2 septembrie
Pe 2 septembrie s-au născut Keanu Reeves, Jimmy Connors, Carlos Valderama, Alexandru Duţu, Mircea Demetriade, Tiberiu Utan, Vasile Dobrian.
În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Mamant şi Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolui. Nimic în “Kalendar”.
Dragi lupi, padawani şi hobbiţi – dar de ce vă spun eu domniilor voastre aşa? Acum 12 ani de zile făceam observaţia, în mai 2012, că atunci când am văzut pentru prima oară “Star Wars”, în anul 1977, am realizat că am fost toată viaţa un cavaler Jedi, sigur, fără sabie laser şi nave spaţiale, dar credincios aceluiaşi spirit republican de cinste, dreptate şi democraţie. De libertate, în primul rând, limitată doar de regulile bunelor moravuri şi de tradiţia culturală.
Atunci, mai mulţi dintre domniile voastre mi-au scris că se simt padawani, cavaleri Jedi în pregătire, că doar mă citesc şi-mi urmează sfaturile. Când am evocat “Stăpânul Inelelor” a fost normal, ca domniile voastre să fie blânzii, dar curajoşii, hobbiţi!
Apoi, am descoperit, împreună cu domniile voastre, moştenirea noastră dacică, poveştile populare de o înţelepciune şi frumuseţe nepereche, pe Lupul Şchiop şi ai săi Lupi de Foc. Mi-aţi scris mulţi, mii. O doamnă care se ocupa de educarea unor mici cercetaşi care se numesc “Lupişorii Daciei”, apoi scrisoarea de la militarii batalionului de elită cu mai multe stagii în Afghanistan, “Lupii Negri”, de la Iaşi, pledoaria @Criticului Literar, rugăminţile @Rodicăi şi verbul imperativ al celui care îşi spune @ronin şi încă sute de emailuri m-au făcut să adaug o ultimă categorie: lupii, adică, noi, dacii!
Dar despre altceva doream să vă povestesc. Despre Castelul Pecka, din Cehia, Bohemia, mai precis, ale cărui fundații datează din secolul al XIII-lea. Este cunoscut sub numele de „Perla Munților Krkonoše”, datorită ruinelor sale gotice, splendorii renascentiste ale construcțiilor ulterioare și împrejurimilor uimitoare. Fondatorul său a fost probabil regele Přemysl Otakar II. Un mister de nepătruns este motivul pentru care o femeie cu păr negru ca pana corbului a fost îngropată în zidurile sale la aproximativ un secol după construcția sa. Mumificată perfect, când a fost descoperită, cu părul ei negru ca pana corbului, care părea că a fost piptănat ieri, nu acum multe secole.
„Este un loc la care nimeni nu ar acorda multă atenție, altfel. Dar când intri în castel, poți vedea în stânga acest alcov discret, zidit, care ascunde un secret.
„De-a lungul secolelor, din când în când poarta și intrarea Castelului Pecka au fost modificate și chiar mutate. În epoca barocă, aici exista o brutărie - dar nu acesta este secretul.
„Deci, care este taina castelului? La începutul secolului al XX-lea, în anul 1905, scheletul unei femei din epoca medievală cu păr negru ca pana corbului a fost descoperit în spatele acestui alcov. ”
Pe Jan Murdych, castelul l-a fascinat încă din copilărie. Puțini sunt mai versați în istoria și legendele legate de castel.
De exemplu, se spune că mult sub fundație, se află un coridor subteran secret, în care călugării carthusiști ar fi îngropat statuile de aur ale celor Doisprezece Apostoli. O tonă de aur. Poate că într-o zi pasajul va fi găsit – sau, dovedit un mit - și acel mister poate va fi rezolvat. Clubul Căutătorilor de Comori spune că este doar o legendă.
Dar, spune domnul Murdych, adevăratul motiv pentru care femeia cu părul negru ca pana corbului a fost înmormântată în zidurile Castelului Pecka este probabil pierdut pentru totdeauna, în istorie.
„Cazuri similare apar în mai multe alte castele. În sudul Europei, de exemplu, zidurile de sacrificiu erau destul de frecvente. De asemenea, de exemplu, în poduri și chiar în case de familie. ”
„Cel mai probabil, femeia zidită în castelul nostru a fost un sacrificiu uman în timpul construcției sale. Într-adevăr, mulți au fost îngropați în viață fiind - spiritele lor au fost apoi menite să protejeze castelele de soldații care doreau să-l cucerească.
„Se știe puțin, cu siguranță, dar îmi pot imagina că era cineva aflat în atenția societății. Mulți cred că au fost soții, sau fiice necredincioase ale domnilor castelului sau alții/altele care au rușinat numele familiei. Ne putem imagina, de asemenea, că a fost o „vrăjitoare” celebră, care a consimțit să fie zidită de vie, ca sufletul ei să protejeze castelul până la Judecata de Apoi ”.
Într-adevăr castelul nu a fost cucerit niciodată, a fost distrus prin incendiere.
