Zi favorabilă pentru activitatea ta cotidiană, eşti avantajat în profesie sau meserie. Astăzi caută cu grijă prilejurile ca să te afirmi, să ieşi în evidenţă, fără să fii ostentativ sau agresiv!
17 octombrie
Pe 17 octombrie s-au născut Arthur Miller, Rita Hayworth, contele de Saint-Simon, Viktor Tretiakov, Eminem, Tarkan, Dragoş Protopopescu, Ştefania Velisar-Teodorescu, Maria Vicol, Alexandru Dima.
Încă o zi monotonă de toamnă, poate frumoasă, cel puţin din punct de vedere astrologic. Nu avem de ce să ne temem... decât de noi înşine!
Tradiţional, începe o perioadă de trei zile de sărbători dedicate lupilor. 17,18 şi 19 octombrie sunt zilele Lucinilor, lupi aparte, fraţi de cruce cu Lupul Şchiop şi cu Lupii de Foc, numiţi aşa după numele Sf. Apostol şi Evanghelist Luca, pe care-l pomenim pe 18 octombrie.
Vedeţi, dragi jupânițe și cinstiți jupâni, aceste sărbători ale lupilor veneau demult, aşa de demult că oamenii munceau mai tot timpul, nu se „inventase” săptămâna modernă şi calendarul cezarului, dar se odihneau şi se distrau la sărbătorile lupilor, 52 sau 54 în tot anul. Mereu grupate în trei zile, ca să petreacă lupul, adică dacul, cum trebuie.
De ce zodiile nu se suprapun peste lunile de zile
În ultimul timp m-ați întrebat de una și de alta. În diferite moduri. De ce zodiile nu se suprapun peste lunile de zile? Din prostie, ar fi răspunsul meu! Demult, înainte ca pe Iulius Cezar să-l apuce patima de a strica calendarul, vremea era măsurată în mod natural. Anul începea la echinocțiul de primăvară, iar anotimpurile erau bine delimitate. Prima lună era luna lui Marte, Martie. Urme ale acestui calendar mai le găsim în denumirea lunilor Septembrie, Octombrie, Noiembrie și Decembrie. Adică a șaptea, a opta, a noua și respectiv a zecea lună, după Martie.
Persanii au preluat vechiul calendar, nu l-au stricat și îl mai respectă și în ziua de astăzi, ca și alte câteva popoare din Orient. Anul Nou al lor este la echinocțiul de primăvară, iar lunile se suprapun, aproape perfect, peste zodii. Și evreii respectă zodiile, dar calendarul lor, lunar, este foarte complicat, ca tot ceea ce ține de ei.
Vedeți, domniile voastre, astrologia a dat calendarul și modul de măsurare a timpului. Săptămâna a fost stabilită la șapte zile, nu la cinci, sau la opt, pentru că șapte erau planetele astrologice vizibile, în antichitate. Și din punct de vedere ulterior, creștin, se respecta Geneza, zilele în care Domnul a făcut Lumea. V-am mai spus de mai multe ori că în astrologie Soarele și Luna se numesc tot planete, uneori luminarii. Luni este ziua Lunii, Marți este ziua lui Marte, Miercuri este ziua lui Mercur, Joi este ziua lui Jupiter, Vineri este ziua lui Venus, Sâmbătă este ziua lui Saturn și Duminică, ziua Soarelui. Aceste planete se văd cu ochiul liber, sumerienii spuneau că sunt ochii zeilor, care nu clipesc niciodată.
Corespondența dintre spațiu și timp
Sistemul de măsurare a timpului, 60 secunde, 60 minute, 24 de ore a fost determinat ca urmare a celor 12 zodii, care ocupau, fiecare, 30 de grade pe ecliptică. Adică sistemul celor 360 de grade. Și în geografie, există 24 de fuse orare de câte 30 de grade de longitudine, fiecare, care corespund unei zodii. Deci se face corespondența dintre spațiu, gradele de ecliptică și timp, zilele terestre. Dar anul are 365 și o pătrime de zile. În antichitate la sfârșitul anului, erau cinci zile de sărbătoare, un fel de carnaval anarhist, perioadă numită epagomena. Adică o perioadă care nu se pune, nu se socotește. Înainte de luna martie, avem o slabă urmă, ziua de 29 februarie, care la fel, este pusă la patru ani de zile, în anii bisecți, ca să corecteze timpul terestru, în funcție de spațiu, de timpul sideral.
