Evenimentul Zilei > Horoscop > HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR,  1 octombrie 2021.  Polaire, cățelușa lui Brâncuși
HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR,  1 octombrie 2021.  Polaire, cățelușa lui Brâncuși

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR,  1 octombrie 2021.  Polaire, cățelușa lui Brâncuși

Este o zi încă frumoasă de toamnă şi în sufletul tău e soare. Ai dori să te simţi răsfăţat şi iubit, măcar de cineva, dacă nu de toată lumea! Uită-te bine, asta fac cei care ţin la tine. Trebuie să fii mai reţinut şi să nu trâmbiţezi adevăruri care dor – acest lucru în domeniul sentimental.

 Pe 1 octombrie s-au născut Julie Andrews, Jimmy Carter, Richard Harris, Walter Matthau, Annie Besant, Coca Bloos, Constantin C. Nottara, Gheorghe Vitanidis, Cristian Tudor Popescu, Angelo Niculescu, Alice Gabrielescu, George Matei Cantacuzino.

 În calendar este Acoperământul Maicii Domnului, Sf. Ap. Ananaia, Sf.Cuv, Roman Melodul, Sf.Cuv. Iosif și Chiriac de la Bisericani, iar în „Kalendar” Pocroava, Procoavele.

Se marchează începutul sezonului rece, iar în unele locuri cade prima zăpadă. Fetele ţin cu mare stricteţe sărbătoarea (cel puţin aşa spunea bunul Tudor Pamfile la începutul secolului XX) pentru a le acoperi şi lor capul cu belşugul părului şi pentru a le ajuta să se mărite bine şi să poarte basmaua de femeie măritată.

Mă întrebați despre cățelușele mele. Deocamdată o să vă răspund despre o mare iubire dintre un om, celebru și cățelușa lui. Omul este Constantin Brâncuși, cățelușa, Polaire, vezi fotografia din titlu.

Iubitul animal de companie al sculptorului român, pe care l-a cumpărat în 1921, a fost o celebritate, și ea, pe scena artei pariziene. Brâncuși a luat-o pe Polaire cu el la cele mai fierbinți cafenele și teatre și chiar la filme. „A devenit, în felul ei, o frumusețe pariziană celebră, iar prietenii lui Brâncuși întrebau de ea în scrisorile lor”, scrie artistul și istoricul John Golding în Viziunea modernului (1994).

Viața amoroasă a lui Brâncuși a fost dezordonată și misterioasă. O bună parte a fost  dedicată în mod hotărât câinelui său. Întotdeauna amantă loială, Polaire lătra la concurentele feminine umane și își proteja atelierul de intruși pe fundătura, cam dubioasă, din Montparnasse cunoscută sub numele de Impasse Ronsin. De-a lungul vieții sale glorioase, Polaire a fost fotografiată și mângâiată de mari moderniști, inclusiv Man Ray și Edward Steichen. Brâncuși însuși și-a făcut multe fotografii împreună cu Polaire.

În ”The Studio Reader: On the Space of Artists” (2010), criticul de artă Jon Wood examinează cățelușa Polaire ca pe un dispozitiv prin care artistul și-a comunicat principiile sale creative. Câinele pufos, complet alb, a fost „o piesă simbolică de studio păstrată pentru a amplifica studioul alb al sculptorului și a-i facilita devenirea identității artistice”, scrie el. Wood observă, de asemenea, că în franceză, polaire înseamnă atât „polar”, cum ar fi ursul, și mai este și o denumire a lui Polaire , sau „Steaua Polară”, reperul de ghidare în nopțile înstelate.

Wood susține că studioul văruit în alb strălucitor și pur al lui Brâncuși a fost un loc în care artistul își putea pune în scenă propria artă și viață. În o fotografie făcută de sculptor în atelierul său în jurul anului 1921, Polaire stă deasupra bazei unei lucrări neterminate, care va deveni, cu titlul corespunzător Chien de Garde , adică „Câine de veghe” (cca 1922). „Acest lucru, după toate detaliile animalului devotat și protector, a fost aici comemorat și platformat ca o sculptură”, scrie Wood. Wood merge atât de departe încât sugerează că, în punerea în scenă a acestei fotografii, Brancusi și-a aplicat dogma „adevărului asupra materialelor” – misiunea sa de a scoate în evidență formele esențiale ale unui subiect înclinându-se în fața proprietățile naturale ale mediului său – în acest caz fidelitatea lui Polaire. Artistul a „îmblânzit” „materialul animat al casei sale de studio”.

În mod tragic, Polaire a fost lovită și ucisă de o mașină în anul 1925. „Brâncuși a fost dezolat”, scrie Golding, „deși în mod caracteristic a remarcat că durerea lui îi va permite să se concentreze mai tare asupra sculpturii sale”. Brâncuși a îngropat-o pe Polaire într-un cimitir pentru animalele de companie de la Asnières. Apoi s-a întors la muncă.

