albastrul. S-au observat peste 1.500 de jetoane colorate din sistemul de culori Munsell într-un fascicul de lumină, asigurând o lumină bine definită și s-au selectat 51 de jetoane colorate pe care au fost considerate de culoare violet, de diferite nuanțe.

În timp ce se examinau picturile folosind această definiție, s-au confirmat și constatările anterioare. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, culoarea violet a apărut în mai puțin de 4 % din tablouri. Dar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, această rată a crescut rapid la 37 % și a crescut la 48 % în secolul al XX-lea. Cercetătorii nu știau ce a declanșat acea schimbare bruscă, așa că s-au căutat câteva explicații.

În primul rând, s-a considerat că, culorile s-ar fi putut estompa de-a lungul secolelor. Dar culorile din picturile din Egiptul antic, Mesopotamia și culturile islamice medievale au supraviețuit deosebit de bine în climatul lor extrem de uscat. Și nu prea aveau violet în ele.

În al doilea rând, s-a crezut că culoarea violet era scumpă înainte de începutul anilor 1860. Cu toate acestea, unii pigmenți verde și albastru ultramarin fuseseră foarte scumpi și în trecut, dar acest lucru nu i-a oprit niciodată pe artiști să folosească acele culori.

O a treia explicație potențială a fost că, din 1855 până în 1870, chimiștii au fabricat o gamă de coloranți și pigmenți violet pentru industria confecțiilor. Cu toate acestea, s-a constatat că pictorii impresionisti nu le-au folosit prea mult – pentru că folosiseră deja propriile nuanțe de violet, pe care le-au făcut amestecând albastru și roșu.

S-a dovedit că nu industria confecțiilor a stimulat impresioniștii să îmbrățișeze culoarea violet, ci mai degrabă știința culorii în sine. În primul rând, chimistul francez Michel Eugène Chevreul a descoperit legea contrastului simultan: culorile par a fi mai intense atunci când sunt plasate lângă culoarea lor complementară. Apoi, în 1864 influentul critic de artă francez Charles Blanc a scris un articol în care a aplicat legea lui Chevreul picturilor lui Eugène Delacroix. Blanc a descris modul în care culoarea violet, produsă prin amestecarea roșu și albastru, este intensificată prin plasarea acestuia lângă galben. În 1867, Blanc a aprofundat acest exemplu în cartea sa capitală Gramatica picturii și gravurii, un tratat proeminent pentru artiști din Franța secolului al XIX-lea. A inspirat direct pictori precum Georges Seurat, Vincent van Gogh, Camille Pissarro și indirect și Claude Monet, Paul Signac și mulți alții.

Era potrivit ca impresioniștii să îmbrățișeze culoarea violet. În lumea naturală, culorile nuanțate violet sunt destul de rare, așa că nu este surprinzător faptul că pictorii antici sau medievali foloseau rar violetul pe pânza lor. Dar impresioniștii și postimpresioniștii nu au mai încercat să imite culorile lumii. Cu scopul de a produce impresii de culoare, ei au fost mult mai flexibili decât pictorii anteriori în crearea și utilizarea culorilor. Când au căutat contrastul cu lumina soarelui galbenă, de exemplu, descrierea lui Blanc i-a determinat să creeze amestecuri de roșu și albastru, rezultând adesea în violet.

Pictorii impresionisti au folosit culoarea violet atât de prolific încât unii criticii i-au acuzat de violetomanie. Și pe măsură ce îi educau pe alții prin picturile și cursurile lor de artă, publicul a început să aprecieze și violetul, astfel încât culoarea s-a răspândit în modă, interior și design industrial.

Cu toate acestea, ca om de științe cognitive, Albert Tagerian s-a întrebat dacă există și alte forțe care ne-au permis să vedem și să apreciem culoarea violet.

Distingem culorile, deoarece receptorii din retina ochiului reacționează la diferitele lungimi de undă ale luminii. Bastonașele și conurile, vă mai amintiți? În special, retina este de fapt o extensie a creierului, formată embrionar din țesutul neuronal și conectată la creier de către nervul optic. Aceste structuri complexe, care ne permit să vedem curcubeul culorilor – și, de asemenea, să distingem și să înțelegem acele culori – s-au format de-a lungul a milioane de ani de evoluție, adesea ca răspuns la schimbările din mediul nostru planetar și lumina planetară.

