Ai planuri ambiţioase, astăzi. Trebuie să ai în vedere că trebuie să te descurci singur, toţi cei care te pot ajuta au şi ei propriile programe.
16 februarie
Pe 16 februarie s-au născut John McEnroe, Machito, Hugo De Vries, Carlos Paredes, Mario Sabato, Sonny Bono, Lucia Demetrius, Mihai Grămescu, Constantin Stoiciu.
Pe 16 februarie, în calendarul creștin-ortodox sunt Sfinții: Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc și Flavian. Mi-a atras atenția Cuv. Flavian. Interesant cuvios, care şi-a făcut pe vârful unui munte o chilioară şi a petrecut acolo şaizeci de ani fără să vadă şi să audă pe cineva, ci numai înteletnicindu-se cu cercetarea cărţilor. Nu s-a îmbolnăvit niciodată şi s-a săvârşit din lumea aceasta la aproape o sută de ani. Deştept Sfânt, Cuv. Flavian!
Tot pe 16 februarie, în calendarul creştin-ortodox, este Sf. Pamfilie, Pamfil. Tradiţia spune că dacă în această zi a Sf. Pamfilie este soare şi timp frumos, iarna se întoarce în putere. Să ne amintim că Phil, marmotoiul, pe 2 februarie, a fost foarte hotărât să indice că poate o să scăpăm ușor de iarna asta ciudată, că vine repede primăvara! Doamne, ajută!
Mâine, 17 februarie, se sfârșește Carnavalul de la Rio. Cel de la Veneția a fost, anul acesta, între 27 ianuarie și 13 februarie.
Cuvântul ”carnaval”, clar și evident, este de sorginte latină ”carnus-carni, vale”. Adio, la revedere, plecarea cărnii, intrarea în Postul Paștilor, lăsatul de sec la carne. Biserica Universală nu este așa de strictă în ceea ce privește cele ale postului, ca Ortodoxia. Postul este doar de carne. Postul și carnavalul, din acestă perioadă au rădăcini vechi, istorice. În neolitic se organizau, în această perioadă, petreceri cu ultimile rezerve de hrană, care, altfel s-ar fi stricat, din cauza încălzirii vremii, urmând apoi lungi perioade de strâns cureaua (aveau oare, curea?) și de mâncare puțină, până la apariția verziturilor. Carnavalul are originea îndepărtată în acele petreceri ale oamenilor din epoca pietrei șlefuite!
În demersul meu mă voi sprijini pe scrierile unui celebru istoric italian, Ludovico Antonio Muratori, care a scris mult în prima jumătate a secolului XVIII. Cu neplăcere, am constat, din nou, că datele de pe net sunt eronate, prostești, incomplete și servesc unor interese comerciale. Și Paul Christian, francezul savant din timpul lui Napoleon, pomenește de istoria și rădăcinile Carnavalului. Dar și Pierre de Suze, călugărul celestin, autorul unei ciudate cărți ”Curiozites Theologique” apărută la Garnier Freres, in anul 1846. Le am în față. Cărțile lor.
Probabil că există o bibliografie de multe zeci de cărți pe subiect, dar cred că acestea trei volume de mai sus sunt de referință, originale și foarte importante.
Dorința exhibiționistă, sau cel puțin excentrică, de a petrece în public nu este nici nouă și nici originală. Greco-romanii aveau mai multe tipuri de petreceri urbane - care se petreceau pe străzile Atenei, sau ale Romei, mai târziu. Bacanaliile, Saturnaliile și Liberaliile sunt cele mai cunoscute. Într-o societate foarte strictă, împărțită în caste, erau câteva prilejuri de izbucnire a tuturor dorințelor interzise. Beția, cântatul și dansatul pe stradă, orgiile, violurile, erau permise în perioada dezlănțuirii instinctelor. Lumea bună stătea acasă, sau, numai la nevoie, se deplasa doar în letici închise înconjurate de soldați bine înarmați.
