13 mai
Horoscopul lui Dom' Profesor. Pe 13 mai s-au născut Maria Tereza, Joe louis, Daphne du Maurier, Alphonse Daudet, Roger Zelazny, Ludovic Spiess, Ileana Popovici, Mircea Ciobanu.
Pe 13 mai, în calendarul creștin-ortodox sunt Sfinţii: Sergie Mărturisitorul şi Glicheria.
În calendarul vechi, în ”Kalendar”, adică, nu este nimic notabil. Ba, să nu uit, ieri a fost Sărbătoarea Uitată a Hărmanului celui Mare, un fel de Caloian, ăl mai mare peste dăunători. Este bine să nu o aminteşti înainte, spune legenda, ci ca un om cumsecade şi cinstit să te baţi peste frunte şi să zici în ziua următoare: ”Ah (nu wow) am uitat de Hărman! Ducă-se toate lighioanele, goangele şi viermii pe pustii!”
Drept pentru care făcu şi subsemnatul cum trebuie şi este potrivit, ca să nu sărăcim, sau să avem ceva smitit la avere!
Dar, în calendarul creștin-ortodox mobil, în lunea de după Duminica Tomii este Paștele Blajinilor. Doamna Antoaneta Olteanu, sigur că da:
Săptămâna Negrilor; Săptămâna Neagră
Este o săptămână a morților, comparativ cu precedenta, Săptămână Luminată, a Învierii. În prima zi a ei este celebrat Paștele Blajinilor; în ansamblul ei, sărbătoarea este supusă numeroaselor interdicții impuse de pecetea morții, ce o marchează profund. De fapt, dacă privim mai atent lucrurile, Săptămâna Neagră nu este impusă de Lumina orbitoare a săptămânii dinainte, ci de o perioadă nefastă mai mare, care se deschide acum: a doua și a treia săptămână după Paști sunt consacrate morților pământului, în timp ce următoarele (dintre care a patra este mai periculoasă) sunt redutabile din cauza Rusaliilor, duhuri (eoliene) ale morților, depășind cu mult hotarele Iadului întunecat.
Tradiții: Tot ce va naște în această săptămână nu va trăi. Viermii de mătase înviați atunci mor (Speranția, II, f. 48 v). Vine după Săptămâna Luminată și o postesc toți cei care au găsit copii morți. În această săptămână rudele mortului postesc. Dacă nu se ține această săptămână, oamenilor morți fără lumânare le este rău pe cealaltă lume (Speranția, I, f. 19 v; II, f. 55). O țin din cauză că, murind un om în această săptămână, merge în iad, adică în întuneric (Speranția, I, f. 4 v).
Celor ce mor în această săptămână nu li se face pomană, căci se zice că, fiind în Săptămâna Neagră, nu o văd. Nu se fac pomeni, că se fac colacii negri (Speranția, II, f. 225 v; V, f. 9 v).
Cine moare în această săptămână înnegrește (Speranția, II, f. 65). Nu este sărbătoare aparte, dar multe femei serbează, postind în cinstea mironosițelor (Speranția, III, f. 82).
Pentru bunul mers al vieții și al treburilor: Sunt unele femei care pot fermeca; se ține ca să poată fermeca (Speranția, II, f. 46).
Apărător de rele și durere: Femeile însărcinate care păzesc această săptămână nu leapădă (Speranția, IV, f. 129). O țin ca să nu se învieze gândacii de mătase, să nu se scoată puii, pentru că nu trăiesc (Speranția, I, f. 30).
Fetele care lucrează au credința că nu se mărită lesne (Speranția, V, f. 15).
Nu se toarce (Speranția, I, f. 228 v). Nu lucrează, ca să nu li se înnegrească fața vara (Speranția, IV, f. 131). F Dacă lucrezi, tot ce faci ți-e tot negru înainte, strică vederea (Speranția,II, f. 69 v). F Nu se pun cloști ca să scoată pui, căci nu scoate nici unul, deoarece
ouăle se înnegresc (Speranția, II, f. 93).