De-a lungul mileniilor, lumina care ajunge pe planeta noastră s-ar fi putut schimba, determinând adaptarea corespunzătoare a retinelor noastre. Ideea conduce la teoria „comutatorului de lumină” al zoologului Andrew Parker, care sugerează că, atunci când oxigenul atmosferic a crescut în timpul perioadei cambriene, acesta la rândul său a mărit cantitatea de lumină care ajunge pe planeta noastră, sporind și beneficiile evolutive ale vederii.

Drept urmare, ochii creaturilor care populau Pământul de atunci s-au dezvoltat rapid. Acest proces al unor mutații repetate pare să fie confirmat de biologul Shozo Yokoyama de la Universitatea Emory din Atlanta, care a studiat evoluția vederii de la percepția monocromatică a strămoșilor noștri timpurii până la curcubeul de culori pe care oamenii îl vedem astăzi.

Dar ce ne-ar fi putut determina oamenii să îmbrățișăm culoarea violet atât de recent în istoria noastră? O teorie vine de la astrobiologul american Adrian Melott de la Universitatea din Kansas, care a arătat că razele cosmice produse de supernove pot altera ionizarea atmosferei, ducând la averse de particule subatomice numite muoni; la rândul lor, muonii ar putea induce mutații genetice la locuitorii Pământului, inclusiv la noi, umanii. Nivelurile scăzute de radiații ionizante pot provoca mutarea ușoară a moleculelor biologice, ceea ce poate promova variația genetică. Acest lucru favorizează schimbări mici și treptate în viețuitoarele, permițându-le să dezvolte trăsături de supraviețuire mai bune și să se adapteze la mediile lor în schimbare. Planeta noastră încă trece printre resturile supernovelor străvechi și nu este imposibil ca un duș de muoni ar fi putut îmbunătăți capacitatea noastră de a vedea violet la mijlocul secolului al XIX-lea pe Pământ.

Așa cum a sugerat geneticianul ucrainean american Theodosius Dobzhansky în anul 1973: „Nimic în biologie nu are sens decât în ​​lumina creației și a mutațiilor repetate”.

Explicația lui Albert Tagerian este incompletă și parțial neadevărată. Povestea cu muonii este lipită ridicol și cam aduce aminte de miracolele de la bâlci. Culoarea violet a fost folosită de acum 35.000 de ani, unii spun că de acum 50.000. Mărturie sunt picturile rupestre din peșterile Altamira și Lescaux, din Pech Merle și Australia. Era un amestec de mangan, amestecat cu apă și grăsime animală.

Apoi culoarea violet, purpuriul imperial, devine culoarea regalității și a înalților prelați. Acest tabu a împiedicat folosirea extensivă a culorii violet, nu că nu era percepută! Sunt destule picturi din Evul Mediu și Renaștere în care culoarea violet este folosită pentru regi, împărați, îngeri, Fecioara Maria, înalți prelați etc. Există și o rețetă pentru folosirea culorii violet la frescele religioase. Se amestecă, în părți egale, indigo albastru și hematit roșu.

Revoluțiile burgheze de la mijlocul secolului XIX au schimbat regulile jocului, și au condus la desacralizarea unor simboluri. Culoarea violet, denumită și mov, după colorantul lui Perkin, se democratizează și ea și este folosită, cu frenezie, de impresioniști și nu numai, ca orice tabu, orice interzis până atunci.

La noi în România, culoarea violet a fost în centrul curiozității publice în legătură cu ”flacăra violet”. Este mult de povestit, deja am scris prea mult, doar o să vă mai spun că singura flacără violet pe care am văzut-o și funcționa, a fost în templul zoroastrienilor. Părerea mea, vorba lui Nicu Văcăroiu.

Părerea lui Scarlett O’Hara cred că o știți. Mâine este, în definitiv, o altă zi!