Timpul a trecut și dintr-o religie luminoasă a iubirii, a tineretului, o religie revoluționară și plină de optimism - călugării cu aciditate gastrică ai Evului Mediu au făcut o tragedie. Să ne amintim de ”Numele Trandafirului” operă capitală a lui Umberto Eco, pe care o consider de mare importanță, poate cea mai importantă lucrare literară a celei de a doua jumătăți a secolului XX.
Reacția nu s-a lăsat așteptată. În timpul unei procesiuni religioase, de lăsare secului la carne, foarte tragică și nenaturală, când se plimbau niște moaște de colo-colo prin Veneția, lumea a început să cânte și să danseze. De ce, nu! - a spus episcopul Bisericii Universale. Cum cântă și dansează negrii prin biserici în America. Bun, episcopul venețian din secolul XI nu avea cum să știe ce o să facă urmașii sclavilor negrii în America în secolul XX, dar i s-a părut o idee bună ca lumea să fie mai veselă, mai cu tragere de inimă. Era anul Domnului 1094.
Carnavalul de la Veneția a devenit o instituție în anul 1162 când lăsatul secului la carne a coincis cu victoria Serenissimei Republici contra Patriarhului din Aquileia, Ulrico de Treven. Din anul 1296 Carnavalul de la Veneția, din perioada lăsatului secului la carne, intrarea în Postul Paștilor, avea o formulă și o desfășurare, cam ca cea de astăzi. Apăruseră măștile, costumele de carnaval, procesiunile, ambuscadele, bătăile cu flori și defilarea prin Piața San Marco și pe canale, cu romanticele gondole și ele transformate în duhuri, sau monștri marini.
În anul 1797 ocupanții austrieci au interzis folosirea măștilor și au descurajat organizarea Carnavalului. Petrecerea a revenit după cucerirea independenței Italiei. S-a reaprins cu o nouă flacără, mai puternică, când statul italian s-a implicat în organizare, începând cu anul 1979.
Costumele și măștile actuale au fost stabilite în Renaștere, în timpul papei Paul al II-le și sunt împrumutate din ”Commedia dell'Arte”. Arlecchino, Pantalone și Pulcinella dar și cele șapte păcate capitale. Mai folosită în Spania, picturile lui Goya sunt mărturie, era și înspământătoare mască a medicului din timpul ciumei. Cea cu cioc nemăsurat de lung, în care cioc erau înghesuite remedii contra ciumei, care filtrau, se credea, aerul infectat.
Măștile îi reprezentau pe venețieni. Duplicitari, mereu altceva decât păreau a fi. Navigatori îndrăzneți, când corsari și pirați, când negustori și cărăuși pe mare. Mereu războinici și apucători. Republica era bogată și puternică, foarte puternică, adesea impunea sultanului turc politica externă. Venețienii sunt vinovați de căderea Constantinopolului și prin urmare directă de cei patru sute de ani de turcire a românilor. Cum să nu poarte o mască, să vrea să fie altcineva, să nu se știe identitatea, să păcălescă destinul și moartea? Sunt multe interpretări ale simbolismului măștilor, sunt lucrări pe gen, am câteva în bibliotecă.
Dar Carnavalul nu este numai venețian. Cel de la Roma, are strălucirea și desfășurarea sa, să ne amintim de cursa cailor fără călăreți pe Via del Corso. S-a renunțat, din cauza deselor accidente. O descriere interesantă a Carnavalului, la Roma, o datorăm lui Alexandre Dumas, tatăl, în al său celebru roman ”Contele de Monte-Cristo”. Este precizat și istoria este martoră, că, la Roma, Carnavalul începea prin execuții capitale. Probabil amintirea jertfelor umane din vremi depărtate, când se cereau zeilor reîntoarcerea căldurii, Soarelui și a vegetației.
Mai toate orașele din Italia, Spania și Portugalia au Carnavalul în felul lor specific, De exemplu în orașul Ivrea, din Piemonte, există tradiția unei bătăi cu portocale.
