Horoscopul lui Dom’ Profesor – 25 august 2023. Sherlock Holmes și Hercule Poirot

Nu te enerva din lucruri mărunte cum ar fi incidentele sau întârzierile. "Rotunzeşte" lucrurile, ia partea lor plăcută, poate fi o zi bună şi e păcat să o umbreşti cu supărări!

25 august

 Pe 25 august s-au născut Ivan cel Groaznic, Leonard Bernstein, Sean Connery, Claudia Schiffer, Nikolaus Lenau, Lucia Sturdza Bulandra, Sebastian Papaiani, Camil Baltazar.

În calendarul creştin-ortodox, pe 25 august, sunt Aducerea moştelor Sf. Bartolomeu şi Sf. Tit.

O notă specială pentru marea doamnă, Regina teatrului românesc care a fost Lucia Sturdza-Bulandra, pe care o pomenim astăzi, 25 august. Am văzut-o, copil fiind, în rolul Amandei Wingfield din "Menajeria de sticlă". La Teatrul Municipal, sala Filimon Sârbu, i se spunea sala Icoanei, astăzi Teatrul Bulandra, sala Toma Caragiu.

Ceea ce îmi amintesc cu precizie este că după ce aplauzele au contenit, după minute şi minute, o mare parte din public a rămas pe loc. Au ieşit din sală cei care nu ştiau, câţiva doar. Apoi, după vreo zece minute a venit portarul teatrului şi a tras cortinele de catifea de la ieşirea din sală şi lumea a plecat acasă.

Neegalata artistă, la cei 87 de ani ai săi se deplasa greu, în baston, penibil, era ajutată, mai mult purtată pe sus! "Mergeţi-mă!" comanda boieroaica cu un inegalabil umor, parafrazând alt personaj din teatru. Dar nu dorea să fie văzută în halul acela de "Tout Bucarest" de prietenii şi studenţii ei. Aşa că publicul aştepta până când marea artistă părăsea teatrul şi era urcată cu greutate în maşină!

Doamne, îţi mulţumesc că am avut ce vedea în lumea asta!

Tradiţional în "Kalendar" pe 25 august sunt Vârtolomeii. Din ziua aceasta începând, cucul nu mai cântă! „Findcă-i vorba de „întoarcere” şi numele Vârtolomei aduce aminte de (în)vârtire, poporul zice: se „suce” ziua, ca puiul în găoace, dă ziua înapoi şi creşte noaptea.” (Antoaneta Olteanu, CPR, 2001, pagina 379.)

În vechime şi până prin preajma războiului, ziua se ţinea cu stricteţe evitându-se tot ce se învârtea, oscila, sau avea mişcare circulară. Până şi mămăliga nu se făcea, pentru că trebuia să fie învârtită cu făcăleţul. Nerespectarea interdicţiilor atrăgea represalii foarte neplăcute – erai „ameţit” şi „dus cu capul”. Cam cum sunt o parte a politicienilor!

În plus, 25 august cade anul acesta vineri. Nici hora nu ar mai fi fost permisă, pentru că şi ea se învârteşte. Dar cine mai ştie de obiceiurile vechi, mai ies oare undeva băieţii şi fetele la horă?

Buni observatori ai naturii, excelenţi astronomi, dacii şi mai târziu românii vechi au constatat că marea navă cosmică pe care suntem îmbarcaţi cu toţii, Terra, nu are o viteză constantă, ci viteza oscilează, se „întoarce”.  În medie, în spaţiu, ne deplasăm cu viteză teribilă de 38 de kilometri pe... secundă, uneori chiar cu 64 de kilometri pe secundă. Numai Dumnezeu Tatăl ştie unde mergem! Nici Fiul şi nici Sfântul Duh, după cum în religia veche numai Zamolxe ştia Totul!

