HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR  18 iulie 2023. Din Cehia

Mare atenţie la ce spui cu gândul aiurea, la comunicaţie, în general, pentru că unele cuvinte inofensive pot fi interpretate greşit şi totul poate degenera inutil. Vorbeşte puţin şi clar!

 

18 iulie

 

 

 

Pe 18 iulie s-au născut Nelson Mandela, John Glenn, Evgheni Evtuşenko, Hendrick Anton Lorentz, Richard Branson, Giaccomo Facchetti, Sepi Damian, Ion Dumitrescu.

 

În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Emilian de la Durostorum, Pamvo, Iachint, Pavel şi Valentina.

 

În "Kalendar" continuă Circovii de Vară, până pe 20 iulie, ziua marelui Dabatopeios, (Sf. Ilie) zeul focului, metalelor dar şi al fulgerelor şi trăsnetelor. Am mai spus că sunt aproape două săptămâni de sărbători vechi, de la agatârși-traco-geto-daci pe care le-aş numi "în aşteptarea bobului de grâu".

 

De fapt, oamenii din vechime nu aşteptau, ci încercau prin practici magice şi religioase să obţină favoarea zeilor şi deci recolte bune şi animale multe şi sănătoase. O făceau din prostie, din neștiință, din comoditate?

 

Nu, o făceau de frică, de teamă că nu vor supravieţui dacă recolta va fi prea slabă! Pe frică şi supunere s-a clădit întreg sistemul religios ulterior. Frica de Dumnezeu, frica că suntem păcătoşi şi frica că păcătuim în continuare, frică că ne pierdem sufletul, frica de pedeapsa divină, frica că nu facem ce trebuie canonic, frica, frica, frica...

 

De aceea Sfântul Ioan-Paul al II-lea a spus: "Nu vă fie frică!" repetând ce a spus bunul Iisus. Ştia el ce ştia, că frica este cel mai rău lucru pe lume, nu l-au făcut degeaba Sfânt!

Iată unele informații din Cehia :

Taiwan: zbor direct care începe săptămâna aceasta din Praga

Din această săptămână, capitala Cehă va fi conectată la Taiwan printr-un zbor direct al companiei taiwaneze China Airlines. Primul avion din Taipei urmează să aterizeze marți pe aeroportul Václav Havel. Această linie este unul dintre elementele cheie ale parteneriatelor simbolizate de recentele vizite ale șefilor celor două Camere ale parlamentului ceh pe insula revendicată de Beijing.

Vor fi două zboruri săptămânale din Praga, miercurea și duminica.

Ministru: Pensia medie ar putea fi în curând de 20.700 CZK

Pensia medie de pensionare ar putea ajunge la 20.700 CZK în ianuarie anul viitor, ceea ce este cu aproximativ 400 CZK peste media actuală. Acest lucru a fost declarat de ministrul Muncii, Marian Jurečka, la o conferință de presă organizată luni. Potrivit acestuia, ar trebui majorată doar partea de bază a pensiei, care este aceeași pentru toată lumea. Cifrele exacte vor fi disponibile după 4 septembrie.

Pensia medie pentru limită de vârstă se ridica la 19.461 CZK (cca 927 $) la sfârșitul primului trimestru. Din iunie anul acesta a crescut cu aproximativ 760 CZK. 2,36 milioane de persoane primesc pensie pentru limită de vârstă de la administrația socială, iar alți 479.000 primesc pensie de invaliditate.

Milan Kundera: Brno este gata să fie locul ultimului său loc de odihnă, dar nu s-a luat nicio decizie

Scriitorul Milan Kundera, care a murit pe 11 iulie la Paris, ar putea fi înmormântat la Brno, orașul său natal, însă decizia nu a fost încă luată de soția sa Věra.

"Acum este la latitudinea soției lui Kundera să decidă locul rămas-bunului final și unde se vor odihni rămășițele scriitorului. Dacă va fi în cimitirul central, va fi o mare onoare pentru Brno", a spus primarul locului natal al scriitorului ceho-francez.

Praga nu este o opțiune, dar și Franța, unde scriitorul locuia cu soția sa din anii 1970, ar rămâne și ea o posibilitate.

Casino: Daniel Křetínský singur în alergare

După retragerea trio-ului Zouari-Niel-Pigasse, omul de afaceri ceh Daniel Křetínský rămâne singur în cursa pentru preluarea grupului Casino din Franța, alături de partenerul Marc Ladreit de Lacharrière. Datoria acestui gigant al distribuției se ridică la 6,4 miliarde de euro.

„Distribuția de alimente este una dintre zonele noastre de investiție în Europa. Deținem puțin mai puțin de 50% din Metro prezent în Germania și în mai multe țări europene cu o cifră de afaceri de 30 de miliarde de euro. Suntem al doilea acționar al Sainsbury în Marea Britanie, al doilea acţionar al Casino timp de patru ani” a indicat omul de afaceri ceh într-un interviu pentru Les Echos şi Financial Times.

