Astăzi instinctul, intuiția, îți arată drumul bun. Ai ocazia, arta și manierele ca să te faci remarcat. În funcție de interesul tău. Dar, fii natural, nu îți asuma un rol de compoziție!
17 august
Pe 17 august s-au născut Davy Crockett, Robert De Niro, Sean Penn, Mae West, Tarja Soile Susanna Turunen-Cabuli, Traian Vuia, Ştefan Ruha, Marcel Chirnoagă.
Sinaxar. Pe 17 august, în calendarul creştin ortodox, sunt Sfinţii: Miron, Straton, Ciprian şi Tirs. Nimica în ”Kalendar”.
"Evenimentul Zilei" din 17 august 1989 a fost că Richard Hard, de 23 de ani, din Marea Britanie, un hoţ mărunt, a fost primul infractor "încătuşat electronic" pentru o perioadă de două luni, cât a fost condamnarea. I s-a permis să stea acasă ca să aibe grijă de soţia lui şi de fetiţa abia născută. Lui Richard i s-a pus o brăţară care, dacă se departa mai mult de 30 de metri de domiciliu, emitea o alarmă la Poliţie.
Richard a fost cuminte şi în cazul lui totul s-a sfârşit cu bine. Dar în alte cazuri, nu! Sistemul s-a dovedit ineficient.
Poate că sistemul "cătuşei electronice" ar trebui reluat având în vedere progresele tehnologice. Dar se pare că închisorile şi penitenciarele sunt parte a unei mari industrii, o afacere de foarte mulţi bani! Care sunt luaţi din buzunarele noastre! Sistemul nu este, însă eficient, unul dintre teroriștii din Occident, nu îmi încarc memoria cu toate scursurile planetei, avea o asemenea ”brățară”.
Dragi lupi, padawani și hobbiți, mă bucură mult corespondența domniilor voastre. Și, mă bucură și mai mult cei câteva zeci de cititori care mă întreabă despre cărțile mele. Și cei, și mai mulți, care mă întreabă ce să citească, ce le recomand. Este bine!
Așa că o să vă prezint, de acum încolo, câte o carte din biblioteca mea, în fiecare zi. Nu cele de interes, de colecție, nu sunt vanitos, ci cele cu care lucrez. Biblia. Cu ea o să încep. În jurul meu sunt șapte Biblii. De la Noul Testament, din 1859, ediția tipărită la București, cu litere latine, pe care este arborele genealogic al familiei, fiecare dintre capii familiei a scris acolo, pe ultimile pagini albe, căsătoriile și copiii născuți, nume și date. Am o Biblie la care țin mult, pentru că a fost sfințită la Mânăstirea Sinaia și poartă ștampila de acolo. Și o Biblie de călătorie, foarte bine legată, cu coperți din vinilin de calitate și foi subțiri, foiță de țigară. Cântărește nici două sute de grame și m-a însoțit cincisprezece ani, pe cinci continente, în 54 de țări. Dar, parcă este nouă, calitatea își spune cuvântul, cu toate că citeam din ea mereu, zilnic și mai ales în timpul zborului cu avionul. Sunt niște psalmi acolo, buni pentru călătorie, mi i-a indicat fratele bunicii mele, episcopul Roman, cel de bună aducere aminte, preot, teolog, gospodar, profesor și înaintemergător, cum astăzi nu mai sunt. Am cumpărat Biblia aceasta bine întocmită, în limba română, după canonul nostru cel ortodox, acum, vai, cum au trecut anii, peste 40 de ani, din Istanbul, de la Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, care are o mică editură. Scoate puține cărți, dar bine făcute! Pe domniile vostre le încurajez să comande Biblii de la Editura Patriarhiei, dacă aveți nevoie.
Noaptea trecută m-am plimbat împreună cu unul dintre finii mei în Biblioteca Congresului. El cu smartul, și eu la fel. Este angajat acolo, cu jumătate de normă, pe perioada studiilor. Cât mi-aș dori să fiu în locul lui! Să pun la locul lor cărți interesante, neprețuite, să le răsfoiesc câteva secunde și să le mângâi drăgăstos, când nu m-ar vede nimeni.
