Afacerea aceasta cu submarine nucleare mi-a evocat un film vechi și bun ”Ultimul țărm” (On the Beach) din anul 1959 regizat de celebrul Stanley Kramer și jucat magistral de Ava Gardner, Gregory Peck, Fred Astair, Anthony Perkins și alții la fel de buni ca ei. Arta, și în special cea de a șaptea artă a avertizat mereu împotriva cursei înarmărilor, a războiului.

Pe 17 septembrie s-au născut Konstantin Ţiolkoski, Chaim Herzog, Stirling Moss, Anne Bancroft, George Bacovia, Valentin Teodosiu, Gica Iuteş, Alexandru Cosmovici, Nicolae Ioana.

În calendarul creştin-ortodox, astăzi, este pomenită Sf. Sofia, cu ale ei trei fete: Pistis, Agapis şi Elpis.

 În "Kalendar": "Dacă păsările călătoare nu se duc înainte de Sf. Sofia, atunci iarna va fi caldă înaintea Crăciunului” (A.Olteanu, după Mangiuca).  Este vorba de "mica vară a Sf. Martin" de care ne-am bucurat şi în decembrie 1989.

Cam din luna mai, au început să se strângă rapoarte de spionaj îngrijorătoare. Orb la aceste rapoarte, Parisul nu văzuse nimic venind. Zvonurile au început să circule abia miercuri după-amiază cu privire la un posibil dezastru economic: pierderea de către Naval Group, campionul tricolor al construcției navale militare, a unei piețe de 31 miliarde de euro, Future Submarine Program (FSP) încheiat în anul 2016 cu Australia pentru furnizarea de douăsprezece submarine clasice de ultimă generație, numite Attak.

După diverse ajustări valutare și costuri suplimentare, în ultimii cinci ani, aceast contract a crescut la peste 50 de miliarde de euro. Fusese câștigat cu o luptă dură împotriva concurentului german TKMS. Aceste nave sunt o versiune diesel-electrică a celui mai recent model de submarin francez de atac nuclear (SNA) din seria Barracuda, primul dintre care, Suffren, în fotografia de titlu, urmează să fie admis în serviciu activ în câteva luni. Va fi urmat de alte cinci submarine, în următorii doi ani.

Contractul australian din 2016 a reprezentat o realizare incontestabilă pentru francezi  și un succes major pentru președintele de atunci, Francois Hollande și ministrul său al apărării Jean-Yves Le Drian. Cu toate acestea, el fusese marcat înainte și după semnarea sa de o luptă intensă de lobby-uri, ale cărei argumente s-au concentrat în special - printre altele - pe incapacitatea francezilor de a păstra secretul.

Miercuri seară, președintele american, Joe Biden, a folosit tot șarmul lui cam ofilit pentru a schimba poziția australienilor. El a anunțat, oficial, că Federația Australiană a ales să achiziționeze o flotă de submarine de atac nuclear de proiectare americană, fără a specifica modelul. Se poate presupune că ar fi vorba despre SNA din clasa Virginia, dintre care aproximativ douăzeci de exemplare sunt în funcțiune și care trebuie să fie urmate, pe termenul a nouă ani, de alte 17 unități. În timpul discursului său, Joe Biden a fost în companie, pe ecranele tv, cu premierul australian Scott Morrison și omologului său britanic Boris Johnson. Acordul dintre Washington și Canberra este însoțit de fapt de Londra, care produce propriile sale ANS-uri din clasa Astute.

Este mult prea devreme pentru a cunoaște mai multe detalii despre noul acord tripartit care a fost anunțat cu această ocazie și numit „AUKUS” (Australia, Regatul Unit, Statele Unite). Acesta este un acord strategic cheie, „o decizie fundamentală, chiar fundamentală. Acest lucru va lega Australia, Statele Unite și Regatul Unit timp de generații ”, spune administrația Statelor Unite. Într-o declarație comună, cei trei lideri insistă: „Pe baza istoriei noastre comune a democrațiilor maritime, ne angajăm la o ambiție comună de a sprijini Australia în achiziția de submarine cu propulsie nucleară. „Ambiția comună” nu este alta decât amenințarea chineză, niciodată menționată. Să ne amintim că marea Chină are, în diferite stadii de construcție, patru portavioane nucleare, mai mari decât USS Ronald Reagan. Potrivit lui Joe Biden, „este vorba de investiții în principala noastră sursă de putere, alianțele noastre, modernizarea acestora pentru a face față amenințărilor de astăzi și de mâine”.

