Pilda spusă de însuși Nastratin Hogea ucenicilor lui. Horoscop

Horoscop Fiind weekend, perioadă de odihnă și distracție, ce poate fi mai potrivit decât o pildă cu Nastratin Hogea! De fapt este mai mult decât o pildă cu înțeleptul Nastratin, este o pildă spusă de el însuși ucenicilor lui.

14,15 aprilie

 

Horoscop Pe 14 aprilie s-au născut: Rod Steiger, Julie Christie, Erich von Däniken, Octav Pancu-Iaşi, Viorel Doboș, Victor Toma, Rodica Mandache. Pe 15 aprile s-au născut Leonardo da Vinci, Claudia Cardinale, Samantha Fox, Leonhard Euler.

 

Horoscop În calendarul creştin-ortodox fix sunt, pe 14 aprilie, Sfinţii: Pahomie de la Gledin, Martin Mărturisitorul și Tomaida. Pe 15 aprilie sunt Sfinţii: Aristarh, Pud, Trofim, Crescent şi Vasilisa. Nimic în ”Kalendar”.

 

”Evenimentul Zilei” - de fapt, în noaptea de 14/15 aprilie 1912 a avut loc un eveniment tragic, emoțional, puternic mediatizat: scufundarea Titanicului. ”Catastrofa transatlanticului "Titanic"; aparţinând liniei britanice "White Star", acest uriaş transatlantic de lux, considerat de maximă securitate, s-a scufundat la prima sa călătorie, spre Statele Unite, după ce s-a ciocnit cu un aisberg, la sud de Terra Nova; dintre cei aproximativ 2.000 de pasageri şi membri ai echipajului au supravieţuit circa 700 de persoane, majoritatea femei şi copii.” Sursă: RADOR.

 

Horoscop Cu Titanicul s-a scufundat și secolul XIX, adică filosofia mecanicistă că mare și puternic înseamnă invincibil. Atunci a început secolul XX, secolul oportuniștilor. Unii oportuniști în sens bun, al descoperirilor și al evoluției tehnologice și științifice, alții...

 

Horoscop Fiind weekend, perioadă de odihnă și distracție, ce poate fi mai potrivit decât o pildă cu Nastratin Hogea! De fapt este mai mult decât o pildă cu înțeleptul Nastratin, este o pildă spusă de el însuși ucenicilor lui. Iată:

 

Horoscop  Se spune că în Cipru trăia un negustor tânăr și bogat. Nu, nu era Simbad, acela era din Bagdad, pe negustorul nostru îl chema Costas. Uneori însoțea corăbiile lui, mereu plecau câte trei nave, bine înarmate și cu echipaj destoinic. Într-una din călătorii a salvat o nava spaniolă de atacul piraților mauri. Pe corabie se afla chiar Regele Spaniei, care i-a promis că-l poate răsplăti cu orice, numai să-i ceară. Costas a mulțumit frumos și a spus că dacă soarta o să-i fie potrivnică o să-și amintească de promisiunea regelui. L-au escortat pe rege până într-un port spaniol, apoi și-au văzut de soarta lor.

 

Horoscop Soartă care nu a fost bună, deloc! Corăbiile au fost scufundate de pirați, marfa pierdută, echipajul decimat. Puținii supraviețuitori s-au trezit pe țărmul Marocului, în fața deșertului și al berberilor și tuaregilor ostili. Cu multă greutate, luptând neîncetat pentru viața lor au ajuns la Abyla-Ceuta, avanpost spaniol pe coasta Africii. Ofițerul comandat de acolo a ascultat cu multă mirare povestea lui Costas pentru că numai el singur supraviețuise. Un vagabond, zdrențuit, murdar și cu ochii rătăciți, cu un crâmpei de sabie tuaregă în mână, atât mai rămăsese din elegantul și sofisticatul negustor cipriot. Dar, totuși... povestea golanului se potrivea cu ceea ce auzise de la noii soldați veniți din Europa. Așa că i-a dat de mâncare amărâtului, l-a spălat și l-a îmbrăcat cum se cuvine, apoi l-a trimis, sub escortă, la Regele Spaniei. Când l-a văzut, Regele Spaniei l-a luat în brațe și l-a poftit să stea lângă el și să-i povestească aventurile.