Începând din secolul II înainte de Hristos, de la Hipparcus din Niceea, se știa, de către astrologii care contau, că Pământul este o sfera care se învârtește în jurul Soarelui și s-a calculat cu destulă precizie durata revoluției în jurul Soarelui, adică anul terestru sideral. Și s-au făcut propuneri de rectificare a calendarului, ca să se respecte natura.
Calendarul gregorian
Dar regii, împărații aveau alte preocupări, războaie și intrigi, așa că diferența dintre timpul real și cel convențional s-a mărit. Iulius Cezar, în marea lui vanitate, nu a amendat calendarul vechi cu numărul de zile precizat de Sosigene din Alexandria ci a inventat un nou calendar ca să-i poarte numele, calendarul iulian. Deși calendarul lui Cezar părea exact, el supraestima durata unui an cu 11 minute și 14 secunde, diferența care s-a strâns, până când a devenit clar că timpul nu mai măsura timpurile. Remarcă facută în anul 1582, când papa Grigore al XIII-lea aprobă propunerea de schimbare a calendarului. Calendarul gregorian la care România a aderat abia la 1 aprilie 1919, sub presiunea ardelenilor greco-catolici, uniți cu țara, care a devenit 12 aprilie 1919, de aici ziua păcălelilor.
Dispariția meseriașilor din România.
Dar nu despre asta doream să vă povestesc, dragii mei lupi, padawani și hobbiți. Ci, despre dispariția meseriașilor din România.
Un prieten de corespondență mi-a povestit, cu mult umor, prin ce a trecut ca să scurteze o amărâtă de ușa. Prietenul meu este pictor, unul cu succes, cam de vârsta mea. Își vinde tablourile în Occident, aici nu are cui, prostimea infatuată a îmbogățiților nu apreciază arta națională.
Bun, nu mai intru în amănunte, a vândut bine un tablou și s-a apucat să schimbe parchetul, cel vechi era cam zgâriat de cele trei pisici pe care le are. S-a dus la un supermarket de construcții, a ales omul un parchet ”heavy duty” și ”cat proof” a plătit, plus montajul făcut de oamenii casei, peste trei zile au venit, au montat, au luat bacșișul și au plecat. Când, ce să vezi, ușa nu se mai închidea, parchetul era mai înalt cu vreo patru-cinci milimetri. Dă telefon la furnizor, dar i e răspunde că ei nu sunt echipați pentru scurtarea ușilor și i se indică un atelier. Pictorul sună la atelier și i se spune să vină cu ușa la atelier.
Prietenul meu spune că nu are cum și i se indică un particular. Particularul spune că nu garantează o execuție bună, pendularul lui poate zdrențui ușa, placajul. Prietenul meu îl întreabă pe particular dacă nu știe pe cineva care nu strică ușa. Particularul știe. Îi dă un număr de mobil. Pictorul sună și îi răspunde meseriașul, din Berlin, de unde se stabilise de câțiva ani. Prietenul meu mai sună la câțiva meseriași, luați de pe net. Rezultat, zero barat.
Până la urmă își amintește de nea Milică, un tâmplar modelor pe care i-l recomandasem eu acum 45 de ani, lucram la aceiași fabrică. Face corespondența dintre numărul vechi de fix și cele noi și sună cu jumătate de inimă. Dar nea Milică îi răspunde și în jumătate de oră vine la prietenul meu și rezolvă problema în zece minute. Cu un fierăstrău de mână, coadă de vulpe, cu dinți mici. Nea Milică are 84 de ani, merge pe 85. Nea Milică nu vrea niciun ban, doar să i se plătească taxiul. Spune că și-a încântat ochii și sufletul cu tablourile pictorului.
Vedeți, doamnelor și domnilor, ceea ce ne lipsesc sunt meseriașii, nu prim miniștrii. Au dispărut cizmarii, croitorii, marochinerii, spălătorii de rufe, ”Nufărul”, de exemplu, ”reparatorii de orice, de la brichete și umbrele, la roboți de bucătărie și aspiratoare” etc, etc. Belgia a avut o perioadă de mai mult de doi ani fără guvern și spre rușinea politicienilor, a fost o perioadă de avânt economic. Belgia are meseriași buni, oameni muncitori.
