Astăzi încearcă, măcar încearcă, să renunţi la încăpăţânarea, care, uneori, te caracterizeaza şi îţi subminează relaţiile sociale.
25 ianuarie
Pe 25 ianuarie s-au născut Somerset Maugham, Virginia Woolf, Antonio Carlos Jobim, Eusebio, Eduard Şevarnadze, Ion Dolănescu, Ion Hobana, Pius Brânzeu, Alexandru Bârlădeanu, Ion Bălăceanu, Catul Bogdan.
În calendarul creştin ortodox, pe 25 ianuarie este Sf. Grigore Teologul. În folclor se spune că Sf. Grigore păzeşte împotriva ologelii. Şi că Sfântul este şi el şchiop. Este evidentă referirea la Lupul Şchiop, care în această perioadă îşi exercită latura punitivă.
Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, mulţi dintre domniile voastre mi-aţi scris şi mi-aţi mărturisit fobiile, fricile, temerile domniilor voastre. Teamă, frică, anxietate, panică – atâtea nuanţe, atâtea trăiri negative. Am citit, de curând, un articol în “L’Express” unde o psihoterapeută la modă dădea sfaturi ridicole despre cum să-ţi controlezi atacurile de panică. Isaac Asimov, avea dreptate, în prima versiune a “Fundaţiei”, care începea astfel: “După ce sociologii şi psihologii au distrus civilizaţia umană...” asta pentru că unii psihologi, psihiatrii, sau psihoterapeuţi sunt mai nebuni decât proprii pacienţi – nu am spus-o eu, ci Carl Gustav Jung.
Frica... Ei, o cunosc prea bine. Ca orice copil aveam fricile acelea iraţionale şi de aceea, cu atât mai puternice. Prima mea reacţie a fost să numesc frică. De ce îmi era teamă? De repetentul clasei, care bătea toţi copiii? A doua zi m-am dus la el și l-am bătut măr. Am avut noroc. Am învăţat pe propria piele, că, una dintre soluţiile ca să nu-ţi fie teamă, este să fii tu izvor de frică. Mă mutam des cu şcoala, după fanteziile mamei mele care schimba mereu cartierul, căutând imposibilul în Bucureştii comunişti, adică lume politicoasă şi civilizată. Ştiţi cât de răi şi cruzi sunt copiii cu noii veniţi.
Dar, nu era cazul meu! Aduceam cu mine o legendă, o poveste terifiantă, parțial adevărată, se putea verifica. O să v-o spun altădată, probabil niciodată. Cert este că tuturor copiilor le era frică de mine, băieții îmi căutau protecţia şi prietenia, iar fetele, ei… fetele întotdeauna se îndrăgostesc de un băiat rău!
În cazul unui atac de panică în primul rând trebuie să conştientizezi de ce îţi este frică, să numeşti ceea ce te ameninţă. Respiră adânc, proasta aia de psiholoagă zice că într-o pungă de hârtie. De unde să iei, madam, o pungă de hârtie când te prinde cutremurul? Ca nici fundul propriu nu mai știi unde este! La mine a mers cu respiratul adânc – asta în timp ce cădeam cu un avion Boeing 707 Long Carrier, în Golful Guineei, de la zece mii de metri. Ei, nu am căzut chiar de tot, s-a redresat cam pe la cinci sute de metri, dar pasagerii au avut timp să-și revadă viața și să-și regrete greșelile…
Râsul, cântatul sub un duş fierbinte, un pahar de lapte cald, sau de whiskey vechi, jocul pe telefon, sau tabletă, un film amuzant - orice altceva ca să-ţi distragi gândul din şocul fricii, să-ţi ocupi mintea cu altceva. Fă ceva ca să te simţi bine, mănâncă ciocolată, de exemplu. Pe timpuri, cei care mă cunoşteau şi aveau atacuri de panică, mă sunau la telefon. După douzeci de minute îşi înfruntau, cu curaj, zâmbind, destinul. Le umflam cauciucurile, este un talent și ăsta, trebuie să ai ”baraka”.
Pe termen lung yoga, sau meditaţie transcedentală, iar dacă eşti credincios, rugăciunea. În timpul bombardamentelor din Bagdad, eu meditam, iar în timpul bombardamentelor din Teheran, mă rugam. De la caz la caz, de la persoană la persoană, experimentaţi, vedeţi ce se potriveşte, ceea ce vă face bine, nu există soluţii generale, cum încearcă să ne convingă nefericiţii de psihiatrii şi psihologi.
Şi, încă un sfat: nu luaţi, în niciun caz, cine ştie ce medicamente contra anxietăţii, sau atidepresive! Toţi, dar toţi, asasinii din State care au intrat cu mitraliera în clasă, mall etc erau în grija unui psihiatru şi luau atidepresive.