Vara se perindă lume pe la mine. Unii vin ca la circ – să vadă dacă chiar exist şi încearcă să-mi smulgă promisiunea că o să le fac horoscopul, că o să-i sfătuiesc în problemele lor. Răspunsul meu este mereu acelaşi:  nu oricine are o katană făcută de Hattori Hanzo! Unii înţeleg, alţii se uită ca la poarta nouă!

Stau şi mă uit la biblioteca mea. La loc de cinste volumele albe, operele complete, ale lui Nae Ionescu. Apoi o bună parte este ocupată de cărţile profesorului şi mentorului meu, Mircea Eliade. Colo alt “legionar”, dincolo, altul…

Nu a existat despot, dictator, fürer sau alt tip de strong men ca să nu interzică cel puţin o carte.  Din diferite motive, s-ar spune. Ideologice, politice, rasiale, religioase, sau pur şi simplu pentru că nu i-a plăcut.  Şi acest lucru nu este numai istorie. Nu înseamnă numai incendierea Bibliotecii din Alexandria, Inchiziţia, rugurile fasciştilor din 1938, epurarea stalinistă, sau revoluţia culturală din China.  Să ne uităm în jur. Să ne amintim de "Versetele satanice" ale lui Salman Rushdie, interzise pe o bună parte a globului şi capul autorului pus la mare preţ.  Adică la şase milioane dolari, la propriu, nu la figurat.

De ce a existat o respingere violentă, dictatorială, în mod constant, a unor idei, informaţii sau trăiri materializate sub forma unor cărţi ? Este vorba de putere. Cărţile sunt un vector de condiţionare a psihicului uman.  Inofensivele, coloratele paralelipipede de hîrtie sunt cea mai periculoasă armă psihică a tuturor timpurilor.  Este normal ca puternicii, mai mult sau mai puţin, absoluţi ai vremii să se teamă de cărţi, ca de nişte rivali, clonaţi în mii de exemplare şi lăsaţi  nestingheriţi să-şi facă munca de convingere.

In prezent, o bună parte a omenirii este confruntată cu asaltul mass-mediei electronice şi în primul rînd a vizualului sub forma subculturii de tip comics, televiziune, panouri, megaspectacole şi Internet. Sunt şi ele modalităţi de condiţionare, s-ar putea spune foarte eficiente modalităţi de condiţionare a opiniei publice.  Subcultura video se adresează maselor.  Mai mult:  dă impresia maselor că pot conduce societatea,  că participă la luarea unor decizii, că rezolvă propriile probleme. Dă impresia că se participă la eveniment.

Mass-media a debutat cu un surogat de carte: ziarul zilnic, Acta Diurna în Roma lui Cezar. Mai târziu, în condiţiile unor democraţii autentice în evidentă ascensiune economică şi care foloseau transparenţa.  Transparenţa totală este folosită numai de cei foarte puternici, care se ştiu stăpîni pe situaţie. Este un mod de a spune:  "uite, noi suntem aceştia, cu calităţile şi defectele noastre;  mîine zburăm în Lună !". Iar în ziarul de a doua zi: "După cum v-am anunţat, am ajuns pe Lună !".  Respectarea promisiunii făcute este cel mai puternic argument pe scara obţinerii sau menţinerii supremaţiei politice, economice sau religioase.  Într-o societate în care se ştiu şi se respectă regulile jocului şi aceasta conduce aproape obligatoriu la un grad ridicat de bunăstare, transparenţa  ţine într-un procent decent corupţia, crima organizată, şantajul şi intimidarea.

Istoric vorbind cărţile se adreseau, bineînţeles, unei elite care… ştia să citească.  Subcultura video, multimedia, se adresează... tuturor!

În ultimul timp opinia publică din România este îngrozită de criminalitate, de crime și asasinate. Acum s-au făcut publice. De fapt a fost un atac concertat, în toată Europa și State asupra Poliției. Și a Bisericii. S-a încercat și poate, s-a obținut, intimidarea celor care trebuie să aplice legea. Repet, nu numai în România, rapoartele primite demonstrează că a fost ceva organizat, forțele de ordine au fost atacte și umilite în presă, cam peste tot.

