Horoscop Hărțuire sexuală?! Dar hărțuiala băncilor, a firmelor, a operatorilor de sondaje de ce nu este condamnată?

Horoscop „Odată cu creșterea economiei digitale, trebuie să regândim normele noastre fiscale”, a declarat Toomas Tõniste, ministrul de finanțe al Estoniei, țară care deține în prezent președinția Consiliului. „Trebuie să adaptăm normele internaționale în materie de impozitare la era digitală pentru a asigura o impozitare echitabilă, atât pentru întreprinderile digitale, cât și pentru cele nedigitale. În prezent, UE își asumă un rol de lider în acest sens.”

 

 

 

 

 

Horoscop  Pe 14 decembrie s-au născut Paul Eluard, Stan Smith,  Jane Birkin, Raj Kapoor, Radu Beligan, Dumitru Solomon, Aura Urziceanu, Serghei Covaliov.

 

Horoscop O zi de trecere. Anul Nou pe stil dacic a trecut, nu în fiecare zi este sărbătoare! În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Tirs, Calinic, Filimon, Arian şi Apolonie, iar în “Kalendar”, după cum am mai spus, o zi de trecere.

 

Horoscop  În noaptea care a trecut am încercat să văd curentul meteoric al Geminidelor. Nu a fost foarte frig, am stat o oră, aici, în Prahova submontană, dar nu am văzut decât trei meteoriți, cu toate că meteoriții Geminidelor sunt, de obicei, strălucitori și cu o densitate mare. În copilărie, când cerul era senin vedeam și câte un meteorit pe minut - nu exista turbulența atmosferică datorată încălzirii globale și poluarea aceasta luminosă pentru sărbători de la toate casele de țărani cu luminițe și stroboscoape care de care mai kitsch. Bravos, națiune!

 

Horoscop Cu acest curent de meteoriți este o poveste. Meteoriții nu provin dintr-o cometă, ci, cel mai probabil, dintr-o planetă mică, sau un asteroid mai mare, pe nume 3200 Phaethon. Locul de iradiere, adică de unde par că vin meteoriții este puțin la nordul strălucitoarei stele Castor. De fapt fluxul principal al Geminidelor este astăzi în România, 14 decembrie, la miezul zilei. Numai dacă apare un meteorit enorm, cât un autobuz, un bolid, se poate face văzut. Și auzit!

 

Cad stele la funerariile unui Rege, ultimul Om Corect!

                                       ⃰    ⃰    ⃰

 

Am primit corespondență care îmi solicită mai multe informații ca cele pe care le primesc de la Bruxelles despre comunicații și multimedia. Iată, ascult și mă supun:

Horoscop  Consiliul European a ajuns la un acord în ce priveşte impozitarea profiturilor din economia digitală. Concluziile adoptate săptămâna trecută, vor servi, de asemenea, drept referință pentru continuarea lucrărilor pe această temă la nivelul UE, inclusiv în perspectiva propunerilor legislative ale Comisiei prevăzute pentru prima parte a anului 2018. Măsurile sunt necesare deoarece economia digitală reprezintă o provocare pentru conceptele convenite ale normelor fiscale internaționale. Normele fiscale actuale au fost concepute pentru economia tradițională și nu se aplică în cazul activităților care nu necesită prezența fizică în țara în care sunt vândute bunurile și serviciile.

Horoscop „Odată cu creșterea economiei digitale, trebuie să regândim normele noastre fiscale”, a declarat Toomas Tõniste, ministrul de finanțe al Estoniei, țară care deține în prezent președinția Consiliului. „Trebuie să adaptăm normele internaționale în materie de impozitare la era digitală pentru a asigura o impozitare echitabilă, atât pentru întreprinderile digitale, cât și pentru cele nedigitale. În prezent, UE își asumă un rol de lider în acest sens.” În concluziile sale, Consiliul subliniază urgența asumării în comun a unui răspuns politic la nivel internațional. Consiliul face apel la o cooperare strânsă cu OCDE și cu alți parteneri internaționali. Consiliul sugerează examinarea noțiunii de „sediu permanent virtual”, alături de modificările normelor privind stabilirea prețurilor de transfer și repartizarea profitului. OCDE analizează în prezent modelele de afaceri ale economiei digitale. Aceasta pregătește un raport intermediar către G20, programat pentru aprilie 2018.

În ceea ce privește acțiunea la nivelul UE, Consiliul invită Comisia să evalueze cu atenție toate opțiunile menționate în concluzii, inclusiv posibilele măsuri temporare. Sursă UE.

Horoscop  Industria europeană a cablului a atins 23,5 miliarde de euro , afişând o creştere continuă în 2016, cu 4% mai mult decât în anul precedent. Ultimele cifre menţionate în raportul din 2017  al  European Broadband Cable Yearbook şi Cable Europe care furnizează date despre 2016 pentru piaţa europeană a cablului, arată că numărul de gospodării cablate a crescut constant, atingând 65,1 milioane, adică 30,5% din ansamblul celor recenzate. Reflectând tendinţele comportamentului consumatorilor, veniturile din internet continuă să crească, reprezentând deja 34% din cifra de afaceri a operatorilor de cablu din Europa occidentală. Germania rămâne cea mai mare piaţă a UE, cu un număr de distribuitori de cablu de trei ori mai mare decât cele mai mari pieţe, respectiv România, Marea Britanie şi Polonia, care numără, fiecare, câte 5 milioane de abonaţi unici, faţă de 18,6 milioane în Germania. “Operatorii de cablu europeni se concentrează pe furnizarea celor mai bune servicii pentru clienţii lor pe o piaţă din ce în ce mai concurenţială”, a spus Maria Rua Aguete, director executiv la HIS Markit. Investiţiile şi punerea la punct a reţelelor de platforme avansate au permis scăderea preţurilor pe abonat, proces ce va continua şi în anii următori. Pentru industria europeană de cablu, 2016 a fost şi un an interesant pentru fuziuni şi achiziţii. În Belgia, Telenet a făcut o ofertă de 400 milioane de euro pentru SFR Belux al lui Altice. În nordul Europei, operatorii canalelor cu plată ai Boxer au fost cumpăraţi de Com Hem, primul operator de cablu suedez care a plătit 144 milioane de euro.  Operatorul de cablu spaniol Euskaltel şi-a consolidat poziţia. UPC Polska a lui Liberty Global, primul operator de cablu polonez a acceptat să cumpere Multimedia Polska pentru 700 de milioane de euro. Chiar şi cele mai mici pieţe de cablu din Europa au cunoscut dezvoltări importante pe baza fuziunilor şi achiziţiilor. O serie de tranzacţii a permis companiei Starman din Estonia să treacă sub controlul operatorului de telecomunicaţii finlandez Elisa. Şi serviciul Wi-Fi în exteriorul casei este un domeniu pentru investiţii din ce în ce mai profitabile. Sursă EBU.

                                                  ⃰    ⃰    ⃰

Horoscop Dragi lupi, padawani și hobbiți, altceva doream să discut cu domniile voastre. Despre hărțuială. Toate ziarele pe care le primesc sunt pline de hărțuieli. Toate artistele de mâna a doua au fost hărțuite sexual. Bună reclamă! Prin repetarea obsesivă s-a aruncat subiectul în ridicol și derizoriu. Este o problemă serioasă, nu una mondenă.

 

Horoscop Și eu sunt hărțuit! De bănci, de firme cu comerț la distanță și de operatorii de sondaje. Telefonul meu suna cam de 80-100 de ori pe zi. Nu răspund decât la telefoanele pe care le cunosc, sunt salvate în memoria agendei. Dacă aș răspunde ar năvăli o mulțime de lume în pustnicia mea cu oferte de lucruri care nu-mi trebuie, cu produse bancare ticăloase, cu invitații la tv, sau la cine știe ce mese rotunde, simpozioane și festivaluri, cu sondaje și iarăși cu oferte pe care nu le pot refuza, așa de bune sunt! Am rezolvat problema sunatului telefonului, mi-au reglat mobilul ca să sune numai dacă am numărul salvat în agendă, așa că acum constat că am sute de apeluri la care nu am răspuns. Poate pierd unele telefoane care mi-ar fi fost utile. Mi se provoacă daune și pagube. Este hărțuială? Ba bine că nu!

Horoscop  Eu nu prea mai ies din pustnicie, comand la distanță tot ceea ce am nevoie. Am făcut prostia și am vrut să comand o pereche de stepper-uri, am zis că vine iarna, se depune zăpadă și să fac exerciții în casă. Am început să completez comanda, dar brusc mi-am dat seama că vine Crăciunul și-mi trebuie banii pentru altele, așa că am anulat comanda. Să credeți domniile voastre! Imediat mi-a apărut un email care spune că o anumita Ana de la magazinul respectiv online imi da cel mai bun sfat posibil, așa că să fac bine și să plasez comanda la care am renunțat. Am explicat ca o să comand mai târziu. Răspunsul a foct ultimativ: ”Radu Ștefănescu, ai utat să finalizezi comanda!” Ana este o roboțică, cred eu. A doua zi respectiva Ana a revenit spunându-mi ca am un vaucher de excepție cu o reducere de 5%, numai să fac bine și să comand! Și tot așa mă bate zilnic la cap! Mai mult, reclama la nenorocitele alea de stepper-uri mă urmărește peste tot, chiar și în paginile EVZ. Radu Ștefănescu, comandă, dă-ne banii, ce mai aștepți! Este hărțuială? Ba bine că nu!

Horoscop  Netul este o sursă în care nu poți să ai încredere. V-am spus de nenumărate ori acest lucru. De exemplu, un prieten vechi și bun, mi-a trimis un mesaj viral care circulă, pentru raritatea fenomenului: ”În acest an luna decembrie are 5 sâmbete, 5 duminici și 5 zile de luni. Acest fenomen se întâmplă odată la 824 de ani. În tradiția chineză se numește ”sacul cu bani”. Distribuie această imagine și peste 4 zile vei primi bani. Dacă nu trimiți mai departe în următorul an vei deveni tot mai sărac. Eu nu voi lăsa această ocazie să treacă!”

Tristă și veche escrocherie pentru fishing. Să o luăm pe rând. Fenomenul este mult mai des, nu odată la 824 de ani, se întâmplă aproape anual, sau la câțiva ani, ca o lună să aibă cinci sâmbete, cinci duminici și cinci zile de luni, condiția este ca luna să aibă 31 de zile și să înceapă, 1 ale lunii, să cadă sâmbăta. Ca luna decembrie să îndeplinească condiția este cam la o decadă, odată. Nu există nicio tradiție chinezească despre acest lucru. De obicei, escrocii se referă la tradiția chinezească, sau japoneză, este ceva exotic și nu prea cunoscut de multă lume, nu? De zodiacul japonez ați auzit? Nu există, este o impostură, un fals!

Ca ultimă și finală argumentație, anul acesta luna decembrie NU are cinci zile de luni, 1 decembrie a căzut vinerea. În poza din mesaj se arată o lună decembrie care începe sâmbăta. O luna decembrie din alt an, nu din anul 2017! QED.

Horoscop Plouă trist, eu mai am mult de lucru la Horoscopul 2018, nu este simplu deloc, dar tot o să văd un film sau un serial, așa este protocolul în sihăstria mea. Film? Să fie ”Blow-Up” este cu Jane Birkin care astăzi împlinește 71 de ani, să-i spunem La Mulți Ani!

În anul 1966, când Michelangelo Antonioni a regizat filmul, care a devenit mai târziu, un reper, un cult al cinematografiei, Jane avea 20 de ani și era în plinătatea atracției ei păcătoase. Cine a dansat, noaptea târziu, sau dimineața devreme ”Je t’aime… moi non plus!”? Nu trebuie să-mi răspundeți, unii nu știu despre ce este vorba, alții au uitat, altora nu le pasă!

O să vă povestesc, încet-încet și domniilor voastre, ce a fost și ce-o să fie, doar nu au intrat zilele în sac, mâine este, în definitiv o altă zi!

 

                                                ⃰    ⃰    ⃰

 

 

 

horoscop

 

BERBEC  Totul trece, nu spera şi nu ai teamă! Astăzi poţi ataca cu succes problemele materiale, de sărbători. Este un prilej bun pentru cumpărături de Crăciun. Cumpără acum, mâine e mai scump! Nu buluci ritmul vieţii când nu trebuie. Dar pe termen lung, gândind strategic, lucrurile se mai aranjează.  Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti ocupat. Timpul trece, copii cresc, oamenii se ofilesc, iată, momentul a trecut şi zgura părerilor de rău se adună în inimă.

 

horoscop

 

TAUR  Programul tău este dens şi aglomerat, dar eşti optimist şi motivat în ceea ce faci. Dimineața, primeşti un premiu pentru atitudinea ta pozitivă - o veste bună. Seara, poate, un film bun! Nu exagera cu munca şi efortul, in general, pentru ca stelele indica o supărătoare tendinţă către surmenaj şi depresie. Învigătorii sunt nişte persoane abile şi tenace odihnite nu nişte nefericiţi crăcănaţi de muncă. Atenţie la solicitarea nervoasă, nu lăsa mass media să-ţi otrăvească viaţa cu ştiri negative şi filme violente. Seara ai un prilej pe care nu vrei şi nu trebuie să-l ratezi!

 

horoscop

 

 

GEMENI  După program trebuie să “încălzeşti maşinăria” pentru vremea de iarnă, rece, dar plăcută. Exerciții fitness, pe muzică, dacă ai ceva echipament acasă, dacă nu, du-te la sală, sau sauna!  Nu eşti avantajat în comunicare şi în imagine – domeniile în care excelezi, de fapt. Trebuie să eviţi cu diplomaţie discuţiile în contradictoriu ca să nu se transforme în reproşuri memorabile. Atenţie la micile accidente domestice în care eşti specialist – închisul uşii peste mână, aprinsul feţei de masă cu ţiagareta, vărsatul cafelei fierbinți etc – pentru că tu gândeşti infinit mai repede decât acţionezi!

 

horoscop

   

 

RAC   În această zi a lui Jupiter ambianţa e plăcută, calmă şi liniştită. Crezi că poţi aborda unele persoane, că ai putere de convingere. E chiar aşa, eşti favorizat şi încercarea moarte n-are! Astrele sunt într-o conjunctura avantajoasă: sănătatea îţi este bună, viaţa personală – aproape armonioasă, iar situaţia financiară nu îţi mai pare teribilă.  În a doua parte a zilei stelele îţi sunt favorabile mai ales în domeniul social, al acceptarii opiniilor tale şi mai puţin in cel material, mai ales dacă este vorba de bani. De asemenea, în această perioadă este bine să nu promiți nimănui, nimic!

 

horoscop

 

LEU   Nu trebuie să fii zgârcit când nu trebuie. În acest perioadă, nu trebuie! Nu-ţi face griji, viitorul îţi este favorabil! Distrează-te şi plăteşte preţul distracţiei fără strângere de inimă! Nu te forţa inutil şi păgubos! O zi inspirată, mai ales pentru promovarea intereselor personale. Evită să amesteci lucrurile. Sfaturile bune duc la rezultate bune. Sprijină-te pe prieteni. Un prieten, la rândul său, îţi solicită ajutorul. O perioada buna, pe care o meriti. Imperial si cu geniul întregului,  cum esti - ai certe calitati pe care perioada aceasta de timp, ziua de astăzi le poate pune in valoare.

 

horoscop

 

FECIOARĂ   Începi să vezi cu ochi noi anturajul tău. Poţi să-ţi schimbi părerile. Redu ritmul activităţii, lasă graba, fă un armistiţiu cu timpul şi ocupă-te de lucruri frumoase pentru sărbători! Dacă ai vreo idee, pune-o in aplicare cu energia ta caracteristică. Astăzi trebuie sa dai curs incapăţânării care te caracterizeaza. Incăpăţânare care bine investita se numeste tenacitate şi va aduce in viitor dividente foarte frumoase. Spirituale sau materiale, depinde in ce investesti. In nici un caz sa nu fii zgarcit(ă), patima care te apuca când nu trebuie.

 

horoscop

 

 

BALANŢĂ  Eşti un "companion" bun pentru distracţiile și serbările iernii. Solo, trebuie să-ţi alegi cu grijă perechea din acestă perioadă, în duo lucrurile sunt ceva mai liniştite şi echilibrate! Dimineaţa, nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci, urmeaza-ti planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Aspectele favorabile din casa a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără să-ti asumi obligaţii pe termen lung. Poţi să fii liniştit, în perioada următoare nu prea poţi să ai surprize neplăcute. Trebuie să ai încredere în promisiuni si sa pastrezi vie speranța, dar nu te implica total!

 

horoscop

 

SCORPION   Veşti pe care nu prea le mai aşteptai, dar la care sperai. Mici favoruri din partea celor din jurul tău, a familiei. Seară plăcută, la un film, sau spre o destinaţie de sărbători de iarnă! Analiza ta este încă o dată justă, trebuie să-i dai curs, aşteaptă, însă, momentul favorabil. Finalizezi, in sfârșit, dimineaţa, în condiţii bune, o parte din afacerile care ți-au dat atâta bătaie de cap. Poziţia lui Venus indică prieteni noi şi petreceri reuşite, dar neconsistente. Veşti de departe, consulta e-mail-ul, reţeaua, sau mai prozaica cutie de scrisori.

 

horoscop

 

SĂGETĂTOR   În acestă zi de joi, eşti ceva mai filosof. Se apropie sfârşiul anului şi tu nu ai făcut tot ceea ți-ai propus, adesea ai fost ca o corabie fără cârmă pe furtună. Dar, te-ai descurcat! O veste aşa-şi-aşa îţi îndreaptă atenţia către o relaţie sau o afacere din trecut. Astazi nu lua decizii importante şi nu programa întâlniri. Limitează-te la activităţile de rutină şi la oamenii pe care îi cunoşti foarte bine. Trebuie să fii înţelegător şi diplomat, să arătaţi consideraţie şi spirit de cooperare, ca sa eviti unele momente lipsite de graţie. Perioada iti este favorabilă, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Nu-ti face griji, viitorul iti este favorabil.

 

horoscop 

 

 

 

CAPRICORN    Această zi de joi pare plăcută, pentru că eşti în relativă siguranţă, iar evenimentele care te privesc sunt previzibile. Atâta vreme cât te simţi bine, nu schimba nimic, chiar dacă ai impresia de ”déjà vu”! Ziua este favorabilă proiectelor de afaceri, deciziilor importante. Seara relaxantă şi confortabilă. Gândurile te poartă către noi zări. La propriu şi la figurat. Insă, în aceasta perioada orice angajament, orice regulă devine brusc o povară. Uranus din Berbec iti aduce o oportunitate neşteptată. Cam ciudată, ca toate darurile lui Uranus. Nu te grăbi, dar nici nu refuza. O atitudine inteligentă poate aduce mai multe informaţii la suprafaţă, aşa încât decizia să fie justă.

 

horoscop

 

VĂRSĂTOR   Astăzi utilizezi toate mijloacele posibile ca să-i protejezi pe cei dragi, să-i pui la dăpost de neplăceri, fie că eşti la serviciu, acasă, sau în oraş, la spectacole, sau distracţii. Eşti un pic prea vocal şi prea insistent în a-ţi susţine opiniile şi cauza. Te poţi scuza elegant faţă de cei dragi, poţi să le faci cinste cu ceva fierbinte şi aromat, acasă, mai pe seară! Este cazul să nu mai fii aşa de încordat şi tensionat. Relaxeaza-te şi încerca să nu mai porti de grijă altora, mai ales că, până la urmă, mai mult îi încurci decât îi ajuti. O perioadă de timp care este propice pentru planuri de viitor. Care, evident, nu pot fi legate decât de mica vacanţă de Crăciun!

 

horoscop

 

 

PEŞTI   Realizezi, în această dimineață, că nu ai bani suficienţi pentru vacanţa de Crăciun. Nu-ţi mai bate capul, nu mai inventa, foloseşte aceleaşi vechi metode verificate: împrumută de la prieteni! Trebuie să faci o pauză, să te odihneşti şi mai ales să modifici comportamentul alimentar. Lasa războiul pe mâine! Un procent din zodia Peştilor poate să aibă ceva probleme. Problemele şi necazurile sunt generate chiar de acvariul in care traieşti şi înoţi. Si sunt de natura şi din cauza încăpăţânării tradiţionale a nativilor din zodia acvatică! Oricum în prima parte a zilei şi mai ales în jurul prânzului, comunicarea este avantajată, poţi să lămureşti unele lucruri. În rest, necazuri de ştiucă cu maioneză!

 

horoscop