Magie: Caută apa rămasă prin scorburi, care e bună de făcut de urât (Speranția, II, f. 106 v).
Lunea morților; Paștile Mici; Paștele Morților, Paștele Rohmanilor: Paștele Blajinilor; Mătcălăul
Asemeni Crăciunului Mic (1 ianuarie), Paștele Mic (sau Paștele Mici) se centrează pe o divinitate înrudită cu eroul principal al mitologiei (Paștele Mic, numit uneori Mătcălăul, „e frate mai mic cu Paștele“). Fără ca motivele să fie prea clare, ziua impune interdicții importante tuturor membrilor colectivității.
În același timp zi de meditație, fiind închinată morților și sărbătorii lor, Mătcălăul este și un prilej de bucurie, un simbol al vieții, prin practicile premaritale de înfrățire și însurățire care-i sunt specifice.
Tradiții: În Paștele Blajinilor se crede că sufletele morților sunt libere; de aceea în această zi se prepară multe și alese bucate, împărțindu-le pe la vecini, cu credința că morții numai în acea zi sunt liberi și pot gusta din mâncările preparate. Cine nu serbează și nu dă morților de pomană, vin morții noaptea și le cer. Se ține ca să mănânce și morții cărora nu li s-au făcut pomeni (Speranția, VI, ff. 186; 199; VII, f. 85 v).
Blajinii au fost oameni buni la Dumnezeu. Ei, în dragostea lor către Domnul Iisus Hristos, au mai postit o săptămână, peste cele șapte ale Postului Mare (Speranția, VII, f. 295). Blajinii sunt un fel de creștini, cari sau că au fost luați robi de tătari și alte lifte spurcate, sau că s-au rătăcit de iștialalți creștini, așa că nu mai știu șirul sărbătorilor (Speranția, VIII, f. 165 v).
Sătenii zic că marinarii au serbat Paștele mai târziu ca ceilalți și deci ei s-au convins, numai în această zi au căpătat credința despre nașterea lui Hristos. În această zi se dă de pomană pentru cei înecați (Speranția, VII, ff. 5; 350 v). Trebuie să mâncăm de post, căci și Blajinii, în zilele Paștelor noastre, au postit (Speranția, VII, f. 186 v). Paștele Rohmanilor se țin pentru că și ei au ținut Paștele noastre. Ei, când văd găoacele de la noi, zic: „Iată, amu au fost Paștele lacomilor“. De aceea se țin, că nu se știe care-s mai mari, a lor, sau a noastre, numai cât a noastre-s mai întâi (Niculiță-Voronca, I, pp. 254-255).
Blajinii se trag din seminția lui Sift, feciorul lui Adam (alteori: și ei sunt creștini, dar n-au învățătură creștinească de la Hristos, ca noi, ci de la fiul oii), sunt niște oameni foarte buni, evlavioși și blajini. Sunt feriți de orice păcat; după moarte merg de-a dreptul în rai. Numai o singură dată pe an se întâlnesc cu muierile lor, cu care petrec numai vreo câteva zile împreună și apoi se despart. Timpul întâlnirii Rohmanilor cu soțiile lor sunt Paștile lor. Se spune că ei postesc tot anul și, dacă n-ar vedea plutind pe apă coji de ouă roșii, aruncate de oamenii din lumea noastră în Sâmbăta Paștilor, n-ar ști niciodată când pică Paștele.
Cojile de ouă aruncate pe apele curgătoare încep a pluti și a se duce pe apă în jos, până ajung în apa Sâmbetei și prin intermediul ei ajung în țara Rohmanilor la o săptămână după Paștele nostru, adică în Duminica Tomei, marți în a treia săptămână după Paști sau chiar la Rusalii.
După ce au ajuns acolo cojile se fac întregi, se transformă în ouă și dintr-un ou mănâncă douăsprezece persoane. Similar, la Crăciun azvârlim coji de nuci pe râuri (Marian, 1994, II, pp. 238, 239, 241). Unii oameni nu lucrează în ziua de Paștele Rohmanilor, pentru că spun că în ziua aceasta ara un om cu doi boi, cu argatul și era și un câine lângă dânșii, și toți s-au cufundat în pământ, iar deasupra a ieșit apă. În ziua aceea, dacă pui urechea la pământ, auzi pe omul acela ce s-a scufundat zicând: „hăis, cea, hăis, cea“, în pământ. Acolo, dacă pun oamenii urechea la pământ, aud cocoșii Rohmanilor cântând și câinii lătrând (Niculiță-Voronca, I, p. 255).