Vedeți, doamnelor și domnilor, morala mic burgheză a rezolvat și aceast loc îngust al incapacității Poliției. Detectivul particular! Fie că se numea Sherlock Holmes, sau Hercule Poirot, detectivul particular rezolva misterul și îl preda justiției pe asasin. Morala era că nimeni nu scapă nepedepsit, societatea civilă are resurse să găsescă și să pedepsească pe criminali. Mai are și în ziua de astăzi? Bună întrebare!

Sherlock Holmes și Hercule Poirot erau mandatarii societății civile, cei care îi demascau pe cei care nu respectau Porunca Domnului: Să nu ucizi! Sigur că au fost personaje fictive, dar mesajul moralei mic burgheze era clar: dacă faci o crimă, nu scapi nepedepsit! Necesitatea existenței unui fel de Sherlock Holmes și a lui Hercule Poirot în ziua de astăzi este dată de mesjul ticălos și infractor al multor filme și romane americane și occidentale în care criminalul, sau criminalii scapă, nevătămați și cu bani mulți, rodul crimelor lor. Franciza ”Ocean” vă spune ceva?

În rest vă informez că nu mă mai uit la Netflix, HBO etc. Viața bate filmul și filmul de acțiune cu moartea lui Evgheni Viktorovici Prigojin întrece multe filme…

Poate o să văd mai multe episoade ale unui serial uitat de tv, alb-negru produs de Sheldon Reynolds prin anii 50, cred, cu Sherlock Holmes. Sunt episoade scurte, de 26 de minute, cum se purta după război. Bună modă! Acest lucru o să-mi întărească convingerea că trebuie revenit la morala mic burgheză, cred că ajunge cu mitocanismul și prostia țaranilor comuniști care doreau sa doboare Coloana Infinitului. Culmea este că în 30 de ani de ”democrație” mitocănismul comunist, prostia țărănescă și stupiditatea nietkulturnâi a devenit politică de stat și ca urmare modul de viață al imbecilului de rând. Asta văd, asta fac…

Dar poate se întâmplă o minune, se trezește poporul din nesimțire și nepăsare, asta am ca proiect dacă devin ființă de lumină, pentru că mâine este o altă zi!

HOROSCOP     25 august 2023

BERBEC   Cei din jurul tău apreciază atitudinea ta agreabilă, optimistă. Stăpâneşte-ţi impulsul primar zodiacal către dinamică, grabă, rapiditate, astăzi nu trebuie să apeşi pe acceleratorul vieţii! Pentru berbecii tineri, pentru miei, aceasta zi, în special şi weekendul care vine, în general, trebuie să fie un serios examen pentru ceea ce sunt de fapt şi ceea ce doresc sa faca in viaţa. Timpul nu aşteaptă şi nu iartă, zboară, trece fulgerător şi dintr-o speranţă ajungi uşor o promisiune nerealizată! Nu pierde timpul, pentru că timpul nu ia prizonieri!

TAUR   Fii atent, nu te lăsa depăşit de evenimente, sau folosit de cei din jurul tău, care doresc să te invadeze cu interesele lor personale! Mai prudent şi fără exagerări, nu eşti la corida! Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei din familie. Schimbările dese – cheia marilor succese! Dacă ai dificultăţi, schimbă stilul, schimbă modul, schimbă abordarea – tenacitatea este buna cand eşti în câştig, sau pe o poziţie de care să te agăţi cu ghearele şi dinţii!

GEMENI  Astăzi faci „ce vrea muşchii tăi”, fără să te sinchiseşti de comentarii. Ai o zi sabatică, de libertate absolută. Dar, vezi să nu superi, sau să ofensezi, pe cei din jur, nu te vor ierta! Stelele te sfătuiesc să ai răbdare şi chiar să dai dovadă de diplomaţie şi fair-play, pentru că lucrurile se vor lamuri aproape fără intervenţia ta. Astăzi poţi avea unele succese şi poti reuşi în activităţi legate de tehnologie de vârf, telecomunicaţii sau informatică. Dacă te ocupi de unul din domeniile menţionate vei simţi un nou impuls, o nouă energie creatoare, o stare de emulaţie. Idei şi concepte noi îţi sunt la îndemână!

