HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 20 septembrie 2022. Șapte sfaturi care vă sunt folositoare

Ai nevoie de o vedere în perspectivă, obiectivă, ca să analizezi cum trebuie sentimentele tale. Ai impresia, cu satisfacţie, că ai lăsat în urmă o perioadă şi începi un nou segment de viaţă.

 

Pe 20 septembrie s-au născut Sophia Loren, Upton Sinclair, Sir James Dewar, Fernando Rey, Theodor Neagu, Petre Got, Taşcu Gheorghiu, Victor-Viorel Ponta.

 

Este şi ziua de naştere a oraşului Bucureşti, cetatea Bucureştilor fiind pomenită într-un hrisov domnesc al lui Vlad Ţepeş ca fiind reşedinţă domnească. Documentul, redactat în slavonă, poartă data de 20 septembrie 1459. Au trecut exact 563 de ani.

 

Constantin Giurăscu, marele istoric, poate cel mai mare specialist în istoria Bucureştilor, spunea odată, demult, (ce repede trece timpul) că nu-şi explică prin ce miracol această cetate, fără aşezare strategică, pe un areal de mlaştini şi având o climă neplăcută – ei bine, cu toate aceste dezavantaje Bucureştii au devenit Capitală. Poate, adăuga el, pentru că se află pe drumul vechi bătut încă din neolitic dintre Nord-Estul Europei, ce pleca din stepele necuprinse şi ajungea în sud, la măreaţa Atenă şi preaputernica Spartă şi apoi, în Imperiul Roman. Drum care trece pe sub ferestrele mele. O dava dacică și un mare castru roman, ca și unele lucrări feudale, au încercat să controleze drumul invaziilor. În van...

 

Apoi bunul istoric se apleca şi îţi şoptea: Dunărea nu a despărţit niciodată. Popoarele trăiau pe ambele maluri ale fluviilor mari: vezi Nilul, Tigrul, Tibrul. Şi apoi se uita drept în ochii tăi şi mai spunea ceva, dar nu este încă timpul să vorbim despre aceasta. Sunt taine şi lucruri pe care le spun istoricii când au încredere, dar nu se scriu niciodată!

 

Bucureştii au fost şi trebuie să rămână centrul politic, economic, social, cultural şi industrial al ţării. Aşa a fost Profeţia.

 

Pe data de 7 august 1864 s-a înfiinţat Primăria Bucureştilor, după modelul Parisului. Şi, normal, au fost aleşi primari! Probabil vreo 30-40 de atunci şi până acum. Cei de la început au avut avantajul că şi-au legat numele de canalizare, alimentare cu apă, iluminatul public etc etc servici şi lucrări care apăreau pentru prima dată.

 

Nu trebuia să fii liberal, ţărănist sau comunist ca să fii un bun primar! Trebuia, doar, să fii cinstit şi, mai ales, un bun gospodar!

 

Din tinereţea mea mi-l amintesc pe primarul Ion Dincă, aka "ţiganul, Dincă te leagă!". În Bucureşti domnea o curăţenie exemplară, cu toate că se construiau blocuri neinspirate în locul magherniţelor insalubre mirosind a boală şi a igrasie. Bucureștii erau un oraş plin de verdeaţă şi mai ales sigur, fără drogaţi, criminali şi hoți peste tot. În timpul lui Dincă s-au construit în Bucureşti 26 de biserici şi nu s-a dărâmat niciuna. Că era dus cu pluta, asta fără nicio îndoială, dar îşi făcea treaba de gospodar. Bucureştenii aveau o mulţime de necazuri din cauza dictaturii proletariatului, dar erau mândrii de oraşul lor frumos, pe atunci!

 

V-am mai spus şi altă dată, dragi lupi, padawani şi hobbiţi că primesc, aproape zilnic, în orice caz, des, newsletter-urile editate sub numele Dr. Mercola şi Dr. Becker. Dr. Mercola se referă la medicina umană, iar Dr. Becker dă sfaturi pentru animăluţele noastre, prietenii cu blăniță și botişoare.

 

Un articol al Dr. Mercola mi-a atras atenţia. Este vorba despre ceva foarte important care ne ocupă o mare parte, poate, o treime din viaţa noastră: somnul!

 

Pe scurt Dr. Mercola sintetizează cercetările şi studiile mai multor savanţi. O calitate slabă a somnului duce la o mulţime de disfuncţii ale creierului, dintre care cea mai „blândă” este Alzheimer.

 

Vinovate de acest „brain damage” sunt regimul de viaţă modern, lumina artificială, alimentaţia nesănătoasă, ieşirea din ciclurile naturale zi-noapte!

 

De câte ori nu v-aţi trezit obosiţi, fără niciun chef de viaţă! De câte ori nu puteţi adormi, aveţi „insomnii”!