Și, un ultim sfat: nu dormiți în întuneric complet. Și, în niciun caz, cu ochelarii ăia, bucata aia de pânză care acoperă ochii, ca la un condamnat la moarte. Studii numeroase și complete, publicate în reviste de specialitate, arată că cea mai mare greșeală este să dormi în întuneric absolut. Sigur, pare că întunericul total induce un somn mai odihnitor. Pe termen lung, ani de zile, savanții au descoperit, că, la grupul de voluntari care dormeau în întuneric total, au apărut stări de anxietate, depresie, lipsă de randament, chiar tendințe sinucigașe. De 324% de ori mai mult decât la grupul martor, care dormea cu o mică luminiță de veghe, standard, adică un bec LED de 1 W, o chestie fancy care se pune în priză.
Explicația savanților este că întunericul absolut produce frică. ”Ce întuneric este aici!” exclamă Iona aflat în burta Balenei, sau ce o fi fost. Întunericul absolut este asociat cu moartea. Este un misterios și obscur act reflex. Provocat de miile, ce zic eu, sutele de mii de ani, în care omul a dormit cu o ”luminiță de veghe”. La început stelele și Luna, apoi, în peșteră, focul salvator, care ținea fiarele la distanță. Cât timp focul ardea, luminița de veghe exista, omul se simțea în siguranță.
Dar cineva, vrea să vă fie frică, vi se spune în continuare de presa isterică, anarhistă și antinațională să dormiți în întuneric total. Eu, personal, de când mă știu dorm cu lumină. La început cu o lampă de veghe, de câțiva ani păstrez Pomul de Crăciun nestrâns, cu vreo sută de luminițe roșii, albastre, verzi și galbene, este o frumusețe, chiar dacă este din plastic.
Ce vreau să spun cu asta? Bună întrebare! O să vă povestesc altădată, frica este marfa cea mai vândută în ziua de astăzi, şi poate și în ziua de mâine, pentru că, nu-i aşa, mâine este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor – 25 ianuarie 2024
BERBEC Dacă eşti plin de nervi, nu te descărca pe cei din jurul tău. Oricum, astăzi eşti foarte ocupat şi nu ai timp ca să termini ce ai de spus. Nu poţi să stabileşti nimic şi te enervezi inutil! Este bine să începi proiecte personale noi, dacă ești în vacanță, să discuţi şi să motivezi oamenii. Poţi să te implici mai mult în viaţa celor mici, fie că este vorba de copii, fie de animăluţe. Aşa o să petreci momente plăcute care îţi umplu inima de veselie şi bunăvoinţă. De asemenea o zi favorabilă micilor deplasări. Atenţie la vremea schimbătoare când frigul te poate cuprinde când nu te aştepţi!
TAUR Lucrurile încep să-ţi scape de sub control, trebuie neapărat să-ţi planifici activitatea şi să-ţi urmezi interesele. Este necesar să găseşti o justă proporţie între muncă, efort şi repaos. Nu trebuie să te nemulţumescă faptul că astăzi că nu ai făcut mai mult - “drumul de o mie de leghe începe cu un pas” spune înţeleptul. Evită să te implici în orice activitate legată de autorităţi, mai ales dacă este vorba de autorităţile locale. Atenţie la sănătate şi mai ales dă suficientă atenţie orelor de masă şi cantităţii de alimente. Adică cantităţii reduse de alimente!
GEMENI Ţine-ţi prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape. Daca nu ştii ce se bârfeşte, nici nu ştii ce măsuri să iei! Sigur, dacă vrei să iei măsuri, pentru că o bârfă rămâne o simplă bârfă. Atenţie la bani, unde îi pui şi cum îi cheltuieşti. Nu lua şi nu da bani cu împrumut, pentru că aşa se strică prieteniile. Nu fi naiv, se pare că noua ta iubire te foloseşte drept bancomat! Veşti bune spre sfîrşitul zilei. Evită să te enervezi din lucruri de nimic, fii constructiv în tot ce faci. Nu lua hotărâri când eşti iritat – mai bine lasă lucrurile să se rezolve singure. Nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Nu promite, la rândul tău, mai nimic!
RAC Perioada zilei de azi te ajută să te înţelegi mai bine cu cei dragi şi apropiaţi, cu cei din jurul tău. O veste te interesează, dar nu ştii cum o să te influenţeze, în viitor. Ai răbdare! Fii liniştit, totul o să fie bine. Principalul este să menţii statu quo ante. Perioadele tulburi, cu grad înalt de risc şi cu o puternică componentă de haos, te-au avantajat întotdeauna, prin aplicarea practică şi obiectivă a analizei reci şi pertinente care te caracterizează. Astăzi poţi profita de acest lucru! O zi, pentru mulți liberă, în care trebuie să-ţi mai struneşti emoţiile.
LEU Nu încerca să ataci pe toate fronturile, în acelaşi timp, planifică-ţi secvenţial activitatea şi priorităţile tale. In jungla de beton ai luptat bine până acum, ţi-ai meritat numele de Leu! O zi care pare bună, mai ales în a doua parte, pentru vizite, scurte ieşiri în oraş, sau mici escapade la un film, la cumpărături de vineri în mall. Foloseşte-ţi gândirea limpede de astăzi la sinteza ultimelor evenimente. Mici succese care îţi lumineză astăzi sufletul. Ai mare nevoie de aceste confirmări ale valorii tale ca să-ţi întărească încrederea în forţele proprii. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt.
