12 august
Pe 12 august s-au născut Helena Blavatsky, Cecil B. De Mille, Mark Knopfler, George Hamilton, Clody Berthola, Liliana Tomescu, Ion Ghica.
Sinaxar. În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Fotie, Anichit, Pamfil, Capiton şi Palamon. Nimic în ”Kalendar”.
"Evenimentul Zilei", dintotdeauna, al zilei de 12 august a fost deschiderea vânătorii în Marea Britanie, la potârniche. "Gloriosul Doisprezece" a fost mereu aşteptat cu nerăbdare de vânători, dar în prezent mai ales de activiștii ecologişti, ca să-şi susţină proiectele şi să le facă glume vânătorilor!
Acum câţiva ani, iubitorii de păsări, o comunitate foarte puternică în Marea Britanie, au organizat un eveniment. La deschiderea vânătorii, activiștii s-au prezentat în faţa vânătorilor, dându-i, fiecaruia participant, câte o plasă care conţinea o prepeliţă congelată de la supermarket, cartuşe oarbe şi un aparat de fotografiat one use.
Li s-a spus vânătorilor că dacă au venit pentru carne, au în pungă ce le trebuie, dacă au venit pentru împuşcături, au cartuşe suficiente oarbe, iar dacă au venit pentru glorie, se pot fotografia! "Ştii că nu este o idee rea!" au zis unii vânătorii şi au înlocuit cartuşele cu alice, cu cele oarbe. Vânătoarea a fost un mare succes: fiecare vânător a dus acasă o prepeliţă! Gata congelată!
Tradiţional, în ”Kalendar” astăzi este Sf. Fotie, iar poporul spune că dacă timpul este frumos, atunci şi toamna va fi frumosă.
Aşa se numeşte în prezent, un alt eveniment tradiţional confiscat de creştinism. Pe vremea dacilor era sorocul unei "şedinţe de guvern" pentru ”rectificarea bugetului”. Regele se sfătuia cu sacerdoţii şi cu tarabostes, "bărbaţii cei tari", veniţi şi de la o mie de kilometri, de pregătirile de toamnă şi de iarnă, unde s-a făcut recoltă şi unde nu, cum stă via, dar vânătoarea, drumul turmelor, starea davelor şi a fortificaţiilor, se comentau rapoartele spionilor din afară, ce au mai văzut iscoadele îndepărtate, ce se mai întâmplă în puternica Romă, cât aur şi argint s-au extras, câte arme s-au făurit, ce s-a mai cumpărat de la greci etc etc. Era evident că dacă bilanţul era bun şi toamna promitea multe! Dacă nu, se luau măsuri!
Trebuie să înţelegeţi dragi lupi, padawani şi hobbiţi, marea deosebire dintre statul dac şi statul de astăzi. Dacii erau oameni liberi şi foarte mândri. Se supuneau îndepărtatului rege din fortăreţele Munţilor Apuseni pentru că aşa era Legea, de la Marii Zei şi Primii Strămoşi. Ceea ce era caracteristic geto-dacilor, spune Herodot, era respectul pe care îl aveau pentru regele lor. “Primus inter pares” se potriveşte mai mult. Era o mare alianţă între triburi, dar şi înţelegerea profundă că şi cei mai îndepărtaţi daci din stepă erau de acelaşi sânge.
O anumită mentalitate se manifestă printre istorici, savanţi, dar şi printre cercetătorii independenţi, în interpretarea unor evenimente, trecute, prezente sau viitoare. Este vorba de ceea ce s-ar putea denumi materialism egocentric, în care civilizaţia antică era în mod necesar inferioară. Istoria umanităţii este privită ca un marş triumfal, imposibil de oprit, pe calea evoluţiei şi al progresului.
Deci orice aparţine trecutului este inferior, prezentul este bun, evoluat, iar viitorul superior. Faptele şi evenimentele care nu corespund acestei ideologii vanitoase nu sunt luate în considerare, fiind nesemnificative. Astfel, se consideră că transferul de informaţii şi tehnologii era foarte redus în antichitate.
Nimic mai fals! Nu este cazul unei dezbateri ex cathedra, trebuie doar să precizăm că oamenii au avut întotdeauna aceleaşi probleme de rezolvat, acum ca şi acum două mii de ani, iar un observator imparţial, un extraterestru, să zicem, ar considera societatea contemporană degenerată, vicioasă şi iresponsabilă faţă, de exemplu, de Grecia antică şi faţă de clasicism, în general.
Informaţiile, tehnologiile, religiile şi ideile au fost răspîndite relativ rapid în antichitate de breasla celor care-şi făceau din călătorie un scop şi un mod de viaţă: negustorii.