 

Iată, pe scurt, soluţia, sfaturile Dr. Mercola, adaptate după experienţa mea:

 

  1. Evitaţi să vă uitaţi la tv, sau să folsiţi computerul, după ce se înserează, sau măcar cu o oră înainte să vă culcaţi. Receptoarele tv şi monitoarele PC emit lumină albastră similară cu cea a zilei. Acest lucru păcăleşte senzorii creierului, care cred că este încă zi şi opreşte producţia, atât de necesară creierului, de melatonină.
  2. Dormiţi, dacă este posibil, în întuneric total. Evitaţi toate beculeţele de semnalizare şi luminiţele de veghe din camera unde dormiţi. Dr. Mercola spune că o mască pentru ochi este indicată. Eu nu am putut niciodată să pun pe mine o asemenea oroare. Nici nu pot să dorm în întuneric total, o să am parte de destul întuneric mai târziu! Pe de altă parte am o anumită vârstă şi ca orice boier cu prostată, gută şi diabet mă trezesc de vreo două-trei ori pe noapte. În întuneric total, nu credeţi că mi-aş rupe câteva oase sau aş folosi ca papuci pe cățelușa Miki, care doarme lânga pat? Apoi am citit alte opinii, care spun că luminițele de veghe sunt strict necesare pentru un somn liniștit. Ele fiind surogatul focului de veghe din preistorie. Cât timp ardea focul, oamenii dormeau liniștiți, se simțeau apărați contra atacului fiarelor.
  3. Ţineţi temperatura în camera de dormit la 21-22 grade Celsius. Nu ar trebui să fie greu pentru cei care au sisteme adevărate de climă. Un dormitor prea cald, sau prea rece, împiedică corpul uman să ajungă la temperatura propice unui somn profund, reconfortant.
  4. Fă un duş fierbinte cu 30 de minute înainte să te culci. Când ieşi de la duş sau de la o baie fierbinte într-o cameră de dormit cu 22 de grade Celsius, temperatura corpului tău scade dramatic, căldură părăseşte corpul, instalându-se o stare de moţăială propice somnului de calitate.
  5. O chestie mai sofisticată este să cauţi câmpurile electromagnetice din dormitor şi să aşezi patul în aşa fel ca să le eviţi. Este bine ca patul să fie dispus pe direcția Nord-Sud cu capul la Nord. Există în comerţ contoare Gauss, au fost şi la „Lidl”. Dar, în orice caz, este absolut necesar să pui telefonul mobil, alte dispozitive gen ceas electronic deşteptător, la cel puţin câţiva metri de tine. Cel mai bine este ca orice dispozitiv electromagnetic să fie într-o cameră alăturată, cu un perete cu beton armnat, adică un ecran de tip cuşcă Faraday. Nu se permite să dormi în aceiaşi cameră cu setul tv, sau alte aparate care recepţioneză sau transmit unde electromagnetice!
  6. Nu mai luaţi pilule de dormit! Nici nu ştiţi ce periculoase sunt. Poate, zic poate, Melatonină. Totul se rezolvă cu un pahar de lapte cald, iar tinerii știu ce să facă ca să adoarmă repede!
  7. Adaptaţi lungimea somnului cu vârsta şi bolile pe care le aveţi! Găsiţi poziţia potrivită de somn, ca să respirați bine și să nu faceţi apnee! Folosiţi o poveste, o imagine uniformă, plăcută, relaxantă la care să vă gândiţi de fiecare dată când îl chemaţi pe Morfeu. Aici este o întreagă filozofie dar este evident că fiecare trebuie să ştie că au murit mii de oameni pentru a obţine legi care stipulau opt ore de muncă, opt ore de timp liber, OPT ORE DE SOMN! Minimum! Şi nu lăsaţi să treacă ora zece, de foarte multe ori, ca să mergeţi în pat.

 

Acum trebuie să vă spun ceva. Teoria conspirației. Nu o să intru în amănunte, pentru că nu le cred. Pe scurt, un prieten din State mi-a spus, în primăvară, că unul dintre visele umanității s-a destrămat. Să nu dormi deloc – ce timp enorm poți să ai la dispoziție, pentru muncă, distracție, instruire! Un cercetător de la unul dintre multele institute de studiu al somnului ajunsese la performanța că nu mai dormise de nouă ani de zile. Totul era în ordine cu el, medical, fiziologic, era sub supraveghere 7/7, 24/24. Dar nu dormea, deloc, doar moțăia într-un fotoliu vreo 45 de minute. A fost spulberat de un Mack ce a intrat pe contrasens și a dus cu el în mormânt taina vieții fără somn. Gurile rele au spus că a adormit la volan!

