HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR 22 iunie 2022.  Două pilde cu Nastratin Hogea și calculul sinastric

Conjunctura arată că astăzi poţi coopera foarte bine cu semnele de aer şi foc, dar mai puţin fericit cu semnele de apă și pământ. Evită, în special, Scorpionii și Peștii dar şi Fecioarele. O veste de departe, o informatie, un telefon sau un e-mail.

 

 

Pe 22 iunie s-au născut George Vancouver, Giuseppe Mazzini, Meryl Streep, Erich Maria Remarque, Kris Kristofferson, H. Rider Haggard, John Dillinger, Sir Julian Sorrell Huxley, Bill Blass, Alexandru Ghika, Rodion Cămătaru, Adrian Năstase.

 În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Grigorie dascălu, Mitropolitul Ţării Româneşti, Eusebie, Zenon, Galaction şi Zina.

Continuă sărbătorile solstiţiului, dar nu se mai ştie cum şi ce.

Am primit multă corespondență, multe întrebări. Asta îmi aduce aminte de Nastratid Hogea. Bunul Corneliu Mănescu, așa îmi spunea: hai, Nastratine ia spune tu ce ai mai făcut în... și spunea țara din care mă întorsesem. Îmi spunea Nastratin pentru talentul meu de a da o notă de umor și la cele mai seci rapoarte tehnice diplomatice sau de comerț exterior. Pentru că întotdeauna mă duceam la el ca să-i povestesc. El asculta, punea întrebări și apoi puncta: asta ai făcut bine, asta o puteai face și mai bine și spunea ce și cum. Diplomația, comerțul internațional, nu se învață la universitate. Nici în minister. Ci de la unul care le știe, un senior trecut prin multe. Eu am învățat de la Corneliu Mănescu și de la Mircea Malița. Iar comerțul exterior, practic, l-am învățat de la unul Maier Herovici, normal, un evreu uns cu toate alifiile, care m-a învățat ”vorbele și gesturile”. Apoi Ciprian Diaconescu, șeful de agenție economică de la Calcutta și săracul Sărcineanu, asasinat din greșeală la Tirana, cel care câștigase cele mai multe licitații, era și decorat, Dumnezeu să-i odihnească pe toți că au fost oameni de ispravă, cinstiți și patrioți, care și-au iubit mult țara și munca.

De ce întrebările domniilor voastre îmi aduc aminte de Nastratin Hogea? Simplu, pilda spune că Nastratin îl încuraja mereu pe fiul lui, aflat la vârsta întrebărilor, să-l chestioneze de câte sunt în lună și în stele. ”Tată, cum fac păsările de zboară?” ”Nu știu, băiatul tatii!” ”Dar de ce bate vântul?” ”Să mă tai, dacă știu, fiule!” ”Tată, nu te superi că te întreb atâtea?” ”Nu mă supăr băiatul tatii, dacă nu întrebi cum vrei să aflii ce este pe lumea asta!”

Întâmplător știu răspunsurile la întrebările domniilor voastre. ”Elementar, doctor Watson!”. Unora le-am răspuns deja pe email. dar sunt cu multe săptămâni în urmă cu răspunsurile, trebuie să înțelegeți, nu prea mai pot.

De vreo două zile, am purtat o scurtă corspondență cu un profesor de științe exacte, foarte dinamic, el, ca personalitate. Nu îi pomenesc numele pentru că sunt atâția ciudați pe lume încât nu doresc să-i fac un deserviciu. Cine știe ce inspector redus mintal poate să-i reproșeze bunului profesor că se ocupă cu astrologia. Ei bine profesorul mă împinge de la spate să vă fac părtași de tainele compatibilităților zodiacale. Bun, argumentarea lui este că populația României scade, poate și din cauză că perechile formate s-au făcut la întâmplare, în urma unei petreceri, de exemplu. La o rată de insucces a căsătoriilor de 82% perechile nu mai doresc să se unească prin ”taina căsătoriei”. Mai mult, BOR în una dintre cele mai negre zile ale insuficienței sale intelectuale, a interzis logodna. De ce să ne mai mirăm că BOR a pierdut, de la săvărșirea lui Teoctist, peste două milioane de credincioși? Bună întrebare!

Istoria se repetă, acum exact 81 de ani România intra în marea aventură a celui de al Doilea război mondial. Cum a ieșit, se vede pe hartă și se simte și astăzi. Săracul Rege, Dumnezeu să-l ierte, când a venit în țară, poate mai știți care a fost prima lui reacție: ”Poporul, unde este poporul meu, unde este poporul român?” Timpuri trecute!

