HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, 2,3 iulie 2022. Recunosc viitorul, când îl văd!

„Tăcerea e de aur, vorba de tinichea”, în weekend trebuie să aplici vechiul proverb. Cineva din jurul tău trece printr-un moment dificil - trebuie să ai grijă să nu înrăutățești lucrurile! Anumite informaţii te descurajeză, dar cu puţin bun simţ şi refuzând complicatiile inutile, o s-o scoţi la capat!

Pe 2 iulie s-au născut Herman Hesse, Imelda Marcos, Olaf al V-lea, Wislawa Szymborska, C.W. von Gluck, Nicuşor Predescu, Ştefan Fay, Demostene Botez. Pe 3 iulie s-au născut Franz Kafka, Tom Cruise, Stavros Niarchos, Corneille, Aca de Barbu, Coca Andronescu, Nicu Apostolescu, Andreea Isărescu.

Pe 2 iulie, sâmbătă, este așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sfintul Voievod Ștefan cel Mare și Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului. Pe 3 iulie, duminică, sunt Sfinții Iachint și Anatolie patriarhul Constantinopolului.

Se mai pomeneşte pe 2 iulie pe Sf. Voievod Ştefan cel Mare, personalitate complexă. Unii istorici postmodernişti spun că a fost un suflet chinuit întru desfrânare şi crimă. Se împreuna cu mai oricine, mai ales la beţie, a umplut Moldova de bastarzi şi numai specialiştii în genealogie şi heraldică mai cunosc păcătoasa lui descendenţă, care se pare că există până în ziua de astăzi.

Ros de dorinţa pentru putere, implicat mereu în comploturi şi intrigi, a scurtat cu mâna lui, la mânie, capete de boieri, ceea ce nici Hanul cel crud al tătarilor din Hoarda de Aur nu îndrăznea să facă, spune cronicarul: „om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fără giudeţ”.  Un tip pe care nu l-ai vrea ca prieten.

Din punctul meu de vedere mult mai sfântă, (dacă se poate spune aşa) decât domnitorul, a fost Vrâncioaia, femeia care a dat toţi fii ei să moară pe câmpul de luptă pentru puterea şi bogăţia lui Ştefan din dinastia Muşatinilor. Dar femeia aceea nu avea destui bani să facă mânăstiri frumos împodobite şi altele asemenea. Dar ce poate să fie mai scump şi mai important decât viaţa copiilor?

Cred că domnitorii, regii, voievozii nu au fost niciodată animaţi de dragostea de popor şi de ţară, ci doar de dorinţa lor egoistă de putere şi bogăţie. Tratau țara ca pe proprietatea lor, atât. Au fost cosmetizaţi ulterior, în scopuri politice, diverse. În definitiv şi astăzi este la fel.

Este ciudat, de ce, mai nou, numai episcopii, papii şi împăraţii, regii, generalii, voievozii, rareori preoţii sunt pasibili de a fi sanctificaţi. Şi nu mă refer la Ortodoxie, care este o minoritate în creştinătate şi de bine, de rău, se mai ţine de Învăţătură, și mai există puțină rușine și un colț de umilință, ci la Biserica Universală cu cei peste un miliard de credincioşi.

În zadar s-au ridicat demult catarii, „cei puri” şi „minoriţii” calugării care făcuseră jurământ de sărăcie, aşa cum stă bine unora ca ei. Patru sute de ani s-au războit, uneori ideologic, alteori chiar cu armate întregi împotriva Romei. Nu au câştigat cei drepţi, cei cinstiţi, cei săraci, cei cu credinţă, cei asemenea Lui Iisus – ci cei bogaţi şi puternici, asemenea lui Irod - aşa cum se întâmplă adesea în istorie.

Dar nu despre istoria creştinismului și a lumii vreau să vă povestesc, dragii mei. Ci despre zodia bocitoarelor celor vesele din satul Poiana, comuna Flămânzi, județul Botoșani. Cautând de una, de alta, prin bibliotecă am dat de dosarele emisiunilor făcute de mine la ”Radio Delta” și la ”Europa FM”. Ce emisiuni faceam, primeam saci de scrisori, nu era moda emailului și a FB! Nu se inventaseră încă. Îmi amintesc ce emisune grozavă, de trei ore, sigur, cu muzică și știri, am făcut cu invitatul meu, Nelu Țugui, Dumnezeu să-l odihnească, despre ritualul funerar la români. Un amestec de magie țărănească de pasaj, de reguli creștine și de modernism strident. O oră întreagă am discutat despre bocitoarele din satul Poiana, comuna, astăzi orașul Flămânzi, județul Botoșani.

