Horoscop Vă invit, pentru câteva minute, în HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, un univers extins. Nu este un horoscop oarecare, repet, este ”horoscopul lui Dom’ Profesor”. Un altfel de horoscop, în care vă povestesc multe, multe amintiri adevărate, aventuri nepereche în 54 de țări, folclor, mitologie, știri, unele confidențiale, via UE, astrologie popularizată, teorii, știință, inginerie, pilde cu Nastratin Hogea, umor, normalitatea și moralitatea mic burgheză, dintre cele două războaie, atât de dragi mie - pe scurt, viața unui om al păcii care a trecut prin multe, prin prea multe, iubitor de adevăr și de sinceritate, mereu în luptă cu răul și cu ticăloșii. Vă salut, după cum vă salutam acum mulți ani, când, mulți ani de zile am fost pe sticlă în fiecare zi, la două televiziuni diferite: Servus, zodiilor!
Horoscop. Pe 1 martie s-au născut Sandro Boticelli, Frederic Chopin, Oskar Kokoschka, Robert Lowell, David Niven, Harry Belafonte, Glen Miller, Itzhak Rabin, Ion Creangă, Elisabeta Bostan, Elena Cernei, Gh. Asachi, Solomon Marcus.
Horoscop În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii, de fapt, Sfintele Evdochia şi Domnina. Galant cel care a făcut calendarul religios, o zi a feminităţii este ilustrată prin două Sfinte, care, după scrierile apocrife nu erau urâte deloc, ba, dimpotrivă!
”Evenimentul Zilei” - în noaptea de 1 spre 2 martie 1978 – sicriul lui Charlie Chaplin a fost furat misterios şi fără urme dintr-un cimitir elveţian. A fost recuperat în luna mai a aceluiaşi an - fusese furat de doi refugiați politici din Est, Roman Wardas și Gantscho Ganev care au cerut 600.000 $ răscumpărare văduvei. Oona Chaplin, cea de a patra soție, rămasă cu opt copii, a râs cât a putut și a răspuns hoților că trebuie să fie o glumă de a soțului ei, niciodată Charlie nu a avut în același timp nici o mie de dolari!
Hoții s-au predat la poliție și au spus unde este sicriul exprimând cele mai adânci regrete și scuze. Am fost beți, am vrut să facem o glumă, apoi ne-am speriat de consecințe, au spus refugiații politici, al căror nume nu a fost făcut public decât recent, nu era politic corect. Autoritățile au găsit sicriul. A fost recuperat fără nicio dificultate. Stătea în poziţie verticală pe un drum lateral, la 18 km de cimitir. Nu s-a constat vreo forţare a capacului, iar familia a pus pe mormântul lui Charlie Chaplin, reîngropat, o lespede grea de mozaic de beton de peste o tonă, ca să descurajeze viitorii profanatori de morminte. Ziarele au titrat: ultima glumă a „marelui mut”.
Sunt multe interpretările date zilei de 1 martie. Pe net, sau print, într-o parte a presei, găseşti informaţii diverse, foarte diverse, contradictorii chiar, multe incomplete şi mai multe false, sau opera incapacităţii, reclamei şi mediocrităţii intelectuale. Se ridică la rangul de folclor românesc reclamele artizanilor de mărțișoare și obiceiuri obscure săteşti, moldovenești, ucrainiene şi ruseşti. Coloana a cincea slavă îşi face datoria. Dezinformează, dezinformează, dezinformează – ceva tot o să se prindă! Un popor este la fel ca un stejar: dacă îi tai rădăcinile, se usucă! Alții sunt și mai perverși, încearcă să prindă altoi rău, de pomul bun!
Antoaneta Olteanu spune, că, 1 martie este cap de primăvară, baba Dochia (Dacia) sau baba Marta, Mărţişorul, intrarea în zilele babelor, care după regiune, pot fi şapte, nouă, sau chiar douăsprezece. Sunt multe tradiţii populare româneşti despre această zi, de exemplu obiceiul de a alege o zi-babă şi de a crede că aşa va fi tot anul, sau topirea de zăpadă care apoi să fie amestecată, tot anul, câteva picături, în apa de spălat ca fetele să fie mândre şi să aibă părul bogat.
Înainte vreme, baba Dochia se ţinea de femei, care nu munceau, dar acum dacă îşi fac cadouri mărţişoare între ele, se zice că au dat de pomană babei şi sunt iertate. (Speranţia).
