HOROSCOP Tradiţional, în "Kalendar" este Macoveiul Ursului. În vechime, de fapt până de curând, în această zi se ducea de mâncare urşilor în pădure, mai ales ursoaicelor cu pui, ca să nu coboare, de foame, spre turme şi sate. Nici „fraţii lupi” nu erau uitaţi şi mai ales Lupul Şchiop cu Filipii lui, ca să fie toate în firea lucrurilor, cum au mai fost!
HOROSCOP Pe 31 iulie s-au născut Louis de Funes, John Ericsson, Geraldine Chaplin, Wesley Snipes, Andrei Partoş, Nicu Constantin, Mircea Baniciu.
Pe 31 iulie, în calendarul creştin ortodox este Înainteaprăznuirea scoaterii Sf. Cruci, Sf. Evdochin şi Iosif din Arimateea. Lăsatul secului pentru Postului Adormirii Maicii Domnului. Nimic în ”Kalendar”.
"Evenimentul Zilei" din 31 iulie 1950 a fost deschiderea primului "magazin cu autoservire" european, Sainsburys, la Croydon, în Marea Britanie. Timp de o lună de zile cumpărătorilor, la intrare, li se făcea un întreg instructaj. Primeau şi un mic cadou în valoare de un shiling.
La noi primele magazine cu autoservire (autoDEservire) au fost în București, "Bitolia" în Piaţa Dorobanţilor şi "Piaţa Palatului" în piaţa cu acelaşi nume, deschise la începutul anilor '60. Nu mai îmi amintesc exact, dar parcă în anul 1964 îmi făceam deja cumpărăturile la "autoservirea" de la ”Bitolia” eu stăteam pe strada Av. Ștefan Protopopescu. Nu exista niciun instructaj, dar la ieşire nişte persoane îmbrăcate în halate albe de doctori te controlau în poşetă sau servietă!
HOROSCOP O notă specială pentru marele artist francez Louis de Funes, pe care îl pomenim astăzi. Doamne, ce mai râdeam la comediile lui, acum cincizeci de ani, la terasă, seara, la cinematograful „Florida” din Obor. Cu toată familia, străbunici, bunici, părinţi, mătuşi, unchi, veri, fini, etc etc. Cam trei-patru rânduri de scaune din sala de cinematograf. Familia era numeroasă şi puternică... şi eu mă simţeam tare bine!
Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, ceea ce ar trebui să se reproşeze în primul rând societăţii de astăzi este distrugerea, atomizarea familiei... de aici vin toate relele!
HOROSCOP Tradiţional, în "Kalendar" este Macoveiul Ursului. În vechime, de fapt până de curând, în această zi se ducea de mâncare urşilor în pădure, mai ales ursoaicelor cu pui, ca să nu coboare, de foame, spre turme şi sate. Nici „fraţii lupi” nu erau uitaţi şi mai ales Lupul Şchiop cu Filipii lui!
Dar acum şi aceste obiceiuri, hrănirea animalelor sălbatice, altădată sarcini de serviciu ale pădurarilor şi ale asociaţiilor de vânători, astăzi sunt uitate sau neglijate cu o criminală indiferenţă.
Nu vă mai indignaţi când sălbăticiunile, urşii în special, de foame, coboară în oraşe şi se apucă să vanadalizeze tomberoanele de gunoi. O fac de foame, sunt animale, nu academicieni! S-au pierdut obiceiurile şi românul nu mai este „frate cu codrul”, nu mai face parte din natură, ci o distruge!
Mai nou au apărut alte surse de poluare. Drujbele și motocoasele. Duminică a fost un infern aici, în pustnicia mea. Muzica de la nuntă și cam o duzină de motocoase și drujbe. Un concert infernal de 130 dB. Satana ar fi fugit mâncând pământul. Eu am rămas, nu am încotro, aici este pustnicia mea. Țăranii ăștia poluează acum mult mai mult ca toată industria noastră de dinainte. Motoarele motocoaselor sunt niște pocnitori chinezești în doi timpi care poluează mai mult decât camioanele de mare tonaj. Pentru că automobilele și vehiculele grele sunt prevăzute cu filtre și catalizatori, unele sunt chiar ecologice, de exemplu cele electrice, sau cele care folosesc pentru arderea internă alcool, ca în Brazilia. O să revin altădată cu cifre și date exacte.