Cam la asta mă gândeam când mă sună prietenul meu din Polonia. Aflu că și Polonia s-a dus dracului, Doamne, iartă-mă! Au câștigat alegerile, cu o majoritate confortabilă, o gașcă de stânga, pro UE, pro Rusia, pro refugiați, pro ecologie, pro de toate, numai pro Polonia, nu! A fost un vot negativ cu o prezență masivă la vot a tinerelor femei.
Conservatorii au făcut două greșeli capitale, îmi spune polonezul. Au pus femeile să facă copii (au interzis avorturile prin lege) și au scumpit vodca. Cum să faci copii fără vodcă? Am apreciat umorul negru al fostului șef de stat major. Un necaz nu vine niciodată singur. După Ucraina și Israel iată că și Polonia cade, are probleme. Încep să mă gândesc foarte serios că teoria conspirației are dreptate, există un guvern mondial care le potrivește pe toate. Deocamdată, în rău...
Acum vă rog să mă scuzați, am de verificat și confirmat, iar o să dorm puțin, sau deloc, am primit corespondență de la Clubul Căutătorilor de Comori. Așa că sunt sigur că mâine o să fie o altă zi!
Horoscopul lui Dom Profesor – 17 octombrie 2023
BERBEC Eşti, din nou, foarte solicitat la serviciu şi acasă. Ai nevoie de mai mult timp, energie ai suficientă! Astăzi poţi să rezolvi treburile printr-o mai bună organizare, dar şi prin... amânare! Promovează-ţi interesele cu îndrăzneală – stelele îţî sunt favorabile, atît în afaceri cît şi în dragoste. De fapt, pentru un procent dintre Berbeci, pare, poate a fi o nouă relaţie sentimentală. Surprize plăcute. Poţi să-ţi îmbunătăţeşti astăzi modul de viaţă de o manieră agreabilă.
TAUR Zi mediocră, în sensul că dacă te limitezi la activităţile obişnuite, se poate să nu ai niciun necaz. Totuşi, cei dragi sunt lângă tine şi te laudă pentru atitudinea ta empatică şi elegantă. Ai o stare de surescitare cerebrală, provocată de multele gânduri. Dar şi de problemele pe care le ai. Totuşi, filosofia ta de viaţă te face să vezi lucrurile dintr-un unghi mai favorabil, dintr-o perspectivă mai bună. Te bucuri de o bună intuiţie care te ajută, astăzi, la rezolvarea problemelor cotidiene. Soluţia unei probleme este la îndemâna ta. Concentrează-te şi poţi reuşi!
GEMENI Se pare că începi o etapă nouă în viaţa ta. Ai nevoie de o structură nouă ca să poţi avansa pe drumul intereselor tale. Nu fii superficial, astăzi analizează bine înainte de a lua o decizie! Din nou o zi relativ favorabilă intereselor tale profesionale. Totuşi nu lua lucrurile în tragic dacă total sau parţial lucrurile întârzie, sau nu se finalizează chiar cum îţi doreai. Este şi o zi bună de discuţii cu partenerii, fie de viaţă, fie de afaceri, în sensul analizei şi trasării unor proiecte viitoare. Poţi trece cu uşurinţă un obstacol dacă iei în serios sfaturile unei persoane competente în domeniu.
RAC Anumite informaţii te descurajeză, dar cu puţin bun simţ şi refuzând complicatiile inutile, o s-o scoţi la capat! Concentrează-te pe problemle importante care te interesează personal! La serviciu, sau unde activezi, ai o opinie corectă despre un coleg. Care coleg, la rândul său îţi va fi de mare ajutor în viitorul apropiat. Astăzi radiezi optimism şi energie şi îi influenţezi favorabil pe cei din jur, îi motivezi. Adaugă şi o vorbă bună, o laudă.
LEU O zi inspirată, mai ales pentru promovarea intereselor profesionale. Evită să amesteci plăcutul cu utilul. Sfaturile bune duc la rezultate bune. Sprijină-te pe prieteni şi pe famile! O persoană influentă, Rac sau Scorpion, te va ajuta, sau mai curând poate să te ajute. Este o perioadă splendidă ca să începi proiecte noi, să legi noi prietenii. O veste bună şi una mai puţin bună, dar din fericire veştile nu sunt legate între ele. Nu te lăsa dus de nas de intrigi şi bârfe!