Bun, compatibilitatea zodiacală se află pe toți pereții! Gemenii nu se potrivesc cu Scorpionii. Săgetătorii și Leii fac cupluri perfecte etc etc

Bunul profesor de științe exacte dorea să vă îndrept atenția către altceva, dragi lupi, padawani și hobbiți. Calcului sinastric. Este foarte vechi și foarte bun. Se compară cele două horoscoape de naștere, ale lui și ale ei. Sunt chei de interpretare. Am mai pomenit prin tabloide de acest lucru, fiind întrebat de unul și de alt editor dacă cutare ”vedetă” se potrivește cu X sau Y.

Eu, personal, subsemnatul, posed progrămelul de PC ”Expert Astrologer” un program voluminos și foarte frumos, grafic, primit de la ”Academia Sirius”. Se introduc datele de naștere ale celor doi, el, ea, sau el și el, sau ea și ea că așa este astăzi politic corect, locurile de naștere, coordonatele geografice și progrămelul făcut de americani scoate vreo 14 pagine de interpretări ale comparării celor două horoscoape. Dar ceea ce este mai important dă și un scor care poate fi, maxim, de 700 puncte. Progrămelul compară în sute, poate o mie de ”puncte”, aspecte, case, planete, zodii, indicatori, etc. Sub o sută de puncte și peste 600 este incompatibilitate clară, cei doi sunt prea diferiți, sau aproape identici, conflicte sau plictiseală. Peste 250 de puncte poate fi o relație pasageră, înfocată dar scurtă, ”uită-mă și te uit!”. Peste 350 de puncte poate fi o relație bună consolidată, durabilă. Creatorii programului indică ca plaja de la 400 la 580 de puncte este cea indicată pentru căsătorie. De exemplu Johnny Depp și Vanessa Paradis și-au făcut testul și au obținut un foarte încurajator 430. Dar, căsătoria lor, a ținut, dar foarte puțin, vorba Mistrețului de Argint!

Nu ar fi rău, dacă tot vă înhămați la o relație, să faceți și calculul sinastric, de compatibilitate. Bunul profesor îmi spune că sunt destule situri astrologice pe net, care oferă calcul de compatibilitate. Sper că nu sunt toate ale trustului Jonathan Cainer, că acelea știu cum sunt făcute, am participat, nevinovat și inconștient, la edificarea acestui imperiu astrologic de multe sute de milioane de lire sterline.

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi astăzi o să vă mai spun o pildă cu Nastratin Hogea. Mi-aţi cerut poveşti, mereu, cu tărie şi hotărâre. Vă înţeleg foarte bine! Și eu aș vrea să încep ziua cu zâmbetul pe buze și cu o cafea bună, dar eu nu am ce să citesc! Să mă citesc pe mine? Bună întrebare!

Cu umilinţă răsfoiesc „Divanul persian” al şefului mason Mihail Sadoveanu, sau „Scrisorile persane” ale lui Charles de Secondat, baron de Montesquieu, ca modele şi inspiraţie. Am fost ani buni în Orient, am participat la „divane persane”, dar acei scriitori celebri aduc ceva în plus: talentul de a face lucrurile mai interesante decât par! Aşa, cu multă smerenie, am început şi eu să scriu, despre una, despre alta. Poate odată, sau altădată, să strâng toate poveştile într-un volum. Dar știu că acest lucru nu o să se întâmple niciodată. Sunt prins în mașina timpului, cea a supraviețuirii zilnice că nu am timp nici să mor. Poate de aceea mai sunt în viață.

Mi-ați cerut povești... Ascult şi mă spun, vorba jinnului, spiritului, din sticlă!

 

Demult, pe vremea lui Nastratin Hogea, s-au strâns înţelepţi, savanţi și cărturari dint totă lumea ca să răspundă la o întrebare: sunt oamenii de două categorii? Nu se mai ştie dacă adunarea a fost în măreţul Bagdad, în fabulosul Damasc, cel cu cele şapte porţi, sau în luminosul şi auritul Constantinopol.

Da, au spus învăţaţii musulmani, oamenii sunt de două feluri: există credincioşi şi necredincioşi. Creştinii au refuzat această împărţire şi au spus că, da, există două categorii de oameni: cei care vor fi mântuiţi şi cei care vor arde în infern. Grecii cei hedonişti au spus clar: grecii şi... barbarii! Alţi filosofi au spus: da, există două categorii de oameni, cei bogaţi şi cei săraci. Cei inteligenţi şi cei proşti, au spus învăţaţii din Caledonia. Un thug, venit tocmai din India a zâmbit rău: sunt două categorii de oameni: cei vii şi cei morţi! Pitagoreicii au spus: sunt două categorii de oameni, cei buni şi cei răi!

Discuţiile, demonstraţiile şi argumentările au durat mult, luni de zile. În ciuda erudiţiei, a învăţăturii şi a unei evidente bune credinţe, cei prezenţi nu puteau ajunge la o concluzie, la o soluţie acceptată de toţi.

Când, iată, pe lângă locul dezbaterii trece, pe măgăruşul lui, Nastratin Hogea. Învăţaţii, savanţii, filosofii sar de la locurile lor şi îl întreabă: ”Nastratin! Înțeleptule, avem o nelămurire. Cum spui tu aşa să fie! Există două categorii de oameni?” ”Sigur că da! a răspuns Nastratin”, fără a se opri. ”Şi care sunt acelea?” au întrebat înţelepţii. ”Cei care cred că există două categorii de oameni şi ceilalţi, care nu cred!” a spus Nastratin, îndemnându-şi măgăruşul la drum.

Pilda este evidentă, dragi lupi padawani şi hobbiţi! Fiecare are părerea lui şi ţine la ea. Sau sunt unii care au păreri și unii care nu au...

De exemplu, repet, acum exact 81 de ani România începea discutabila și funesta aventură al celui de al Doilea război mondial. Părerea mea, vorba lui Nicu Văcăroiu. Istoria se repetă mereu, din nefericire, România a rămas o țară de frontieră!

 

Cred că ceea ce au stabilit contabilii la Bilderberg, că un război mondial ar fi consumator de resurse și fără profit, să fie literă de lege. Sunt un om al păcii, tata a plătit cu tinerețea lui și cu coșmaruri care îi tulburau somnul. Fostul pilot pe avioanele de asalt m-a crescut ca pe un om al păcii. Pacea trebuie salvată întotdeauna, așa mi-au spus profesorii mei – prin tratative, negocieri, compromisuri. Numai proștii nu se înțeleg, nu cad la pace!

 

Sunt cam obosit după solstițiu, cu toate că nu am mai putut să mă duc pe munte, pe Kogaionon. Gândul neputinței m-a obosit peste poate. Dar acum mă duc să revăd un film, o epopee războinică: „The 13th Warrior” după textul lui Michael Crichton, „Eaters of the Dead”. Cu Antonio Banderas în rolul principal, actorul care îmi aduce aminte de prietenul meu, sauditul Saad. Vreau să mă cufund în filosofia vikingă, a celor care râdeau mai tot timpul de moarte, furtuni, stânci, sau adversari, dar deveneau serioşi şi temători când era vorba de spirite.

 

„Iată, îmi văd tatăl! Iată, îmi văd mama! Iată, îmi văd fraţii şi surorile! Iată, îmi văd tot neamul meu, de la începuturi!  Iată, ei mă cheamă să fiu cu ei! În Walhalla, unde cei curajoşi trăiesc pentru totdeauna!”

 

Frumos film, frumoasă filosofie, cartea însă este splendidă, ca toate cele scrise de Michael Crichton! V-o recomand, sunt puţine lucrurile bune, astăzi.

 

Astăzi, care trece, pentru că mâine, este - şi fac pariu pe orice, o altă zi!

 

 

HOROSCOP    22 iunie 2022

 

BERBEC  Cu Jupiter și Marte în zodie, dar și cu Luna în tranziție, este o zi activă, densă. Dar, mai mult ca oricând, te preocupă muzica, asculți, poate la căști, melodiile tale preferate. E un semn de sincronicitate ale celor trei corpuri ale tale, e de bine! Nu poţi să-ţi schimbi viaţa instantaneu, nu ai o baghetă magică ca Harry Potter. Timpul este energia care schimbă viaţa. Stai liniştit, de fapt nu prea liniştit, că nu ai cum. Te nemulţumesc o mulţime de lucruri. Corect. Dar aşteaptă momentul, urmăreşte oportunitatea, fii pe fază. Astăzi dacă nu te iei după aparenţe şi analizezi bine detaliile şi te informezi corect, poţi evita o cheltuială. Trebuie să te concentrezi pe problemele obişnuite, simple, cotidiene, liniştea şi calmul îţi aduc eficacitate şi succes.

TAUR  Doar ciudatul Uranus și Venus în zodie. Nu mai poți, semnele de pământ suportă greu căldura. Oferă-ți pauze și bea ceai. Da, ceai verde, cald! Este un principiu al termodinamicii, ceea ce îți propun, folosit oriunde în Orient. Nu este nimic negativ, eşti în plină formă, dar uneori, influenţa negativă a lui Mercur provoacă dezordine. Nu te implica în proiecte sau în cauze pierdute, evident, de la început. Nevoia de siguranţă şi de stabilitate materială te fac să te gândeşti la viitor, la planuri. Aşa intri sigur în depresie, pentru că nu ai nicio soluţie. Adevărul este dincolo de tine, vorba filmului.

GEMENI    Din nou, niște praguri de trecut. Ai pe Mercur, protectorul tău, în zodie. E de bine! Vorbește liber, dă curs intereselor tale ca să obții ajutorul necesar. Poate și alții au aceleași interese, poți încheia alianțe temporare, dar utile. Promovează-ţi interesele cu îndrăzneală – stelele îţi sunt favorabile, atît în afaceri cît şi în dragoste. De fapt, pentru un procent dintre Gemeni, pare a fi o nouă relaţie sentimentală. Surprize plăcute. Poţi să-ţi îmbunătăţeşti astăzi modul de viaţă de o manieră agreabilă. Ai o stare de surescitare cerebrală, provocată de multele gânduri. Dar şi de problemele pe care le ai.  Totuşi, filozofia ta de viaţă te face să vezi lucrurile dintr-un unghi mai favorabil, dintr-o perspectivă mai bună.

RAC  Soarele la începutul zodiei. Gândirea constructivă şi arborarea unui zâmbet permanent te fac să obţii sprijin chiar de la persoanele care nu te plac aşa de mult. Ai o zi favorabilă, mai ales în domeniul intereselor tale. Totuşi nu lua lucrurile în tragic dacă total sau parţial lucrurile întârzie, sau nu se finalizează chiar cum îţi doreai.  Este şi o zi bună de discuţii cu partenerii, fie de viaţă, fie de afaceri, în sensul analizei şi trasării unor proiecte viitoare. Poţi trece cu uşurinţă un obstacol dacă iei în serios sfaturile unei persoane competente în domeniu. Mai ales dacă este o problemă de sănătate, medicală, sau de dietă.

LEU Nicio planetă în zodie. Eşti stresat, dar nervozitatea ta se datoreşte oboselii cronice şi căldurii toride dar, mai ales, toxicității media. Izolează-te de sursele de anxietate și o să trăiești mai mult și bine! Elimină cauza şi vei combate efectul! Evită sau amînă orice întîlnire sau decizie importantă şi petrece ziua într-un cadru plăcut şi confortabil.  Călătoriile, însă, sunt bine aspectate. La serviciu, sau unde activezi, ai o opinie corectă despre un coleg. Care coleg, la rândul său îţi va fi de mare ajutor în viitorul apropiat. Astăzi radiezi optimism şi energie şi îi influenţezi favorabil pe cei din jur, îi motivezi. Adaugă şi o vorbă bună, o laudă. Se deschide o posibilitate, o oportunitate, care pote deveni profitabilă numai cu condiţia să poţi duce lucrurile la bun sfârşit, să poţi să faci un efort suplimentar.

FECIOARĂ  Domeniul sentimental, dragostea, este pozitiv influenţată, la fel şi charisma proprie a nativilor din zodie - profită de favorile stelelor, dar fără să exagerezi. Zâmbeşte, fii cordial! O zi bună pentru că regăseşti un obiect sau o relaţie care s-a pierdut sau s-a eclipsat.  Cu o Lună care nu te avantajează nu te baza foarte mult pe intuiţie, totuşi ideile îţi vin foarte repede – găseşti soluţii şi legături la toate situaţiile prezentate astăzi. Astăzi ai dificultăţi să te adaptezi la ambianţă, la ritmul impus, probabil şi din cauza căldurii. Trebuie să te menajezi, nu face eforturi mari astăzi, oboseala ta a devenit cronică. De asemenea nu trebuie să te laşi distras şi influenţat de veştile care circulă la serviciu.

BALANŢĂ   Veşti bune pe care nu prea le mai aşteptai, dar la care sperai. Mici favoruri din partea anturajului apropiat, a familiei. Seara plăcută, la un spectacol, sau spre o destinaţie nouă de distracție. Adică la vreun resort fițos. Poate fi cea mai profitabilă zi a săptămânii. Eşti deosebit de inspirat în afaceri, în special în achiziţii şi cumpărături. Amorul, de asemenea, este bine aspectat. Profită de favorurile stelelor şi comunică cu anturajul. S-ar putea să ai surprize plăcute. Soarele ghideză acţiunile tale în sensul cel bun. Norocul este de partea ta, mediul social îţi este binevoitor, iniţiativele pe care le iei sunt pozitive. Optimismul şi entuziasmul îţi dau aripi ca să avansezi pe calea ta, pe drumul tău ales.

SCORPION   Spiritul tău agresiv caută înfruntarea, dar senzualitatea ta cere răsfăț și tandrețe. În duo pregătește o cină cu ciocolată și șampanie - solo, ia mobilul și vezi cum, unde și cu cine!  Fii tolerant şi emană impresia ca trebuie să domneasacă un spirit de fair-play – „...o să avem de câştigat cu toţii!”  Foarte bune aspecte. Fii agresiv şi incisiv în acţiuni, toate trebuie să iasă astăzi. Cu toate că s-ar cuveni să te odihneşti plenar, oboseala îşi spune cuvântul, programul se schimbă în ultimul moment, dar îţi face plăcere. Eşti pe cale să realizezi o ambiţie secretă. Seara favorabilă relaţiilor sociale sau de amor – poate un spectacol, poate o cină în doi. Atenţie la stările emoţionale, nu te lăsa ofensat sau întristat din nimicuri!

SĂGETĂTOR  Prudenţa, vigilenţa şi reţinerea trebuie să fie coordonatele tale pentru astăzi, mai ales daca conduci în traficul aglomerat din oraş. Seară plăcută, în aer liber, la o terasă, sau concert. Pune-te pe treabă cu multă hotărâre şi tenacitate. Eşti în întârziere şi ştii asta. Stelele spun să te grăbeşti. Pe de altă parte, nu uita că perseverenta oarba este arma celui lipsit de imaginatie. Nu-ti risipi inutil fortele, daca vezi ca nu reusesti, schimba modul de abordare ! Pe total o zi cam monotonă, lipsită de nerv, care nu te motivează, dar în care trebuie să fii prudent. Atenţie, astfel de zile sunt periculoase pentru că îţi adorm atenţia! Totul apare destul de neclar si confuz. Chiar așa și este…

CAPRICORN    Conjunctura arată că astăzi poţi coopera foarte bine cu semnele de aer şi foc, dar mai puţin fericit cu semnele de apă și pământ. Evită, în special, Scorpionii și Peștii dar şi Fecioarele. O veste de departe, o informatie, un telefon sau un e-mail. Ceva de natura aceasta iti sugereaza astăzi ca trebuie sa faci urgent o schimbare in viata ta! Esti obosit si nu prea ai chef de discutii. Cu nimeni. Mai bine fa-ti ordine in hartii sau in foldere. O sa gasesti ceva ce iti va da o idee grozava! În ceea ce priveşte sănătatea stelele te averizează că bei prea puţine lichide. Nu uita că o apă de bună calitate este cheia sănătăţii şi a unei vieţi lungi. Nu lăsa pe nimeni, chiar bine intenţionat, să facă pe mediatorul în problemele tale sentimentale, sau familiale. Astăzi fii mai „zen”, zâmbeşte şi spune lucruri interesante!

VĂRSĂTOR   Astăzi poți, fără mult efort, să comunici bine cu cei din jurul tău. Ești înțeles și îi înțelegi, domnește o atmosferă de cooperare. Încearcă să stabilești alianțe, protocoale nescrise. Ziua de astăzi se anunţă liniştită – poate este un prilej, rar de altfel, să te gândeşti la tine şi la interesele celor dragi. Vitalitatea ta se situază la un nivel acceptabil, totuşi, trebuie să mai lucrezi la forma fizică şi să dai jos kilogramele în plus. Ceva mişcări în faţa ferestrei deschise, dimineaţa. Sau poţi fugi cu căţeluşul prin parc. La serviciu dai dovadă de o autoritate şi duritate care nu sunt pe gustul tuturor. Dar câte bordeie, atâtea obiceiuri!

PEŞTI   Ai o pofta teribilă de lucruri bune. Poate, un magazin cu lucruri frumoase? Un prânz libanez stropit cu vin moldovenesc? Sau, un film bun! Uneori, satisfacerea capriciilor e absolut necesară! Astăzi trebuie să faci un mic efort. În sfera cooperării, colaborării, lucrului în echipă. Nu te risipi în multe direcţii, pierzi energie preţioasă şi fără rezultat. Deci, nu alerga după doi iepuri! Puţină iscusinţă, chiar şiretenie, nu strică, pentru rezolvarea problemelor de astăzi. Este bine să judeci lucrurile şi oamenii din mai multe puncte de vedere. Nu te lăsa impresionat doar de un aspect. Nu fi superficial!  Este momentul să te ocupi de problemele tale administrative. Nu lăsa să se acumuleze probleme mici, care pot deveni necazuri mari. Dar, dă curs şi capriciilor, de ce trăieşti, nu ca să te bucuri de viaţă?