În ultimele trei decenii ale carierei lui Brâncuși, înainte de moartea sa în 1957, „subiectele și descrierile animalelor depășesc cu mult pe cele ale oamenilor”, notează Golding. Artistul a fost inspirat nu doar de dragostea sa față de Polaire, ci și de exemplarul său bine păstrat al Fabulelor La Fontaine – povești clasice franceze care, la fel ca majoritatea fabulelor, „caracterizează fragilitatea umană față de comportamentul animalului”.

Brâncuși nu a înlocuit-o niciodată pe Polaire cu un alt tovarăș, fie el câine, sau om. Poetul american William Carlos Williams a descris cum Brâncuși a început să semene cu Polaire în anii săi solitari de mai târziu. „Bărbatul, acum peste 70 de ani, care trăiește singur, îmbrăcat mereu numai în alb … a devenit acum faimos pentru mâncărurile sale fierte, gătite de el însuși la focul său, pe care el însuși le servește de parcă ar fi fost un păstor, noaptea, pe unul dintre dealurile sale de acasă, de sub stele, ” a scris. „Un colie alb, numit Polaire, era tovarășul său constant și loial, întărind impresia unui cioban, pe care, cu capul gol și părul ciufulit, umerii largi și rezerva obișnuită, le părea prietenilor săi să fie.”

Impactul lui Polaire asupra vieții și artei lui Brancuși este incontestabil – și incontestabil adorabil.

Aș mai continua mult pe subiect, Constantin Brâncuși și cățelușa Polaire constituie unul dintre subiectele mele preferate, despre care știu multe, foarte multe. Dar cineva dintre domniile voastre mi-a semnalat că pe Netflix este ”Le Sauvage” un film delicios cu Catherine Deneuve și Yves Montand, un film frumos, normal, un film de dragoste cu happy-end, cum se mai făceau în anul 1975 când a avut loc premiera. Nu mai țin minte mare lucru, o să-l revăd neapărat, ceea ce îmi reamintesc este doar impresia de plăcere, de trăire artistică frumoasă și sănătoasă. Nu se poate compara cu porcăriile de filme la care vă uitați în prezent.

 

Dar nu sunt supărat pe domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi şi ca să vedeţi că este aşa, vă invit să vă uitaţi şi s-o ascultaţi pe Des’ree care se întreabă în ce zodie sunteţi:

 

 

Am descoperit-o pe britanica de origine nigeriană acum câţiva ani, poate acum peste un deceniu, două, trece vremea, trece! Super! Voce de jazz, atitudine de regină (fanii spun că ar fi fiica unui rege nigerian) elitism bine temperat, umor superior. În prezent Desirée Annette Weeks, adică Des’ree (“din rege”, în petit creole, dialectul corsarilor din Caraibe) locuieşte în Canada şi este vecină cu unul dintre finii mei, care este medic rezident în Edmonton. Raul, finul meu, îmi spune că nu a văzut în toată viaţa lui o persoană mai distinsă, talentată, bine intenţionată şi gată să ajute pe oricine. O Săgetătoare ieşită din comun… o educație din vechea gardă, care, după cum vedeți, moare, dar nu se predă!

Dar, să face bine să prindem cu toții ziua de mâine, doar este, în definitiv, o altă zi!

  HOROSCOP   1 octombrie 2021

BERBEC  Astăzi eşti gata să reacţionezi cu agresivitate berbecească. Crezi că cineva te nedreptăţeşte şi ai dreptate. Motivul e invidia şi nu prea ai cum să lupţi cu aşa ceva. Păstrează-ţi calmul! Prin energia ta, prin puterea de muncă de astăzi stârneşti invidii, dar şi respect. Eşti gata să-ţi respecţi promisiunile făcute şi cauţi serios mijloace şi oameni ca să te poţi ţine de cuvânt. Modul în care abordezi astăzi relaţiile de serviciu denotă că ai învăţat din greşelile trecutului.  În hotărârea ta de astăzi în domeniul financiar se poate vedea experienţă şi maturitate.

TAUR    De la o vreme eşti nemulţumit şi nu eşti tu acela… Îţi spui că nu eşti înţeles, cei din jur nu sunt pe lungimea ta de undă! Încercă să le captezi atenţia prin fapte pozitive şi vorbe bune! Eşti pregătit moral şi material pentru schimbările care se profilează şi, în sinea ta, eşti mândru şi mulţumit pentru că vremurile nu te iau pe nepregătite. Odihneşte-te mai mult şi oferă-ţi mediul şi anturajul care îţi face plăcere.

GEMENI  Stelele cred, astăzi, că trebuie să te mai gândeşti şi să vezi dacă e în interesul tău. Eşti cam nehotărât şi nu ştii dacă să mergi pe mâna cuiva din jurul tău pentru o decizie importantă. În activitate, la munca de zi de zi, eşti creativ şi inspirat în a găsi metode care să-ţi simplifice şi să-ţi uşureze viaţa profesională. Dar ceea ce îţi doreşti mai mult este să evadezi, măcar pentru câteva ore… În a doua parte a intervalului trebuie să dai dovadă de prudenţă şi chiar suspiciune în analiza unor veşti şi informaţii.