 

Horoscop  Când a terminat Costas de povestit, Regele Spaniei a poruncit să i se dea o sută de oi. Cam mirat, negustorul cipriot a plecat cu turma în munți. Nu a trecut o lună de zile și o molimă a dat în turmă și toate oițele au murit. Costas, și mai trist și mai nenorocit s-a întors la Rege. Acesta a poruncit să i se dea cincizeci de oi. Nici oile acestea nu au avut o soartă mai bună, pentru că pe Costas l-a prins somnul și oile s-au pierdut. Și mai deprimat și mai trist cipriotul s-a întors la Rege. Acesta i-a dat douăzeci și cinci de oi. Negustorul a fost atent, și-a dat toată silința și în trei ani de zile avea o turmă de o mie de oi și mulți bani în buzunar. S-a întors, îmbrăcat frumos și înconjurat de oamenii săi de încredere ca să mulțumească Regelui. Acesta l-a ascultat, zâmbind și când cipriotul a terminat a spus că îl face Regele Sevilliei. Negustorul a rămas cu gura căscată dar totuși l-a întrebat pe Rege de ce nu a făcut acest dar măreț de la început.

 

”Ia gândește-te, ce s-ar fi întâmplat cu măreața cetate a Sevilliei dacă te numeam Regele ei când au murit toate cele o sută de oi? Nu venise vremea...”

 

Horoscop  Vremea vine ca să vă mulțumesc mult, din suflet, pentru vorbele bune și urările de sănătate. Tuturor - și celor care mi-au scris și celor care nu mi-au scris. După cum v-am anunțat, de duminică, 15 aprilie, o să trecem, sper că pentru o perioadă scurtă, de câteva săptămâni, la horoscopul pe zodii săptămânal. O să urc pe site-ul EvZ horoscopul săptămânal pentru perioada 16-22 aprilie, în a doua parte a zilei de duminică, 15 aprilie. Pentru ediția print a EvZ am predat la redacție horoscoapele zilnice pentru perioda menționată.

 

Horoscop Mai am documente personale de clasat, de pus lucrurile în ordine, așa că nu știu dacă o să-mi fac tabietul să mă uit la un film. Noaptea de vineri, mai ales vineri 13, către sâmbătă, era dedicată, tradițional, filmelor horror. Dar viața, presa, politica, legile, morala, media sunt mai presus de orice film horror, sunt mitocani cu drujbe peste tot. Ce este ”interzis” să se spună în filmele horror? Parcă ”să ne despărțim, ca să căutăm mai bine”,  ”așteptați-mă, mă întorc imediat” și încă ceva... Domniile voastre vă amintiți?

 

Poate vă aduceți aminte, aveți timp, doar mâine este, în definitiv o altă zi!

 

 

٭       ٭       ٭

    

 

 

horoscop

 

BERBEC  În acest weekend eşti puţin încăpăţânat, după părerea celor din jurul tău. Dacă depinde de tine, amână tot ceea ce pare decizie importantă, dacă e în legătură cu planurile tale de viitor.

Sâmbătă este greu să respecţii convenienţele, îţi apar ca nişte reguli ipocrite şi uneori chiar inutile – dar unele sunt regulile jocului social.  Configuraţia astrologică arată că perioada menţionată este aspectată favorabil – aşa încât poţi da dovadă de dinamism, aşa cum îţi place ţie. Duminică, „repede şi bine” este crezul tău în această perioadă şi interesele tale personale avansează în direcţia dorită „repede şi bine”.

 

horoscop

 

TAUR   Conjunctura arată că în acest weekend  poţi coopera foarte bine cu semnele de aer şi foc, dar mai puţin fericit cu semnele de apă şi pământ. Afinitate selectivă de elemente primordiale!

