Dom’ Profesor ne spune ce ne-au pregătit astrele: ”Ordinul permanent de zi cred că îl știu domniile voastre. Aveți speranță, mâine este o altă zi!”. HOROSCOP, 27 august 2021.
BERBEC Nativii din zodia Berbecului cu Lâna de Aur sunt aşteptaţi la acasă ca pâinea caldă, nici Soarele nu răsare în lipsa lor! Astăzi este ziua în care poţi fi surprins de energia ta. Zi indicată pentru cumpărături sau achiziţii. Ziua de azi poate aduce unora dintre nativii din Berbec o schimbare în bine: un posibil câştig de bani sau o discuție neaşteptată, dar plăcută. Posibile mici dureri de cap, la propriu şi la figurat pe fondul unui Marte slab aspectat. Seară plăcută, poate o veste bună.
TAUR Astăzi este momentul să-ţi urmezi intuiţia şi să spui nu, când analiza logică spune da! Prima impresie te poate face astăzi să iei cele mai bune decizii în domeniul social. Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv, dar nu exagera. Nu uita ca optimismul este incapăţânarea de a spune ca te simţi bine cand totul in jurul tau merge rău. Afacerile personale şi cele amoroase sunt, însă, bine aspectate. Trebuie să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare. De asemenea, lămureşte detaliile contractuale şi aspectele legale ale posesiunilor comune.
GEMENI Nu te grăbi să-ţi împărtăşeşti secretele, deoarece astrele nu favorizează confesiunile, pentru zodia ta. Natura ta sociabilă îţi poate juca o nouă festă, să ai încredere în cine nu trebuie! Poziţia lui Mercur, din Fecioară, indică avantaj în comunicare. Propriile idei pot să te surprindă, prin originalitatea şi supleţea exprimată, aşa incât profită, mai ales în domeniul sentimental. Totodată mai calm şi mai activ decât de obicei, poţi să rezolvi astăzi unele lucrări întârziate, sau să aplanezi conflicte. Nu te lăsa încărcat cu sarcini suplimentare, arătă că ai şi limite.
RAC Conjunctura indică succes, ai o zi bună. Atât în domeniul sentimentelor, cât şi în carieră, profesie, meserie, ba şi la bani. Dar, nu exagera, poate că stelele fac reclamă, au promoţie! Dimineaţa este favorabilă lucrurilor importante. Promovează-ţi cu hotărâre interesele profesionale. Nimic financiar, nimic speculativ – poate unde banii sunt din ce în ce mai rari şi preţurile cresc. O zi plina de hotărâri inspirate: sa te laşi de fumat, să slăbeşti, să nu mai cheltuieşti aiurea banii, să nu mai pierzi nopţile!
LEU Din păcate nu toate merg conform planurilor, e adevărat, cam neglijent făcute de tine. Acceptă schimbarea, îţi poate aduce multe satisfacţii în domeniul profesional, cât şi în cel social. Astăzi fă-ţi o imagine care să corespundă preferinţelor anturajului. Ceea ce este important pentru tine este să placi celor din jur! Se aproprie nişte termene, nervozitatea creşte. Fie ca ai o discuție importantă, fie că ai un prag în viaţă, sfatul meu este să te grăbeşti încet. Altfel pierzi din vedere amănunte importante.
FECIOARĂ A sosit momentul să culegi roadele eforturilor şi investiţiilor realizate cu sacrificii până acum. Bucură-te de ultimele reuşite, alături de cei dragi pe care i-ai neglijat în ultima vreme. Saturn face în aşa fel, încât majoritatea planurilor, atât la serviciu cât şi in viata personala, suferă, astăzi, din cauza întarzierilor. Amână, dar nu renunţa! Nu lăsa nicio schimbare majoră să te tenteze – nu vinde, nu cumpăra, nu investi, nu-ti face noi prieteni! Lasa lucrurile aşa cum sunt, să vină cum vor ele, poate te vor surprine, dar înţelept te vei numi. Un semn de foc îţi poartă noroc şi te poate ajuta să ieşi dintr-o încurcătură.
