În weekend ai speranţa că poţi să faci o mulţime de treburi pentru casă. Organizează-te, cere ajutor şi împarte sarcini familiei, partenerului. Vremea trece repede, timpul parcă zboară!
20,21 august
Pe 20 august s-au născut H.P. Lovecraft, Rajiv Gandhi, Carla Fracci, Andrei Koncealovski, surorile Kessler, Ionel Brătianu, Octav Onicescu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Pe 21 august s-au născut Kenny Rogers, Count Basie, arhiducele Rudolf, Basil Konstantine Poledouris, Ilinca Tomoroveanu, Jean Constantin, Paul Călinescu, Toma Caragiu, Constanţa Dogeanu, Eugen Frunză.
În calendarul creștin ortodox sunt Sfinții: sâmbătă 20, Prorocul Samuel, Sever, Eliodor și Teoharie, iar duminică, 21 august, Tadeu, Vasa cu fii ei, Donat diaconul, Silvan și Venust. Nimic în ”Kalendar”.
"Evenimentul Zilei" din ziua de 20 august 1913 a fost obţinerea pentru prima dată în lume a oţelului inoxidabil la Shefield de către britanicul Harry Brearley (era să scriu Harry Potter şi nu eram departe de adevăr, multe realizări ştiinţifice şi tehnologice sunt inspirate din magie). Acum stau și mă întreb. De ce s-a renunțat la automobilele cu caroserie din oțel inoxidabil? Am văzut câteva mașini, erau ”Fiat”, prin anii 60’. Erau prea bune, se putea remedia ușor orice zgârietură, sau pocnitură, erau veșnice? Bună întrebare!
La 20 august 1968 trupele Tratatului de la Varşovia, mai puţin Romania, invadeză Cehoslovacia, punând capăt primei încercări de "perestroikă şi glasnost". Era prea devreme...
Acest eveniment mi-a schimbat viaţa. Eram la tabăra de pregătire a olimpicilor de la Bran. Ieşisem al doilea pe ţară la fizică, eram la clasa specială de fizică de la Dimitrie Cantemir și eram în tratative să mă mut la Liceul nr 24, în ultima clasă de liceu. Ne pregăteam pentru Olimpiada internaţională care ar fi avut loc, în luna septembrie, la Viena. Şi eram hotărât, dar nu spusesem la nimeni, să nu mă mai întorc în ţară din Occident! Îmi pregătisem deja familia și până și profesorii mei îmi dădeau sfaturi ce să fac în Occident. Evident, nu eram pentru România, nu mă puteam dezvolta în primitivismul și prostia ridicate la rang de politică de stat. Eram un produs de export, cum spunea Corneliu Mănescu, cu care jucam tenis și părea că se interesează mult de mine.
Poate că acum aş fi fost un pensionar de la NASA, cu un vraf de cărţi scrise şi cu nostalgia că nu am zburat în Cosmos. Dar din cauza evenimentelor s-a contramadat orice ieşire din ţară. România era asediată...
Trebuie să înţelegeţi foarte exact. Când eşti foarte tânăr, un adolescent, poţi emigra cu uşurinţă, îţi poţi purta patria ca praful de pe pantofi.
Dar, pe măsură ce îţi edifici personalitatea, cunoşti şi înţelegi mai multe, dragostea de patrie devine o iubire matură, la care nu poţi să renunţi ușor. Ştiţi câte propuneri serioase, cu servici şi bani mulţi, am primit să plec din ţară? Nici eu nu mai știu, la treizeci am renunțat să mai țin numărătoarea!
Dar nu regret, banii și poziția socială nu au fost niciodată scopurile mele în viață, şi nici nu o să plec din ţară decât la sfârşit, în Shangri-La, unde mă aşteaptă deja cei dragi și prietenii mei.
O menţiune specială despre marele artist Toma Caragiu, pe care-l pomenim pe 21 august! Decedat la marele cutremur. Nu ştiu de ce, dar mereu mi-l amintesc, mereu şi mereu, jucând în "Threepenny Opera" în regia celebrului Liviu Ciulei, alături de Margareta Pâslaru, Clody Bertola, Victor Rebengiuc, Rodica Tapalaga, George Maruţă şi alţii, pe care nu mi-i amintesc acum. Un regal imposibil în ziua de astăzi!