Weekend-ul îţi aduce noi speranţe şi noi oportunităţi de afirmare. Adică în acest weekend trebuie să faci mai mult efort decât în mod obişnuit ca să realizezi ce ţi-ai propus. Din această cauză cele două zile par obositoare şi uşor agasante. Nostalgia ţi se strecoară şi în suflet, chiar dacă vremea şi vremurile sunt ciudăţele rău şi nu prea ai bani pentru pregătirile pentru perioada caldă. Aşa că o mică migrenă, ca o mică furtună în borcanul cu melancolie, este tot ceea ce ţi se poate întâmpla, mai rău!

 

horoscop

 

GEMENI   Ai făcut economii, sau ai primit nişte bani. În acest weekend reflectezi cum să-i împarţi mai bine. Stelele indică să împarţi suma în două, o parte  pentru casă, alta, mai mică, pentru mica vacanță de Armindeni. Cumpără acum, mâine e mai scump! Mai toţi fac pregătiri pentru ei sau pentru grup, familie, duo, etc! Aşa că este multă agitaţie, nu prea este pace sub măslini... sau sub ce vrei tu! Totuşi, norocul îţi zâmbeşte duminică în relațiile sociale. Dar, atenție, nu eşti avantajat în comunicare şi în imagine – domeniile în care excelezi, de fapt. Trebuie să eviţi cu diplomaţie discuţiile în contradictoriu ca să nu se transforme în reproşuri memorabile.

 

horoscop

 

RAC   Luna, protectoarea ta, este crai nou duminică, în Berbec, dar aspectele sunt indiferente cu tine. Poţi să ai o perioadă liniştită dacă îţi doreşti acest lucru. Liberul arbitru, alegerile tale îţi formează destinului. Sâmbătă, poţi organiza o mică petrecere, îţi mai îmbunătăţeşti şi starea de spirit. Duminică ai o perioadă mai bună şi lucrurile par să se aranjeze. Este timp şi de muncă casnică, dar şi de distracţie! Poţi să faci curăţenie şi ordine, dar să te şi distrezi puţin, pe seară. Veşti de departe, vezi pe reţele sau e-mail-ul, sau mai prozaica cutie de scrisori.

 

horoscop 

 

LEU  În acest weekend s-ar putea să ai ocazia să clarifici o situaţie care te nemulţumeşte de ceva timp. Poate fi vorba de realţii umane, în cuplu, în familie, între prieteni. Dar, cu diplomaţie! O zi de sâmbătă bună, care trece repede, ca orice lucru bun. Trebuie sa te relaxezi, mai ales pe seara şi să laşi treburile aşa zis ”urgente”. Nimic nu este urgent când este vorba de odihna şi de sănătatea ta. Duminică poate te duci la teren, poate alergi prin parc, poate o sauna, trebuie să eliberezi tensiunea acumulata. Sau du-te la biserica ca sa-ti oblojești sufletul. O veste bună de la unul dintre membrii familiei.

 

horoscop

 

FECIOARĂ  Un weekend dens, mai ales prin aglomerarea lucrurilor de făcut. Dar, o seară de duminică plăcută cu cei dragi, la cină, cu planuri şi proiecte, cu siguranţă, despre viitorul familiei. Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti ocupat. Timpul trece, copiii cresc, oamenii se ofilesc, iată, momentul a trecut şi zgura părerilor de rău se adună în inimă. Un procent din zodie se pregăteşte, face proiecte pentru mica vacanţă de Armindeni, nu este departe. Care activitate, dacă nu ar fi aşa de scumpă, ţi-ar face mare plăcere. Lasă grija şi dă curs plăcerii!

 

horoscop

 

BALANŢĂ  Eşti, din punct de vedere emoţional, sensibil. În acest weekend atenţie la discuţiile în contradictoriu pe subiecte sentimentale dificile. Veşti bune, duminică. Zi favorabilă împăcărilor!

Totusi, se schimbă registrul influenţelor astrale şi începi să simţi presiunea în cele trei domenii consacrate: banii, sănătatea şi dragostea. Ai nevoie de bani pentru reparat maşina, instalaţiile de aer condiţionat ale casei costă o avere, încasările întârzie, iubita(ul) a plecat în străinătate şi nu mai intră pe reţea, pisica te  – iată o gamă largă de trăiri caracteristice dezechilibratelor Balanţe în acest weekend. Cele care au ”menajeria” menționată!