Dar altceva doream să vă spun, dragi lupi, padawani și hobbiți! Astăzi, 12 august, Pământul trece prin fluxul principal al unui curent de meteoriți. Perseidele. Francezii au o denumire poetică: lacrimile Sfântului Laurent. Din nefericire, anul acesta, densitatea maximă de meteoriți vizibili, circa 75-100 pe oră, are loc ziua, pe fusul nostru orar. Deci, nu prea vor fi observabili de pe teritoriul României, decât dacă ne pricopsim cu un bolid, un meteor mare cât un autobuz. Ceea ce este foarte puțin probabil.
Probabil că ați realizat, dragi lupi, padawani și hobbiți că modul meu de gândire este sincronic, cum spunea Carl Gustav Jung, prin conexiuni, uneori logice, alteori, nu! Gândire nonA, nonaristotelică, cum ar spune A.E. van Vogt, gândire de polymath. M-a surprins întotdeaună, în scurta sau lunga mea viață, cât de violentă, agresivă este zodia Leului. Perioada de timp, nu nativii. În luna august și în ultima săptămână din iulie, oamenii sunt mai nervoși decât de obicei, sar mai repede la bătaie. Și nu numai din cauza căldurii. Simțeam că cele două lucruri, nervozitatea oamenilor și amenințarea din spațiu, sunt legate, într-un fel, necartezian.
Și, am găsit! Într-un video cu Carl Sagan, seria ”Cosmos”. Pe care îl apreciez enorm, tocmai pentru că era un dușman neîmpăct al astrologiei. Comentariile lui nesuferite și argumentele contra aduse, ne-au condus, pe regretatul meu prieten Jonathan Cainer și pe subsemnatul, pe calea astrologiei științifice, creștine.
Acum sunt în poziția să-i combat orice argument contra astrologiei, dar, vai, evreul ateu a plecat să studieze stelele de aproape. Marele om de știință spunea că în luna august omenirii îi este frică. Evenimente apocaliptice au avut loc în luna august, adaugă Sagan. Amintirea lor s-a înscris adânc în subconștientul colectiv.
Simpaticul curent de meteoriți, acum ca niște focuri de artificii, nu a fost mereu așa. În cursul miilor, zecilor de mii, sutelor de mii de ani, milioanelor de ani, în luna august au căzut pe Pământ bolizi uriași, cât un bloc, rar, cât un cartier, foarte rar cât un oraș, care au pustiit totul, pe o mare rază. Energia este masa multiplicată cu pătratul vitezei luminii, ne amintește Sagan.
De aceea suntem mai nervoși în luna august, nu neapărat din cauza căldurii, ci din cauza Perseidelor! În eoni, aproape de eternitate, în seria numerelor mari, timpul se curbează, face cercuri și spirale, de unde teoria repetiției, a ciclurilor, a modulelor. Și frica, mereu prezentă, tradusă astăzi prin nervozitate.
Carl Sagan este de părere că bolidul uriaș, cât un oraș, care a căzut în peninsula Yucatan, acum circa șaizeci de milioane de ani, făcea parte din Perseide. Există o teorie care spune că schimbarea de climă datorată impactului monstruos care a produs miliarde de tone de cenușe și pulberi în atmosferă a dus la extincția multor specii de dinozauri. Cei gigantici, în primul rând. Pentru că vorba cântecului studențesc cu Jana, care nu moare, ci se transformă, dinozaurii nu au pierit, s-au transformat, sunt păsările noastre de astăzi. Uitați-vă în ochii unui cocoș pintenat și o să vedeți un velociraptor! Cu pene!
Așa că nu mai fiți agresivi, zâmbiți, cereți-vă frumos scuze, spuneți că nu o să se mai întâmple și precizați că Perseidele sunt de vină!
Eu o să mă duc să mă joc puțin cu cățeii, aici în Prahova submontană este senin, așa că o să mă uit la Perseide. Am de dat unele răspunsuri şi unele explicaţii, Prietenii Muzicii au descoperit ceva, dar să lăsăm pe mâine, pentru că lucrurile trebuie făcute pe îndelete şi la timpul lor, asta ştie orice Lup din neamul Dacilor, orice Padawan din Galaxie, sau Hobbit din Comitat, dar mai ales pentru că, haide să gustăm farmecul și speranța unei noi zile, mâine este, în definitiv, o nouă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor 12 august 2024
BERBEC Profesional, ai dori să-ţi discuţi problemele de serviciu cu cineva de încredere. Ai niște bănuieli, intuiția îți spune că treburile, acolo unde muncești, nu sunt pe direcția cea mai bună. În același timp poți să cauți altceva, dacă ești policalificat, schimbi locul, schimbi norocul. Dar nu este bine să faci acest lucru în această perioadă inflaționistă, trebuie să ai un venit sigur!