Așa mi-am amintit de cărțile citite de un singur cititor. Poate v-am mai spus și altădată, dragi lupi, padawani și hobbiți, dar repetiția este mama învățăturii și o lege în astrologie.
Este vorba despre romanele, cărțile, care au avut un singur cititor, au fost scrise numai pentru cineva anume, nu pentru publicul larg. Există un fel de ofrandă adusă marilor personalităţi, un serviciu unic şi ultim dat de câţiva autori binefăcătorilor lor. Acei scriitori au renunţat la vanitatea lumească de a scrie romane, sau jurnalistică, pentru edituri care să multiplice producţia intelectuală în mii şi zeci de mii de exemplare, spre o recunoaştere firească şi necesară a valorii lor.
Scriitorii respectivi ştiau că sunt valoroşi, sau că ceea ce scriu este numai pentru o elită hedonistă şi cultivată. Sunt câteva cazuri în istorie, altfel ascunse cu grijă de istoriografii oficiali, când câte un cap încoronat, rege sau împărat, a fost singurul cititor al unei lucrări, poem, roman sau istorie, care fusese dedicată numai acelui puternic al vremii. Sigur, lumea este ingrată, unele lucrări au devenit publice după săvârşirea din viaţă a autorilor şi a regelui. Dar, nu toate și nu cele mai importante.
Dar, după cum spunea Regina Elisabeta I : „...faptul că sunt singura cititoare a unui roman istoric, extrem de interesant, imi dă adevărata dimensiune a puterii mele regale şi a unicităţii mele. Ce folos că am un regat, o flotă şi un stat de condus! De fapt, nimic nu îmi aparţine în întregime, nici măcar bijuteriile coroanei. Manuscrisul „Zorilor de Aur”, da, îmi aparţine în întregime şi petrec clipe foarte plăcute urmărind personajele în aventurile și căutarea lor fabuloasă!”
Numai câţiva regi şi câteva regine s-au bucurat în decursul timpului de acest serviciu deosebit al dedicaţiei exclusive a unei opere literare. Poeţi şi scriitori „de curte” au fost, sunt şi vor fi în continuare. Dar nu este vorba de preamărirea persoanei conducătorului, ci de dedicarea exclusivă a talentului, creaţiei şi inspiraţiei autorului către mecena respectiv.
În timpurile noastre, Howard Hughues, "aviatorul" a avut „avantajul şi mândria”, după cum declara el însuşi în jurnalul său, să fie unicul cititor al unei opere care s-a întins pe şapte volume şi zece ani – operă a unui scenarist rămas necunoscut, pe care miliardarul american l-a angajat în timpul când a investit masiv în industria filmului.
”Era un şoarece de bibliotecă, un tocilar. Dar scria frumos, cu nerv şi cu imagini precise. Dacă l-aş fi lăsat la Hollywood, maşina de făcut filme l-ar fi stors şi zdrobit în câţiva ani de zile. Pe de altă parte, băiatul ăsta era un singuratic cu capul în nori, care nu ştia să-şi facă prieteni şi gaşcă ca să reuşească în iadul celei de a şaptea arte. L-am invitat la un pahar de bere şi i-am propus să scrie numai pentru mine. A fost indignat şi chiar supărat. M-a acuzat că doresc să-i „ruinez cariera”.
A doua zi i-am dat cheile unei maşini sport şi un apartament aproape de sediul meu. Nici nu a mulţumit, dar nici nu a refuzat. După o săptămână m-a sunat, că acceptă să „devină un nimeni”. Cu banii primiţi de la mine, după zece ani, şi-a făcut propria casă de filme. Astăzi este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi producători din America. Investiţia mea a fost bună. Dar am avut avantajul şi mândria să fiu unicul cititor al unei lucrări frumoase şi inspirate!” – relata H.H. – pe care unii îl consideră „geniul financiar al Americii şi unul dintre cei mai mari patrioţi cetăţeni ai Statelor Unite”.
În Europa, regretatul preşedinte francez François Mitterrand a avut, de asemenea, o scriitoare, pe nume Emilly, care i-a dedicat în exclusivitate un roman-fluviu, de genul „The Lord of The Rings” – un roman fantastic, foarte gustat de preşedintele francez, după cum relatează ”Le Figaro”.