Cine își alege baba astăzi și va fi vreme frumoasă, adică se va adeveri, își va îndeplini o mare dorință, nu mai târziu de șase luni de zile. (Pamfilie).
Luna martie este considerată în prezent o lună feminină, a sărbătorilor gingaşe ale primăverii. Dar, numele lunii vine de la zeul războiului, Marte. În această perioadă popoarele antice se pregăteau şi chiar mergeau la război. Mereu era ceva de împărţit, o veche jignire de răzbunat, ceva de jefuit, sau câţiva metri de pământ de cucerit.
Tot în această perioadă era un obicei şi mai vechi - se retrasau hotarele, în special ale loturilor agricole. Alt prilej de ceartă, păruială, ciomăgeală, poate chiar război în toată regula.
Femeile rămâneau lăcrimând în casele pustii, pentru că soţul, fratele, tată, iubitul plecau să se bată cu alţi taţi, fraţi, iubiţi. Război, în luna zeului războiului!
Magia veche a dragostei, cea mai puternică care există, a făcut ca, așa spune legenda, întîi la misterioşii etrusci, apoi la romani, apoi pe teritoriul de astăzi al României și Bulgariei, care, teritoriu, era locuit de aceiași populație antică, femeile să împletească două fire de lână: unul alb şi unul roşu şi să le ţină pe inimă. Poate că obiceiul a început aici, în "vatră", şi s-a transmis în Sud, odată cu limba şi alte obiceiuri paradoxale. Transhumanța. Dar istoricii, Tacitus, de exemplu, spun că mărţişorul provine de la romani, de la etrusci, nu se ştie dacă geto-dacii aveau ceva asemănător. Cert este că, acum, în prezent, obiceiul Mărţişorului este doar la noi, la români, și la insulele de români din Peninsula Balcanică, urmaşii biologici ai dacilor şi culturali, ai romanilor - şi la bulgari, probabil preluat de la vechea populaţie, tot de la "noi" pentru că “noi” am locuit pe ambele maluri ale Dunării! Cred că obiceiurile daco-romanilor, numiți mai târziu români, cei de la Roma, s-au transmis către bulgari în timpul Imperiului bulgaro-vlah, a Țaratului lui Petru și Asan, din secolul XII. Am fost tari pe atunci, armatele noastre controlau Balcanii.
Firul roşu simbolizează sângele şi firul alb limfa, lichidele principale ale vieţii în filozofia antică, spune Tacitus. Să ne amintim că atunci când lancea destinului, lancea centurionului Cornelis Longinus a străpuns partea dreaptă a Mântuitorului a curs sânge şi apă, adică limfă.
Cât timp femeia ţinea pe inimă firele împletite, simbolizând viaţa bărbatului iubit plecat la război, funcţiona magia. Dacă firele se desfac, atunci era și este mare nenorocire, cel iubit poate fi rănit grav, sau chiar mai rău, Doamne ferește!
Treptat, mărţişorul, căci despre el este vorba, şi-a pierdut rolul magic. Nici martie nu a mai fost prima lună a anului, Iulius Cezar a adoptat, în anul 48 înainte de Hristos, calendarul care i-a purtat numele, iulian, care începea în ianuarie, după solstițiul de iarnă, ianuarie venind de la zeul Ianus, cel cu două fețe, una spre trecut, spre anul care a trecut, a doua spre viitor, spre anul nou.
Da, cu luna martie, cu echinocțiul de primăvară, începea anul. Mărturie acestei foarte vechi măsurători a timpului, poate primul calendar uman, sunt denumirile lunilor octombrie, noiembrie și decembrie, adică a VIII-a, IX-a și a X-a lună! Pe de altă parte foarte vechea înșiruire, antică, a planetelor era: Marte, Venus, Mercur, Luna, Soarele, Jupiter, Saturn. Marte este patronul lunii martie, zodia Berbecului, apoi urmează zodia Taurului cu patroană frumoasa Venus, luna mai, Gemenii cu Mercur, luna iunie, Racul cu Luna, iulie, Leul cu Soarele, august. În astrologia antică și Soarele și Luna erau denumite tot planete, creștinii au adus termernul de ”luminarii”, corpuri celeste care luminează. Putem face supoziția, pe baza a ceea ce s-a păstrat la evrei și persani că lunile se suprapuneau exact peste zodii, nu ca acum, când sunt decalate!
Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, antichitatea a fost împărţită în două, din punct de vedere spiritual: puterile nordului, care aveau anul nou la solstiţiul de iarnă, (sau aproape de acea dată) din care făceau parte şi geto-dacii, dar serbau cu mare fast şi solstiţiul de vară - şi imperiile sudului, romanii, egiptenii, persanii, care aveau anul nou la echinocţiul de primăvară. Pe atunci, acum mii de ani, începutul lunii martie coincidea cu echinocţiul de primăvară. De aceea, luna martie era prima lună a anului. Şi în prezent, iranienii, urmaşii persanilor, și alte popoare vechi, serbează anul nou la echinocţiul de primăvară.
De câteva sute de ani mărţişorului din lână i s-a adăugat o băncuţă de argint. Ion Creangă, pe care îl pomenim astăzi, povestea pe la cenaclurile Junimii că, așa se spune, care dintre femei nu avea bănuţul de argint în piept aceea era ori prea urâtă, ori prea bătrână. Şi hâtrul moldovean mai aduga ca aşa sunt moldovencele, tare drăgăstoase, aşa că nu sminteau nimic din obiceiul de 1 martie, vechi de când lumea, de a oferi un sărut pe un ban de argint!
Cu banul, sau banii aceia de argint femeile cumpără vin pelin, brânză nouă, ceapă verde şi tot ce mai trebuie de pic-nicul de Armindeni. Bune obiceiuri moldoveneşti, și dacă ne uităm la politikia dâmboviţeană – îi dăm dreptate lui Ion Creangă! Dacă vreți să aprofundați istoria mărțișorulu vă recomand pe marele Simeon Florea Marian, preotul, în volumul doi din ”Sărbătorile la români” – Păresimile, paginile de la 144 la 148.
Ce oameni celebri am avut, ce mândri ar trebui să fim! Tot astăzi îi spunem La mulți Ani! împlinește 88 de ani, doamnei Elisabetei Bostan, o regizoare de film și autoare nepereche. Unde sunt filmele ei, cele 25 de creații, dedicate unei copilării normale și frumoase? Nu, nu o să revăd Năică, Veronicile, nici măcar Campioana, ci ceva vechi, care îmi merge la inimă: ”Dansul Cloșca cu Puii de Aur” un eseu cinematografic patriotic din anul 1958. Ce cinematografie am avut, bine că am aproape toate filmele românești începând cu ”Parada Regală de la 1897”! Nu, nu am niciun film de după lovitura de stat, doar ”Octav” un film frumos și normal, ba și ”Domnișoara Christina”, am motivele mele! Înainte de a fi distribuit, mi-a cucerit inima un film artistic ca pe timpuri, dacă era făcut la Hollywood ar fi fost propus pentru premiile Academiei, o să-l vedeți în luna mai, are premiera pe 10 mai. Restul… nu face parte din preferințele mele!
Ce oameni, ce personalități am avut și mai avem încă, dar o presă isterică, vulgară, anarhistă și stupidă nu face din aceste personalități modele de viață, ci din curve și hoți! Pe de altă parte, observa un jurnalist, prostimea nu dorește decât curve și hoți, deoarece se recunoște în modele. Și are dreptate, de câte ori am scris un articol moralizator, am avut sub 50 de emailuri. Lumea nu vrea să fie mai bună, vrea să i se confirme modul de viață, că are dreptate, așa în mocirla în care este!
Dar altceva doream să vă spun, dragi lupi, padawani și hobbiți. Ceea ce ați citit, despre mărțișor, este partea permanentă, care trebuie repetată în fiecare an, cu mici modificari în sensul că poate mai aflu ceva pe subiect, sau mai uit ceva, Doamne ferește! Așa se face și un horoscop adevărat. Are o parte permanentă, care reprezintă poziția Soarelui în gradul de zodiac respectiv, care se repetă în fiecare an, la care se adugă partea variabilă dată de aspectele celorlalte corpuri celeste, în fiecare zi!
Așa că în fiecare zi, avem speranța, certitudinea chiar, că mâine este o altă zi!