Harul suprem al bocitoarelor din Poiana nu consta în vocea lor, sau în lacrimile și bocetele la comandă. Bocitoarele din Poiana sunt renumite pentru că, întotdeauna, compun versurile bocetului pe loc, adaptând la cazul real, cel de față. Este impresionantă capacitatea lor de a născoci tânguiri năstrușnice, aproape comice, sau cel puțin ironice.

Cei mai în vârstă dintre poienari își aduc aminte de o nenorocire petrecută cu vreo cincizeci de ani în urmă. Un tânăr a găsit un proiectil din război și a încercat, cu o cheie franceză, să desfacă focosul, cum văzuse în filme. Proiectilul a explodat și tânărul, pe nume Mihai, a fost ucis pe loc. Corul de bocitoare a dat un adevărat recital: ”Mihăiță, dragul meu, cum te-a bătut Dumnezeu. Dacă-i văzut că-i flocoasă, la ce-ai pus mâna, dragul meu și scumpul meu...”

 Elena Traciu, Ileana lui Cucăilă, Maria Rebenciuc, Aneta Adam și Profira Dobrinciuc au fost, probabil, cele mai de succes bocitoare din România. Se întâmpla pe timpul în care în satul Poiana slujea preotul Veniamin Guja la biserica cu hramul Soborul Sfinților Arhangheli.

Timpul a trecut și meșteșegul bocitului nu s-a transmis, nu mai sunt bocitoare cu talent! Adina Maxim spune: ”suratele bocitoare nu au avut cui să lase meșteșugul, tineretul de astăzi nu vrea să muncească”  Acum, dacă o să știm că tineretul înseamnă femei văduve peste 65 de ani, înțelegem că într-adevăr este o problemă cu recrutarea cadrelor de bocitoare!

Unde se oprește folclorul - începe arta! ”Bocitoarele vesele” este titlul unei piese de teatru care s-a jucat cu foarte mult succes, câțiva  ani de zile, la Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani. O incursiune în opera lui Shakespeare, dar cu personaje geto-daci. ”Totul se construieşte pe ideea veşniciei. Liniile de dragoste din opera lui Shakespeare arată tocmai raporturile de dragoste veşnică dintre oameni. Am construit un spectacol cu ecouri care vin de la daci, cu felul lor de a fi, cu îndeletnicirile lor, cu cântecele lor. Tot ceea ce am moştenit noi din folclor vine tocmai din măreţia acestui popor! Se află la mijloc, în spectacol, un colaj din cele mai puternice linii de dragoste pe care ni le-a oferit marele dramaturg!” a declarat Alexandru Vasilache, autor și regizor al producției, directorul ”MoldovaFilm” din Chișinău.

Mihai Eminescu, Regele nostru, al tuturor românilor, în fața căruia se năruie frontiere efemere și care ne unește ”în cuget și simțiri”. Un Capricorn. După cum și Iisus ar fi fost Capricorn, dacă s-ar fi născut pe 25 decembrie. Și Sf. Vasile cel Mare, dar și, poate, Ioan Botezătorul.

Ceea ce este extrem de interesant este că toate bocitoarele celebre din satul Poiana, comuna Flămânzi, județul Botoșani erau născute în aceiași zodie: Zodia Capricornului. Dar toate, fără excepție!

Interesantă și pilduitoare observație statistică, care duce la unele concluzii sistematice cu miez și tărie, dar să nu ne grăbim, să mai vedem ce ne aduce viitorul! În ultimile două săptămâni timpul s-a zvârcolit și Dumnezeu mi-a trimis semne.  Eu și viitorul suntem prieteni buni!

Mă îngrijorează viitorul, îl simt cu acel simț al presiunii, cu care viețuitoarele marine simt apropierea rechinilor. La mine este presiunea timpului, doar recunosc viitorul, când îl văd!

Dar așa a fost mereu, credeți că pe Merlin, sau pe Artemidor din Efes, Claudius Ptolemeus din Alexandria, pe Nostradamus sau pe Nicolas Flamel etc etc nu-i îngrijora viitorul? Bună întrebare!