„Este şi surpriza pe care ţi-o produce următorul capitol. Sunt un om foarte ocupat. Nu am timp să citesc o carte în întregime. Dar cele câteva file care apăreau săptămânal prin curier, telex, fax, chiar cu DHL-ul, le aşteptam cu nerăbdare şi făceau deliciul deplasărilor mele cu maşina, sau cu avionul. Apoi este marea vanitate, pe care o mărturisesc în speranţa de a fi înţeleasă exact de amatorii de literatură, de a fi singurul cititor al unui roman. Merită, nu?!” – spunea preşedintele Franţei.
Astăzi Tarja Soile Susanna Turunen-Cabuli împlinește 45 de ani. Soprana finlandeză îmi place mult, vezi https://www.youtube.com/watch?v=CwED4C5FJuo. Dacă aș fi fost în puteri m-aș fi dus pe 18 octombrie, la București, la Arenele Romane să o văd. O creditez pe Tarja ca fiind cea mai bună voce din metalul simfonic. Și nu numai, vorba la modă. Bun, clipul este slăbuț rău, dar să nu se supere domniile voastre, muzica contează!
Dragii mei lupi, padawani, sau hobbiţi, trudesc cât are ziua lumină, mă documentez, ca să vă ofer ceva deosebit, ceva numai pentru sufletul vostru bun. Sunt alegerile mele, dar gândurile domniilor voastre.
Aşa că dacă nu găsiţi ceea ce căutaţi, aveţi răbdare, sau scrieți-mi ce vă doare, ce vă interesează, ca să ştiu și eu şi o să vină rândul şi subiectului respectiv, pentru că ştim cu toţii, mâine este în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP 17 august 2022
BERBEC E inutil să te îngrijorezi, situațiile se schimbă așa de repede și imprevizibil, că nicio strategie nu îți servește la nimic. Nu îți imobiliza speranțele și resursele, așteaptă un rezultat. Conjunctura planetelor îţi este relativ favorabila, mai ales in domeniul sănătăţii. Totuşi, un regim alimentar echilibrat şi multă odihnă este ceea ce iţi trebuie. O periodă favorabilă mai ales pentru nativele zodiei. Multă lume, multe proiecte, mulţi prieteni – eşti o persoană populară... Ceva-ceva tot trebuie sa iasa din aglomeraţia asta! Asa că nu pierde timpul cu filozofii utopice şi cu idei fantastice și promovează/ți cu curaj interesele. Mai mult pragmatism nu strica!
TAUR Dacă ţii să le arăţi tuturor că tu ai dreptate, s-ar putea să rămâi singur în familie şi fără prieteni. Concentrează-te pe controlul starii tale de sănătate, nu pe al celor din jurul tău! Astăzi, plictiseala şi nervozitatea poat fi alungate şi prin cumpărături. Sau macar printr-o activitate ce mimează cumparaturile, dacă nu ai bani suficienţi. Mijlocul lunii august este apoteotic, cu toţi Taurii convertiţi la noua religie a cumpăratului, dar nu cu orice preţ! Zodia ta este zodia banului şi a economiei. S-ar pute să fie catarsisul de care ai nevoie în lumea asta anapoda. Sanatatea este bună, atenţie la durerile de cap, de gât, în special, şi la pierderea de energie.
GEMENI O zi veselă pentru tine şi ai tăi, poţi să-ţi permiţi să nu faci nimic, să-ţi scoţi trupa la distracție, dacă ești în vacanță. Dacă ești la serviciu, gândurile care te framântă nu au temei. Un eveniment sau un spectacol, poate, mai pe seară. Îţi place din nou să monopolizezi atenţia anturajului şi să intri într-un caleidoscop de trăiri, sentimente şi aventuri din cele mai interesante. Amintirile nu-ti dau pace si nu este o idee rea să le aşterni pe hârtie, sau sa deschizi un nou fişier. Nevoia ta permanentă de bani a făcut să te speteşti cu munca în ultima perioadă de timp. Odihneste-te astăzi, ca să te poţi lupta cu greutăţile mâine. Te aşteaptă o perioada grea şi obositoare!