☼ ♂ ♀
BERBEC Dimineaţa este favorabilă lucrurilor importante. Promovează-ţi cu hotărâre interesele personale. Dar nu uita să te disimulezi inteligent, cum spune înţeleptul chinez. Eşti prea direct şi prea naiv, păcate dar şi calităţi ale zodiei. Astăzi nu specula nimic sentimental sau financiar. Nu te speti cu munca pentru altii şi nu fă eforturi titanice! Astăzi nu este cazul! Călătoriile scurte sunt bine aspectate, eventual delegaţii sau călătorii de afaceri, de asemenea, micile schimbari in dispunerea obiectelor la birou sau acasă.
TAUR O perioadă din nou puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important, însă, nici măcar foarte interesant. Evita cafeaua, tutunul, piperul, orice te-ar irita şi mai mult. Astăzi nu eşti în cea mai buna dintre zile, mai bine ţine o dieta uşoară şi incearca să te gandesti la lucruri placute si vesele. Poţi să te deconectezi de la izvoarele toxicităţii psihice : televiziunea, internetul, mobilul etc. Poţi să spui nu haosului, vulgarităţii, prostiei. Poţi să-ti faci şi un ceai de tei cu miere de albine! Poţi multe, trebuie să şi vrei!
GEMENI De pe 1 martie începe o perioadă în care trebuie să accepţi responsabilităţi sporite într-o vreme tensionată şi afectată financiar. Din fericire nu este vorba despre un segmant de timp lung aşa ca pana la urma o sa te descurci. Incearca sa termini lucrurile de care te apuci. Incearcă sa fii mai cumpatat în vorbe şi să nu întrerupi tot timpul pe cel cu care vorbeşti. Ziua de azi este sub semnul discuţiilor neterminate. Ca un făcut, timpul te presează şi mereu nu termini ce ai de spus. Nu ai timp să stabileşti ceea ce doreai de fapt. Este bine să revii şi să termini lucrurile.
RAC Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Până la urmă timpul te favorizează. O anumita tensiune domneste la serviciu sau în familia ta, dar e bine sa nu dai importanta şi să-ţi vezi liniştit de treburile tale. Limitează-te la activităţile de rutină. Nu trebuie să întreprinzi nimic important. Ocoleşte cu abilitatea şi diplomaţie subiectele tabu de la servicu şi de acasă. Nu uita că tăcerea este de aur, vorba de tinichea! Toate felurile de a câştiga sunt la fel de onorabile pentru un om cinstit. Nu-ti schimba direcţiile şi intenţiile, tenacitatea îţi aduce succes. Disimulează cu grija intentiile si păstrează secretele intime. Adevaraţii invingatori au fost intotdeauna discreţi şi precauţi.
LEU Toată lumea se grăbeşte. Tu ia-ţi un moment de respiro şi vezi în ce parte merge barca vieţii tale. Este momentul să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta. Nu fii original cu orice pret, mai ales la serviciu sau într-o comunitate de oameni. Astazi ai o imagine care poate fi mult imbunataţită, mai ales dacă nu te enervezi cand eşti contrazis şi nu te răsteşti la oameni ! De asemenea, trebuie sa continui cu aceleasi metode verificate de până acum, schimbările repetate de direcţie nu sunt privite cu ochi buni nici de oameni, nici de stele, nici pe şosea! După cum am mai spus, nu fi original cu orice preţ!
FECIOARĂ Faci mari eforturi să rămâi in termeni buni cu toată lumea, acasă sau la serviciu. Dar dacă după toate dovezile de dragoste şi preţuire pe care le-ai primit, ţii încă fericirea la uşa ta, inseamnă că nu vrei să te simţi bine. Nu te repezi să spui că nimeni nu te iubeşte, în primul rând nu este adevarat, iar in al doilea rând cui ii pasă dacă cineva te iubeşte sau nu! Totuşi, astăzi ai noroc in dragoste. Configuraţia stelelor arată o perioada excelentă, mai ales in ceea ce priveste sănătatea şi amorul. Nu exagera cu bătutul la cap inutil – în general şi în particular nu ai de unde să împrumuţi nişte bani!