Mătcălăul e o ființă parte omenească și parte îngerească, un tânăr frumos și nemuritor, care umblă prin lume, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi. Mătcălăul e frate mai mic cu Paștele. Nici bărbații, nici femeile nu lucrează nimic (Marian, 1994, II, pp. 248, 249, 251). Mătcălăul se ține pentru că a scăpat niște oi din zăpadă mare, după rugăciunea ciobanului (Speranția, I, f. 78 v).
Pentru bunul mers al vieții și al treburilor: Se ține pentru trai bun în familie (Speranția, I, f. 47 v). O țin pentru a fi blajin (domol) fiecare om. Cine nu o ține tot timpul anului va avea numai gâlceavă (Speranția, VIII, f. 11 v). E ținut mai mult de către femei, petrecând pe la cârciume și bând, cu credința să le crească cânepa (Speranția, VIII, f. 128).
Apărător de rele și durere: Se ține ca să nu moară în această săptămână (Speranția, I, f. 221). Cine ară în acea zi, mor vitele (Speranția, VIII, f. 163). Se ține de către femei, ca să nu aibă vise rele, amețeli și să nu se îmbolnăvească (Speranția, VII, f. 101 v).
Se ține pentru dureri de mâini și de picioare, pentru rodirea țarinilor (Marian, 1994, II, p. 239). E rău de trăsnet (Candrea, 1928, p. 130). Dacă lucrezi de Paștele Blajinilor, plouă când ai lucru, și atunci se împlinește ceea ce n-ai ținut (Niculiță-Voronca, I, p. 254). E primejdie pentru foc (Speranția, VIII, f. 125).
Obiceiuri: Ouă roșii se dau de-a dura pe iarbă, la copii, pentru Blajini. Cine vrea să serbeze Paștele Blajinilor merge la câmp și mănâncă pască și ouă pe iarbă verde, și ei tare se bucură, că serbează ziua lor (Niculiță-Voronca, I, p. 254). Firimiturile de mâncare care cad pe jos, precum și rachiul și vinul vărsat nu sunt pierdute, ci constituie hrana celor morți de moarte năprasnică (Marian, 1994, II, p. 239). Se duc femeile cu colaci la moașe (Speranția, VIII, f. 158 v). În această zi tinerii se înfrățesc și se însurățesc: primesc fiecare o bucățică dintr-un ban de argint consacrat, se sărută prin cununile puse una în fața celeilalte etc.
Se pregătește o turtă de făină din grâu curat. Pe turtă se pune o lingură de sare. Toți cei de față se închină și spun: „Doamne-ajută, Maică Mărie,/ De bine și de noroc să ne fie!“ Cel care realizează ceremonialul ia sarea de pe turtă și din acel loc taie coaja în forma unei cruci, pe care picură vin roșu, câte persoanenumără la însurățire, iar după ce a picurat vinul, taie cruciulița cu un ban de argint, în același număr de bucățele. Fiecare fată mănâncă bucățica de turtă și închină un pahar de vin, apoi se sărută, afirmându-și credința. Din banul de argint care se taie în trei,cinci etc. părți, fiecare primește câte o bucățică, având grijă să o păstreze bine până la moarte:
„Mătcălău! Mătcălău!/ Roagă-te lui Dumnezeu/ Să ne ferească de rău,/ Că și noi cât vom trăi/ În tot anul te-om cinsti,/ Te-om cinsti cu chiți de flori/ L-aste mândre sărbători,/ Te-om cinsti și pomeni,/ Că mătcuțe ne-om numi/ Până-n lume vom trăi!“
Cine o pierde nu va fi primit în rai de Sf. Petru, pentru că și-a călcat credința de la însurățire. Cele ce și-au păstrat bucățica de ban, acelora, când mor, li se pune acea bucățică în sân, anume ca să nu le oprească Sân-Petru la ușile raiului, ca pe unele ce au fost fără credință față de surorile lor de cruce (Marian, 1994, II, pp. 249, 250).