HOROSCOP Am pomenit de vehiculele electrice pentru că, iată, se găsesc ”binevoitori” care îl sfătuiesc pe Elon Musk să demisioneze din funcția de CEO al Tesla. De exemplu, Bob Lutz, un veteran din industria auto, a fost șef de producție la GM, spune: “Elon Musk would probably do well to elevate himself to the role of supreme leader, visionary, and soul of the company, and hire one or two really solid auto professionals who know how to run the business.”
”Binevoitorii” susțin că odată cu strălucitorul Tesla model 3, industria automobilelor electrice a ieșit din faza de început și a intrat în faza de mare serie. Că acum apar plictisitoarele procese de optimizare a producției și de eficientizare a costului-beneficiu. Și că nu este cazul ca Elon să mai tragă la vâsle.
HOROSCOP Așa să fie? Eu cred că nu! Elon Musk este un inginer. Unul genial. Peste 80% din timpul lui el proiectează, calculează, desenează – activități pur inginerești. Are o echipă, formată din 11 oameni supercalificați, în multe domenii, care îl ajută la conducerea Tesla, SpaceX și Boring Company. Inner Circle. L-am văzut pe Elon Musk, odată, pe Skype, cum mănâncă. O face automat, fără nicio plăcere, la fel cum o Tesla se încarcă la Supercharger. Este un inginer genial, un creator de tehnică civilă, un om cu imaginație și voință, repet - exact genul de oameni care lipsesc astăzi României.
Probabil că ”binevoitorii” nu doresc să se ajungă la Tesla model 5, un mini accesibil, care, cu siguranță, va cuceri publicul și se va vinde în milioane și milioane de bucăți. Dacă se va ajunge la Tesla model 5 va fi, probabil, sfârșitul industriei automobilelor cu ardere internă, sfârșitul benzinei și a motorinei, sfârșitul petrodolarilor și a șeicilor arabi multimiliardari, sfârșitul terorismului și a invadării Europei.
Pe de altă parte, Elon Musk are nevoie absolută să fie permanent și nemijlocit în cele trei industrii pe care le conduce: cea subterană, cea terestră și cea din spațiu. Soluțiile tehnice de la Tesla le folosește la SpaceX, iar pe cele de la SpaceX, la Boring Industry. Un singur creier, un singur gând, o singură voință.
HOROSCOP Există un banc, dar cred că este un fapt istoric real. Se spune că Napoleon Bonaparte, când dorea ca ceva să se realizeze, numeau un singur om, de obicei un general, dacă nu era de acord și nu dorea ca respectiva acțiune să se concretizeze numea… o comisie, cât mai numeroasă!
Ia spuneți-mi dragi lupi, padawani și hobbiți, dacă un cap încoronat îi spunea lui Leonardo da Vinci să se limiteze la proiectele inginerești și la mașinile de război, mai apărea Mona Lisa? Cam acesta este cazul lui Elon Musk, păstrând proporțiile și observând că el rămâne doar un inginer de excepție, aș putea spune unul genial.
HOROSCOP Acum vă rog să mă scuzați, nunta din vecini trece printr-un moment de pauză, așa că o să profit să dorm puțin. Am aflat de la aceiași vecină care le știe pe toate, că nunta ar mai fi continuat, dar se intră în postul Maicii Domnului și nu se face. Dar cum au făcut mireasa și ginerică să reziste atâta timp, o săptămână, întreb eu? Nicio grijă, sora mai mică a miresei, împreună cu prietenul ei se îmbracă în mireasă și mire și țin locul, cât timp mireasa veritabilă și ginerele trag și ei un pui de somn, îmi spune vecina.