 

Fiind ziua în care planturoasa Sophia Loren implinește 88 de ani, îmi doresc să o revăd într-un film de acțiune, ”Crossbow”. Sa-i spunem La Multi Ani! Nu mai sunt actrițe ca ea!

 

Abia aștept să o visez pe Vineri, am să-i pun niște întrebări, să vedem dacă o să răspundă, dacă nu, mâine, doar este o altă zi!

 

 

HOROSCOP   20 septembrie 2022

 

BERBEC  Astăzi trebuie să fii mai flexibil şi gata de compromisuri. Este o zi ceva mai densă, cu probleme care aşteaptă rezolvarea numai de la tine. Deci, la serviciu şi acasă, eşti de neînlocuit! Dacă ai probleme acasă lasă pe mâine, noaptea e un sfetnic bun. Primesti, din nou, nişte veşti aşa-şi-aşa. Odihneşte-te mai mult, oboseala cronică s-a strâns ca o zgură şi poate să te afecteze.  Evita alcoolul, tutunul, piperul, orice te-ar irita si mai mult. Nu esti in cea mai buna dintre zile, mai bine astazi tine regim si mediteaza, configureaza, filozofeaza, da curs comoditatii si artei de a te simti bine.

TAUR   Poţi renunţa la un obicei prost. Poate fumezi foarte mult, sau mănânci prea mult. Ce-i mult strică, ce-i puţin n-ajunge, se spune. Echilibrul, calea de mijloc, cumpătarea sunt soluţiile bune. Fă-ţi ordine în lucrurile tale. Vezi ce-ţi mai trebuie. Vezi ce nu-ţi mai trebuie. Fă-ţi puţină ordine şi în sufletul tău. Vezi ce te doare, ce te nelinişteşte... După orele de la serviciu este bine să te duci undeva unde să faci puţin sport, te relaxezi şi vezi şi tu lumea ce mai face, ce mai zice, cu ce se îmbracă.

GEMENI    Concentrează-te pe obiectivele tale, la care ţii mult să se realizeze, chiar dacă nu sunt importante. Ai dificultăţi de acomodare. La vreme şi la vremuri. Te simţiţi singur. Trece, nu e grav! O dimineaţă aproape relaxantă, fără prea mult de lucru şi fără complicaţii. La prânz, posibilă şi neaşteptată schimbare de program. Ai un prilej să te evidenţiezi profesional. Foloseşte-l, cu speranţa că o să iasă şi bani, nu numai laude. O veste bună de departe. Astăzi orice angajament, orice regulă devine brusc o povară, bine că nu prea ai de lucru. Până diseară îţi trece şi vei fi din nou ironic.

RAC   Poţi să progresezi şi să rezolvi eficient problemele, dacă încetezi să te mai compari cu alţii. Fiecare este unic şi nimeni nu este perfect! Azi vorbeşte la subiect, fără să faci comparaţii! Simţul tău posesiv ţinut prea mult în frâu se răzbuna astăzi. Discuţii aprinse cu cineva de la care vrei să obţii ceva important. Evită deciziile la grabă, în cursul dimineţii. Seara este mai bine potrivită pentru concluzionarea unor afaceri-relaţii. O veste, o informaţie îţi oferă o oportunitate neaşteptată, dar deosebit de plăcută/profitabilă.

LEU  Ambianţa pare plăcută şi liniştită, atât la serviciu cât şi acasă. Atenţie, este o capcană, când în jungla de beton este linişte, înseamnă că cineva stă la pândă. Chiar şi Leii sunt vânaţi! Primele ore ale zilei de muncă nu iţi sunt colosal de prielnice, dar cu moderaţie şi calm vei evita neplăcerile. Nu promite nimic. Astăzi trebuie să alegi cu grijă modul de abordare a problemelor tale sentimentale. Este bine să fii convingător dar şi rabdător. Nu toate noutăţile trebuie spuse in gura mare, trebuie sa dai dovadă de mai multa diplomaţie şi tact in relaţiile cu colegii tăi. Dacă ai hotărât ceva, porneşte cu încredere şi speranţă, sorţii iţi sunt favorabili, chiar dacă soluţia pare riscantă!

FECIOARA  Ai nevoie de o vedere în perspectivă, obiectivă, ca să analizezi cum trebuie sentimentele tale. Ai impresia, cu satisfacţie, că ai lăsat în urmă o perioadă şi începi un nou segment de viaţă. Vorbeşte, discută cu cei dragi, nu-i lăsa să se înstrăineze. Astăzi eşti, din punct de vedere emoţional, mai sensibil. Fii atent la promisiunile care le faci, mai ales nu exagera. Utilizează orele de lumină pentru treburile importante pe care le ai de făcut. Ca să fie o zi bună, nu aştepta foarte mult de la ea, mai ales de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Nu promite, la rândul tău, nimic!