RAC   Mereu spui că nu ai noroc, că nu ţi se oferă prilejuri. Dar când întâlneşti o oportunitate, eşti în stare să o vezi? Astăzi ai o ocazie, să nu spui că nu ai fost prevenit. Dar, eşti pregătit? Este şi o zi bună de discuţii cu partenerii, fie de viaţă, fie de afaceri, în sensul analizei şi trasării unor proiecte viitoare. Nevoia de siguranţă şi de stabilitate materială te fac să te gândeşti la viitor, la planuri, la cum să faci mai mulţi bani. Evită acest lucru, aşa intri singur şi sigur în depresie, pentru că astăzi nu ai nicio soluţie, banii nu sunt bine aspectaţi!

LEU  Nu e indicată schimbarea la care te gândeşti. Fii atent la promisiunile pe care le faci, nu te implica în bârfe şi comploturi, mai ales la serviciu! Ai o dimineaţă densă, o seară liniştită. Ai făcut unele economii, sau aştepţi să primeşti nişte bani. Te gândeşti cum să-i împarţi mai bine. Stelele te sfătuiesc să împarţi suma în două, o parte pentru casă, alta pentru cheltuielile de primăvară! Poţi trece cu uşurinţă un obstacol dacă iei în serios sfaturile unei persoane competente în domeniu. Poţi să-ţi îmbunătăţeşti astăzi calitatea vueţii de o manieră agreabilă. Ai o stare de surescitare cerebrală, provocată de multele gânduri, aşa că, mai pe seară, un suc la terasă, sau un film, pentru relaxare.

 

FECIOARĂ   Simţi presiunea scumpirilor şi nevoia să te implici mai mult în proiectele care au drept scop îmbunătăţirea calităţii vieţii tale. Oferă explicaţii şi cere colaborarea celor din familie! Astăzi ocupă-te mai întâi de problemele profesionale, sunt avantajate! Totuşi, filozofia ta de viaţă te face să vezi lucrurile dintr-un unghi mai favorabil, dintr-o perspectivă mai bună. Este bine să judeci lucrurile şi oamenii din mai multe puncte de vedere. Nu te lăsa impresionat doar de un aspect. Nu fii superficial! Este momentul să te ocupi de problemele tale administrative. Nu lăsa să se acumuleze probleme mici, care pot deveni probleme mari!

 

BALANŢĂ   Trebuie să rămâi concentrat pe treburile tale, obiectivele strategice, fără să dezvălui nimănui resursele şi mijloacele prin care te gândeşti să le atingi. Oamenii de succes sunt discreţi. Începi o nouă pagină, o nouă etapă. Ai curajul opiniilor şi deciziilor tale, ceea ce te ajută să te afirmi. Standardele tale sentimentale sunt ridicate şi îţi găseşti cu greu parteneri. Totuşi, amână pe mâine formularea unei concluzii, sau decizia respectivă, ca sa ai timp sa te informezi şi să te documentezi în mod corespunzator. Nimeni nu te poate grăbi ca să iei o hotărâre greşita, este vorba despre viitorul tău!

 

SCORPION  Există o diferenţă, în timp, spaţiu şi calitate, între realitate şi proiectele tale. Ai voinţă de fier, dar nu ai atâta energie ca să faci oamenii să se comporte cum vrei tu! Mai ai răbdare! O zi creativă în care ai idei şi imaginaţie. Ai intuiţia unor marcaje care te ghideză către un viitor confortabil. Este o "foaie de parcurs" pe care trebuie s-o respecţi, ca să prevalezi!  Ziua de azi este, de asemenea, un bun prilej ca sa cooperezi cu colegii, prietenii sau familia în realizarea unui proiect la care tii foarte mult. Dar, azi, mai multă bunăvoinţă şi eleganţă! O zi plină de satisfacţii pentru tine. Cei din jur recunosc că ai dreptate şi îţi acceptă argumentele!