TAUR Nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care discuți în această zi. Nu promite, la rândul tău, nimic, nimănui! O informaţie te avantajează, dar verifică, fii prudent, nu te repezi, fii mai calm și mai zâmbitor, preventiv! Afacerile sunt o treabă delicată, de ceasornicărie elvețiană, fii atent la nuanțe. Ai citit, vreodată, contractul cu banca?
GEMENI Utilizează orele de lumină pentru treburile cotidiene. Ia deciziile care se impun încă de dimineaţă. Nu uita că timpul este în zilele de azi lucrul cel mai scump şi marfa cea mai rară. Criza de timp este a doua meserie a Gemenilor. Poate, de aceea, nu termină treburile începute. Astăzi nu este necesar să cumperi lucruri care, de fapt, nu îți trebuie, gândește-te că poți fi tentat de lucruri mai interesante!
RAC La serviciu, sau cu munca la domiciliu, este o zi plată, monotonă, care nu îți îmbunătățește performanțele. Începutul săptămânii de lucru te găsești gata de acțiune. O zi de luni bună pentru cumpărături de supermarket, completări după consumul din weekend, scurte ieşiri la plimbare pe afară, cu, sau fără cațel, sau la un film nou pe Netflix, după program. Nu o să le faci tu pe toate, dar poţi alege ce-ţi place, este o zi plăcută!
LEU Munca ta este o problemă de atenție și de relații umane. Fie că ești pilot, sau preot, astăzi trebuie să fii mai atent, decât de obicei. Atenția aduce profesionalismul și competența, cu ea. Eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Zâmbeşte şi nu da replica imediat, fii calm, optimist! Nu promite nimănui, nimic, ești în pierdere de energie și faci promisiuni pe care nu o să le poți onora.
FECIOARĂ Nimic nu se compară cu o victorie profesională, fie că ai câștigat o licitație, fie că ai încheiat un contract avantajos, fie că ai investit câștigător la bursă. O zi de luni favorabilă, în special, pentru marea majoritate, la cumpărăturile săptămânale de completare după consumul din weekend. Ocupă-te de programul tau obişnuit, seara poate ieși în oraș, dar ferește-te de aglomerație şi stelele spun ca totul este bine!
BALANŢĂ Atenție mare la trafic, dacă conduci mașina. Și mai mare atenție, dacă mergi pe jos! Astăzi nu scoate bani din buzunar decât pentru alimente și acelea cu o listă clară și bine întocmită.Trebuie să-ţi rezervi mai mult timp pentru familie. Implică-te mai mult în treburile casnice, dar nu neglija programul tău. Nu exagera cu nimic, calea de mijloc, cumpătarea, este drumul de urmat!
SCORPION În acest început de săptămână de lucru realizezi că ai avut timp suficient să reflectezi asupra celor întâmplate în ultimul timp şi în această zi poţi să acţionezi. Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung, crezi că a doua jumătate a anului 2024 o să-ți fie favorabilă. Nu rata momentul tău de glorie, ești în pragul unei realizări profesionale, de carieră, care îți deschide multe posibilități.
SĂGETĂTOR La serviciu, sau unde lucrezi, dacă ești PFA sau ai o profesie liberală, sau ești cu munca la domiciliu, ai câteva posibile momente vesele. Poate fi, pe lângă bancuri, sau glume, un cățel, sau o pisicuță, adusă de un coleg. Zi de cumpărături săptămânale, de completare după consumul din weekend. Normal, este luni! O zi obişnuită, ca multe alte zile de luni. Déjà vu? Totuşi, ceva este schimbat, pentru că primeşti o veste, pe care, de fapt, nu o mai aşteptai!
CAPRICORN Toate drumurile sunt deschise! Eşti privit favorabil în această zi. Nu te risipi, nu risca în afaceri și domenii ambiţioase, trebuie să înaintezi cu prudenţa şi seriozitatea caracteristice zodiei. Saturn, retrograd, din Pești, îți indică că investițiile făcute astăzi pot să aibă rezultate bune. Nu răspunde la provocări, mai ales dacă vin din partea unei femei.
VĂRSĂTOR Ești gata să pariezi, să riști. Utopiile zodiei! Mai verifică odată informațiile strict confidențiale primite, stelele spun că sunt ”fake news”. Cineva, cumva, vrea să pierzi bani. Eu, dacă aș fi în locul tău, aș sta cu banii în buzunar, când aș găsi ceva de cumpărat mi-aș spune că pot să găsesc ceva mai bun și mai ieftin!
PEŞTI Începi o săptămână de lucru grea, obositoare și depresivă. Astăzi nu mai vorbi mult la mobil, încearcă să te concentrezi, ai câteva probleme importante și spinoase de rezolvat. După muncă, trebuie să te detaşezi de cotidian şi să te relaxezi, să recuperezi energia consumată. Asta după program, la serviciu se declanşează o mică criză, ai uitat ceva - nici eu nu-mi amintesc ce!