Dar, pe 20 august îl pomenim pe Howard Phillips Lovecraft, autorul meu preferat de “horror fiction”. O figură ciudată, o fire bolnăvicioasă, vezi fotografia de titlu. L-am descoperit în 1979, în Dubai. Kate Bush citea una dintre cărţile lui, ”The Call of Cthulhu” şi când a plecat înapoi la Londra mi-a lăsat mie cartea. La început am zis că este o chestie să sperie fetele... Apoi am realizat întreaga anvergură şi măreţie a operei lui Lovecraft. Lovecraft este maestrul terorii pure intelectuale, celebru autor, de la începutul secolului XX, de ”horror fiction”.
El imaginează o lume întreagă, cărți care nu s-au scris niciodată, din care citează copios, de exemplu celebrul și infamul ”Necronomicon” - o mitologie îngrozitoare, cu legende și istorii infiorătoare. Cu siguranță ”The Call of Cthulhu” este capodopera lui, dar nu mai puțin dătătoare de frisoane decât restul operei. Lovecraft, un tip ciudat rău și bolnăvicios, s-a săvârșit din viață la vârsta de 46 de ani. Gloria lui a fost postumă. Lovecraft este un autor numai pentru cei care au imaginație și reușesc să țină pasul, să fie martori la prăbușirea în neant, nebunie și delir. Numai pentru cunoscători!
Nu o să uit niciodată frisonul rece, delicios şi inimitabil, al operelor sale horror citite în nopţile toride arabe, sau iraniene. Păcat, că la fel ca şi alte opere importante, traducerile în limba română sunt neinspirate. Ca şi operele complete ale Agathei Christie, parcă sunt traduse cu “Google”!
Asemenea opere nu trebuie “traduse” cuvânt cu cuvânt, ci adaptate. Dar că să faci acest proces cultural, trebuie să ştii despre ce este vorba, să ai o cultură enciclopedică şi cunoştiinţele specifice necesare. De unde, în ziua de astăzi? Așa că îl citesc pe Lovecraft în original, am vreo duzină dintre cărțile lui cumpărate din anticariatele din Londra și Washington. Nec Plus Ultra!
Să citești rătăcirile fabuloase ale lui Lovecraft pe muzica bolnavă a lui Angelo Badalamenti din ”Twin Peaks” tema Laurei, sau dansul piticului din visul agentului Cooper – ce nebunie gotică, ce curaj nemăsurat, ce afundare în infernul groazei! Dar acest proces de mitridatizare este ca un vaccin contra teroarei distopiei sanitare, a războiului și a crizei, împotriva despresiei mele și împotriva fricii imbecile și generalizate. Apoi neapărat să o visez pe Vineri, trebuie să o întreb ceva.
”Nu vă fie frică!” a spus Sfântul Ioan-Paul al II-lea, dar, cu aproape două mii de ani mai înainte a spus-o Șeful lui. Așa că rămâne cum am stabilit, mâine este o altă zi!
HOROSCOP 20,21 august 2022
BERBEC În weekend invită-ţi prietenii, rudele, familia la o discuţie şi o cafea. Poţi să le spui problemele, proiectele tale şi să le ceri sfatul şi sprijinul. Stelele arată că așa trebuie să faci! Weekend-ul este o perioadă favorabilă prin prilejurile care ţi se oferă mai ales în domeniul social şi al relaţiilor. Perioadele tulburi, cu grad înalt de risc şi cu o puternică componentă de haos, te-au avantajat întotdeauna, prin aplicarea practică şi pragmatică a marii tale capacităţi de a te concentra pe perioade scurte şi a rapidităţii care te caracterizează. Schimbările bruşte şi perioadele de incertitudine şi anxietate, adica crizele, îţi sunt favorabile pentru că te motivează şi îţi permite să-ţi pui la bătaie capacităţile tale de sprinter intelectual. Pe perioade scurte de timp nimeni nu-ţi poate face faţă!
TAUR Trebuie să o iei de la capăt, să reevaluzi situaţia şi să faci alte planuri pentru weekend. Consultă-te cu cei din jur, cu anturajul apropiat, să vezi şi părerile şi dorinţele lor. Contează! Weekendul este favorabilă lucrurilor importante. Promovează-ţi cu hotărâre interesele personale. Nu te speti cu munca şi nu fă eforturi titanice, mai ales dacă este vorba de curăţenie! Nu ai frică, păstrează speranţa şi portile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul tău! Totuşi, weekend-ul, segmentul de timp în discuţie este o perioadă încurcată. Eşti pe lungimea de unda a anturajului, intelegi ce se întamplă cu tine, cu cei din jur, cu Universul în general, dar este foarte greu in perioada menţionată să fii obiectiv. Poate nici nu ai nevoie!