Feciorii și fetele se duc la un pom înflorit. Fiecare face o cunună de flori din acel pom și și-o pune pe cap, apoi, luându-se de mână, ocolesc din dreapta pomul, de trei ori. Își dau cununile de pe cap și, alăturându-le, prin ele se sărută de trei ori, schimbă între ei ouăle roșii aduse (tot prin cununi) și zic: „Să fim fârtați/ surori până la moarte!“ La sfârșit se ridică unul pe altul/ una pe alta în brațe și mănâncă ouăle roșii cu pâine și sare (Marian,1994, II, p. 251).
Doamnelor și domnilor, dragi lupi, padawani și hobbiți pe Pământ se petrec fenomene ”naturale” din ce în ce mai îngrijorătoare, mai periculoase, care anunță sfârștul civilizației umane actuale, în timp, sigur, nu imediat, dar absolut sigur.
Ați fost informați, sunteți martori la fenomene din ce în ce mai violente ale schimbării climatice cunoscute sub numele generic de încălzire globală. Ați fost informați și sunteți martori la creșterea fără precedent a frecvenței cutremurelor, a erupțiilor vulcanice și a altor fenomene catastrofale. Dar, lovitura de grație vine din spațiu. Nu sub forma unui asteroid ucigaș, mare cât un oraș. Nu. Radiații!!! Probabil ați observat ”aurora boreală” de vineri noapte, eu nu am putut, era ploaie. Nu a fost un fenomen frumos, ci unul periculos.
În anul 2016 un grup de oameni de știință amatori, atâta m-a dus capul să traduc ”citizen scientists” au descoperit ceva. Și au făcut un raport la NASA, bineînțeles. În raport se spune că un grup de canadieni, uniți într-un grup de observatori ai cerului și în special al aurorelor boreale, numit ”Alberta Aurora Chasers” au observat ceva, adică altceva. Un fel de auroră boreală, dar care avea alte culori, roz-mov, în timp ce aurolele clasice sunt verzi-gălbui, eu le-am observat în Nordul Finlandei. Fabulos! Noul fenomen s-a numit STEVE, adică Strong Thermal Emission Velocity Enhancement.
STEVE este diferit de aurora clasică, se poate întâlni la latitudini mult mai mici, până la 10 grade, decât aurora și poate avea o viață de 20 minute până la o oră în timp ce aurora boreală pe care am observat-o în Nord, în Finlanda a durat doar 14 minute și 20 secunde, acesta fiind un timp mediu.
NASA este foarte îngrijorată de acest fenomem extrem, dar nu face public, pe scara largă, ci doar mormăie ceva prin rapoartele FYEO.
Aurora boreală, sau australă, este produsă de radiația solară, particule cu o mare energie care excită atomii de oxigen și azot, care emit fotoni, devin vizibili, într-o anumit spectru de radiații vizibile. STEVE pare că este produs de o radiație și mai intensă, care s-a extins și care produce efecte vizibile mai puternice și mai îndelungate. Aceasta într-o perioadă de acalmie a activității solare. Ce înseamnă aceasta? Că protecția Pământului, adică magnetosfera, ionosfera, centurile Van Allen, stratul de ozon, începe să cedeze!!!
Acest sistem complex, extraordinar, care permite viața pe Pământ, oprește, deflectă, sau absorbe radiația mortală a Soarelui și a Cosmosului, în general. Fără acest sistem de apărare, Pământul ar fi un deșert iradiat, fără pic de viață.
Cât mai avem de trăit? Bea Gallardo-Lacourt, un astrofizician de la University Calgary din Alberta, Canada, a râs când i s-a pus întrebarea, de către jurnaliști. Apoi a devenit serioasă. ”Nu știu!” a spus cu sinceritate omul de știință. ”Un milion de ani, sau zece zile. Eu sper mai multe milioane de ani. Dar, se întâmplă fenomene, unele rapide, neașteptate, pe care nici în vis nu le visam! Interesante din punctul de vedere al unui om de știință, dar îngrijorătoare pentru umanitate!”