Urmele preistorice ale înmormântării rituale, de vii - despre care se crede că au fost efectuate pentru a favoriza divinitățile, sau pentru a îndepărta spiritele rele - au fost găsite, practic, la toate națiunile de pe pământ.
Dar practica sacrificiilor umane a continuat în Europa de-a lungul Evului Mediu, uneori cu binecuvântarea autorităților creștine, așa cum s-a menționat în 1909, la câțiva ani după descoperirea din Castelul Pecka, de către filosoful germano-american și student de religie comparată Paul Carus:
„Nu puține dintre cele mai importante clădiri, în special castele și fortificații, se dovedesc deseori să aibă rămășițe de victime nefericite zidite de vii”.
Într-adevăr, dovezile arheologice ale unor astfel de „sacrificii de construcție” din Evul Mediu timpuriu continuă să fie descoperite în țările cehe - cel mai recent, sub forma a trei schelete masculine într-un zid din Moravia.
Legenda spune că femeia cu părul negru ca pana corbului a fost o puternică și celebră vrăjitoare. Numele nu i se poate rosti, pentru că taine mari și înfricoșate stau asupra numelui ei. Frumoasă cum numai în vis se poate vedea. Părea că plutește, mersul ei era lin și puterile ei mari și de necrezut. Vindeca și omora cu un cuvânt, scula oamenii din boli grele și învia morții. Îndrăgostită fără speranță de nobilul castelan, care, vai, nici al său nume nu mai poate fi rostit. Fără speranță, pentru că nobilul era casătorit cu o frumusețe blondă și suavă, nevinovată precum un ghiocel. Căsătorie binecuvântată de Dumnezeu cu trei băieți, leiți tatăl lor.
Simțind că moare de iubire, vrăjitoarea cea cu părul negru ca pana corbului, l-a rugat pe castelan să-i facă pe plac și s-o zidească, de vie, în poarta castelului, vezi fotografia din titlu. Așa rămânea într-o viață ciudată, suspendată între tărâmuri, de neînțeles pentru noi, muritorii și putea să apere mereu castelul. Zis și făcut. De atunci niciun cuceritor nu a putut să intre pe poarta castelului, lucruri de neînțeles și de mare mirare se petreceau și năvălitorii dădeau înapoi. Castelul nu a fost cucerit niciodată, dar a fost distrus de mânia focului.
Dacă vă mai amintiți și mai sunteți români, avem și noi legenda noastră. ”Meșterul Manole”, sigur că da!
Istoricul ceh avea dreptate, legenda construcției prin sacrificiu este europeană, tipic europeană.
După peste trei decenii de distrugeri ale ființei naționale cred că este de ajuns, este momentul reconstrucției, cu, sau fără sacrificii. De fapt ne-am sacrificat destul…
Dar nu v-am spus destul să aveți mereu speranață, pentru că mâine este o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor 2 septembrie 2024
BERBEC Ai veşti că noi condiţii, noi situaţii, pot să apară în domeniul vieţii tale sentimentale. Gândirea pozitivă şi arborarea unui zâmbet permanent te fac să obţii consensul şi să prevalezi. O zi prietenoasă în care poţi să te relaxezi şi să laşi garda jos. Şi necazurile îţi par mai mici, sau începi să te obişnuieşti cu ele. Seara trebuie neapărat să-ţi îmbunătăţească bilanţul zilnic. Un film bun, pe net, o discuţie cu prietenii la un suc, o cină plăcută cu toată familia – ceva de genul acesta care să-ţi încălzească inima, să te relaxeze şi să te mulţumească şi să justifice aspectele favorabile astrologice.
TAUR Ziua de astăzi te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi, cu familia, cu colegii, cu cei din jurul tău. Rezultă că aveţi unele interese comune, alianţe vremelnice se pot încheia. Astăzi s-ar putea sa ai de mediat între două persoane din anturaj. De dimineaţă te asaltează nişte veşti. Ascultă şi analizează bine înainte să iei o decizie. Poţi începe ceva nou, orice, sau poti finaliza proiecte mai vechi, este la latitudinea ta, stelele îţi lasă liberul arbitru, ca întotdeauna.
GEMENI Începi cu greutate ziua, depui efort ca să faci faţă activităţii zilnice. Aceste exagerări permanente de a-ţi depăşi condiţia, posibilităţile, încep să te coste în urzeala ta interioară! Chibzuiala, tactul şi umorul de care trebuie să dai dovadă astăzi constituie un bun exemplu şi în viitor de cum se poate aplana o criză de lipsă de energie! Dar există şi o parte bună a zilei, în special amorul este bine aspectat, iar carisma personală atinge cote ridicate.
RAC Astăzi ai dreptate şi vrei să se ştie acest lucru, să se consemneze! Eşti vocal şi insistent. De aceea, ai un moral bun, eşti cooperant, binevoitor şi gata să-i sprijini pe cei din jurul tău. Nu te lăsa „descifrat” ci introdu tot timpul noi date în jocul social care se numeşte afacere sau dragoste. Cine este previzibil este uşor de condus. Acasă sau la serviciu, nu uita vorba veche : „ca să ajungi rege, trebuie să te comporţi ca un rege!”
