12 aprilie
Pe 12 aprilie s-au născut: Giuseppe Tarttini, Maria Callas (Sophia Anna Maria Kalogeropulos) David Letterman, Montserrat Caballe, Hardy Kruger, Bobby Moore (Robert Frederick), Florin Zamfirescu, Daniel Danielopolu, Tudor Teodorescu-Branişte.
În calendarul creștin-ortodox fix, în curând o să vorbim și despre cel mobil, sunt Sfinții: Sava de la Buzău și Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion.
După „ziua dinţilor”, de fapt, o zi a făuririi armelor dacice, când fierarii scoteau nicovalele și foalele afară, că se făcea frumos şi lucrau mai cu spor metalul, ei bine urmează iarăşi multe zile de muncă intensă. Iar ziua de 12 aprilie nu face excepţie.
Astăzi se împlinesc 63 de ani de la zborul primului om în spațiu. Parcă a fost ieri. Nu o să uit niciodată emoția și mândria care m-a cuprins atunci, când am auzit vestea la radio. ”Au făcut-o!” am strigat. Fiind un mare amator de SF mi se părea că zborul în spațiul cosmic este ceva fantastic și foarte îndepărtat. Bunul Dumnezeu mi-a oferit șansa să verific, chiar să trăiesc mai toate teoriile SF. Viața bate orice carte și orice film. Vedeți, dragi lupi, padawani și hobbiți, nu am menționat numele primului om care a zburat o oră și patruzeci de minute în spațiul cosmic, nici naționalitatea, nici ”misterul” morții lui, posibil un tragic accident, sau... altceva!
Pentru mine, la 12 aprilie 1961, Omul a ajuns în Cosmos. Așa, poate, o să spună enciclopediile viitorului, când această patetică, primitivă și tragică confruntare dintre sisteme, națiuni, religii, oameni - va lua sfârșit. Cred că orice civilizație are o durată, o viață și trece prin copilărie, adolescență, vârstă adultă, bătrânețe. Este cazul să ne maturizăm!
După cum anunță AFPFrance Télévisions, pe 6 iunie 2024 se împlinesc 80 de ani de la Debarcarea aliaților în Normandia, nume de cod ”Neptun”, cea mai mare concentrare de nave militare și trupe de desant maritim din istorie. Sperăm că debarcare din Normandia o să rămână cea mai mare, după cum Al Doilea Război Mondial să fie Ultimul Război Mondial.
În filosofia pacii intră și comemorarea militarilor căzuți în război. Oare câți tineri talentați și inteligenți, câți posibili Einstein, Degas, Corbusier, Gaudi, von Braun, Hemingway, Picasso, Eiffel au murit în cele două războaie mondiale? În războaie, în general. O întrebare fără răspuns…
După cum scrie ”Stars and Stripes”, organul de presă al DOD, Joe Biden a anunțat joi, 11 aprilie, că va participa la comemorările prilejuite de a 80-a rememorare a debarcării din Normandia.
În dimineața zilei de joi, ieri, a avut loc un mic, dar emoționant eveniment la Casa Albă. Conform unui tradiții, deja stabilite, un grup de veterani ai WW2, din ce în ce mai mic, trece vremea, l-a invitat pe POTUS la celebrarea din Normandia. Întâlnirea care trebuia să dureze câteva minute, a durat două ore și jumătate. Veteranii l-au impresionat pe cel mai puternic om din lume cu poveștile lor de război, cu viețile lor sucite brutal de conflagrația mondială. La sfârșitul convorbirii POTUS a spus: ”Nu am făcut suficient pentru acești oameni, veteranii, care s-au bătut, unii chiar și-au dat viața pentru America!” Acum, ca să fim cinici, POTUS poate să facă orice pentru cei câțiva veterani, care mai sunt în viață, mai toți peste 90 de ani, dar nu le poate da tinerețea furată înapoi!
În anul 2014, predecesorul democrat, Barack Hussein Obama, a asistat la ceremoniile celor 70 de ani de la debarcare, împreună cu François Hollande, Vladimir Vladimirovici Putin și Angela Merkel. În cimitirul american din Colleville-sur-Mer (Calvados) unde sunt îngropate rămășițele pământești a peste 800 de militari americani, căzuți în timpul debarcării, Obama a rostit un discurs magistral. Trebuie să recunoaștem, liberalii se pricep la vorbe! Al 44-lea Președinte al SUA a avut un discurs emoționant și foarte bine făcut în care evoca ”militarii americani care și-au lăsat soțiile, copii și fermele, cei care au dărâmat zidul lui Hitler, au atacat Împărăția Răului… militari de excepție care au schimbat nu numai cursul războiului, ci și cursul istoriei umanității!”
