Horoscopul lui Dom’ Profesor 11 septembrie 2024. Șarja husarilor înaripați

11 septembrie

Pe 11 septembrie s-au născut O. Hanry, Pierre de Ronsard, D.H. Lawrence, Carl Zeiss, Lola Falana, Gherman Titov, Ferdinand Marcos, Lev Oborin, Franz Beckenbauer, Moby, Alexa Visarion, Ion Panţuru.

În calendarul creștin-ortodox, pe 11 septembrie sunt Sfinții Teodora din Alexandria și Eufrosin bucătarul. Nimic în ”Kalendar”.

 

„Evenimentul Zilei" din 11 septembrie 2001 este unul dintre cele mai cunoscute evenimente din toate timpurile. Nu ne mai pierdem timpul cu rememorarea lui, sau cu fel de fel de interpretări, comentarii și teorii ale conspirației.

Se pune, doar, o întrebare: cine şi de ce a avut interesul să difuzeze aşa de mult acest eveniment? Să ne amintim că 97% din presa internațională, după cum afirmă Rupert Murdoch, este cea isterică, anarhistă, antinațională, de stânga, în mare parte controlată de musulmani. De exemplu, CNN și Euronews.

Câțiva oameni în lume probabil că știu tot adevărul despre 911. Cum au fost tot câțiva, cei care au știut adevărul despre asasinarea lui J.F.Kennedy, pe 22 noiembrie 1963. Amatorii de numerologie pot să găsescă coincidențe interesante în tratarea kabalistică a celor două evenimente negative din istoria SUA și a lumii.

Dar, servește adevărul la ceva? Istoria a fost întotdeauna scrisă de învingători, în spiritul politic corect. Să mă apuc să vă spun ceea ce mi-a povestit un personaj important, în State, la un pahar mare de rom de Jamaica, de unde erau strămoșii lui? La ce ar folosi? În definitiv era doar o explicație în conformitate cu ceea ce eram: alb, creștin, est-european, cultural și cu gândire non A. Probabil că importantul personaj avea pregătite diferite explicații, teorii ale conspirației, adaptate în așa fel ca să fie acceptate de chinezi, ruși, canibali, poate și de pisici și căței. Asta îi deosebește pe oamenii într-adevăr importanți de ceilalți, modul de abordare.

Dar ziua de 11 septembrie nu este doar o zi ce amintește de infamia musulmană. V-am povestit despre Leonida și ai săi spartani. Ei bine, pe 11 septembrie 1683 Leonida s-a numit Sobieski și spartanii au fost polonezi. Spre deosebire de sparatani, care au căzut pe câmpul de onoare, polonezii i-au pulverizat pe asiatici, pe turcii musulmani, înregistrând o victorie răsunătoare, contra unei armate mult mai numeroasă.

Asediul Vienei. Două luni au rezistat vienezii. Au fost salvați și odată cu ei, toată Europa Occidentală, de șarja ”husarilor înaripați”, o cavalerie poloneză și lituaniană, grea, de elită, care timp de două sute de ani a fost invincibilă. https://www.youtube.com/watch?v=X8zCv0AHnCs.

Aș avea multe de povestit. Parcă am fost acolo. Să vă povestesc despre cum, într-o noapte ploioasă, polonezii au escaladat înălțimile din jurul Vienei de atunci, astăzi un cartier frumos. Cu tunurile cele mari, cu tot. În drum au dat peste rămășițele a 30.000 de femei și copii, torturați îngrozitor și măcelăriți de către musulmani. Dacă mai era loc, acest fapt îngrozitor i-a motivat mortal pe polonezi.

Apoi au tras tunurile de pe înălțimi și a început șarja celor 18.000 de husari înaripați. Contra a 300.000 de musulmani. Într-unul din cântecele lor, ”Sabaton” pomenește de o ”armată de regi”. Așa este, dar husarii înaripați erau personificarea Arhanghelului Mihail, cel cu aripi și cu sabia de foc. Husarii înaripați au străpuns apărarea turcească și apoi i-au gonit pe musulmani spre est. De la pierderea acestei bătălii Imperiul Otoman a început să decadă.

În această bătălie s-a înregistrat și un record. Un tânăr nobil polonez a tras în lancea lungă de 6,20 metri nu mai puțin decât șapte musulmani. Apoi i s-a rupt lancea...