S-a observat că STEVE bruiază orice dispozitiv GPS, sau mobil. Ce s-ar întâmpla dacă STEVE se va generaliza, cum se crede? Bună întrebare!
În prezent, toate marile agenții spațiale din lume cooperează la un program civil, inițiat tot de oameni de știință amatori. Tot cei din Alberta, numit pompos ”Aurorasaurus” încercând să vadă extinderea fenomenului și dinamica lui. Sunt folosiți vreo sută de sateliți și se cere cooperarea cetățenilor de la sol. Se face apel la cetățenii și supușii din Marea Britanie, Canada, Alaska, Noua Zeelandă, Țările Scandinave și Finlanda, să facă fotografii, sau să filmeze cu dispozitive HD, dacă văd un STEVE.
Se încearcă coroborarea datelor de la sol cu cele din spațiu. Dacă aveți o fotografie, sau un filmuleț, despre STEVE trimiteti la spacephotos@space.com. Face parte din program, strânge datele, face un triaj inițial, pe care date le trimite la NASA, ESA și JAXA unde se prelucrează.
The Damage Was Done! Formidabilul sistem de apărare al Pământului a fost sabotat din interior! Kerka Porta. Peste cinci mii de explozii nucleare au destabilizat atmosfera și delicatul echilibru al sistemului de apărare contra radiațiilor stabilit de Dumnezeu. Pentru că numai Dumnezeu putea imagina un sistem de apărare așa de complicat și eficient! Oamenii fac arme, să se omoare unul pe altul, nu sisteme de apărare față de radiațiile din Cosmos. Sau, o alte civilizație, dinaintea noastră? Altă întrebare bună!
La care întrebare nu știu dacă se poate răspunde, chiar dacă avem mereu speranța că mâine mai avem o șansă, doar este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor – 13 mai 2024
BERBEC Optimismul tău prodigios te poate ajuta să faci față mai ușor grijilor. O situație importantă pare să se apropie de final. Va trebui să te relaxezi, mental, după această zi. Nu mai despica firul în patru. Investițiile tale progresează lent și te poate descuraja, dar nu este ziua potrivită pentru a lua decizii drastice cu privire la bugetul tău. Mai așteaptă ca lucrurile să prindă viteză, lentoarea din jurul tău te poate împiedica să acționezi așa cum ți-ai dori.
TAUR At toate șansele să reușești dacă îți urmărești obiectivele cu atenție. Nimeni nu te poate face să te răzgândești astăzi! Ai mare dreptate pentru că, pe de o parte, ai realizat o analiză corectă a situației și, pe de altă parte, știi cu adevărat ce vrei. Poți, însă, să cheltuiești prea mult, iar oboseala ți-ar putea juca feste. Fă-ți timp pentru a-ți reîncărca bateriile, doar tu cu tine.
GEMENI O zi de luni în care te poți simți chiar mai sensibil decât de obicei, caz în care, ar fi bine să te abții de la judeca sau a critica situațiile sau persoanele, pot fi rezultatul unor reacții emoționale pe care să le regreți apoi.Totuși, nu te forța să porți o mască astăzi, acceptă să faci un pas înapoi. Poate e timpul unei bine meritate pauze, în care să te concentrezi pe tine: să începi o dietă, să renunți la un obicei prost și să dormi mai mult!
RAC Într-o dispoziție veselă, mai relaxată, optimismul tău este la cote satisfăcătoare. Perfect pentru rezolvarea conflictelor. Ești într-o formă bună și ar trebui să o poți pune în valoare, totul este să te oprești înainte de oboseala totală, burnout. Un sentiment de satisfacție te poate ajuta să te relaxezi și să faci un pas înapoi. Așa că deconectează-te de agitație și profită pentru a experimenta un moment plăcut de pauză.