Wimbledon: victorie la dublu pentru Barbora Strýcová cu Hsieh Su-Wei

După triumful Markétei Vondroušová la simplu, o altă cehă a strălucit pe gazonul Londrei: Barbora Strýcová, pentru ultimul ei turneu înainte de pensionare, a câștigat la dublu alături de partenerul ei taiwanez Hsieh Su-wei.

Tenisul ceh a fost din nou mai mult decât demn reprezentat la Wimbledon anul acesta, tot cu o victorie la dublu la juniori fete de Laura Samsonová și Alena Kovačková. Dintre băieții juniori, cehul Jakub Filip a câștigat la dublu cu italianul Gabriele Vulpitta. Ca să nu mai vorbim de finalista la simplu juniori Nikola Bartůňková. Succesiune garantată, dar asta știam deja!

Muzică: sfârșitul zilei de marți Bohemia Jazz Fest din Brno

Festivalul Bohemia Jazz Fest se încheie la începutul săptămânii. După spectacolele în special ale formației americane Tuck & Patti din seara de luni la Brno, vor fi marți pe scenă pentru închiderea festivalului grupul Ranky Tanky (tot din Statele Unite), precum și formațiunile cehe Jaromír Honzák Quintet și Pale Male Quartet, de la ora 19, în Piața Moravian (Moravské náměstí).

Săptămâna trecută au avut loc concerte la Praga și în alte orașe din țară. Toate aceste concerte sunt gratuite. https://www.bohemiajazzfest.cz/brno/program-en/

 

Știri normale, dintr-o țară normală, în care pensia este de patru ori mai mare ca la noi. O țară care era în urma noastră la începutul aventurii capitaliste și a trecut printr-o amputare pașnică. Dar, după cum știți mâine este o altă zi...

 

 

HOROSCOP    18 iulie 2023

 

BERBEC  Astăzi poţi avea impulsuri revoluționare, dar este indicat să folosești energia ta pentru îmbunătăţirea calității vieţii de familie, de cuplu. Totuşi nu lua lucrurile în tragic dacă total sau parţial lucrurile întârzie, sau nu se finalizează chiar cum îţi doreai.  Este şi o zi bună de discuţii cu partenerii, fie de viaţă, fie de afaceri, în sensul analizei şi trasării unor proiecte viitoare. Poţi trece cu uşurinţă un obstacol dacă iei în serios sfaturile unei persoane competente în domeniu. Mai ales dacă este o problemă de sănătate, medicală, sau de dietă.

 

TAUR   O zi relaxantă, la muncă (ar trebui să fii în vacanţă!). Cu toate că eşti invitat, somat chiar, de cei din jur să iei atitudine în cutare intrigă, sau bârfă totul îţi pare duios de infantil. Nu poţi să-ţi schimbi viaţa instantaneu, nu ai o baghetă magică ca Harry Potter. Timpul este energia care schimbă viaţa. Stai liniştit, de fapt nu prea liniştit, că nu ai cum. Te nemulţumesc o mulţime de lucruri. Corect. Ai dreptate şi tu. Dar aşteaptă momentul, urmăreşte oportunitatea, fii pe fază. Astăzi dacă nu te iei după aparenţe şi analizezi bine detaliile şi te informezi corect, poţi evita o cheltuială.

 

GEMENI   Accentul zilei de astăzi este pus pe computere, telecomunicații -  înaltă tehnologie. Dacă eşti împlicat într-un astfel de domeniu ai şanse mari să ai o zi... interesantă, vorba chinezilor. Nu te implica în proiecte sau în cauze pierdute, evident, de la început. Nevoia de siguranţă şi de stabilitate materială te fac să te gândeşti la viitor, la planuri. Aşa intri sigur în depresie, pentru că nu ai nicio soluţie. Adevărul este dincolo de tine, vorba filmului.

 

RAC   O veste, poate din presă, te face să vrei să schimbi programul tău de vacanţă. În acelaşi timp primeşti o veste contrară de la rudele din străinătate. Analizează cu calm şi poţi găsi soluţia. Promovează-ţi interesele cu îndrăzneală – stelele îţî sunt favorabile, atît în afaceri cît şi în dragoste. De fapt, pentru un procent dintre armonioșii Raci, pare a fi o nouă relaţie sentimentală. Surprize plăcute. Poţi să-ţi îmbunătăţeşti astăzi modul de viaţă de o manieră agreabilă. Ai o stare de surescitare cerebrală, provocată de multele gânduri. Dar şi de problemele pe care le ai.

 

LEU   Dorești să ai o mai bună stabilitate emoțională și îți îndrepți eforturile în această direcție. Nu lua de bun pe primul venit, verifică și vezi dacă se confirmă. Nu promite nimic, nimănui. La serviciu, sau unde activezi, ai o opinie corectă despre un coleg. Care coleg, la rândul său îţi va fi de mare ajutor în viitorul apropiat. Astăzi radiezi optimism şi energie şi îi influenţezi favorabil pe cei din jur, îi motivezi. Adaugă şi o vorbă bună, o laudă. Se deschide o posibilitate, o oportunitate, care pote deveni profitabilă numai cu condiţia să poţi duce lucrurile la bun sfârşit, să poţi să faci un efort suplimentar.