Dar în ziua de astăzi cel mai așteptat carnaval este cel din Brazilia, de la Rio de Janiero. Așteptat în special de bărbați, pentru că explozivele brazilience, de căldură, în emisfera australă este vară, nu lasă pe ele decât paiete, pene și câteva bretele. Și mai și trebuie să danseze samba! Căldură mare, dom’le! Retro Satana! Oricum, nu am televizor, așa că nu regret nimic. Carnavalul brazilian nu prea are de a face cu Biserica Universală. De fapt este o petrecere a Santeriei, cu personajul principal Zeița Yemanjá, una dintre cele șapte Orixas, zeița oceanului și a iubirii, protectoarea Braziliei și în special a portului Rio.
Dar, altă dată, este altă poveste! Și francezii petrec, de Mardi Gras, iar cajun o fac ca la carte, în Sudul SUA, in Louisiana si Mississippi. Mai rămâne să vedeți defilarea orchestrelor de jazz, pe Bulevardul Romului din New Orleans și înseamna ca ati vazut mare parte din petrecerile Carnavalului.
Bun, o să mă întrebați, noi de ce nu avem Carnaval? Păi, nicio țară din zona temperat continentală, fie că este catolică, ortodoxă sau protestantă nu are Carnaval! Poate o imitație teutonă, dar carnavalul nemților începe de Sf.Martin, în toamnă, pe 11 noiembrie. Este cam greu să defilezi prin zăpadă, în paiete și bretele! Așa că noi ne mulțumim cu bătaia halviței la lasatul secului pe stil ortodox!
Să vă mai pun o întrebare. Noi de ce nu am construit piramide? Bună întrebare! Un răspuns ar fi: nu am construit piramide, în schimb am construit Casa Poporului și Catedrala Mântuirii Neamului! Câte bordeie, atâtea obiceiuri!
Nu am fost la Carnaval, nici la Veneția, sau Rio. Îmi ajunge ”carnavalul” vieții zilnice, măștile pe care le văd, interesele meschine, deseori infracționale, pe care le ascund.
În weekendul acesta o să mă uit la câteva episoade din ”The Avengers”, cu John Steed și Ema Peel, dar și la ”Toate Pânzele Sus!” a avut amabilitatea și mi le-a trimis Daniel, prietenul meu de la malul mării celei negre. Dar, am descoperit că pe Netflix sunt ultimele sezoane, 10-14, din ”NCIS”. Un serial vechi și bun, poate cel mai bun din categoria servicii secrete, cu o distribuție foarte inspirată și scenarii calchiate din viața reală. Poate fac și curățenie, întotdeauna înainte de weekend îmi fac planuri mari, cu toate că este perioada cea mai densă din punctul de vedere al activității mele. Dar... știți domniile voastre, ceea ce nu fac astăzi, pot face mâine, avem cu toții șansa, doar mâine este o altă zi!
Horoscopul lui Dom' Profesor - 16 februarie 2024
BERBEC Să păstrezi secretele tale este garanţia succesului. Dar, nu uita, că cei foarte dragi trebuie să se bucure de încrederea ta, ca să te poată ajuta, în caz de nevoie. Nu exagera, cu secretomania, totuşi! Prietenii te sprijină, familia te ajută. Mai mult ca oricând, te bucuri de aprecierile colegilor, ale anturajului, în general. Marte, bine aspectat, îţi asigură energia necesară ca să străluceşti şi să faci totul ca prin magie, adică repede-repede, de se miră toată lumea cum de reuşeşti. Evident, pentru ca să duci lucrurile la bun sfârşit nu trebuie, în primul rând, să te repezi. „Stai şi cugetă”, vorba ardeleanului!