Dar eu am sufletul greu, este ziua de naștere a pisicii Gina. Oare o să ne revedem vreodată animăluțele, tatăl și mama, șirul neamului? Îmi aduc aminte de crezul vikingilor pe care-l spuneau înaintea unei lupte mortale: ”Iată, îmi văd tatăl! Iată, o văd pe mama! Iată, îmi văd frații și surorile! Iată, văd tot neamul meu, de la începuturi! Iată, ei mă cheamă, să-mi iau locul printre ei! În marea sala din Walhalla unde cei curajoși trăiesc pentru totdeauna!”
Sunt multe taine între pământ și cer, să o luăm încet, treptat, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!
⃰ ⃰ ⃰
HOROSCOP
BERBEC Ești dinamic și pe fază, sfârşitul lunii iulie îţi oferă unele oportunităţi. Dar, azi eşti supărat pe termomentrul afectiv! Crezi că nu primeşi la fel de multă tandreţe pe cât dăruieşti tu. Un mic amănunt te enervează disproporţionat. Ceva legat de o construcţie, sau de o proprietate. Astăzi este o zi în care stelele te avantajează să termini proiecte sau acţiuni care au fost amânate, reprogramate sau întârziate. Sau, cel puţin să faci paşi esenţiali către finalizarea proiectelor respective.
HOROSCOP
TAUR Trebuie să ai o răbdare îngerească, pentru că cei cu care discuţi azi par că au codiţă şi corniţe. Poate doar căldura e de vină, dar nu încerca să-ţi impui punctul de vedere cu orice preţ. Nu lăsă pe mâine cînd poţi să laşi pe poimâine, dar la un moment dat lucrurile se aglomerează şi intri în criză de timp, apoi lasi lucrurile neterminate. Ziua de care vorbim te ajută să pui lucrurile tale materiale şi spirituale într-o anumită ordine care te face să te simţi bine şi în siguranţă. Respectă-ţi cuvântul dat, mai ales ţie însuţi!
HOROSCOP
GEMENI Te poţi aştepta la unele evenimente, sau veşti, aşteptate, sau nu, în cursul dimineții, în domeniul profesional, sau cel personal. În rest ziua e relativ calmă, liniştită, topită de căldură. Lucruri aproape fara importanta, detalii cotidiene iti vor arata ca esti un norocos si un rasfatat al cursei vietii. Domeniile avantajate de stele sunt astazi cele legate de partenerul de viata. Fa-i un mic cadou, asa, fara nici un motiv aparent! Evită intimităţile despre secretele altora, ca să nu faci compromisuri costisitoare. Ascultă, însă, cu atenţie.
HOROSCOP
RAC Aştepţi o veste, o informație, ca să vezi în ce domeniu sunt avantajate interesele tale. Solo, mai faci o încercare să-ţi găseşti perechea, în duo amorul e sidefat, strălucitor și pasionat. Tu ai, însa, tendinţa să vorbesti mai mult, sa cauti solutii la problemele si incertitudinile tale. Pe de altă parte perioada este lovită de inconsistenţă, dar, cu un Mercur favorabil eşti mai sensibil la comunicare şi mai abil în analiză şi sinteză. Lucrurile îţi par mai serioase decât de obicei şi ai un dar special să punctezi exact ceea ce trebuie şi când trebuie şi să asculţi cu atenţie.
HOROSCOP
LEU Astăzi vrei să fii implicat în întreceri, concursuri, curse către succes. Ai nevoie de o confirmare a valorii tale. Se plecă masiv în concediu, te-au lăsat în urmă, sau vrei să fii original? O dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se discută din nou despre vechi proiecte şi idei. Discuţii, în general sterile. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Un mijloc de transport, sau ceva mecanic, un aparat, acolo - îţi face necazuri. Vinde-l, schimba-l, repara-l - nu lasa obiectele sa te enerveze! Cu oamenii te descurci astăzi ceva mai bine. Dar nu arunca cu banii, nu cheltui ca să te simţi bune!
HOROSCOP
FECIOARĂ Ai, în cursul dimineţii, o intuiţie bună pe care o pui în serviciul celor din jur, colegilor, familiei. Trebuie doar să zâmbeşti, pentru că treci printr-o perioadă în care lumea te place! Fii pragmatic. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile. Sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Este şi aşa bine, fii generos cu cine merită. Limitează-te doar la activităţile de rutină, pentru că ziua este incertă pentru promovarea propriilor interese. Relaţiile sociale sunt, însă, bine aspectate. Este folositor sa-ti vezi de treburile tale, fara prea multe proiecte de viitor si cheltuilei insemnate.