 

Trăim timpuri istorice, ce zic eu, mărețe și tragice, de care se va vorbi în cărțile de istorie ale viitorului. Este de fapt, un blestem chinezesc să trăiești timpuri istorice. Marile evenimente zdrobesc omul simplu, sarea pământului. Pentru că aleșii, conducătorii, nu sunt la înălțimea vremurilor, nu au soluții. Peste mii de ani când omenirea de pe Terra și alte planete colonizate de pământeni va fi primită în rândul civilizațiilor galactice, în Marele Cerc, cum spunea Ivan Efremov – istoria Pământului va trezi uimire și poate chiar admirație. Dacă vom supraviețui propriilor păcate. Poate, poate, de data aceasta vom avea mai mult noroc și nu ne vom stinge ca celelate patru civilizații anterioare de pe Terra. Mereu există speranța, ea nu moare niciodată, doar mâine este o altă zi!

 HOROSCOP    2,3 iulie 2022

BERBEC   Ideile noi, chiar îndrăznețe, sunt privite favorabil de stele. Poate fi vorba chiar de un proiect ambițios de weekend. Tu alegi, stelele doar arată! Domeniul sentimental este favorizat. Weekendul este o vreme când trebuie să accepţi responsabilităţi sporite într-o perioadă tensionată şi afectată financiar. Asta inseamnă că trebuie să faci o cheltuială neprevazută.  Retrage-te astăzi, ca să câştigi mâine! Dacă ai probleme în dragoste nu este indicat să le discuţi in acest weekend, mai gândeşte-te. Perioada, totuşi, îţi este este favorabilă. Ziua de sâmbătă  face să-ţi crească energia, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Un anumit procent dintre Berbeci primeşte o informatie neasteptată, plăcută, însă, sau o întâlnire neanunţată cu o personă dragă.  Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp.  Duminică eşti la un spectacol sau la o aniversare sau fă ca acest lucru să se întâmple – te relaxezi şi faci provizii de bunădispoziţie.

TAUR   În weekend trebuie să fii punctual și politicos, doar „punctualitatea este politețea regilor”. Primești vești contradictorii, așteptă până se limpezesc apele. Duminică distractivă, relaxantă. Poţi rezolva situaţii considerate delicate. O perioadă din nou puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important, însă. Mai mult comicării decat lucruri serioase. Aşa că poţi pleca undeva, cumva, cu primul tren din gara ca să laşi totul în urma ta, măcar pentru o zi, sau două. Dacă poţi, nu ezita, pleacă! Sâmbătă programul prestabilit va suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Duminică ai un program scurt: te trezeşti târziu şi te culci devreme!

GEMENI   Ai o sâmbătă densă, cu multe surprize și vești. O parte dintre vești par că îți schimbă planurile de vacanță. Duminică, analizează cu atenție, nu te repezi și poți lua hotărîrea optimă. Dacă eşti hotărât să pleci undeva în weekend, mai bine lasă pentru sâmbătă foarte dimineaţă. Promovează-ţi cu hotărâre interesele sentimentale. Nu te speti cu munca şi nu fă eforturi.  Nu ai frică, păstreaza speranţa şi porţile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual! În acest weekend eşti într-o perioadă binecuvântată, de la bine la foarte bine. Cam tot ce iţi propui iţi iese – asta pentru că dai dovada de mult realism si bun simţ. Stelele avantajeaza in mod special activităţile legate de cărţi, reviste, ziare, publicaţii. Nu că ar fi foarte scumpe, dar sunt... importante! Netul este anonim şi dubios, adevărata informaţie o găseşti tot dintr-o carte, sigur, o poţi descărca de pe net!  Este timpul unor decizii, mai mult sau mai putin importante şi dacă ai tărie de caracter, voinţă, o să dobândeşti mai multe avantaje.

RAC   Este un weekend favorabil, cu Luna, patroana ta, în toane bune. Trebuie să te concentrezi, mai mult, pe problemele tale, ale familiei. Nu mai amâna rezolvarea problemelor sentimentale! Nu uita de promisiunile facute. Sâmbătă, o informaţie te luminează la propriu şi la figurat. Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii. Supravegheză-ţi regimul alimentar. Mănâncă mai multe verzituri, salate, fructe şi lămâi, dar nu fructe dintre cele care fermenteză repede. O perioada buna pentru planificarea activitatii şi mici achizitii. Să fim drepţi, te-ai cam îngrăşat, chiar daca nu ai fost in concediu. Pana te apuci să slabesti mai bine ajusteza-ti garderoba pe noile dimensiuni. Ca să nu fie hainele cimpoi pe tine! Mai pe seară, Luna iti aduce o oportunitate neşteptata. Duminică, nu te grabi, dar nici nu refuza. O atitudine inteligentă poate aduce mai multe informaţii la suprafaţa, asa incat decizia sa fie justa.