 

SĂGETĂTOR  Trebuie să rămâi în anonimat, nu ieşi în evidenţă, rămâi ascuns în fluxul principal al vieţii! Aşa poţi să eviţi situaţii în care eşti pus degeaba la treabă, sau ţi se cer explicaţii! Ziua ta se divide în două părţi, dominate de Venus şi respectiv, Mercur. Nu aștepta prea mult, ambele planete sunt retrograde. Nimic rău, nimic trist sau negativ, cele două planete sunt binevoitoare. Dragostea şi comunicarea sunt avantajate! O anumita tensiune poate domneste la serviciu sau in in familia ta, dar e bine sa nu dai importanta si sa-ti vezi linistit de treburile tale. În mai multe ocazii trebuie să dai dovadă de diplomaţie şi multă înţelepciune ca să eviţi conflicte inutile, care n-ar fi avut nici învingător nici învins.

 

CAPRICORN  În duo, dragoste mare! Solo, ai câteva oportunităţi, fii atent la FB, mobil. În afaceri ai încredere numai în ceea ce faci tu, perfecţionismul tău obişnuit. Nu te laşi tu pe mâna altcuiva! Ai o cale profesională avantajată, luminoasă. Laude şi aprecieri îţi confirmă acest lucru. Încrederea e reciprocă în relaţiile tale sentimentale. Toate drumurile sunt deschise, ai o zi bună!  Aspecte favorabile afacerilor şi deciziilor importante. De asemenea o zi relaxantă şi plăcută, ba chiar interesantă. Din nou se discuta despre criza, de fapt despre schimbarea la care suntem condamnaţi şi cum poate să se descurce familia ta. Ca să obtii o solutie buna trebuie sa privesti lucrurile ca si cand ai fi la distanta, sa ai perspectiva şi obiectivitatea necesare. Dacă poţi!

 

VĂRSĂTOR  Astăzi străluceşti în arta de a te face plăcut, de a spune fiecăruia ceea ce vrea să audă şi de aceea primeşti relativ uşor ajutorul de care ai nevoie. Atenţie, nu cere bani, doar servicii! Faci mari eforturi să rămâi în termeni buni cu toată lumea, acasă sau la serviciu.  Trebuie să dai dovadă de exactitate şi precizie. Aşa vei evita nişte momente mai tensionate sau chiar nişte decepţii, pe care, haide să fim drepţi, nu le meriţi! Nu lua de bun tot ce apare în presă! Verifică, verifică, verifică! Nu călătorii după căderea nopţii. Astăzi parcă nu trebuie să călătoreşti neapărat cu trenul sau avionul, dar dacă nu ai încotro, măcar fii foarte atent cu lucrurile tale!

 

PEŞTI   Nu te enerva din lucruri mărunte cum ar fi incidentele sau întârzierile. "Rotunzeşte" lucrurile, ia partea lor plăcută, poate fi o zi bună şi e păcat să o umbreşti cu supărări! Începi o etapă de iluminare spirituală. Evită să faci confidenţe, unii oameni nu pot înţelege evoluţia psihică, ba chiar se simt vexaţi. Trebuie să le protejezi ignoranţa, nu vorbi inutil! Nu trebuie să deschizi discuţii nesfârşite şi inutile despre filozofii şi curente religioase. Caută cu grijă prilejurile să te afirmi profesional, dacă eşti la serviciu, pentru că stelele te avantajează spre o rapidă ascensiune pe scara sociala. Vesti bune pe care nu prea le mai aşteptati, dar la care, în secret, sperati. Mici sau mai mari favoruri din partea anturajului.