FECIOARĂ Déjà vu! Ziua de azi seamănă cu altă zi, care seamănă cu altă zi de marți! Sparge monotonia, nu te mai uita ca prostul la tv şi pleacă la o plimbare prin parc, la aer curat, cu cățelușul, dacă ai. Nu te implica în proiecte sau în cauze pierdute, evident, de la început. Nevoia de siguranţă şi de stabilitate materială te fac să te gândeşti la viitor, la planuri. Aşa intri sigur în depresie, pentru că nu ai nicio soluţie. Adevărul este dincolo de tine, vorba serialului!
BALANŢĂ Dacă nu poţi rezolva astăzi, amână pentru săptămâna viitoare! Nu da rasol, nu fă lucrurile pe jumătate! În orice caz e mai prudent să ceri ajutor, cu diplomaţie şi iscusinţă. Timpul rezolvă! Ziua de astăzi se anunţă liniştită – poate este un prilej, rar de altfel, să te gândeşti la tine şi la interesele celor dragi. Vitalitatea ta se situază la un nivel acceptabil, totuşi, trebuie să mai lucrezi la forma fizică şi să dai jos kilogramele în plus.
SCORPION Zi favorabilă pentru activitatea ta cotidiană, eşti avantajat în profesie sau meserie. Astăzi caută cu grijă prilejurile ca să te afirmi, să ieşi în evidenţă, fără să fii ostentativ sau agresiv! La serviciu dai dovadă de nepăsare, de “poker face”, atitudine care nu este pe gustul tuturor. Dar câte bordeie, atâtea obiceiuri… nu te lăsa impresionat şi continuă. Ai dreptate! Totul este să te opreşti la timp, să nu exagerezi.
SĂGETĂTOR Cei din jurul tău au încredere în abilităţile tale şi te sprijină în demersul tău. Nu le înşela aşteptările, nu schimba tot timpul direcţia, ca un şofer beat pe autostradă! Fii consecvent! Norocul este de partea ta, mediul social îţi este binevoitor, iniţiativele pe care le iei sunt pozitive. Optimismul şi entuziasmul îţi dau aripi ca să avansezi pe calea ta, pe drumul tău ales. Totuşi, fii foarte atent la anturaj, la cei care profitând de faptul că te afli „pe caii cei mari” vor să-ţi smulgă o promisiune, un angajament.
CAPRICORN Nu te lăsa intimidat, sau chiar păcălit, chiar dacă momeala este siguranţa ta. Evită astăzi orice negociere, târguială, care conduce către stabilirea unei înţelegeri în care ai obligaţii. Perioada zilei de azi este pentru cei născuţi sub semnul de pământ al Capricornului o perioadă splendidă ca sa admire natura, sau natura umana. O mică supărare dar pe total zi – ziua îţi este favorabilă. Vorbe şi bârfe, dar nu trebuie să le dai nicio importanţă. Nu lua decizii pe termen lung, mai ales în ceea ce priveşte banii.
VĂRSĂTOR Ai nevoie de certitudini pe care să te sprijini. Nu poţi să clădeşti pe nisip! Iar sistemul nu îţi dă nici măcar nisip! Caută sprijinul necesar printre cei din jurul tău, prieteni, familie! Nu-ti risipi inutil fortele, daca vezi ca nu reusesti, schimba modul de abordare! Pe total o zi cam monotonă, lipsită de nerv, care nu te motivează. Atenţie, astfel de zile sunt periculoase pentru că îţi adorm atenţia! Totul apare destul de neclar si confuz. Doresti mai multa claritate si lumina. Fiat Lux!
PEŞTI Cu cât e mai multă agitaţie în jur, la muncă, cu atât te retragi în interiorul tău! O reacţie naturală faţă de agresivitatea, vulgaritatea şi prostia din jur. Fă-ţi treaba ta şi... atât! Concentrează-te pe problemele importante care te interesează personal! Toate trebuie să iasă astăzi! Cu toate că s-ar cuveni să te odihneşti plenar, oboseala îşi spune cuvântul, programul se schimbă în ultimul moment, dar îţi face plăcere. Eşti pe cale să realizezi o ambiţie secretă!