Cu titlu anecdotic, la asediul Vienei europenii au aflat despre cafea. În tabăra turcească, cucerită de polonezi ardeau acolo câteva căruțe, cu foc mocnit. Erau pline cu cafea de Yemen. Dar ce miros ciudat dar plăcut ieșea de acolo! Un bucătar, prizonier, i-a lămurit pe europeni despre ce era vorba. Acel bucătar, Mehmed se numea, a deschis prima cafenea din Viena, creștinat fiind și devenit un vienez respectabil.

Aș avea multe de povestit, dar mai bine să las pentru la anul. Poate apuc... Rețineți că ziua de 11 septembrie, pentru europeni, este ziua unei mari victorii.

Asiaticii sunt dușmanii noștri istorici. Năvălitorii, invadatorii, jefuitorii, ucigașii. Hunii, mongolii, turcii, arabii… Musulmanii sunt răul pomenit în Apocalipsă, ”curva Babilon”, creaturi ale diavolului, care se ridică împotriva Ordinii lui Dumnezeu, după cum spunea Fra Vicenzo, călugărul asasinat și el de către musulmani. De o mie de ani musulmanii sunt în atac, în expansiune, cuceresc, umilesc, violează, corup, cumpără și omoară. Degeaba au încercat cruciații să-i oprească, degeaba s-a încercat cu coexistența pașnică și cu teoria convergenței.

Mea culpa, să mă iertați, am păcătuit, am fost unul dintre cei care au crezut în pace, unul care a dus solii de pace și a crezut că au fost acceptate. Mulți ani am bătut Orientul și nu prin bazare, ci pe la cei care contează. Vorbeam de pace, de cultură, de cooperare, de comerț. Dar și despre fotbal și filme! Să știți că Orientul are oameni excepționali, uneori mai erudiți, mai înțelepți și mai inteligenți decât cei din Europa, sau America. Care păreau să fie de acord cu dividendele păcii. Mai mult, le plăceau! Dar, 911 a schimbat totul!

După aceea a început să funcționeze o logică a războiului în care eu nu aveam loc. Așa că m-am retras, am mai bricolat vesel ceva marketing politic, câteva campanii electorale, am scris pe unde am putut, apoi, de 12 ani, m-am pustnicit, aici în sihăstrie. Scriu aici, la EVZ și atât. Lumea aceasta a războiului și a fricii nu este a mea! Mai mult, aici în România, văd aceleași fețe tragice, descompuse de nepăsare și nesimțire, cum erau înainte de decembrie 1989.

Cel mai mare reproș pe care am să-l fac islamului este că interzice muzica, opera, opereta, literatura, dansul, teatrul, cultura, în general, altfel decât cea religioasă musulmană.

Cea mai mică abatere de la regulile infernale este aspru pedepsită de creaturile diavolului, spunea Fra Vicenzo. Să ne amintim de prețul de milioane de dolari pus pe capul scriitorului Salman Rushdie, de crimele îngrozitoare comise la Paris împotriva caricaturiștilor, de crimele împotriva oamenilor de rând, peste tot în Europa. De la 911 și până în prezent musulmanii au asasinat peste o mie de europeni și peste zece mii de persoane în alte locuri din lume. Creștini. Așa este felul lor. Un război în toată regula! Sursă: Interpol.

Dar nu a fost mereu așa. Doamne, îmi amintesc, de mă trec fiorii, cum, acum 40 de ani, de Now Ruz, de Anul Nou iranian, la echinocțiul de primăvară, am ieșit, după obicei, la pic nic. Acolo, în pădurea din Nordul Teheranului, au apărut actorii iranieni, cei mai faimoși din tot Orientul. Monștrii sacri, îmbrăcați în straie de epocă. Au interpretat ”Șah-Nameh” în mijlocul pădurii, acolo nu-i găseau Pasdaranii, poliția religioasă. Spectacolul a fost de o frumusețe divină. Nimic nu l-a mai egalat de atunci, nu pot să uit cum jucau, cum recitau, de se auzea în toată pădurea, în sonora farsi pahlavi cultă, una dintre cele mai elaborate limbi din lume. Poate, la fel ca ebraica și greaca. Să joci în pădure, cu publicul peste tot în jurul tău, asta da, artă actoricească!