LEU   Un weekend deosebit, în care tot ceea ce spui poate fi important. Nu te lăsa purtat de vorbe, fii organizat în discurs, adu argumente și dovezi. Fii generos, doar cu cine merită într-adevăr! Sâmbătă este o zi rapidă. Repede vine, repede trece. Ca un făcut timpul te presează şi mereu nu faci, nu spui ceea ce doresti, de fapt. Nu ai timp! Aşa timpul trece foarte repede, confiscat de grijile cotidiene! Sâmbata ai un prilej de distracţie, o petrecere sau participi la o zi de naştere, a unui Rac, sau un Petre întârziat. Chiar dacă oboseala îşi spune cuvântul, distrează-te – este singura soluţie de evitare a stresului cotidian, soluţie chiar încurajată de sistem. Oamenii care se distrează nu fac politică. Duminică ai de facut un drum, poate la munte, poate la ţară. Un drum, dar cu profit – poate fi şi o expediţie de aprovizionare.  Perioada de timp a acestui weekend este numai bună pentru inceperea unui mic proces de planificare, de ordonare a vieţii şi operei tale.

FECIOARĂ  Nu ai probleme, pentru că reuşeşti să reduci orice la derizoriu şi să faci haz, poate şi de un necaz. Optimismul tău este benefic, o sursă de stare de bine, dar nu te minți cu bună știință! Sâmbătă este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă - sunt posibile unele întâlniri întâplătoare cu prieteni vechi, dar neglijaţi. Tot sâmbăta probabil ca te duci la cumpăraturi, duminică o să vrei să faci puţină curațenie în casă şi în suflet. Totuşi, sâmbătă ai un moment de inspiraţie în care crezi că ai găsit o solutie pentru rezolvarea unor probleme. Nu lasa lucrurile pe mâine, fă-le astăzi. Intâi fă-ti un plan, apoi acţionează cu chibzuinţă. Nu te amesteca cu cei care nu sunt ca tine. Mezalianţele şi amestecurile de religii şi rase au fost întotdeauna motive de conflicte, mai mari sau mai mici.  Sfârşitul weekendului, adică duminică seara te gaseste în activitate, în orice caz muncind cu dedicaţie şi spor la ceva.

BALANŢĂ   Poți convinge în weekend cu ușurință, așa că nu ezita. Totuși, evită semnele de foc, pentru că nu vei cădea de acord, în niciun fel, nici asupra fondului, nici asupra formei. Dar, încearcă! Weekendul acesta este pentru armonioasele Balanțe o perioadă a pregătirilor şi a planurilor. Trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Înaintea unui nou atac, înaintea unei noi ofensive sau al unui nou proiect, forţele trebuie să se regrupeze – ce să mai spun daca este vorba de o relatie de amor! Sâmbătă, cu apecte favorabile, ai totuşi mai multe oportunităţi şi posibilităţi, pe care cu înţelepciune şi chibzuinţă nu o să le risipeşti, cum faci de obicei. Configuraţia astrală te sprijină să obţii mai multă stabilitate în familie sau printre prieteni. În ultima zi din weekend îţi este mai uşor să învingi dificultăţile vieţii cotidiene – doar este duminică. Poţi să întâlnesti o persoană deosebită sau să te distrezi. Întâlnirile îţi încălzesc inima şi îţi oferă suficiente rezerve de bună dispoziţie şi optimism.

SCORPION  În weekend ești luat mai în serios decât deobicei. Poate unde nu mai înțepi, lași sarcasmul și cinismul deoparte și pari a fi un om bun. Duminică, chiar dacă e foarte cald, nu strica ziua! O zi de sâmbătă care seamănă cu altă zi de sâmbătă in care rutina distracţiilor obişnuite devine monotonă şi cu o impresie ciudată de “déjà vu”.  Totuşi, o veste care îţi pare a fi bună. Astăzi este cazul să devii mai practic şi ceva mai diplomat, totodată; numai aşa poţi evita un mic, dar bine organizat, dezastru sentimental sau financiar, Doamne fereşte! Aspecte uşor nefavorabile la bani, dar foarte bune la sănătate.  Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes cel putin in acest weekend! Sâmbătă, trudeşti din greu la o realizare, dai un examene care poate fi şi o apariţie-şoc la o petrecere – in orice caz este vorba de un termen, de trecerea unui obstacol. În această perioadă  este bine să te limitezi la zâmbete plate şi să eviţi o atitudine prea dinamică sau chiar agresivă.  Evită, de asemenea, orice decizie luată  în stare emotivă.  Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece vei constata ca nu ai cui să-i ceri ajutorul.