TAUR Nu încerca să te înfrânezi şi să fii convenţional. Spune ce ai de spus, descarcă-te, cu calm şi bună creştere. O să te simţi mai bine şi poate că o să determini o schimbare în jurul tău! Astăzi, teoria conspiraţiei te obsedează! Eşti deosebit de suspicios – toată lumea pare a complota! Parţial adevărat este faptul că bănuiala este cea mai greu de suportat stare de spirit. Mici, sau mai mari, probleme cu sănătatea în special din cauza neatenției - atenţie la zona guvernată de zodie, gâtul. O veste bună, urmată de o cheltuială necesară.
GEMENI Energia şi rapiditatea mercuriană sunt coordonatele zilei. Şarjează, atacă, nimeni nu poate să te oprească! Nu lăsa nicio şansă, fie că e vorba de planul profesional, sau de cel sentimental! Dacă este să faci un drum, mai bine amână. Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia Gemenilor de a rezolva problemele legate de relaţiile cu terţi, sau cu autorităţile. Este o zi propice pentru implicare financiară, investiţii, cu toate că exista superstiţia să nu se facă cheltuieli mari în perioadele de criză și inflație. Trebuie să-ţi îndreptaţi atenţia înspre activităţile simple, dar aducătoare de profit. Călătoriile de afaceri şi/sau de plăcere nu sunt recomandate şi favorizate de stele.
RAC Veşti bune din familie, sau de la prieteni. O zi echilibrată, în care ai libertatea de a alege. Stelele spun că eşti inspirat în abordarea, cu iscusinţă, a problemelor tale personale. Câştig de bani, probabil nu foarte mulţi. Dacă ai unele probleme cu bancile, sau de natură financiar-bancară, nu ezita să faci tot ce depinde de domnia ta. Se poate ca Mercur, planeta negustorilor şi a hoţilor (a băncilor?) planetă care îţi este astăzi favorabilă, să-ţi răsplătească tenacitatea. Sănătatea este, în general, bună.
LEU Eşti cam nervos astăzi şi poate ai motive, pentru că cineva încearcă să-ţi invadeze teritoriul. E de rău! Leul este un semn zodiacal proprietar, aşa că o să dezgropi securea războiului! Trebuie să nu exagezi în această expansiune belicoasă îndrăzneaţă. Oricum, caracterizează caracterul Leilor. Dar mai multă modestie, cumpătare, nu a omorât pe nimeni. Creativitatea, în special a celor cu inclinaţii literare, este, de asemenea, bine aspectată. Planurile pe care le-ai făcut cu ceva timp în urmă încep să se materializeze. Nu chiar cum le-ai visat, dar oricum, ceva-ceva începe să se mişte.
FECIOARĂ Chiar dacă nu eşti aproape de o rezolvare finală, astăzi poţi face unele progrese. Conjunctura arată un plan sentimental încărcat, cu situaţii noi care pot ridica probleme greu de rezolvat! Magnetismul personal al nativilor, charisma cum se spune, este în creştere – poţi rezolva uşor unele probleme sentimentale, nu toate. De asemenea poţi aborda uşor noi prietenii, relaţii noi. În mod particular sunt favorizaţi nativii din zodia Fecioarei care desfăşoară activităţi sociale, administrative, filantropice, sau religioase. Prietenii îţi sunt aproape, ca întotdeauna, considerându-te, pe undeva, liantul grupului şi aşteptînd iniţiative pentru programul de seară.
BALANŢĂ Astăzi eşti foarte empatic, sensibil la problemele celor din jurul tău. Câtă suferinţă şi durere pe lumea asta! Ajutându-i pe ei, te ajuţi pe tine! Şi nu uita şi de prietenii necuvîntători! Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi. Lasă lucrurile să se aşeze singure şi nu intervenii în niciun fel. Dacă ai propria afacere trebuie să fii foarte atent la noii furnizori sau clienţi. Cu toate aspectele nefavorabile economice, zvonurile distopiei sanitare, scumpirile şi criza, o să ai banii care îţi trebuie, ca de obicei, se rezolvă în ultimul minut. Veşti bune de departe. Cu dragostea stai ceva mai bine decât în mod obişnuit, asta nu înseamnă că pe total stai excelent.