BALANŢĂ Pe fondul unor aspecte astrale favorabile, dar şi datorită armoniei, pe care o cauţi mereu, astăzi e o zi în care te poţi relaxa, toate problemele au fost rezolvate din timp, fie anticipate! Ordine, disciplină? E “democraţie”! În căpşorul tău s-a înfipt ideea că ştii prea multe şi nu mai ţii cont de “sugestiile” şefilor, patronilor, superiorilor. Încearcă şi cu soacra, ai curaj? O veste aşa-şi-aşa îţi îndreaptă atenţia către o relaţie sau o afacere din trecut. Se profilează o zi cenuşie. O poţi înviora cu o masă cu prietenii. Poate plătesc ei, poate nu costa mult, dar o sa te inveseleşti!
SCORPION Sinergia planetelor te avantajează în carieră, în profesie, dar este mai puţin favorabilă în dragoste şi în relaţiile sociale. Morala acestei zile este simplă: nu le poţi avea pe toate! Zâmbeşte, ţine capul sus şi îmbracă-te bine, curat şi fără fiţe, elegant. Daca vrei să faci parte din elita trebuie să faci eforturi şi să te comporţi ca atare. Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia Scorpionului să rezolve problemele legate de relaţiile cu terţi, să negocieze, în amănunt, sau să rezolve probleme cu autorităţile.
SĂGETĂTOR Astrele favorizează comunicarea. Poţi să te faci înţeles, fără resentimente. E timpul să-ţi iei inima în dinţi şi să înfrunţi ierarhia cu privire la problema care te obsedează de ceva timp. Dacă consideri viaţa o permanenta confruntare, o luptă şi o provocare în care trebuie să-ţi atingi scopul călcând pe cadavre atunci eşti înca unul din „turma diavolului”, cum se spunea în Evul Mediu. Nu te lasa dus de nas de cuvinte mari, nu te lăsa folosit! Perioada favorizează nativii care activează în transporturi, educaţie şi comerţ. Ceilalţi se descurcă cum pot!
CAPRICORN Eforturile din ultimul timp te-au obosit. E necesar să ai grijă de tine, atât fizic, cât şi sufleteşte. Nu te mai scuza că nu mai poţi, odihneşte-te şi relaxează-te, cine se scuză, se acuză! Ziua este favorabilă nativilor din Capricorn cu activităţi legate de ştiinţă, tehnică sau tehnologie. Gândeşte-te cum să faci lucrurile cum trebuie, cu tragere de inimă, cu suflet, doar eşti din zodia perfecţioniştilor, nu-i lăsa pe alţii să-şi bată joc şi să le facă strâmbe!
VĂRSĂTOR Nu pleca urechea la sfaturilor persoanelor pe care nu le cunoşti suficient de bine, bazează-te doar pe propria experienţă. Astrele averizează că poţi trece printr-o perioadă de indecizie. Climatul general de la serviciu şi de acasa este uşor neplăcut şi încordat, tensiunea tinde către cote maxime, dar aproape nimic nu se petrece. Adică niciun eveniment important! Totul pare un imens arc care se comprimă, se comprimă! Din punctul tău de vedere este o perioadă… interesantă. Astepţi să vezi ce se întamplă, sau este o perioadă de indecizie, în care te hotărăşti mai greu!
PEŞTI Astrele te avantajează, astăzi tot ce ţi-ai propus poate avea succes. Dar, nu exagera: atenţie la acţiunile în domeniul sentimental, nu insista mult. Dragoste cu sila nu se poate, e viol! Mai multă relaxare, somn suficient, puţină mâncare de calitate, evită stresul, chestii de „zen”! Dimineaţa poţi întâlni o oarecare opoziţie într-o problemă. Nu reacţiona imediat, pentru că situaţia se poate rezolva de la sine. Utilizează orele de lumină naturală pentru activităţile curente şi nu te deplasa după căderea întunericului. Vremea ciudată, când foarte cald, când furtună, când rece – o vreme cam nesimţită care te face sa te iriţi repede!