LEU Ai putea evita conflictele și, în același timp, îți poți arăta valorile mai ferm. Ar trebui să fii într-o formă excelentă, trebuie să îți consumi energia nervoasă în exces printr-o activitate sportivă. Natura ta generoasă şi naivă îţi poate juca feste. Fii atent la ce vor cei din jur de la tine, analizează-le întâi intențiile și apoi sentimentele tale pentru ei. Pe seară, o plimbare în aer liber te poate deconecta de la viața tumultoasă de zi cu zi.
FECIOARĂ Astăzi, poți da dovadă de o luciditate extremă, datorită careia poți acționa cu moderație. Abilitățile tale analitice te pot ajut să găsești mai ușor concluziile potrivite și să-ți ușurezi viața de zi cu zi. Astfel, poți fi mult mai relaxat și disponibil pentru ceilalți! Acesta poate fi și un moment excelent pentru a-ți realiza toate proiectele financiare. Poți că fi chemat să faci legătura cu experți sau să-ți etalezi cunoștințele avansate în domeniu.
BALANŢĂ Tragi sforile din umbră, iar intrigile tale au șanse să dea roade. Ai realizat că procedând mai subtil ai cele mai bune șanse de a lovi jackpot-ul, fără a trezi neîncrederea celor care cred că sunt, de fapt, la conducere. Proiectele tale sunt în centrul atenției și pot beneficia de aprobarea oamenilor care ar putea să te ajute. Îi poți convinge chiar și pe cei mai reticenți, iar compania ta poate fi foarte apreciată. Ai grijă să nu pari prea posesiv!
SCORPION Stelele spun că poți să primești ajutor sau protecție în activitățile tale zilnice. Atmosfera socială bună îți sporește optimismul, în ciuda unei rutine uneori soporifice. Poți să consolidezi treptat structura relațiilor tale importante pentru a le face stabile și durabile. Farmecul tău își va face efectul, poate fi o oportunitate de a te apropia de cineva care îți place, nu ar trebui să eziți să o faci. Latura ta seducătoare este la cel mai înalt nivel.
SĂGETĂTOR Nu adăposti idei întunecate, care sunt subiective, frustrările tale se pot transforma în speranță constructivă, dacă îți controlezi emoțiile. Nu te mai concentra atât de mult pe tine însuți, uită-te și la cei din jur. Poți reuși să te eliberezi de anumite obligații, dar e mai greu să scapi de anumite responsabilități. Cheia se află în concesiile și compromisurile pe care le vei putea găsi cu cei cu care îți împarți viața.
CAPRICORN Conjunctura astrală te poate împinge spre diversificarea activităților și ți se poate părea imposibil să te concentrezi pe un singur plan. Dorința de a ieși în evidență sau nevoia imperativă de a te simți mai liber, mai independent, îți poate ghida pașii. Datorită inteligenței tale, nu ar trebui să ai probleme în a-ți transmite ideile. Un proiect poate apărea într-un mod neobișnuit, în timpul unei conversații cu unul dintre cei dragi. Urmărește discuțiile din următoarele zile.
VĂRSĂTOR Toată lumea poate cădea în admirația ta astăzi, în timp ce te tu ești preocupat să te grăbești către proiecte financiare fructuoase la care nimeni nu s-a gândit. Bineînțeles că nu sunt șanse să-ți cruți eforturile, pentru că acestea pot da roade foarte repede. Depășești obstacolele cu ușurință. Și, mai presus de toate, vei ști să ai grijă și de ceilalți, ești în alertă. Acum pari să fii gata să mergi în direcția corectă și să iei decizii înțelepte.
PEŞTI Astăzi, interacțiunile și comerțul pot câștiga în claritate, așa că este un moment bun pentru a stabili anumite condiții esențiale. În plus, revărsările de simpatie din partea interlocutorilor tăi sunt sincere. Pari a fi cam picat din Lună. O fi din cauză că te-ai tot culcat târziu sau din cauza lipsei mari de dinamism? Mișcă-te puțin, la propriu și figurat, altfel ziua ta de lucru poate fi puțin mai complicată, nu vei fi pe fază.