BALANŢA   Cu puţină atenţie poţi face descoperiri interesente în ceea ce priveşte legăturile stabilite între colegii tăi, sau în anturaj, în general.  Nu că ai fi mare psiholog, dar astăzi ai noroc! Astăzi, în mai multe ocazii trebuie să dai dovadă de diplomaţie ca să eviţi conflictele, fără motiv şi inutile, de altfel. Fereşte-te de prietenii sau relaţii noi, conjunctura nu te avantajează. Nu fii naiv, nu da crezare bârfelor, mai ales daca sunt evident opera unor persoane interesate sau dornice de glorie cu orice preţ. Nu te enerva, oare sunt lucruri aşa de importante ca să-ţi tulbure echilibrul interior? Furia este primul semn al insuccesului. Nu dori lucruri imposibil de obţinut. Pacea sufletului este dată de echilibrul aproape perfect dintre posibilitate şi dorinţă.

SCORPION    Ai un simţ al umorului mai ascuţit... în coadă! Nu trebuie să ironizezi colegii mai săraci cu duhul, pentru că, nu-i frumos! Bine, poţi face câteva glume, că nu este interzis de lege! O zi bună, din punct de vedere personal. Tot ce îţi propui, la nivel rezonabil, îţi iese astăzi cu mare uşurinţă. O idee interesantă îţi lumineză sufletul. Sunt favorizate vizitele şi întâlnirile cu prietenii şi rudele, mici călătorii, reuniunile de familie. După o periodă mohorâtă ai o zi mai bună. Realizări mici, însă pline de bucurii. Te simţi bine şi faci planuri de viitor.  Dimineaţa poţi profita de un chilipir curat, şi/sau poţi culege o parte din profiturile ce provin din aranjamentele altora!

SĂGETĂTOR    Nu te lăsa zdrobit de activitatea densă cotidiană. Ia o pauză, relaxează-te! Nu trebuie să faci o obsesie din problemele tale greu de rezolvat. Toate la timpul lor, spune înţeleptul! Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci, după prânz. Dacă ai luat o hotărâre, apăi ţină-te de ea. Dragostea e bine aspectată. Astăzi evita schimbările bruşte de program şi mai ales nu lasa colegii de la serviciu sau rudele apropiate să aibă iniţiative păguboase. Cu toate că este o zi bună, evită nepăsarea şi nerăbdarea. Fii prudent şi precaut, mai ales în circulaţie, sau în mijloacele de transport în comun!

CAPRICORN   Ţi se pare că viaţa merge pe o melodie îndepărtată, plăcută. Totul pare în echilibru şi favorabil! Pluton, planeta plutocraţilor, a celor avuţi şi puternici, te favorizează încă ceva timp! O dimineaţă bună, în care ai spor. Mai multe obligaţii uitate se fac simţite spre sfârşitul zilei. După prânz, nu vorbi fără să-ţi faci un plan. Foloseşte intuiţia, dar nu te lăsa purtat de ea. Disimulează-ţi cu iscusinţă intenţiile printre imagini frumoase, poetice şi pline de culoare. Apoi exprimă direct şi hotărât ce ai de spus.

VĂRSĂTOR    Nu te înverşuna pe detalii mărunte, că nu eşti din zodia Fecioarei! Trebuie să te preocupe numai problemele importante, lăsând nimicurile urgente să se rezolve singure, sau lasă pe altă dată! Posibile schimbări şi veşti plăcute. Noi prietenii sau relaţii pot face ziua interesantă. Zâmbeşte larg, spune o vorba bună şi mai câştigi un prieten. Nu trebuie neapărat sa călătoresti, iar dacă totuşi eşti obligat să pleci undeva astăzi trebuie sa fii foarte atent, in special la bagaje. Ai o propunere să câştigi mai mulţi bani. Toate felurile de a câştiga bani sunt la fel de onorabile pentru un om cinstit. O zi excelentă pentru promovarea cu succes a intereselor personale. Noi idei par să se contureze.

PEŞTI    Foarte mult entuziasm şi bună dispoziţie, azi!   Eşti plin de energie şi gata pentru fapte mari! Foseşte cu abilitate favorurile stelelor, ocupându-te astăzi de pregătirile de toamnă-iarnă! Transformări în bine, la serviciu şi acasă. O veste bună, de la rude sau prieteni de departe. Astăzi - calm şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi, cu anturajul, cu partenerii şi colegii de la serviciu.  Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în nici un fel. Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Nu fii leneş, dar nici nu insista, pentru că eşti într-o perioadă favorabilă. Lucrurile trebuie să iasă natural, de la sine, nu forţate. De dimineaţă te asaltează nişte veşti. Ascultă şi analizează bine înainte să iei o decizie!