RAC Vesel şi băncos, astăzi poţi să faci haz de multe, chiar şi de situaţia politică. Prietenii te vor aprecia şi, pe seară, puteţi sta la o terasă. Dar trebuie să și fii generos, dai tu berea! Perioada asta de timp poţi să faci doi paşi înainte şi unul înapoi, după bunul obicei al zodiei tale. Pe de altă parte ai o înclinaţie nativă către călătorii şi croaziere în special, doar eşti semn de apă. Nu o să sărăceşti dacă o să pleci pe Mediterana, sau chiar peste Atlantic. O călătorie face cât o universitate, se spune în Orient. Cel puţin gândeşte-te la acest aspect, astăzi. Supravegheză-ţi regimul alimentar, mai ales dacă eşti în călătorie. Se ştie că nu te fereşti de mâncărurile exotice, dar măcar întreabă din ce sunt făcute. Pastreaza-ti speranţa, viata este frumoasa şi poţi să o faci şi plăcută!
LEU Eşti în vacanţă, sau pleci zilele acestea. Pregăteşte-te temeinic, vremea se răceşte la munte şi poți avea nevoie de lucruri groase. Nu uita trusa medicală şi încărcătorul de smart! Evită deciziile care duc la schimbări majore şi mai ales nu te repezi sa tragi concluzii. Unele lucruri sau persoane pot întârzia din cauze obiective. Ca să nu rămâi în contemplare ca să-ţi aminteşti ce bine era în junglă pe vremea lui Tarzan, este bine să-ţi faci un plan amănunţit din timp. Cine poate, adică are portofelul plin, poate da o petrecere la un local, aşa din întâmplare - poate este ziua ta! Este de prost gust să-ţi inviţi anturajul la un fast food, care pe lângă că te otrăveşte, mai este şi o fabrică de mâncare, o cantină populară, până la urmă. Sănătatea este bună, atenţie la circulaţie, trafic şi tensiunea arterială iar cu banii, rămâne cum am stabilit!
FECIOARĂ Ţi se pare că timpul trece nemilos şi îl pândeşti în oglindă. Ca să lași gândurile, du-te la stilist, programează-ți un masaj sau cumpără-ţi ceva nou. Mai ales, zâmbeşte-ţi în oglindă! Gândeşte-te mai puţin la bani şi mai mult la oamenii care te iubesc, aşa cum eşti. Aşa cum eşti, nu mai bogat sau mai puternic. Te afli sub protecţia binevoitoare a stelelor care te favorizeaza cu idei noi si indraznete, dacă nu comice, mai ales daca lucrezi in domenii legate de copii. Influenţe astrale subtile te ajuta sa tragi concluzia că lucrurile incep sa mearga spre bine, la locul unde activezi, fie că este birou, fabrică sau şcoală, sau pe plajă şi in dragoste. Atenţie la nişte termene sau întâlniri – este bine să nu întârzii : „punctualitatea este politeţea regilor!”.
BALANŢĂ Astăzi instinctul, intuiția, îți arată drumul bun. Ai ocazia, arta și manierele ca să te faci remarcat. În funcție de interesul tău. Dar, fii natural, nu îți asuma un rol de compoziție! Nu te grăbi nejustificat, nu este genul tău şi nici nu dai rezultate mai bune procesând astfel. Până la urmă iei o hotărâre, dar vei constata că nu ai luat în considerare toate datele problemei, că nu ţi-ai făcut „stereotipuri de comportament”, că întotdeauna stai în defensivă. Totuşi, astăzi te simţi din ce in ce mai in formă, cu mai multă energie şi dinamism, şi aceasta chiar dacă vremea este capricioasa şi presiunea atmosferică variază. Ai de luat şi o altă decizie. Mai grea. Atenţie, însă, aparenţele trebuie intotdeauna salvate, este regula jocului pe care trebuie să o respecţi dacă vrei să fii apreciat mereu de anturajul tău.