France 3 Normandie indică că autoritățile celei de a cincea republici franceze se pregătesc de zor pentru o ceremonie de excepție, nec plus ultra. În special autoritățile de care țin cele trei cimitire americane, de la Omaha Beach, Carentan și Utah Beach, care însumează aproape două mii de morminte, prețul imens plătit de americani pentru succesul oprațiunii Neptun. Autoritățile locale au primit fonduri generoase de la centru, așa ca s-a putut organiza o pistă de helicoptere, unde pot ateriza simultan 27 de aparte de zbor.
Se pregătește o comemorare de trei zile, pentru că după cum au anunțat asociațiile de veterani, s-ar putea să nu mai fie niciun veteran la 90 de ani de la debarcare. Păcat, eroii ar trebui să fie nemuritori… să fie mărturie ororilor războiului. Război cu care ne amenință mereu presa isterică, anarhistă și antinațională, de stânga. Cât de anormali, de jegoși, cât de ticăloși pot fi acei ziariști, niște teroriști fără minte?
Analiștii de la Langley se întreabă dacă Vladimir Putin va fi invitat. Probabil că nu, dar este o mare greșeală. Astfel de întâlniri duc pe drumul păcii. Dar, cine vrea pace? Având în vedere secretomania paranoică a rușilor, probabil că se va anunța că Putin se va duce în Normandia… după ce a ajuns acolo, prin absurd vorbind! Bibi Netanyahu, dă din pinteni să fie și el acolo, pe 6 iunie, probabil că va fi. Nu place, sau nu, este singurul aliat din Orient pentru europeni, albi, creștini. Probabil că va fi toată lumea care contează… un ”parastas” de calibrul acesta nu se pierde, se pot pune multe la cale.
Macron, cu Brigitta lui, cu tot, o sa fie gazdă și pregătește câteva surprize, printre care un dispozitiv de securitate nemaintâlnit, nici porumbelul păcii nu o să treacă ca să-i deranjeze oaspeții. Probabil că a angajat vestele galbene, aia se pricep, nu glumă!
Atâta vreme cât mai marii acestei lumi se întâlnesc și vorbesc, totul este în regulă, pacea domnește, tunurile pot fi transformate în pluguri. Dar, nu toate, si vis pacem, para bellum!
Sunt un om al păcii, întotdeauna am fost, și am prins o perioadă de pace, chiar dacă am fost implicat într-un război, care nu era al meu, la dracul cu cărți, Doamne, iartă-mă! Dar a fost învățătură, știu pe pielea mea ce oribil este războiul! Așa cum toți avem o speranță mereu vie, ea nu moare niciodată, mai avem o șansă, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor – 12 aprilie 2024
BERBEC Ziua aduce unora dintre nativii din Berbec o schimbare în bine: o promisiune a unui posibil câştig de bani, sau o călătorie neaşteptată, poate în weekend. Mare atenţie la durerile de cap! Posibile mici dureri de cap, la propriu şi la figurat pe fondul unui Marte complex aspectat. Este indicat să amâni deciziile importante pe mai târziu. Dimineaţa este favorabilă cumpărăturilor, tratamentelor sofisticate cosmetice sau de întreţinere, vizitelor la prieteni credinciosi sau la bănci bogate. Seara poate fi foarte romantică dacă reuşeşti să te relaxezi.
TAUR Cumpărături săptămânale de vineri şi aspecte favorabile, atît sub aspect economic cât şi sentimental. Totodată mai calm şi mai activ decât de obicei, poţi să rezolvi astăzi unele lucruri întârziate. Zodia îţi este favorabilă: câştiguri neaşteptate şi favoruri din partea sexului opus. Zilua de 12 aprilie este favorabila. Succese neaşteptate în carieră sau în familie. Cu toate că un mic incident întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt favorabile. Ceva legat de un aspect legal, de jurisprudenţă. Deocamdată aspectul este neutru şi nu te afectează în nici un mod.
GEMENI Se aproprie nişte termene, nervozitatea creşte. Dacă ai un prag în viaţă, sfatul stelelor este să te grăbeşti încet. Nu te lăsa încărcat cu sarcini suplimentare, arătă că ai şi limite! Astazi investeşte în relaţii de afaceri şi în dragoste. Magnetismul personal este în creştere. O persoană influentă, Leu sau Scorpion, te va ajuta, sau mai curând poate să te ajute. Este o perioadă splendidă ca să începi proiecte noi, să legi noi prietenii. O veste bună şi una mai puţin bună, dar din fericire veştile nu sunt legate între ele.
RAC Eşti mai energic decât de obicei, nu mai eşti o frunză în bătaia vântului! Nu te lăsa copleşit de rutina zilnică. Încercă să ai un bun echilibru între activitate şi relaxare, odihnă. Lasă ambiţiile şi vanitatea de o parte şi bucură-te de primavară. Perioada zilei de azi este pentru cei născuţi sub semnul Racului o perioadă splendidă ca sa admire natura sau natura umana. O mică supărare dar pe total perioada - îţi este favorabilă. Vorbe şi bârfe, dar nu trebuie să le dai nicio importanţă.