Tare aș vrea să pot să-mi pun din nou costumul de diplomat și să mă duc în Orient cu solii de pace și să fiu ascultat și aprobat, cum am mai fost. Uneori mă visez în compania unui rege, președinte, ministru, sau prinț. Vorbim despre pace, cultură, cooperare, artă, fotbal, filme, comerț. Mă trezesc zâmbind. Apoi realizez că regele este mort de mult, președintele nu mai este nici el, prințul s-a pustnicit, la fel ca mine. Prezentul este o epocă a oamenilor de nimic, proști și violenți. Dar, vicleni și perverși. Uitați-vă la oamenii noștri politici. Uitați-vă peste tot. Sunt la fel… Pe vremuri, strămoșii mei nu le-ar fi dat nici să le țină calul, unora ca ei, nu să conducă o țară.

Mă gândeam și eu, precum Nastratin Hogea, ce s-ar întâmpla dacă toți jurnaliștii nu ar mai scrie despre politică și nu ar mai difuza în media oamenii politici, hai să spunem, două săptămâni. Vă răspund tot eu. Jurnaliștii și mai ales directorii de media ar deveni foarte bogați! De fapt asta și fac. Politicienii nu pot să fie anonimi. Ei trebuie să vă fie băgați pe gât în fiecare zi, pe orice media. Altfel, ar fi niște idioți de rând, nu VIP-uri cu voturi multe. Politicienii ar plăti oricât să redevină subiecte de media zilnică, să știe lumea de ei.

Dar, hai să încercăm să fim oameni, nu specii alogene, sau politicieni, măcar o zi, poate mâine, în definitiv, așa spunem cu toții, mâine este o altă zi!

Horoscopul lui Dom’ Profesor 11 septembrie 2024

BERBEC Azi eşti prea încăpăţânat după părerea anturajului. Trebuie să te ocupi mai mult de anturajul apropiat, de familie, ca situaţiile actuale să nu degenereze în probleme mai greu de rezolvat. Limitează-te la zâmbete şi interjecţii. Dacă poţi, astăzi lasa grijile pentru alţii, nimic nu este mai important pentru sănatate decat o conştiinţă liniştită, o judecata clară şi echilibrul interior. Azi ai o ocazie de parvenire socială, sau ceva se schimbă în relaţiile tale. Nu este obligatoriu să o ratezi, aşa cum faci cu multe lucruri din viaţa ta, dar nici nu te omori cu firea dacă nu-ţi iese.

TAUR  Dimineaţa nu te grăbi să schimbi ceva din rutina vieţii tale. Evenimente păguboase şi/sau oameni mediocri, sau numai stupizi, te atrag în discuţii fără sens şi finalitate. Pierzi timpul! Cu toate că un mic incident întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt favorabile, iar domeniul cel mai avantajat este cel sentimntal, al dragostei. În dragoste este ca in politica: este relativ usor sa pui mana pe putere, dar este foarte greu sa-ti respecti promisiunile facute in prima zi! Astăzi un buchet de flori pot ţine loc de respectarea unei promisiuni. În general domeniile care te intereseaza cel mai mult, adica dragostea, sanatatea şi banii sunt astazi bine, merci. Evită cheltuielile inutile.

GEMENI Îţi concentrezi atenţia pe obiective care pot să-ţi aducă profituri sau satisfacţii imediate. Chiar dacă nu eşti atent la prezent, ai o bună capacitate de a vedea lucrurile în perspectivă. Vine soarele şi pe strada ta daca eşti cumpătat si faci provizii de răbdare. Trebuie să acorzi mai multă atenţie şi timp vieţii de familie sau relaţiilor cu prietenii. Atenţie la cumpărături.  Limitează cheltuielile la strictul necesar şi evită, în această perioadă măcar, creditele şi împrumuturile.

RAC  Aspectele bune ale Lunii te fac să ai o atitudine inspirată. Dar şi mai rebelă. Astăzi ţinteşti către obţinerea de mai multă libertate, la serviciu, acasă, sau într-o relaţie. Cei din jur te acceptă, profita ca sa-ti promovezi cu tact interesele. Daca prostia ar durea, majoritatea ar urla continuu, spune o vorbă din popor. Astazi şi intotdeauna poti sa faci bani speculand prostia altora. Poţi să faci un cadou unui membru junior al familiei, a început şcoala!

LEU  Încearcă să-ţi păstrezi calmul şi dacă întâlneşti o opoziţie organizată, nu ai altă soluţie decât să amâni pentru o zi mai bună. Însă, nu lasa situaţia să degenereze, să te depăşească. Un aspect particular iti indica sa ai grija de propriile buzunare mai ales cind esti in transportul în comun, sau într-un magazin aglomerat.