SCORPION Te aflii într-un mediu foarte favorabil, unde toată lumea e de acord cu părerile tale. Te bucuri de căldură sufletească, acceptare, tandreţe şi înţelegere. Mai să uiţi că ai venin în coadă! Sinergia siderală permite să abordezi cu succes decizii importante, schimbări de situaţie, sau poziţii sociale superioare. Trebuie să acorzi mai multă atenţie şi timp vieţii de familie, sau relaţiilor cu prietenii. Nu uita că vorba dulce mult aduce şi că o rugăminte este mai uşor ascultată decât o ameninţare. Perioada favorizează nativii care activează în educaţie şi comerţ. Banii sunt aspectaţi favorabil. Venituri apar şi din nişte surse mai puţin obişnuite: aş îndrăzni să afirm că primeşti nişte bani inapoi.
SĂGETĂTOR Ziua pendulează între „nu prea clar” şi „nu prea precis”. Trebuie să faci unele eforturi ca să stai pe linia conversaţiei civilizate şi să nu te pierzi, ca măgarul, în ceaţa confuziei. O zi în care trebuie să dai dovadă de conservatorism. Nu lăsa nicio schimbare să te tenteze – nu vinde, nu cumpăra, nu investiţi, nu-ţi face nou prieteni! Lăsă lucrurile aşa cum sunt şi înţelept te vei numi. Săgetătorii artişti sunt singurii avantajaţi în această perioadă, dar cine nu este artist! Românul s-a născut cu talent, este artist şi poet… Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes. Un semn de foc îţi poartă noroc şi te poate ajuta. În orice caz consolează-te cu gândul că nu eşti singurul care ai probleme la serviciu.
CAPRICORN Astăzi, atingerea obiectivele tale realiste te conduc către o creştere a încrederii în forţele proprii. Orice realizare, cât de mică, te face mai încrezător, mai motivat, mai optimist. Cu toate că totul pare o mare comedie, sau un scenariu care nu a fost bine montat, accepţi, ca un spectator la teatru, în continuare, atmosfera neclară de la locul de muncă sau ceaţa din sentimentele tale. Astăzi este bine să eviţi toate situaţiile obscure. Supraveghează buzunarele în special şi proprietăţile, în general. Nu este o perioadă indicată pentru asumarea de obligaţii pe termen lung, sau formarea de noi asociaţii. Dragostea este pozitiv influenţată, la fel şi charisma proprie a nativilor din zodie.
VĂRSĂTOR Ai planuri ambiţioase, astăzi. Trebuie să ai în vedere că trebuie să te descurci singur, toţi cei care te pot ajuta au şi ei propriile programe. Seară plăcută, poate la un film pe net, poate la o terasă în vecini. Trebuie să dai dovadă de multă diplomaţie la serviciu pentru ca magnetismul personal să nu fie receptat ca o agresivitate lipsită de eleganţă. Atenţie la cheltuielile firmei, sau la cele personale şi la costul mesei de prânz! Mult entuziasm şi o privire mai filozofică asupra vieţii te ajută să te bucuri din plin de deliciile sezonului de vară-toamnă, sau ce a mai rămas din el.
PEŞTI Cu Soarele în aspecte bune cu zodia, urmeză-ţi intuiţia, prima impresie. Fă o surpriză plăcută celor dragi, o să fie foarte bucuroşi. Trebuie să ştii că ai dreptate! Anumite sentimente restrictive şi dezamăgiri existenţiale se amplifică, dar nu trebuie să dai nicio importanţă. Îţi trece! Afacerile personale şi cele amoroase sunt, însă, bine aspectate. Promovează cu mult curaj interesele proprii. Nu da curs propunerilor persoanelor necunoscute, pe net, sau la mobil. De obicei, nu este o ”ofertă”, ci o păcăleală