Problema propulsiei submarine este esențială pentru această afacere. Francezii ar fi putut să aprovizioneze marina australiană cu submarine nucleare, dacă ar fi solicitat-o, dar nu a fost cazul, Australia fiind până astăzi ostilă acestui mod de propulsie, până la punctul de a interzice în porturile sale navele care folosesc reactoare nucleare. Lucrurile s-au schimbat, mai ales odată cu ascensiunea foarte puternică a marinei chineze. Propulsia nucleară oferă o autonomie tehnic nelimitată, limitată doar de capacitatea de rezistență a echipajelor. Americanii nu împărtășiseră niciodată această tehnologie cu nimeni, cu excepția britanicilor, după un acord încheiat în anul 1958.

În ochii administrației americane, citată de New York Times , acordul cu Australia constituie o „excepție”, care va face obiectul a 18 luni de negocieri. Se știe deja că Australia nu va produce ea însăși uraniul îmbogățit necesar pentru funcționarea reactorului, care va fi furnizat de Statele Unite. Potrivit lui Scott Morrison: „Australia nu încearcă nici să achiziționeze arme nucleare și nici să dobândească capacități nucleare civile."

Protestele franceze în fața acestei dezvoltări majore au fost sfioase. Într-o declarație televizată, miniștrii francezi de externe, Jean-Yves Le Drian, și apărării, Florence Parly, au denunțat o „decizie regretabilă, contrară contractului și spiritului cooperării care a domnit între Franța și Australia”. Această amărăciune este cu atât mai ușor de înțeles cu cât Parisul este activ în această parte a lumii, regretând că ruptura a venit „într-un moment în care ne confruntăm cu provocări fără precedent în regiunea indo-Pacificică, fie pentru valorile noastre, fie pentru respectul mutual reciproc bazat pe statul de drept, actul unilateral marchează o absență a coerenței pe care Franța nu o poate decât observa și să o regrete”.

Primul ministru Scott Morrison, la rândul său, susține că „decizia pe care am luat-o de a nu continua cu submarinele din clasa Attack și de a lua o altă rută nu este o schimbare de voie, este o schimbare de nevoie”.

Pentru Naval Group, lovitura nu va fi fatală, dar este, totuși, teribilă. Cifrele urmează a fi clarificate, dar pierderea nu va duce la faliment, cum s-a speculat în presa de scandal din hexagon. Franța urma să încredințeze realizarea corpului și a motorului șantierelor navale australiene și toate componentele electronice și armamentele de la bord (torpile și rachete) urmau să fie livrate de Lockheed Martin. Rămâne faptul că anul acesta aproape 10 miliarde de euro nu vor intra în bugetul francez. O lovitură financiară severă! Emmanuel Macron va putea reflecta la celebra cugetare a fondatorului celei de-a V-a Republici, generalul Charles de Gaulle: „Statele Unite nu au prieteni, au doar interese. "  Poate ar trebuie să ținem cont de acest lucru, mai ales politicienii.

Afacerea aceasta cu submarine nucleare mi-a evocat un film vechi și bun ”Ultimul țărm” (On the Beach) din anul 1959 regizat de celebrul Stanley Kramer și jucat magistral de Ava Gardner, Gregory Peck, Fred Astair, Anthony Perkins și alții la fel de buni ca ei. Arta, și în special cea de a șaptea artă a avertizat mereu împotriva cursei înarmărilor, a războiului. Ar trebui să luăm și acest aspect în seamă.

După cum trebuie să luăm în considerare faptul că mâine este o altă zi!