RAC   Important pentru tine, astăzi, este certitudinea că eşti pe drumul cel bun, că faci eforturi în interesul tău! Toamna, încă frumoasă, îţi aduce aminte că eşti cu multe lucruri întârziate. Totuşi, trebuie să fii mai calm şi mai destins ca să poţi aborda problemele care îţi frânează activitatea profesională şi îţi influenţează negativ cariera. Nu exagera problemele de sănătate şi nu lua aiurea medicamente neprescrise de medic. Perioada zilei de astăzi este benefica pentru tratamente cosmetice şi medicale de tot felul, chiar intervenţii chirurgicale.

LEU    Nu-ţi plac încurcăturile. Cu toate că cei din jurul tău şuşotesc că le provoci adesea. Nu le da importanţă, ascultă muzică „country” şi vezi-ţi de viaţa ta de leu! Ceilalţi nu te înţeleg! Poţi evita, cu siguranţă, o situaţie neplăcută, prin amânarea unor întâlniri sau prin reprogramarea unor evenimente.  Mai este un aspect minor negativ, dar pe care îl interpretez ca pe o obosela cronică sau o oarecare stare de disconfort faţă de vreme, vremuri şi oameni. Bine este că te recunosc de „şef”, până la urmă!

FECIOARA   Este o zi încă frumoasă de toamnă şi în sufletul tău e soare. Ai dori să te simţi răsfăţat şi iubit, măcar de cineva, dacă nu de toată lumea! Uită-te bine, asta fac cei care ţin la tine. Trebuie să fii mai reţinut şi să nu trâmbiţezi adevăruri care dor – acest lucru în domeniul sentimental. Trebuie să-ţi îndrepţi eforturile şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii proprii.  A doua parte a zile este revelatoare pentru presupunerile tale. Rămâne doar să spui: am zis eu!

BALANŢA   Bazează-te pe instinct, fii calm, zâmbitor şi competent şi aşa poţi câştiga poziţia pe care ţi-o doreşti. Ai de trecut un obstacol, de care depinde câti bani vei câştiga în continuare. Tu simţi altceva… Dar lasă melancolia de toamnă pe altă dată! O vorba, un telefon sau o informatie iţi aduce o veste buna, ceea ce îţi confirmă intuiţia. Mergi înainte pe drumul tău însorit şi afară este încă frumos, fără să-ţi pese foarte mult de ceea ce se întâmplă în jur.

SCORPION    Rezişti la seducţiile păguboase care ţi se oferă. Ori îngraşă, ori îţi fac necazuri! Azi ştii să păstrezi zâmbetul pe buze şi o atmosferă elegantă în orice împrejurare, faţă de cei din jur! Energia suplimentară furnizată de Cosmos te face să te risipeşti mai ales în latura mai frivola a vieţii, sigur, după orele de program. Interesul, aproape o pasiune s-ar putea spune, caracteristic zilei de astăzi este pentru îmbrăcăminte, ceva drăguţ pentru toamnă-iarnă. Atenţie mărită la sfârşitul zilei când răbdarea iţi este pusă la încercare!

SĂGETĂTOR   Trebuie să laşi deoparte amănuntele, lucrurile neimportante şi să te concentrezi pe fluxul principal al vieţii, al intereselor tale. Te risipeşti în prea multe activităţi şi direcţii! Astăzi dispoziţia ta sufletească este dintre cele mai bune. Aproape nimic nu te poate întrista sau perturba. Transformări în bine ale relaţiilor cu prietenii sau familia. O problemă personală îşi poate găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie şi răbdare.

CAPRICORN   Dacă trebuie să vorbeşti, poate în public, fă-ţi un plan, foloseşte fraze scurte şi nu uita să spui şi o glumă! Ca să convingi lumea de adevărurile tale, trebuie să fie… adevărate! Atitudinea ta este pragmatică şi utopică în acelaşi timp, performanţă rară şi notabilă, însă poţi să ratezi cu uşurinţă câteva ocazii. Dar cui îi pasă! Ţie, în nici un caz… Răspiră profund şi trăieşte viaţa din plin, pentru că astăzi primeşti o veste bună, care te ajută să-ţi regăseşti calmul.

VĂRSĂTOR   Mai pui o piatră la edificiul existenţei tale! Nu pierde timpul, nu amâna! Vin vremuri grele, trebuie să fii pregătit. Prevenit înseamnă pregătit, trebuie să evaluezi cu realism viitorul. Configuratiile şi aspectele planetare oferă posibilitatea rezolvării unor vechi probleme. Fii convenţional, cordial dar prudent, in noile relaţii cu cei care doresc neapărat să-ţi devina prieteni. O zi placută, bine aspectată sentimental. O zi favorabilă, în special pentru activităţile de rutină.

PEŞTI  Îţi place să te simţi motivat, să ai un motiv logic şi explicit pentru ceea ce faci! Dar azi trebuie să stai la adăpost de orice, ridică podul mobil al cetăţii tale şi struneşte-ţi gândurile! Toată ziua este plină de aspecte planetare bune, fiind o zi explicită, transparentă, aşa că fii foarte atent la semnalele care apar pe piaţă. Ţine-ţi cunoştiinţele (mai ales cele feminine) strict la distanţa potrivită, nu încuraja efuziunile sentimentale şi micile confesiunile mincinoase!