 

FECIOARĂ   Ai intrat în criză de timp, ai de rezolvat o mulţime de treburi, pe care le-ai tot amânat. Ocupă-te de ele secvenţial. Astăzi ocupă-te mai întâi de problemele profesionale, sunt avantajate! Cu o Lună afectată nu te baza foarte mult pe intuiţie, totuşi ideile îţi vin foarte repede – găseşti soluţii şi legături la toate situaţiile prezentate astăzi. Astăzi ai dificultăţi să te adaptezi la ambianţă, la ritmul impus. Trebuie să te menajezi, nu face eforturi mari astăzi, oboseala ta a devenit cronică. De asemenea nu trebuie să te laşi distras şi influenţat de veştile care circulă la serviciu.

 

BALANŢĂ  Ziua de astăzi este ca o gură de oxigen îmbogăţit cu ozon. În mijlocul unei lumi preocupate şi tensionate tu te simţi bine, relaxat şi energic. Stârneşti invidii şi gelozii, dar ţie nu-ţi pasă! Cu toate că s-ar cuveni să te odihneşti plenar, oboseala îşi spune cuvântul, programul se schimbă în ultimul moment, dar îţi face plăcere. Eşti pe cale să realizezi o ambiţie secretă. Seara favorabilă relaţiilor sociale sau de amor – poate un spectacol, poate o cină în doi. Atenţie la stările emoţionale, nu te lăsa ofensat sau întristat din nimicuri!

 

SCORPION  Dimineaţa poţi să ai succes dacă îţi asculţi vocea interioară, sufletul tău bun, bine ascuns sub exoscheletul dotat cu un ac veninos! Ai o armă secretă: intuiţia ta care astăzi nu dă greş! Profită de favorurile stelelor şi comunică cu anturajul. S-ar putea să ai surprize plăcute. Soarele ghideză acţiunile tale în sensul cel bun. Norocul este de partea ta, mediul social îţi este binevoitor, iniţiativele pe care le iei sunt pozitive. Optimismul şi entuziasmul îţi dau aripi ca să avansezi pe calea ta, pe drumul ales de tine.  

 

SĂGETĂTOR  O zi densă, obositoare. Eşti tras în toate părţile, trebuie să iei decizii şi să dai răspunsuri urgente. O activitate modernă normală, de fapt. Fii logic, raţional şi nu vei mai fi stresat! Trebuie să faci bani cum ai mai făcut, orice inovaţie, orice noutate este dăunătoare. Protejează-ţi sănătatea, evită oboseala şi fii selectiv în ceea ce mănânci. Evită izbucnirile sentimentale şi instabilitatea emoţională şi amână orice nu îţi face plăcere. Ascultă cu atenţie, oportunităţile, fie în afaceri, fie în dragoste – abundă, dar nu fac mult zgomot.

 

CAPRICORN   Mediator din oficiu, ţi se cere să faci pe arbitrul, la serviciu, sau acasă. Te bucuri de o atmosferă favorabilă şi de un nume bun, lumea te apreciază. Alungă nesiguranţa şi relaxează-te! Pune-te pe treabă cu multă hotărâre şi tenacitate. Eşti în întârziere şi ştii asta. Stelele spun să te grăbeşti. Pe de altă parte, nu uita că perseverenta oarba este arma celui lipsit de imaginatie. Nu-ti risipi inutil fortele, daca vezi ca nu reusesti, schimba modul de abordare! Pe total o zi cam monotonă, lipsită de nerv, care nu te motivează. Atenţie, astfel de zile sunt periculoase pentru că îţi adorm atenţia!

 

VĂRSĂTOR  Mare atenţie la ce spui cu gândul aiurea, la comunicaţie, în general, pentru că unele cuvinte inofensive pot fi interpretate greşit şi totul poate degenera inutil. Vorbeşte puţin şi clar! Ziua de astăzi se anunţă liniştită – poate este un prilej, rar de altfel, să te gândeşti la tine şi la interesele celor dragi. Vitalitatea ta se situază la un nivel acceptabil, totuşi, trebuie să mai lucrezi la forma fizică şi să dai jos kilogramele în plus. Ceva mişcări în faţa ferestrei deschise, dimineaţa. Sau poţi fugi cu căţeluşul prin parc. La serviciu dai dovadă de o autoritate şi duritate care nu sunt pe gustul tuturor. Dar câte bordeie, atâtea obiceiuri - nu te lăsa impresionat şi continuă.

 

PEŞTI  Activitatea obișnuită e avantajată, fie că ești la muncă, sau în vacanță. Nu exagera inutil problemele tale financiare, banii o să-ţi ajungă, ca întotdeauna, la limită, nimic nu s-a schimbat! Astăzi trebuie să faci un mic efort. În sfera cooperării, colaborării, lucrului în echipă. Nu te risipi în multe direcţii, pierzi energie preţioasă şi fără rezultat. Deci, nu fugi după doi iepuri… Puţină iscusinţă, chiar şiretenie, nu strică, pentru rezolvarea problemelor de astăzi. Este bine să judeci lucrurile şi oamenii din mai multe puncte de vedere. Nu te lăsa impresionat doar de un aspect. Nu fi superficial!