SCORPION Ai o zi care îţi amintește că eşti făcut din carne şi oase, mai mult, că ești muritor. O durere îţi ciocăne spatele, deci, fără efort fizic. Odihneşte-te după-amiază, o siesta sud-americană. Dupa câteva zile echilibrate, care zile au trecut repede fără amintiri memorabile, stelele par că iţi surâd din nou. Astăzi ai relativ noroc şi în dragoste şi în afaceri, dar afaceri care privesc comunicarea, in general! Cu zodia în continuare relativ neaspectată trebuie sa eviti confruntările tăioase, mai ales cele legate de activitaţile profesionale sau de meseria ta. În general eşti un bun profesionist, dar uneori superficialitatea te îndeamnă să laşi lucrurile neterminate. Dacă ai fi chirurg ai lăsa operaţia necusută? Când cheful de muncă se termină brusc, roagă frumos pe un prieten să te ajute să termini ce ai de făcut!
SĂGETĂTOR Nu-i aşa că ţi-e dor de o aventură, de o iubire de vară? Ei bine, poate fi așa, splendoare în iarbă şi prilej de adăugat panglicuţe colorate la chitară. Dar, să nu faci pe nimeni să sufere! Ai şansa să-ţi clarifici un pic dorinţele şi aspiraţiile, să te detaşezi de cotidian. Puţină solitudine, singurătate bine temperată – nu-ţi strică şi îţi întăreşte capacitatea de dialog. Poate vrei să vizitezi, ca pe un muzeu, nişte magazine noi şi foarte scumpe. Poate vrei să stai pe o bancă într-un parc şi să vezi că lumea nu este aşa de urâtă şi disperată cum afli de la televizor. Poate vrei să accepţi că şi tu şi copiii care se joacă în parc aveţi nevoie de un viitor. O iubire de vară...
CAPRICORN Vrei la mare, ba la munte, vrei cu trenul, cu avionul, cu orice te duce departe de grijile de acasă. Și, ai noroc cu carul, poți să pleci undeva unde îţi va fi foarte bine, nu rata ocazia! Daca eşti în căutarea unui confident, nu trebuie să alegi prea mult, oricum totul se va afla, mai devreme sau mai târziu ! Ceva mocnea de mai mult timp, fie că ştiai fie că nu, acum iţi rămâne doar sa tragi concluziile şi să-ţi fie de invaţătura. Nu, nu este ceva grav, mai mult este vorba despre vanitatea proprie. Este o perioadă favorabilă celor din zodia de pământ care caută un loc de unde să-şi facă cumpărăturile de la producător, evitând dubioasele supermarketuri, sau să gasească un locşor plăcut unde să se distreze, mai pe seară. O veste sau o întâlnire îţi face mare plăcere. După ce te întorci de unde pleci, este bine să te implici în treburile încurcate ale familiei.
VĂRSĂTOR Ocolind adevărul, îţi îndepărtezi prietenii, iar dacă eşti şef, nu ezita să-ţi asumi răspunderea, dar nu trebuie să pătimești tu pentru alţii. Generozitatea ta ai risipit-o pe cine nu merita! Un procent dintre nativii din zodia Vărsătorului, astăzi, nu se bucură foarte mult. Recunosc, ai motive. Dar numai tu eşti de vina, pentru că nu ai puterea sa-ţi cauţi calea şi să rezişti influenţelor. Nu te enerva, nu te ajuta la nimic, ba chiar goneşti de lângă tine pe binevoitori. Numară in gând pana la zece si zambeşte din nou! Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici iti indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor de familie şi/sau financiare, dar tot ale familiei. O situaţie personală, mai veche, îşi găseşte rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie şi să ai răbdare, multă răbdare.
PEŞTI Faci planuri, îţi vin idei, te decizi să schimbi iarăși ceva în planurile tale. Te simţi motivat. Atenţie, nu repeta greşelile din trecut, oamenii sunt aceiaşi, ai nevoie de o noua abordare. Daca ai greşit cu ceva cere-ţi poetic şi cu eleganţă scuze şi vezi daca poti indrepta lucrurile. Dacă nu, dacă nu recunoşti greşeala, chiar dacă ai merge pe apă nu ai fi mai bun decât o pată de ulei. Chiar dacă ai programat o ieșire în oraș mai gânește-te dacă chiar vrei în înghesuială şi cu mitocani care îţi „taie faţa” sau merg pe contrasens. Mai bine stai în propria bucătărie cu o cafea, o prăjitură, o îngheţată - şi joacă-te cu pisica. Daca nu ai, poţi să adopţi una. Nici nu ştii ce minune este un ghemotoc de blăniţă torcător şi plin de gheruţe!