SĂGETĂTOR  „Tăcerea e de aur, vorba de tinichea”, în weekend trebuie să aplici vechiul proverb. Cineva din jurul tău trece printr-un moment dificil - trebuie să ai grijă să nu înrăutățești lucrurile! Anumite informaţii te descurajeză, dar cu puţin bun simţ şi refuzând complicatiile inutile, o s-o scoţi la capat! Concentrează-te pe problemle urgente şi distrează-te, este sâmbătă! Seară de sâmbătă deosebită în compania celor dragi. Nu te mai lăsa prins in capcana clasică întinsă zodiei tale, cea cu detaliile ca să nu vezi întregul. Deschide bine de tot ochii, mai ales la relaţiile tale sociale! Pe de alta parte vremea draguţă te invită la ţară, poate şi pentru o aprovizionare direct de la producător. Cu ceva  planete binevoitoare şi o conjunctură indiferentă, cu Jupiter gânditor, dar mai bine dispus, ei bine, toată această configuraţie face ca perioda în discuţie să fie benefică. Magnetismul personal al nativilor şi nativelor din Săgetător este în creştere – în special sâmbătă.  Duminică este o zi liniştită şi relaxantă în mijlocul familiei.  Acordă mai mult timp familiei, prietenilor vechi, relaţiilor verificate - te poți simţi foarte bine in compania lor!

CAPRICORN    Sâmbătă ai multe idei originale și scumpe de cum să petreci mai bine concediul, sau vacanța de vară. Trebuie să mai ții cont și de posibilități, în special financiare, îți spui, duminică! Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături şi petreceri. Cam asta se face în weekend. Sau cumpărături pentru petreceri, pentru că ceea ce cumperi in acest weekend va face mare plăcere celor dragi. Petrecere care, cum altfel, s-a stabilit pentru sâmbăta seara. Poate fi o sărbătoare a unui dragălaş şi foarte iubit membru junior al familiei. Pentru un procent dintre nativii din Capricorn sâmbăta este un bun prilej să călătorească şi/sau să înceapă o scurtă excursie. Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul nu pot pleca de acasă, perspectiva se îmbunătăţeşte într-un mod spectaculos, pentru că relaxarea este un bun sfetnic. Perioada este favorabilă, mai puţin în ceea ce priveşte noile relaţii sociale.

VĂRSĂTOR   Conjunctură favorabilă în domeniul sentimental. Sâmbătă plină de pasiune, așa că poți profita. Duminică, poți ameliora confortul vieții zilnice, pentru că pari a fi într-o stare serenă. O mică nerealizare, sau un eşec minor care te pune pe gânduri, asta sâmbăta. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului din ziua de sâmbătă. Nu te lăsa copleşit de rutină, căută să te distrezi cu ceva nou în acest weekend şi să legi noi prietenii. Poate distracţia are şi o parte educativă, poate noua cunoştiinţă îţi oferă informaţii noi. Ceea ce însă te enerveză enorm sunt bârfele şi intrigile. Majoritatea bârfelor şi intrigilor nu se fac din răutate ci din prostie şi mahalagism, aşa că nu te enerva în mod disproporţionat şi inutil. În situţia în care vrei să iei atitudine  consulta-te astăzi cu cei nascuţi sub semnul Leului - poți gasi multa bunavointă, sfaturi competente si idei bune.

PEŞTI   În weekend poți ajunge la colaborare cu persoanele născute în semne de apă și aer, în special cu Gemenii, dar trebuie să ocolești Leii, în general persoanele din semne de foc și pământ. Domneşte o mare tensiune în legătură cu nişte termene,  săptămâna viitoare, poate proiecte noi, teste sau examene. Aşa că te pregăteşti sufleteşte. Poţi să primeşti veşti bune de departe. Nu trebuie sa faci cheltuieli importante şi atenţie unde pui banii sau cărţile de credit. Nu da cu împrumut bani, nu lua cu împrumut, ocoleşte cazinourile şi casele de pariuri. Weekendul este favorabil, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Dacă vrei să ai dreptate, să prevalezi, aceasta este ziua! Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus, sau cu cei care îţi poartă de grijă, fără să ai nevoie, din familie, sau dintre prieteni. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Până la urmă timpul te favorizează. Nu ai grijă, o să te descurci şi de data aceasta. Conjunctura si vremea dar şi vremurile, puternice prin schimbări, îţi conferă energia de care ai atâta nevoie.