LEU O întâlnire, o discuție, poate, o audienţă. Darul comunicării e avantajat, aşa că poţi argumenta cu succes, mai ales dacă e vorba de veniturile tale, de interesele tale. Fii calm şi logic! Ai nevoie de optimism şi de planuri alternative. Evită persoanele negative care te compătimesc şi te descureajează. Sfaturi bune găseşti tot la activele semne de foc, în special la Săgetători şi Berbeci. Stelele favorizează cumpărăturile care le faci astăzi sau micile schimbări în ordinea lucrurilor.
FECIOARĂ Eşti cu gândul în altă parte, în lumea ta, mai bună şi mai frumoasă. E sănătos pentru spirit să ai un "regat de refugiu", dar încearcă să nu fii foarte distrat şi neglijent. Te poate costa! Ai o tendinţă către filozofie abisală, depresie, tristeţe nemotivată şi o lene de lumea a treia, dacă creieraşul nu ar fi vigilent şi nu ar pune pe toată lumea la treabă. Tu ai, însa, tendinta să vorbeşti mai mult, să cauţi soluţii la problemele şi incertitudinile tale şi, de ce nu, ale lumii întregi. Vorbeşte, dacă aşa eşti fericit!
BALANŢĂ Vorbeşte mai puţin şi nu te lăsa atras de provocări. Bunele tale intenţii sunt înţelese greşit, pentru că lumea este mult mai primitivă şi proastă decât ţi-ai închipuit. Schimbă tactica! Nu trebuie să te repezi, mai ales dacă este vorba să convingi pe cineva. Ai multă energie, iar procesele tale mentale sunt foarte rapide, ceea ce se traduce printr-un debit verbal prea mare - vorbeşte mai puţin, fii mai clar! Trebuie să te bucuri de aceast sfârşit glorios de vară chiar cu vremea şi vremurile astea ciudate, capricioase şi chiar neaşteptate.
SCORPION Astăzi evenimentele te asaltează cu un debit uriaş. Eşti scufundat în multele informaţii care te interesează. Trebuie să te ocupi strict numai de problemele care privesc interesele tale! O zi obositoare, dar până la urmă chiar plăcută. Seară de cumpărături mici, poate în oraş, în compania celor dragi. Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături şi cadouri. Ceea ce cumperi astăzi va face mare placere celor dragi. Se pare că ai de suferit din cauza timpului, nu-ţi ajunge, eşti mereu în întârziere, dar şi din cauza unor situaţii obiective.
SĂGETĂTOR Încearcă să fii obiectiv ca să poţi să faci faţă cu realism problemelor pe care le ai. Astăzi, nimic din domeniul financiar, nu împrumuta bani, nu cheltui, nu te duce la bănci, sau pariuri! Trebuie să iei mai multe informații despre situația cu care te confrunți. Cere şi o părere competentă. În orice caz, ai multă nevoie de relaxare şi odihnă ca să poţi continua cu succes. În această perioadă trebuie să te bazezi mai mult pe judecata rece decât pe trăiri, intuiţii şi sentimente!
CAPRICORN Te bazezi pe intuiţie şi pe experienţă pentru a face faţă situaţiilor de astăzi. Încerci să analizezi interesele care îi motivează pe cei cu care lucrezi, ca să poţi să le anticipezi reacţiile. Mai ales nu da curs neplăcerilor de moment sau nu exagera importanţa şi repercusiunile unor informaţii din presă. Treburile de rutină le faci automat, cu gândul în altă parte. Nu te avânta pe tărâmuri şi domenii necunoscute. Amână tot ceea ce nu îți convine.
VĂRSĂTOR Nu ezita astăzi, dacă ai de făcut unele concesii, chiar compromisuri, ca să poţi să-ţi derulezi în continuare ceea ce lucrezi. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Domeniul sentimental este bine aspectat. O schimbare, probabil în bine. Ca să prevalezi, zâmbeşte şi uită-te în ochii oamenilor şi nu uita ca momentul de faţa este cel mai important. O zi profitabilă prin veştile şi informaţiile pe care le primeşti. Trebuie neapărat să analizezi evenimentele din ultimul timp, să tragi concluziile care se impun şi sa iei imediat măsurile necesare.
PEŞTI Ai unele probleme mai grele şi ai dubii, eşti neîncrezător în forţele tale. Totuşi, colegii, cei din jur, sunt siguri că te descurci. Nu vor să te ajute, sau chiar au încredere în tine? Mai ales nu da curs neplăcerilor de moment sau nu exagera importanţa şi repercusiunile unor informaţii din presă. Treburile de rutină le faci bine şi temeinic. Nu te avânta pe tărâmuri şi domenii necunoscute. O seară mai tensionată, nu primi nicio propunere, provocare, mai bine relaxează-te, odihneşte-te. Ai mare nevoie de somn...