GEMENI Dimineaţa trebuie să rezolvi unele probleme urgente, treburi de sâmbătă, cum ar fi cumpărăturile pe care ai uitat să le faci. Timpul distracţiei este mai ales în a doua parte a duminicii. Sâmbătă seara ai un prilej de distracţie, o petrecere sau o zi de naştere la un Leu. Poate nu ar fi rău să te distrezi puţin, dar dacă te simţi zdrobit de oboseală, după săptămâna ce a trecut, mai bine odihneşte-te. Stai acasă, şi du-te la culcare mai devreme. Neapărat cu pisicuţa sau căţeluşul. Iniţiaţii spun că un animăluţ de companie ne protejează somnul şi ne fereşte de „energiile negative”. Parol!
RAC Găseşti o mare satisfacţie în ajutorul pe care-l oferi la treburile casei, sau în sprijinul unui prieten. Ascultă vocea raţiunii şi redu ritmul, relaxează-te, weekendul este pentru odihnă. Sâmbătă este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă - sunt posibile unele întâlniri întâplătoare cu prieteni vechi dar neglijaţi. Tot sâmbată, probabil, că te duci la cumpăraturi, duminică dimineaţa o sa vrei să faci puţină curaţenie în casă şi în suflet. Poate te duci la biserică? Ai nevoie să te redescoperi, să dai deoparte ceea ce este convenţional şi obligaţie şi să vezi cum poţi împăca adevaratele tale scopuri cu ceea ce ţi se oferă. Fără să exagerezi este bine să consumi mai multe lichide. Poate lactate, kefir, sana?
LEU Aspectele benefice sunt in cumpănă cu influenţe mai puţin favorabile, aşa că ai un weekend obișnuit, fără evenimente notabile. O sâmbătă care trece repede, pentru că nu ai de ce să te temi! În altă ordine de idei, chiar dacă eşti carnivor, trebuie să-ţi reamintesc că iaurtul este un aliment excepţional. Cu usturoi?! După moda spartană! Sigur, dacă vrei să sperii toţi vampirii... Duminică, anturajul, prietenii, rudele, tot acest „habitat social” îţi pare mai capricios şi mai dificil decât de obicei. Află ce se vrea de la tine. Acordă-ţi o pauză, un armistiţiu şi foloseşte seara de duminică numai pentru tine, cum vrei tu, cum hotărăşti tu, în termenii şi condiţiile tale!
FECIOARĂ Sâmbătă trebuie să eviţi să faci vizite, sau să discuţi mult. Modul tău de abordare nu este nici indicat, nici plăcut. Duminică eşti prea direct şi criticile tale jignesc, nu motivează! Trebuie să dai dovadă de toleranţă în faţa slăbiciunilor celorlalţi. Sigur, în gând poţi să dai o mulţime de replici ironice şi cinice, aşa cum îţi place ţie. Continuă să vezi viaţa prin ochelari cu lentile roz. Eşti inteligent, dar te tratezi! A propos, nu mai consuma medicamente aiurea, că aşa l-ai văzut pe Dr. House. Eşti tu „dăştept” dar medicii au învăţat şase ani cum să te păcălească. Dă-le dreptate şi ia pilulele cum au zis ei. Duminica trece repede, pentru că îţi este foarte somn. Te trezeşti târziu şi te duci la culcare devreme, cu animăluţele tale. O zi model!
BALANŢĂ Sâmbătă obositoare, pentru că amesteci lucrurile, utilul cu plăcutul. Fii eficient în ceea ce faci, mai ales dacă e vorba de cumpărături. Duminică nu pierde timpul! Pe seară, posibilă veste. Trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Nu că ţi-ar servi la ceva, viaţa este uneori indescifrabilă, suntem întotdeauna între Destin şi Liberul Arbitru şi micile noastre orgolii de a „planifica” sunt adesea ridicole. Dar trebuie să-ţi organizezi viaţa, activitate, timpul liber de sâmbătă, de exemplu. Sfatul stelelor este să te duci la un spectacol bun, dacă eşti dintr-un oraş mare, şi/sau să răsfoieşti o carte bună. Sau, la fel de bine, să asculţi muzică bună. Este momentul să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta. Duminică afli că ceva se pregătea de mai mult timp, fie ca ştiai, fie nu!