BALANŢĂ O zi obositoare, dar foarte plăcută. Astăzi, la serviciu sau la şcoală, evită schimbările bruşte de program şi mai ales nu lăsa anturajul, chiar bine intenţionat, să te conducă şi să-ţi organizeze viaţa. Ai impresia că ai intrat in criză de timp şi că nimic nu te mai poate salva – se apropie ameninţător un termen, un examen, cam cum se apropia gheţarul de Titanic. Fals! – calm, organizare, cere sprijin competent şi nu te mai vaicari şi... gheţarul se va topi! Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături şi cadouri. Ceea ce cumperi astazi poate face mare placere celor dragi. Deci o zi buna pentru făcut cumpărături aşa cum iţi place ţie, să pipăi fiecare obiect, să te uiţi atent şi să-l întorci pe toate partile. Nu cheltui prea mult, stabileste-ţi o suma de la inceput. Seară plăcută în compania celor dragi.
SCORPION Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul diminetii. Dragostea şi carisma proprie sunt foarte bine aspectate. O zi neasteptat de simpatică, in care toata lumea te intreaba ce faci si gaseşte că arăţi bine. Pana seara e clar ca te simţi excelent! Niste mici ambiţii personale, mai curind niste achiziţii, dar care nu-ţi dadeau pace, pot fi satisfacute azi spre satisfacţia dvs. nedisimulata. Încearcă să-ţi impui punctul de vedere prin paşi mici, dar siguri, renunţând la strategia, puţin recomandata : "totul sau nimic" !
SĂGETĂTOR Amână pe mâine formularea unei concluzii, sau decizia respectiva, ca sa ai timp sa te informezi si să te documentezi in mod corespunzator. Nimeni nu te poate grabi ca sa iei o hotarare greşită. Ziua de azi este, de asemenea, un bun prilej ca sa cooperezi cu colegii, prietenii sau familia în realizarea unui proiect la care ţii foarte mult. Se păstrează aspectele negative cu planetele colective de ceva timp, traduse printr-o lipsă de interes a anturajului. Aşa că nu-i deranja că nu au timp de tine! Poate pe seară, la un suc, poţi să-i faci să-ţi povestească ce au mai păţit în ultimul timp.
CAPRICORN Limitează-te la activităţile de rutină. Nu trebuie să întreprinzi nimic important. Cu toate ca esti o fire prudenta pe linga prudenta trebuie sa adaugi vigilenta, tact, foarte multa diplomatie si chiar şi un zambet ! Exista o doza de naivitate adolescentină care te prinde, dar nu uita ca nativii din Capricorn se nasc bătrâni şi întineresc toata viaţa! Nu accepta cu nici un preţ sfaturi garantate şi substanţe ciudate pentru cura ta de slăbire, mult sport in aer liber este infinit mai benefic, sigur dacă nu ţi-e prea frig sau daca nu eşti prea comod. Nu uita că mai există şi sala. Tragi de aparate şi viaţa se colorează.
VĂRSĂTOR O zi foarte potrivita ca sa iei iniţiative curajoase, atât în domeniul tău de activitate, cât mai ales in relaţiile tale sentimentale. Confuzia şi dezordinea sentimentală proprie zodiei pot deveni calitati poetice, dacă dai dovada de abilitate şi nu vorbeşti prea mult ! Aspecte favorabile afacerilor şi deciziilor importante. De asemenea o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă. Debaraseaza-te de toate prejudecatile si micile frane psihice care ti-au frant elanul si nu ti-au permis sa-ti arati adevaratele calitati. Este si o zi buna pentru semnarea contractelor, finalizarii intelegerilor cu caracter legal, sau orice este legat de jurisprudenta.
PEŞTI Ziua de 1 martie este sub semnul discuţiilor in familie şi/sau la serviciu. Din nou, pentru a mia oară, se discută despre criza şi creşterea preţurilor, şi cum să se descurce familia sau firma ta. Ca să obţii o idee buna trebuie sa priveşti lucrurile ca şi când ai fi la distanţă, să ai perspectiva şi obiectivitatea necesare. Trebuie sa te gandeşti care este cel mai bun scenariu ca sa domini evenimentele. Mici necazuri, mai mult dezamagiri, cauzate de persoane in care ţi-ai investit, poate nemeritat, încrederea şi speranţele. Grija pe care o ai pentru altii, poate din familie, ar trebui să se transforme în protejarea propriilor interese, in promovarea pe termen lung a carierei. De fapt decepţiile ţi le-ai provocat singur prin faptul că nu ai apreciat corect abilităţile şi posibilităţile persoanelor în cauză.
horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop