Horoscop Despre latura spirituală, tehnică și tehnologică a Înălțării, altădată, foarte puțini s-au înălțat în istoria știută, fiecare pe drumul propriu, au devenit ființe de lumină, aidoma unei reprezentări a Domnului, pentru că focul pomenit de Moise, care a văzut un tufiș în flăcări, care i-a dat Legile, sau flacăra care s-a coborât, la Cincizecime, în foișorul unde stateau Apostolii, de i-a învățat multe, pe loc, erau doar reprezentări ale aceleiași ființe de lumină, Domnul Dumnezeu, Sfânta Treime, care este Unul, Cel Atotmilos, Atotputernic și Atoateștiutor.
Horoscop Pe 17 mai s-au născut Jean Gabin, Ayatolahul Ruhollah Khomeini, Enya, James Last, Virgil Ogăşeanu, Geo Dumitrescu, Călin Căliman.
Horoscop În calendarul creștin ortodox sunt Sfinții: Andronic și soția sa, Iunia. Nectarie și Teofan. În calendarul mobil este Înălțarea. Ziua Eroilor. Nimic în ”Kalendar”.
Horoscop Dragi lupi, padawani și hobbiți despre Înălțare sub aspectul religiei creștine iată ceva foarte frumos, documentat și înțelept sub semnătura părintelui Sofian Boghiu: https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/inaltarea-domnului/inaltarea-domnului-parintele-sofian-boghiu-148846.html.
Horoscop Despre latura spirituală, tehnică și tehnologică a Înălțării, altădată, foarte puțini s-au înălțat în istoria știută, fiecare pe drumul propriu, au devenit ființe de lumină, aidoma unei reprezentări a Domnului, pentru că focul pomenit de Moise, care a văzut un tufiș în flăcări, care i-a dat Legile, sau flacăra care s-a coborât, la Cincizecime, în foișorul unde stateau Apostolii, de i-a învățat multe, pe loc, erau doar reprezentări ale aceleiași ființe de lumină, Domnul Dumnezeu, Sfânta Treime, care este Unul, Cel Atotmilos, Atotputernic și Atoateștiutor.
Horoscop Dacă nouă oameni sunt absolut convinși de ceva, de un eveniment, de ceea ce au văzut sau auzit, trebuie neapărat să existe un al zecelea om care să pună sub semnul întrebării ceea ce afirmă primii nouă. Este o tehnică Mossad, enunțată într-un film cu Brad Pitt, dar prima data a spus-o Voltaire. Eu am fost și o să fiu, toată viața mea, al zecelea om. Teoria conspirației, dacă vă este mai ușor. Sau... teoria celor care vor să gândească cu propriul creier și nu se lasă păcăliți și încearcă să vă facă să nu vă lăsați păcăliți nici domniile vostre!
Horoscop Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, sunt unii oameni care te impresioneză aşa de mult, încât îi ţii minte toată viaţa. Ba, chiar încerci să-i imiţi, devin exemple și modele de viață!
Horoscop Eram copil, poate în clasa a şasea, când am avut ocazia să-l ascult, în amfiteatrul şcolii (prestigiosul Liceu nr. 10, Zoia Kosmodemianskaia) pe fizicianul atomist Sorin Ciulli. Se întorsese de pe Acoperişul Lumii şi scrisese foarte repede o carte, „Corturi în Pamir”. Era un explorator, avea barbă şi degerături. Am stat pe capul bietului om două săptămâni ca să-mi povesteasă, să povestescă, să povestească - să spună tot ce ştie şi de ce a făcut, ceea ce a făcut...
Apoi, foarte tânăr fiind, am avut marele privilegiu și uriașa onoare să petrec un oarecare timp, scurt în zile, dar imens în cunoaştere, cu marele profesor Mircea Eliade. Corneliu Mănescu și Mircea Malița mi-au fost profesori și îndrumători în diplomație și comerț exterior. Maestrul meu spritual a fost Hadji Bedâ Laleh Singh, pe numele de Bătrân din Munte, înțeleptul sufi, pe numele ”civil” Amir Khorsand, mare doctor în neurochirurgie, iar tutorele în ale astrologiei a fost Derek Parker, un enciclopedist rar în ziua de astăzi. Nu în cele din urmă, starețul Dionisie Ignat de la Chilia Sf. Gheorghe, din Colciu, de pe Sf. Munte Athos, mi-a fost lumină și tată spiritual.
Horoscop În Orient am întâlnit oameni care m-au impresionat și influențat foarte mult. Extrem de mult! Unul dintre ei a fost şi Ayatolahul Khomeini, a cărui zi de naştere o pomenim astăzi.
Mă aflam în Iran de trei ani de zile şi tot timpul meu liber era dedicat cercetării, explorării, căutării, studiului. Iar acest timp liber nu era redus, pentru că erau peste cincizeci de sărbători islamice anual, care erau ţinute neapărat.
Horoscop La un moment dat firul pe care îl urmăream m-a obligat să consult nişte manuscrise aflate în oraşul Qom. Acolo este cel mai important centru de formare al clericilor musulmani, cu o bibliotecă imensă.
Horoscop Ca să am acces la acea bibliotecă am făcut o cerere la „Ministerul Culturii şi a Călăuzirii Islamice”. Toate cererile, de fapt toate hârtiile oficiale, începeau în Republica Islamică Iran cu formula „În numele Domnului, Cel Atotmilos şi Atotputernic”. Am avut îndrăzneala, pe care o consider acum nebunească, dar atunci a fost providențială, să adaug „... şi Atoateştiitor!” Cererea mea a fost aprobată în trei zile şi am fost invitat la Ministrul Khamenei, mai târziu Președinte al Iranului. De obicei, o aprobare dura și două-trei luni de zile! A fost începutul unei prietenii frumoase, vorba filmului Casablanca!
Dar, iată-mă în ciorapi şi pantaloni lungi, negri şi cămaşă de mătase, tot neagră, cu mânecă lungă şi încheiat până la ultimul nasture de la gât, pe o căldură de patruzeci de grade, aşteptând pe un covor pufos ca în vis, într-o sală din imensa bilbliotecă de la Qom. Unul dintre bibliotecari îmi luase cererea aprobată, îmi zâmbise complice, schimbasem câteva politeţuri în farsi şi apoi dispăruse ca să-mi aducă manuscrisele şi traducerea lor în una dintre limbile pe care le menționasem. Lăsase uşa deschisă, ca să intre puţin aer.
Horoscop La un momend dat, am auzit pe coridor forfotă, mișcare de oameni care treceau. Mai mulţi oameni. Apoi, s-au oprit. În camera în care aşteptam, care era spaţioasă, de fapt acolo se putea lectura şi erau suficiente perne pe lângă pereţi ca să permită la vreo treizeci de studenţi să citească, pentru că acolo nu se stă pe scaun, ci pe covor, pe pernă! Ei bine, în acea sală de lectură au intrat doi molahi, doi clerici musulmani. Amândoi, cu turban negru. S-au uitat lung la mine. I-am salutat într-o meşteşugită farsi pahlavi, aşa cum mă învăţase Molavi, multimiliardarul pentru care lucram pe acolo.
Horoscop M-au întrebat, amuzaţi şi binevoitori, ce caut acolo. Le-am răspuns că nu stăpânesc aşa de bine farsi pahlavi şi că le cer permisiunea să vorbesc în limba franceză. Şi mai amuzaţi, mi-au dat încuvinţarea. Am început să istorisesc povestea barajului pe care împreună cu alţii zeci de mii de oameni îl făceam la Saveh, ca să aducem apă, poate până la Teheran şi că în timpul liber studiez istoria veche a locului și alte lucruri de taină și mare mirare.
Când terminasem de vorbit, pe uşa a intrat chiar el, Ayatolahul. Stătuse tot timpul lângă uşa deschisă şi ascultase tot ce vorbisem. Fără cea mai mică introducere, sau ezitare, m-a fulgerat din ochi şi m-a întrebat într-o franceză perfectă, metropolitană: „Când am trecut prin faţa uşii erai cu spatele, nu puteai să mă vezi, aşa că de ce ai ales franceza şi nu engleza, sau rusa?”
Trebuie să fac o paranteză şi să spun că de multe ori în Orient, datorită staturii mele solide, înalte, a umerilor laţi, a ochilor albaştri şi a părului blond, mulţi mă luau drept rus. Uneori era de bine, alteori...
„Excelenţă, Sfinția Voastră, am răspuns zâmbind, unii au ochi şi nu văd, alţii au urechi şi nu aud, dar câţiva, foarte puţini, pot să vadă şi să audă chiar printr-un perete!” Marele om nu a fost surprins de răspunsul meu, parcă îl aştepta. Parcă totul mai fusese odată jucat, repetat şi acum era premiera... cu public!
Horoscop S-a interesat de mersul lucrărilor la şantier, dacă autorităţile locale și centrale erau de ajutor. Apoi, brusc, m-a întrebat: „Ce aştepţi de la viaţă!” Am ezitat un moment, apoi am răspuns aproape aspru, uitându-mă drept în ochii lui: ”De la viaţă nu aştept mare lucru, ci de la marele mister de după viaţă!”
Ayatolahul Khomeini a clătinat din cap, aprobator, mi-a zâmbit, apoi s-a întors brusc şi a plecat în foşnetul straielor lui rituale.
Probabil că bat câmpii, dar de atuci, de la întâlnirea cu unul dintre cei mai importanţi lideri spirituali ai lumii şi ai istoriei, parcă am văzut viaţa altfel, parcă toate porţile şi drumurile îmi erau deschise în Iran, în Asia, în toată lumea... Lumea mă asculta cu atenţie, mi se dădea dreptate și obstacolele se ridicau din faţa mea ca prin minune!
Horoscop Mă scuzați, nu mai am timp de amintiri, pentru că am primit oaspeţi dragi din State, dar și din alte părți. Nu mulți, dar calitatea lor o întrece pe cea a diamantelor de sute de carate. Mă bucură marea lor supriza plăcută faţă de România şi faptul că se simt aici foarte bine. Au venit ca să învețe de la mine și să facă un ritual vechi de multe mii de ani. Dar şi eu învăţ de la ei. De exemplu nu ştiam că dacă ţi se spune, într-o intersecție, de pe scaunul din dreapta şoferului "You're good!" însemnă că din dreapta nu vine nicio maşină...
Am auzit de la ei şi o legendă urbană. Hai să zicem că este un pamflet astrologic, nimic nu este adevărat, sau în legătură cu vreo persoană reală, este doar aşa, o pildă!
Horoscop Bărbatul despre care este istoria nostră este un tip distins, onorabil, inteligent, uns cu toate alifiile în politica federală și internațională. Vine la lucru exact la ora 8:30, intră în casa albă unde locuieşte şeful lui, trece pe lângă liftul şefului, spunându-şi copilăreşte, mereu aceiaşi frază, când şeful o să fie plecat o să mă urc şi eu odată în liftul lui. Apoi ajunge în biroul lui, dă buna ziua secretarei şi şefului staffului şi se uită pe monitor la ultimile diggesturi primite prin reţeaua internă de înaltă securitate. De câteva zile îl interesează evenimentele din România, politica externă este în ”job description”.
La un moment dat, când dă de raportul privind poziția stranie a președintelui român privind Ierusalimul, îl cheamă la el pe şeful staffului: "Jesus! Ăştia sunt aliaţii noştri?!!!"
Nu se ştie ce a răspuns înaltul funcţionar federal, dar probabil că a precizat că... aşa este acolo, în Estul Europei! A scăldat-o, în termeni politic corect, de oriunde şi de oricând. Dar, Departamentul de Stat și Casa Albă nu uită, niciun moment, că România, aliata Germaniei, a făcut ceea ce nu se face niciodată. A asasinat un ambasador al Statelor Unite! Nici nu se știe unde este mormântul diplomatului, Dumnezeu să-l odihnească! Așa ceva nu se iartă și nu se uită, mi-a spus-o fostul șef al DOS. Și acum, România este din nou cu Germania, prin etnicul teuton de la Cotroceni, Germania, cea care a pierdut războaiele, dar i-a cumpărat pe toți, câștigând pacea? Aud că Herr Johannis a dat-o în ”marș arriere” că era cu oiștea în gard. Problema nu trebuie pusă în termeni de Dăncilă, Dragnea, sau Iohannis, cine are dreptate, ci în termeni de interesele României. România are întotdeauna dreptate!
Oare cât o să mai suportăm incompetenţa crasă la nivel înalt în România? Oare cât o să mai suporte aliaţii noştri? Până când prostia politică şi incompetenţele internaţională o să le producă daune majore... Credeți că Churchill și Roosveld, când au dat România lui Stalin, pe celebrul șervețel de hârtie, nu știau cât face pielea și mai ales cât îi duce capul pe conducătorii noștri de atunci? Nimic nu s-a schimbat, ba chiar, acum, clasa politică este de mai proastă calitate, iar pe conducători nu i-aș lăsa nici măcar să-mi parcheze mașina, dar să conducă o țară!
Horoscop Fiind ziua în care îl pomenim pe marele actor francez, Jean Gabin, o să revăd, neapărat, un film cu el. Este mai greu să aleg, pentru că am, aproape, toate filmele lui. Cred că o să mă uit la ”Le Pacha” un film bine făcut din anul 1968 și apoi o să-l aud mai mult recitând, decât cântând, că știe că nu știe nimic. Cel mai bine este să știi că știi, ceea ce știi, dar unui actor de talia lui Jean Gabin i se pot accepta slăbiciunile artistice.
Apoi, nu am avut timp să vorbim şi despre elitista şi fabuloasa Enya, preferata mea, întruchipare muzicii, pentru mine, pentru că, după cum spun iniţiaţii, numai vocea femeii poate cânta, cea a bărbatului este destinată doar rugăciunii şi strigătului războinic! Enya, pe numele ei întreg Eithne Ní Bhraonáin, o irlandeză, o fată din neamul celţilor celor fabuloşi, cea care stă într-un castel şi păstrează o discreţie absolută. S-au sinucis doi bărbaţi din dragoste pentru ea, ca şi în cazul altei cântăreţe pe care o admir, franţuzoaica Mylene Farmer. Dar, nu am timp... trebuie să mă pierd în noapte!
Horoscop Timpul mă presează, alte drumuri în noapte. O mașină off road ne așteaptă pe șosea, a claxonat de trei ori, apoi a aprins de două ori farurile, semnul convenit. Nu am divulgat nimic, se schimbă mereu ”parola”. Se zvoneşte, se şopteşte, umbrele vorbesc, alte umbre le răspund – puternica rezistenţă spirituală contra prostiei, a vulgarităţii şi a trădării, mişcarea necuprinsului, a patrioților, a țării, contra neocomuniştilor şi a burghezilor roşii, a străinilor hulpavi şi hoţi! Trebuie să fiu, cu orice preţ, în noaptea aceasta, acolo, sus, pe Kogaionon, împreună cu Superiorii, veniți din patru zări, ca să se roage la răsăritul Soarelui, să vă salveze sufletele. România mai poate fi salvată, mai poate fi vindecată! Au căzut multe țări, multe popoare sunt îngenuchiate, îmi spun oaspeții, dar încă nu și România, încă nu s-a îndrăcit complet, mai este o speranță, românii mai cred în Iisus, în Împărăția Domnului, ce va să vină!
Așa să ne ajute Dumnezeu, să mergem cu încredere și speranță spre lumină, spre ziua de mâine, doar este o altă zi!
٭ ٭ ٭
horoscop
BERBEC În această perioadă, orice angajament, orice regulă devine brusc o povară. Totuşi disciplina inerentă zodiei – în Berbec se pare că sunt cei mai mulţi militari şi sportivi – te ajuta să-ti ordonezi simţămintele şi planurile. Pentru că este vremea planurilor de vacanţă, dar şi timpul pregătirii pentru examene sau alte praguri de trecut. Incep să se lămurească unele probleme legate de bani. Dar ceea ce este caracteristic perioadei în cauză, zilei de 17 mai, ca şi pe termen mai lung este dorinţa ta de schimbare. Nimic nou sub soare… sau totul este nou şi îmbietor.
horoscop
TAUR Ziua de astăzi este un prilej bun să pui la punct unele probleme legate de casă, cămin, familie, sau proprietăţi. Sună-ţi prietenii, aşa, să vezi ce mai fac! O zi obişnuită de joi în care rutina te cam enervează. O veste care se vrea senzatională, dar nimic interesant, până la urmă. Intalniri care iti fac placere. Curiozitatea ta înăscută te împinge înainte, către noi orizonturi. Nu trebuie să fie neapărat expediţii geografice, sfera socialului te îmbie la fel de mult ca şi spaţiile savanei africane. Constelaţia internă a omului, motivaţiile şi influenţarea lui, ce imens spaţiu de explorare!
horoscop
GEMENI Se apropie zodia ta şi energia debordează. Există o conştiinţă ascunsă a zodiei care te împinge înainte şi te păzeşte de necazuri - care functioneaza bine in perioada menţionată, adică astăzi. Ai nevoie permenta de bani ca sa-ti satisfaci micile si mai marile capricii, hobby, eventual, dar acest lucru este un motor si o motivatie. Vremea schimbatoare te avantajeaza si te inspira să incepi noi proiecte, să ai noi idei. Esti intr-o perioada creativa. Atenţie astăzi şi la zilele următoare, deoarece îţi va fi solicitat sprijinul într-o problemă, care nu este chiar din domeniul tău de expertiză, dar pe care o poți rezolva foarte profitabil. Toată lumea o să fie mulţumită, spune horoscopul tău.
horoscop
RAC Dedică ziua celor dragi, familiei, prietenilor sau partenerilor apropiaţi. Căldura sufletească şi investiţiile spirituale făcute astăzi vor aduce dividente plăcute în viitor. Astepti un calator, sau călătorești. Nu este o zi în care să faci schimbari esențiale. Din trecutul tău apare o situație uitată, dar pe care poti să o rezolvi rapid, cu ajutorul anturajului. Nu te baga în sufletul și problemele altora. Ofera-ți ajutorul numai dacă este cerut cu insistență. Pentru un timp este bine sa pastrezi judecatile de valoare și sentințele pentru uzul propriu.
horoscop
LEU Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Capacitatea ta de a domina pe alţii se traduce şi prin reciclarea unor idei vechi, sau emise de alţii, în concepte noi şi profitabile. O zi ceva mai plictisitoare şi enervantă, în acelaşi timp. Evită intervenţiile bruşte şi deciziile pripite. Investiţiile făcute astăzi se pot dovedi foarte profitabile. Trebuie sa dai curs generozitatii care te caracterizează. Generozitate bine investita, care poate aduce în viitor dividente foarte frumoase. Spirituale sau materiale, depinde in ce investesti.
horoscop
FECIOARĂ Supravegheză ce mănînci. Evită enervarea înainte de masă şi în general, dacă poți și depinde de tine. Relaxează-te înainte să adormi şi gîndeşte-te la lucruri plăcute - aşa te vei odihni complet. O perioada buna, pe care o meriti. Fecioara este metodica si cu geniul detaliului, deci ai certe calitati pe care perioada aceasta de timp le poate pune in valoare. Proiectele începute în această perioadă pot aduce rezultate bune. Totuşi, este bine să ceri un sfat competent, mai ales dacă dorești să cumperi echipamente informatice. Seara este mai putin prielnică, dar cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, poți evita neplăcerile. O nouă relaţie de dragoste, sau reprinderea unei legături mai vechi, pentru un procent din zodie.
horoscop
BALANŢĂ Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii, sau cu cei din familie. Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Este bine să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare. De asemenea, supraveghează-ţi regimul alimentar. Posibile schimbări şi veşti plăcute. O perioadă indicată pentru studiu şi activitate laborioasă. Noi prietenii sau relaţii pot face perioada zilei de astăzi, mai precis pe seară, interesantă.
horoscop
SCORPION Mai seducător decât oricând, astăzi ești convingător și poţi obţine multe. Evită persoanele pretenţioase, cu fiţe, gen vampiri energetici. Te sleiesc de energie şi te şi enervează. Astăzi pe lângă seducţie şi încăpăţânarea ta este la cote maxime. Nu ai ceda la părerea ta, în ruptul capului! Ca să nu-ţi rupă cineva capul, pregăteşte-ţi o ieşire onorabilă, planul “B”. Curajul tău este răsplătit astăzi. Curajul de care ai dat dovadă în trecut şi ai luat o atitudine tranşantă. Pe seară realizezi că ar trebui să-ţi mai triezi cunoştiinţele care se autointituleză prieteni. Renunţă la balastul sentimental cu proverbiala ta răceală.
horoscop
SĂGETĂTOR Luptă impotriva raului, sub orice forma. Spiritul tau cutezator, dar utopic, tânjeste după o cruciada. Gândeşte de bine, vorbeşte de bine, fă fapte bune! Până la urma o sa adopţi o pisicuta rătăcita, dar la scara cosmica este o victorie mai mare decat cucerirea Ierusalimului, pentru că ai salvat nouă vieţi dintr-o lovitură. Semnele de apa şi de aer îţi sunt favorabile toată ziua, dar este mai bine să nu te iei în beţe cu cei născuţi sub zodii de pământ şi foc. Sanatatea este bunicica, dar cine oare este complet sănătos in zilele astea bolnave?
horoscop
CAPRICORN Relaxeaza-te şi încerca să nu mai porti de grijă altora, mai ales că, până la urmă, nimeni nu iti multumeste. O perioadă de timp care este numai bună să faci planuri de viitor. O veste, ce pare bună, de la prieteni, sau din presă. Activităţile legate de speculaţii financiare, sau imobiliare, sunt avantajate. Un incident neplăcut, sau o gafa monumentală, pot fi evitate cu prudenţă şi respectarea regulilor jocului. În orice caz, responsabilităţi crescute, acasă şi la serviciu, sau la școala te bagă în corzi. Ai nevoie de mai mulţi bani şi nu ştii de unde. Problema nu se rezolvă astăzi, mai ai răbdare.
horoscop
VĂRSĂTOR Ziua de astăzi este o perioadă mai stabilă şi cu şanse mai mari de succes, atât profesionale cât şi în amor. Comunicarea este bine aspectată, aşa că poți avea un debit verbal de invidiat şi o carismă pe măsură. În a doua parte a zile poţi să faci ordine. Adică să încerci să pui o ierarhie firească în camera ta, la serviciu, sau, la şcoală, unde activezi, sau chiar în relațiile cu cei din jurul tău. Un prilej, o oportunuitate pe care nu trebuie să o scapi, mai pe seară, mai ales că este în ciuda, sau chiar în paguba unui nesuferit dintr-o zodie de foc. Este un armistiţiu înainte ca mâine să o iei de la capăt. Dar, este în avantajul tău.
horoscop
PEŞTI Emite semnale, dar nu sentinţe, adică nu întrerupe legăturile şi comunicaţiile. Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Nu lua decizii importante, nu intra în jocul altora, impune-ţi propriile regului, dar nu juca de unul singur. Întotdeauna trebuie să existe ceva ascuns, neexplicabil, tainic, chiar un partener imaginar. Eşti obosit şi ai nevoie de un răgaz. Oferă-ţi seara acesta ca să te relaxezi. Competiţia este bună dar nu trebuie să stoarcă din tine ultima picătură de energie, nu trebuie să intri în oboseală cronică. Îşi mai aminteşte cineva de Raluca Stroescu?
horoscop