SCORPION În weekend ai speranţa că poţi să faci o mulţime de treburi pentru casă. Organizează-te, cere ajutor şi împarte sarcini familiei, partenerului. Vremea trece repede, timpul parcă zboară! Redu drastic cheltuielile ca sa nu dai faliment cum era să pățească Grecia, de exemplu. Oricum, comparaţia îţi satisface orgoliul, dar tot poţi să dai faliment! Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului – asta sâmbătă. Weekendul este o vreme când trebuie să accepţi responsabilităţi sporite într-o perioadă tensionată şi afectată financiar. Retrage-te astăzi, ca să câştigi mâine! Dacă ai probleme în dragoste nu este indicat să le discuţi astăzi, mai gândeşte-te. O perioadă din nou puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important, însă. Seară plăcută duminică – poate un spectacol poate o petrecere. Tu alegi, stelele doar propun!
SĂGETĂTOR Sâmbăta aceasta gândurile nu te lăsă să te relaxezi. Fă puţin sport, du-te la sală, sau la masaj, ca să “arzi” principiile negative. Lasă curăţenia sau plimbarea şi odihneşte-te cât trebuie! Un weekend foarte plăcut. Seară de duminică deosebită în compania celor dragi. Nu te mai lăsa prins in capcana clasică întinsă zodiei tale, cea cu confruntările şi provocările. Stai blând! Deschide bine de tot ochii! Duminica asta ai in sfarsit mai mult timp liber sa te ocupi de un hobby mai vechi al tau. Tot duminică configuratia astrala te indemna la discutii cu semnele de aer si apa si evitarea celor nascuti in zodiile de foc si pamant. Dragostea şi carisma proprie sunt foarte bine aspectate.
CAPRICORN Sâmbătă este o zi în care trecutul e important şi poţi să te simţi bine depănând amintiri şi schimbând informaţii şi impresii. Duminică trebuie să stai, să te odihnești, plenar și complet! Caracteristica perioadei weekend-ului este dorinţa ta de nou şi proaspăt. Care se va manifesta şi în regimul alimentar şi în abordarea cu mult curaj a unor proiecte noi - sâmbătă. Dar şi printr-un maxim emoţional care te face să vrei să cunoşti şi alţi parteneri sau partenere. Frenezia noului te ţine până mâine, când duminică fiind te cuprinde comoditatea. Nimic din ce a fost nu mai este! Dar amintirea lucrurilor bine făcute şi a trăirilor puternice nu te părăseşte. Aşa că o să vrei ce este mai bun, pentru tine!
VĂRSĂTOR Sâmbătă pari vulnerabil. Ești mai confuz şi mai utopic decât de obicei şi de acest lucru poate profita una dintre cunoştiinţele tale care vrea să se folosescă de tine ca de un bancomat! O zi de duminică plăcută, în care te simţi tot timpul vesel. Configuratiile şi aspectele planetare oferă posibilitatea rezolvării unor vechi probleme. Călătoriile sunt sub un semn fast, adică excursiile de weekend. Transformări în bine ale relaţiilor cu prietenii sau familia. Atenţie mărită la sfârşitul perioadei când sănătatea iți este pusă la încercare, oboseala este de vină. Nativele din zodie, mai ales, vor și pot fi avantajate în relaţiile amoroase. O problemă personală îşi va găsi rezolvarea, de asemenea.
PEŞTI Dacă ai o întâlnire sentimentală şi îţi faci mari speranţe, sau, în general, de trecut un prag, sâmbătă este ziua. Duminică eşti norocos, convingător şi abil iar conjunctura indică succes. Pe seară, sâmbătă seară, poţi să întâlneşti o persoană deosebită care să-ţi focalizeze atenţia şi sentimentele. Ai în tine o mare dorinţă de a dărui şi chiar faci mici cadouri, aşa, fără motiv. Nu fă confidenţe despre viaţa ta personală, despre proiectele tale de viitor. Fă-ţi o legendă, o imagine care să corespundă preferintelor anturajului şi o să ai toate avantajele. Călătoriile sunt sub un semn fast – poţi pleca în weekend la mare, la munte, dacă nu ai făcut-o până acum!