FECIOARĂ Astăzi poţi să spargi ghiaţa. Este ceva de sezon, dar se referă la relaţiile tale sociale, cam îngheţate. Mai ai nevoie de unul şi de altul, fă frumos, zâmbeşte şi laudă-i, chiar dacă nu merită! Zi incertă şi uşor disarmonică până la orele prânzului, apoi totul intră în echilibru. Totuşi, nu este o zi critică, ceea ce te fereşte parţial de extreme, de neplăceri. Stăpâneşte-ţi pornirile extravagante sau excesiv de vanitoase. Nu cheltui sub impulsul momentului. Întâlnirile sau activităţile sociale de dimineaţă îţi aduc un oarecare confort şi îţi motivează acţiunile ulterioare. Aspecte minore benefice te avantajeaza esential în lămurirea, în clarificarea, unei situaţii familiale în cursul unei convorbiri la mobil.
BALANŢĂ Într-o situaţie de criză, cum e în ziua de astăzi, este necesar să dai dovada de simţ de conservare, să desparţi problemele altora, de propriile tale necazuri! Rezolvă problemele urgente! Fii atent la o posibilă păcăleală. Propunerea de colaborare pe care o primeşti, poate muncă în străinătate, înseamnă: tu cu munca şi alţii cu banii. Adică muncă multă, sărăcia omului! Armonia şi bunăvoinţa sunt calităţile tale incontestabile, dar niciodată nu eşti suficient de abil social, nu speculezi oportunităţile. Asta ca să ştii cum stai!
SCORPION O zi, care, pe lânga faptul că continuă o perioadă depresivă, mai este şi enervant de lungă şi obositoare! Conjunctura favorizează familia şi prietenii, procedează, deci, în consecinţă! Totuşi, astăzi ai o perioadă bună. Configuraţia stelelor arată o perioada bună, mai ales in ceea ce priveşte domeniul sentimental, dar poate şi profesia şi ascensiunea socială. Te preocupă, te obsedează banii şi parvenirea. Cu mai multă obiectivitate, profesionalism şi echilibru interior vei gasi calea. Pe de alta parte nu lua în serios toate bârfele şi intrigile făcute parcă special să-ţi amărască viaţa. Trebuie să convingi şi păstrarea calmului şi o atitudine civilizată sunt cheia reuşitei tale.
SĂGETĂTOR Conjunctura indică o schimbare nouă în viaţa ta, de mai mare, sau mai mica amploare. Dacă e în domeniul sentimental, sau al relaţiilor umane, te influenţează în bine şi iţi conferă farmec. Ai tendinţa, de altfel naturală la majoritatea nativilor din zodia ta, să te repezi, ca orice semn de foc. Poţi să stai la distanţă? Nu! Adevărul este că nu te poţi schimba deloc, dar dacă ai abilitatea necesară poţi să imiţi dinamica, prudenţa altor semne, să joci pentru scurt timp un rol. Aşa vei putea rezolva situaţiile dificile, de astăzi, sau de oricând. „Disimularea inteligentă” a fost întotdeauna cheia succesului, în afaceri, dragoste, sau în război!
CAPRICORN Nu primeşti nicio veste. Este de bine, înseamnă că totul e normal. Conjunctura te ajută să-ţi regenerezi eficient energia psihică. O informaţie te luminează la propriu şi la figurat. Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii. Supravegheză-ţi regimul alimentar. Mănâncă mai puţin şi mai des şi evită factorii alergeni. Consumă, dacă nu ai ulcer, sau altceva care contraindică, mai multe verzituri, salate, fructe şi lămâi, dar trebuie să eviţi fructele dintre cele care fermenteză rapid.
VĂRSĂTOR Nu schimba mereu, nu te poţi juca tot timpul cu propria imagine, ca pe un joc de calculator. Schimbarea este necesară şi bună numai când câştigi ceva. Astăzi respectă promisiunile făcute. Continuă pe drumul ales. Aspecte favorabile par că te avantajează mai ales în planul mental, al proiectelor, şi prin urmare logică, pe plan social. Trebuie neapărat să analizezi evenimentele din ultimul timp, să tragi concluziile care se impun şi sa iei imediat măsurile necesare. Un film bun, o discuţie cu prietenii la o cafea, o cină plăcută cu toată familia – ceva de genul acesta care să-ţi încălzească inima şi să justifice aspectele favorabile astrologice!
PEŞTI Astăzi încearcă, măcar încearcă, să renunţi la încăpăţânarea, care, uneori, te caracterizeaza şi îţi subminează relaţiile sociale. Dar, domeniul sentimental este avantajat de conjunctură. Te poţi consola cu proverbul „numai cine nu munceşte nu greşeşte”. Este o scuză bună pentru ziua de azi când scapi aproape orice din mână. Cei neîndemânatici au, însă, noroc la dragoste! Încă o zi dinamică, cu o desfăşurare aproape surprinzătoare. Eşti mereu surprins(ă) de cât de rapid poate să treacă timpul…