Cei din jurul tău tău apreciază conversaţia ta agreabilă şi optimistă. Stăpâneşte-ţi impulsul primar către efort fizic prea obositor, fie că este vorba de o plimbare, sau de cărat de la piaţă.
21 februarie
Pe 21 februarie s-au născut Robert Mugabe, Hubert de Givenchy, Ann Sheridan, Harold al V-lea, Sacha Guitry, Anton Bacalbaşa, Timotei Cipariu, Ilie Boca, Mircea Malița, Ana Maria Sireteanu.
În calendarul creștin-ortodox sunt Sfinţii Timotei şi Eustatie. Canonul cel Mare (partea a III-a). Post. Nimic în ”Kalendar”.
Ieri mi s-a părut a fi o altă zi de februarie de acum aproape 40 de ani. Era moda recitalurilor ad-hoc, declanșată de Pino, de Caramitru, Dumnezeu să-l odihnească. Să zicem că erai la o bere la Hanul lui Manuc. Iată, vin niște haiduci îmbrăcați în costume de epocă și cântă din cobze și din gură ceva frumos, strecurându-se printre mese. De amorul artei, doar așa, pentru amintirea iscusinței lăutarilor celor adevărați. Să fi fost Tudor Gheorghe? Mâncai o prăjitură într-o cofetărie fițoasă pe Calea Victoriei. Iată, intră o artistă la modă, cu un buchet mare de flori și dă câte o floare fiecărei femei de acolo. Recitând o poezie de dragoste. Să fi fost Carmen Stănescu?
Ești într-o sală de cinematograf. Filmul parcă nu mai începe. În schimb, printre rânduri, apare un comic care spune bancuri (nepolitice) și face pe toată lumea să râdă, dar un râs sănătos, în hohote, cum nu se mai aude astăzi. Să fi fost Dem Rădulescu? Întrebări la care nu poate răspunde decât trecutul…
Cu trecutul acesta am eu ce am. Iată:
Cincizeci și șase la sută dintre polonezi spun că sunt îngrijorați de perspectiva unui război între NATO și Rusia, a constatat un nou sondaj.
În același timp, 32 la sută dintre respondenți au spus că nu le este frică de un astfel de scenariu, potrivit unui studiu al centrului de cercetare Pollster.
Douăsprezece la sută dintre cei chestionați au fost indeciși, a informat agenția de știri de stat poloneză PAP.
Sondajul, comandat de ziarul Super Express, a fost realizat pe 11 februarie în rândul a 1.060 de polonezi adulți.
În urma publicării sondajului, Ministrul Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a declarat că Polonia trebuie să se pregătească urgent pentru amenințarea unui război cu Rusia.
Într-un interviu publicat la începutul acestei luni, Kosiniak-Kamysz a fost întrebat dacă este îngrijorat că Rusia va învinge Ucraina și, ulterior, va invada Polonia.
„Mă aștept la acest scenariu. Oricum, le iau pe cele mai proaste în serios”, a răspuns Kosiniak-Kamysz .
În august 1939, tot un ziar polonez, a făcut un sondaj în rândul populației din Varșovia, o consultare, cum se numea pe atunci. Doar 31 la sută dintre polonezi se temeau de un război cu Germania lui Hitler, majoritatea, 59 la sută, afirma că un război este imposibil, Franța și Marea Britanie (un fel de NATO) garantau pacea. Zece la sută nu au răspuns, sau nu aveau nicio părere. Câteva zile mai târziu Polonia a fost ștearsă de pe hartă. Tragicomedia sondajelor…
Mă uit în continuare la NCIS, pe Netflix. Așa o să treacă timpul mai repede și o să ajung la ziua de mâine, pentru că, nu-i așa, mereu mâine este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor – 21 februarie 2024
BERBEC Toţi cei care te pot întâlni astăzi se pot aştepta la o atitudine agresivă din partea ta! Dar, dacă reuşeşti să te stăpâneşti, cu ceva calm, diplomaţie şi tact poţi obţine mai multe! Nu crede tot ce ţi se spune şi nu te lua după sfaturi. Propria inteligenţă şi intuiţia vor rezolva situaţia. Controleză anumite tendinţe extravagante, mai ales în domeniul cheltuielilor şi al promisiunilor de vineri, gen „trec eu pe la tine”. Aminteşte-ţi că nu ai timp!
TAUR Fii hotărât şi ia deciziile care se impun încă de dimineaţă. Astăzi eşti inspirat la planuri pentru sezonul rece. Totuşi, este bine să laşi proiectele, realitatea imediată cere reacţia ta! De asemenea, trebuie să dai jos kilogramele care nu stau deloc bine pe tine. Nu cu cine ştie ce cură ciudată şi cu medicamente periculoase, ci cu sala de gimnastică, sauna şi multă... foame. Trage de fiare, fă mișcare, şi lumea îţi va părea mai frumoasă şi mai zveltă!
GEMENI Favorurile stelelor se îndreaptă spre planul material al neguţătoriei, cumpărături şi cadouri. Ceea ce cumperi astăzi, fără să fie scump, îţi va face mare plăcere şi îţi poate fi de folos. Onorează promisiunile făcute. Supraveghează cu atenţie cheltuielile. Pe plan sentimental, astăzi, ai posibilitatea să te debarasezi de o prejudecată, o frână care era un fel de blocaj mental. Talentele de diplomat, pe care poţi să le foloseşti astăzi cu succes, te ajută, pe seară, să te simţi bine şi echilibrat.