LEU Pari a fi mai profund şi mai informat în ochii anturajului. Acordă mai mult timp analizei situaţiei financiare, scumpirile de Sf. Paşti nu trebuie să te găsească nepregătit! Este perioada apropierii de Sf. Pasti pentru majoritatea românilor. Ca o pauza necesară în lăcomia globalizata şi în criza programată. Eşti vesel şi detaşat de toate, ca şi cand sărbătoarea Sf. Paşti trebuie ţinută adânc in suflet şi consumată cu porţia, ca un panaceu, ca un medicament miraculos. Astăzi poate fi o periodă de realizări şi acumulări. O serie de evenimente te vor obliga la o analiză aprofundată.
FECIOARĂ Astăzi nu lua hotărîri importante mai ales în ceea ce înseamnă afaceri cu active sau imobiliare, gen cum zugrăvim casa şi când punem parchet nou. Atenţie la o convorbire la mobil, fii clar! După o periodă mediocră ai, în sfârşit, o zodie fastă, o perioadă mai bună. Realizări mici, însă pline de bucurii. Astazi te vei simţi foarte bine citind o carte sau vizionând un film bun. Poţi face ceva cumparaturi - poţi întâlni o persoană interesantă din trecutul nu prea îndepărtat.
BALANŢĂ Posibile surprize plăcute în cursul dimineţii. Cu siguranţă, găseşti multă satisfacţie în faptul că ajuţi un prieten, sau un coleg. Poţi îndrepta convenabil o eroare involuntară din trecut. Este bine să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare, aglomeratie, înghesuiala; de asemenea supraveghează-ţi regimul alimentar. Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei dragi, vei constata bunele lor intenţii. Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Nu specula, nu da sau primi bani cu împrumut.
SCORPION Aspecte bune. Toate activităţile trebuie să iasă bine, ai o zi întreagă de aspecte favorabile! Încep să se lamureasca şi problemele legate de bani. Lucrurile stau cum te gândeai! Poţi face un bilanţ onest şi să vezi ce ţi-ar place să faci în continuare. Nu uita că îţi cade un drum, dar poţi să-l amâni, nu este obligatoriu. Totuşi, călătoriile sunt sub un semn fast. Aspectele planetare complexe oferă posibilitatea rezolvării unor vechi probleme. Transformări în bine, la serviciu şi acasă. Atenţie mărită la sfârşitul zilei când starea de bine îţi este pusă la încercare – niste dureri suspecte şi insistente...
SĂGETĂTOR Fluxul comunicării nu îţi lasă azi multă libertate de alegere. Trebuie să eviţi orice promisiune sau orice chestiune legată de bani, de proiecte viitoare sau de relaţii şi grupuri sociale. Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici îţi indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor amoroase. O problemă personală îşi va găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. Spaţiile largi te aşteaptă: în natură şi în viaţa socială. Trebuie să ai mai multă încredere în colaboratori. Dar nu uita: “schimbările dese – cheia marilor succese”!
CAPRICORN Eşti avantajat în ceea ce priveşte relaţiile umane. Fiind un perfecţionist ai unele îndoieli privind calitatea unor colegi sau parteneri. Fii prudent şi nu fă compromisuri sau confesiuni! O veste îţi face mare plăcere. Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie. Pentru nativii seniori este o perioadă mai dificilă, mai ales în ceea ce priveşte durerile, reumatismele la genuchi. Pentru unii Capricorni: câştiguri neaşteptate urmate de pierderi la fel de neaşteptate. Nu conteză ce şi cum faci, contează mai mult pentru cine – iar până la urmă rămâne doar rezultatul.
VĂRSĂTOR Evalueză corect posibilităţile şi scopurile tale de astăzi. Nu te minţi singur, au grijă alţii de asta! Cumpărături de vineri, poate şi un film – o zi obişnuită în “cea mai bună dintre lumi”! Poţi să finalizezi unele lucruri importante în a prima parte a zilei. Trebuie să te odihneşti mai mult, mai ales în a doua a zilei. Perioada zilei de azi avantajează munca în general, munca artistică şi creaţia în special. Dacă te ocupi de unul din domeniile menţionate vei simţi un nou impuls, o nouă motivatie; idei şi concepte noi îţi sunt la îndemână.
PEŞTI Astăzi poţi să te uimeşti singur. Îţi descoperi valenţe neobişnuite. Narcisismul te poate costa, fii foarte atent la cei din jur, la propunerile şi promisiunile lor, nu te lăsa folosit! Tot ce îţi propui, la nivel rezonabil, îţi iese astăzi cu mare uşurinţă. Un ajutor substanţial din partea prietenilor sau a rudelor. Perioada este benefică şi aduce realizări şi noroc. Partea solidă, consistentă, a zodiei te ajută să-ţi înţelegei mai bine limitările sau să îţi aminteşti de “adevărata ta chemare” în viaţă.