FECIOARĂ  Configuraţia stelară arată că astăzi poţi coopera foarte bine cu semnele de aer şi foc dar mai puţin fericit cu semnele de apă si pământ. Mai pe seară, stai în sosul tau, acasă - sau la un spectacol, concert, la o terasă - relaxează-te, distrează-te, leneveşte! Ai o pofta teribila de lucruri bune si de calitate. Cu bani multi poti sa gasesti ceva mancare, cat despre marfuri si oameni să nu mai vorbim! Este cazul să limitezi cheltuielile extravagante şi să mai pui ceva bani deoparte, banuti albi pentru zile negre, ca nu se stie niciodata! Care zile negre, bat la uşă!

BALANŢĂ  Mai multă atenţie! Atât în ceea ce priveşte relaţiile tale sentimentale, sau celor de la serviciu, dar şi atenţia care trebuie s-o acorzi alimentaţiei sănătoase, meselor la ore fixe! Primești o veste sau te intalnesti pe neasteptate cu cineva care-ti povesteste despre o cunostiinta comuna care te poate ajuta foarte mult. Trebuie neaparat sa te gandesti la evenimentele din ultimul timp. Sigur, este inutil, pentru ca rezolvarea problemelor nu tine numai de tine, dar parcă poţi să nu te consumi şi să-ţi faci griji!

SCORPION  Se pare ca au trecut problemele grave şi şocurile, acum este loc de relaxare şi puţină reflecţie. Dă curs impulsului sufletului.  De fapt ştii foarte bine ce-i de făcut, aşteaptă momentul! Astazi evita schimbarile bruste de program si mai ales nu lasa anturajul să aibă iniţiative păguboase. O zi prea aglomerata si excesiv obositoare pentu gustul tau. Simti nevoia sa fi lasat in pace. Nicio sansa, doar seara, acasă, poti sa scapi şi să te simţi bine.

SĂGETĂTOR   O zi obositoare, mai ales prin aglomerarea lucrurilor de făcut. Dar, o seară plăcută cu cei dragi, la cină, cu planuri şi proiecte de viitor, cu siguranţă despre proiecte de toamnă! În situţia în care vrei să iei atitudine în familie, în cuplu, să pui lucrurile la punct, consultă-te cu cei născuţi sub semnele Taurului si ale Capricornului, poți gasi multa bunavoinţă, sfaturi competente şi idei bune. Sigur, fii atent dacă în aceste semne nu este şi soacra ta. Dacă eşti în situaţia de a avea o soacră!

CAPRICORN   Contrar obiceiului tău, azi eşti dispus să rişti. Fie că e vorba de domeniul profesional, fie de cel sentimental. Dar, pentru că te consumi mult, ai nevoie de relaxare, poate de un masaj! Problemele cu nervozitatea si nelinistea pot fi usor rezolvate dacă gândeşti pozitiv, mănânci alimente sănătoase şi te culci devreme. Profita de configuraţia cosmică favorabilă si regaseste-ti echilibrul interior si pacea sufleteasca de care ai atata nevoie! Cumparaturile in general si achizitionarea bunurilor de folosinta indelungata in special sunt favorizate astazi de configuratia planetelor.

VĂRSĂTOR  Vorbeşte mai puţin şi ascultă mai mult, azi cei dragi îţi pot cere ajutorul. Eşti, din punct de vedere emoţional, sensibil. Atenţie la discuţiile în contradictoriu cu persoanele apropiate. Nu este o perioadă indicată pentru asumarea de obligaţii pe termen lung sau formarea de noi asociaţii. Dragostea este pozitiv influenţată, la fel şi charisma proprie a nativilor din zodie. Influenţele solare benefice aduc nativilor multă energie şi trăiri intense. Mare atenţie la serviciu pentru ca magnetismul personal să nu fie receptat ca o agresivitate lipsită de eleganţă.

PEŞTI Astăzi ai multă imaginaţie şi acest lucru te ajută să rezolvi unele situaţii. Emoţional, conjunctura astrologică arată unele porniri impulsive, dar care pot fi repede cenzurate de raţiune. Vremea încă frumoasă, dar vremurile nesigure iţi dau griji si nelinişti care nu sunt ale tale. Scutura-te de ele şi regaseşte-ţi buna dispoziţie! Înca nu ai inceput să pierzi bani, dar vremea aceea nu este departe. S-ar putea să începi să arunci cu banii chiar din seara aceasta. Nu prea ai ce face ca să limitezi hemoragia financiară. Aşa este felul tău, când ai emoţii, devii cheltuitor!