 

horoscop

 

SCORPION  Cu inima deschisă, cu multă tandreţe şi empatic, în weekend eşti avantajat în domeniul sentimental. Poţi avea idei noi despre modernizări, în căminul tău. Discută cu familia, partenerul!

Oricum, fiecare are defectul său. Al tău se numeşte „falsă viziune asupra realităţii”. Adică o să auzi weekendul asta la minciunele, minciuni şi minciuni sfruntate, cât să ai rezerve pentru tot anul. Drept care şi tu te vei simţi obligată sau obligat să emiţi „false judecăţi de valoare”. Aşa este în această primăvară, care, vai, nu-i decât o copie!

 

horoscop

 

SĂGETĂTOR   Se pare ca au trecut şocurile şi trăirile intense, acum este loc de relaxare şi reflecţie, doar este weekend. De fapt tu ştii foarte bine ce-i de făcut, trebuie, doar, să aştepţi momentul potrivit!

Sâmbătă ai multe pe cap. Nu dispera, nu poți reuşi sa le faci pe toate, dar ești aproape de o soluţie pentru rezolvarea unei probleme sentimentale mai dificile. Duminică, conjunctura te informează că planurile pe care le-ai făcut şi le urmăreşti de ceva timp, încep să se materializeze. Nu chiar cum le-ai visat, dar oricum, ceva-ceva începe să se mişte.  Duminică, probabil, o să te trezeşti la prânz, aşa că abia dacă ai timp să pregăteşti programul de săptămâna viitoare.

 

horoscop

 

CAPRICORN   În acest weekend, Pluton, mereu plutocratul este la tine în zodie, îţi măreşte capacitatea de regenerare, fie că sunt probleme de oboseală fizică, fie de relaţii sentimentale dificile. Îl ajută Marte și Saturn și aceste planete sunt la tine în zodie.  Lumea este făcută din ierbivore şi prădători, din victime şi învingători. Nu te înregimenta în categoria păguboşilor. Şi nu uita că pierzi când renunţi să mai încerci. O veste bună duminică, poate pe seară. Apoi, îţi regăseşti ritmul şi o parte din echilibru ca să începi bine săptămâna viitoare. Poate că nemulţumirea face parte din caracterul tău! Şi, nu mai mormăi atât!

 

horoscop

 

VĂRSĂTOR   În weekend nu te grăbi să schimbi ceva din rutina vieţii tale. Evenimente fără sens şi oameni mediocri, sau numai stupizi, te atrag în discuţii fără sens şi finalitate. Pierzi timpul!  Sâmbătă, nu exagera cu munca şi efortul, in general, pentru ca stelele indica o supărătoare tendinţă către surmenaj şi depresie. Învigătorii sunt nişte persoane abile şi tenace odihnite nu nişte nefericiţi obosiți, crăcănaţi de muncă. Atenţie la solicitarea nervoasă, nu lăsa mass media să-ţi otrăvească viaţa cu ştiri negative şi filme violente. Duminică seara ai un prilej pe care nu trebuie să-l ratezi, fii atent!

 

horoscop

 

PEŞTI    Ai unele probleme personale şi de familie şi simţi nevoia să le discuţi cu cineva. Sâmbătă, nu încerca să-ţi impui punctul de vedere, mai ales pe seară! Duminică, relaxare – zi de boieri!

Astrele sunt într-o conjunctura avantajoasă: sănătatea îţi este bună, viaţa personală – aproape armonioasă, iar situaţia financiară nu îţi mai pare teribilă.  În a doua parte a weekendului stelele iţi sunt favorabile mai ales in domeniul social, al acceptarii opiniilor tale şi mai puţin în cel material, mai ales dacă este vorba de bani. De asemenea, în această perioadă este bine să nu-ţi iei nici un risc major. Ia măsurile necesare, începe sezonul cald, dar stelele mele spun că o să fie ca dracu, Doamne iartă-mă, când foarte cald, când rece, ca să-ți dea organismul peste cap!

 

horoscop