RAC Din nou, nişte veşti neliniştitoare. Lasă analiza, prima impresie contează, intuiţia! Odihneşte-te mai mult, relaxează-te, oboseala cronică s-a strâns de ceva vreme şi poate să te afecteze. O zi cam dubioasă, obositoare şi aglomerată. Dar, selectivitatea şi intuiţia ta sunt la valori pozitive, aproape de maximum. Acest lucru îţi permite să foloseşti bunele oportunităţi, mai ales în domeniul social. Ca să fie totul simetric, în echilibru, astăzi te enerveză atitudinea infantilă şi capriciile cuiva din jurul tău.
LEU Ai impresia că poţi culege avantaje ce provin din aranjamentele altora, dar nu ai chef de muncă. E prea obositor, prea riscant. Muieţi îs posmagii? Astăzi eşti un leu care toarce, sau doarme! Atenţie, astăzi, la relaţiile tale sociale pentru că ai tendinţa de a fi permanent adormit şi să te exprimi prin onomatopee. Este bine sa faci concesii parţiale şi/sau compromisuri mărunte. Se fac restructurări, s-au încurcat lucrurile, necazuri, probleme care îngrijorează personalul. Dimineaţa, la serviciu, la muncă, sau unde îţi desfăşori activitatea, o discuţie este ca un balsam pentru sufletul tău, îţi face mare plăcere şi te motivează pentru viitor.
FECIOARĂ Fii atent la promisiunile pe care le faci, nu da speranţe inutile şi nu te implica păgubos. Miercurea e ziua lui Mercur, favorabilă negustoriilor, negocierilor (dar şi a hoţiilor, poate de inimi)! Parcurgi cu succes o perioadă în care eşti foarte volubil şi optimist, dar şi superficial şi neatent. Din fericire totul se termină cu bine! Noutăţi, veşti pe care le primeşti cu bucurie. La serviciu, birou, fabrică, şcoală, în fine, pe unde îţi petreci jumătate din zi şi uneori chiar toată ziua, astăzi trebuie să joci rolul de „mama răniţilor”. Nu este greu în situații de criză, cu vedere la război! O veste bună sau profitabilă.
BALANŢĂ Primeşti veşti, unele bune, despre proiectele tale pe termen lung, dar alte informaţii, din presă, te fac să schimbi nişte planuri pentru vittor. Stelele indică să verifici, să mai aştepţi! Gândeşte-te şi la tine şi odihneşte-te mai mult, mai bine. Relaxeză-te seara, poate la un film bun, poate la un concert, poate cu o carte bună. Pe plan financiar sunt nişte oferte seducătoare care te-au cam ameţit de cap – nu trebuie să le dai curs! Nu lua decizii sub imperiul momentului, a dorinţei iraţionale, a sentimentelor puternice!
SCORPION După o dimineaţă densă, este bine să eviţi izbucnirile emoţionale şi să te relaxezi. Nu este indicată schimbarea la care te gândeşti. Nu acum. Ţine calea pe care ai urmat-o, nu te rătăci! O veste bună. Sau ai o realizare care te motiveză şi îţi dă aripi. Pe plan emoţional, contrar reticenţelor tale, ai o gama largă, pastelată, de trăiri şi sentimente puternice. O zi mai puţin favorabilă în ceea ce priveşte banii, domeniul financiar. Dar, se pare că nicio lovitură grea, niciun complot financiar nu vizează banii tăi. Poate unde sunt prea puţini!
SĂGETĂTOR Cu toate că este o zi bună, evită nepăsarea şi nerăbdarea şi mai ales graba. Fii prudent şi precaut, dacă conduci maşina şi mai ales în convorbirile la telefon. Nu lăsa lucrurile neclare. Dimineaţa eşti mai mult decât oricând inclinat să faci compromisurile necesare şi aranjamentele obligatorii unei activităţi profesionale corecte şi profitabile. Dar, nici tu nu ai gânduri mai roze, aşa că fă-ţi o cafea fierbinte şi înmiresmată care te face să te gândeşti la locuri exotice, unde, crezi tu, totul este facil şi plăcut. Este bine să ai iluzii şi speranţe!
CAPRICORN Astăzi, după program, eşti vulnerabil la capricii scumpe. Atenţie la cumpărăturile de lucruri care nu îţi trebuie, dar te încântă, fie că sunt „drăguţe” , sau sunt „unicat”. Dar, este plăcut! Îţi e greu să înţelegi atitudinea unor persoane din anturaj sau relaţii de afaceri. Ai dificultăţi să accepţi autorităţile ale căror reguli le găseşti abuzive şi anacronice. Sunt favorizate numai activităţile de rutină, evită orice schimbare de program sau de tabiet. Tăcerea este mai importantă, uneori, decât un discurs elocvent. Seara o poţi petrece în mijlocul familiei şi a prietenilor reflectând asupra modului cum ultimele evenimente influenţează viaţa ta.
VĂRSĂTOR Cei din jurul tău tău apreciază conversaţia ta agreabilă şi optimistă. Stăpâneşte-ţi impulsul primar către efort fizic prea obositor, fie că este vorba de o plimbare, sau de cărat de la piaţă. Fereşte-te să iei decizii bazându-te numai pe informaţiile aduse de cei care „îţi cântă în strună”. Pentru rezolvarea unor situaţii în domeniul profesional trebuie să dai dovadă de mai multă obiectivitate, să ai o perspectivă mai largă a problemei urmărite. Uneori, specializarea prea îngust nu serveşte celui în cauză!
PEŞTI Nu te enerva din lucruri mărunte cum ar fi incidentele casnice, sau întârzierile. Nu da mare importanţă unor detalii minore! Trebuie să îţi măsori cuvintele şi să te stăpâneşti cât poţi. Pe de altă parte viaţa ta particulară te oboseşte mai mult decât crezi. Dimineaţa, la orele de program, te concentrezi greu la munca ta. Visurile cu ochii deschişi îţi par mai importante şi este dificil să te reîntorci la realitatea cenuşie şi monotonă de zi de iarnă târzie.