HOROSCOP
BALANŢĂ Primeşti o veste total lipsită de sens. Dacă este de la Fisc, e o neplăcere costisitoare. Poate unde peste tot este haos şi nepăsare. Eşti aproape de o soluţie pentru o problema financiară. Ofera-ti prilejuri de multumire si satisfactie. Odihneste-te mai mult si respira aer curat. Domeniul familiei este aspectat bine. Dragostea este usor influentata de aspectele negative ale lui Marte ceea ce amplifica vanitatea personala. Ceva neasteptat, dar nu in primul rand negativ, iti schimba programul. Nu uita că timpul lucreaza in favoarea ta. Temporizeaza si așa poți castiga!
HOROSCOP
SCORPION Conjunctura te îndreaptă către pace şi armonie, concepte care îţi sunt un pic străine. Dar senzualitatea îţi este proprie aşa că azi ai o zi aşa cum îţi doreşti, toridă la propriu şi figurat! Ceva migrene din cauza unor tensiuni neaşteptate în anturaj. Evită să fii prea sensibil cu cine nu merită. Fii precaut în discurs şi promisiuni. Bioritmul este defavorabil, dublu critic fizic şi intelectual şi cu emoţionalul la negativ. Adică, eşti depresiv, obosit şi cu gândul aiurea, fără putere de concentrare. Marte, planeta ta protectoare, afectată, indica o indiscretie, sau chiar o trădare. Iartă, dar să nu uiţi!
HOROSCOP
SĂGETĂTOR Îngroapă securea războiului şi treci la masa tratativelor! Observă situaţia cu atenţie şi apoi, cu multă diplomaţie, trebuie să-ţi joci atuurile pe care le ai. Aşa poţi să ai ultimul cuvânt! Crede in fortele tale si in ajutorul celor ce te privesc drept in ochi. Decat o mie de prieteni de petreceri, mai bine unul singur de încredere. Calităţile tale magnetice şi carisma te avantajează, foloseşte-le fie în afaceri, fie în dragoste. Nu amesteca, însă, plăcutul cu utilul. Nu-ţi fă planuri pe termen lung, decât ca să zăpăceşti anturajul. Uită ieri, trăieşte astăzi, mâine – mai vedem...
HOROSCOP
CAPRICORN Atmosfera este plăcută şi destinsă, poţi să împaci munca cu dragostea, plăcutul cu utilul. Ai ceva important de lucru. Nu chiar ce-ţi doreai, dar până la urmă activitatea, este activitate! Contemplează, configurează, meditează... Stai în Panteonul tău, dispreţuitor, nemuritor şi superior, adică stai bine-merçi comod şi relaxat, fie pe o canapea, fie pe pătura de pic-nic, dacă eşti în vacanţă. Astăzi aspectele generale ale horoscopului tău arată că preocuparea ta majoră este să menţii o situaţie sau o pozitie actuală care te avantajează. Nu vinde blana ursului din padure, nu promite ceva in afara posibilitatilor tale, pentru ca s-ar putea sa produci deceptii nemeritate.
HOROSCOP
VĂRSĂTOR Trădare, şopteşte vântul! Nimic din ce a fost nu mai e, dragostea pare un spin în inimă. Totul apare confuz, dar, în definitiv totul s-a născut din haos! Ai răbdare să se clarifice situaţia! Un termen, sau un prag. Dacă este vorba de o întâlnire importantă, atunci astăzi este ziua. Probabil că este o întâlnire veselă la un grătar. Omul superior ascultă, omul materialist trăncăneşte, înţeleptul configurează – spune înţeleptul chinez. Tu – stai și te uită, să vezi din ce parte bate vântul.
HOROSCOP
PEŞTI Foloseşte ziua de astăzi ca să faci lucrurile acelea neplăcute, dar necesare, pe care le-ai tot amânat, este, doar, sfârșitul lunii. După aceea, pe seară, o să te simţi mult mai bine! Ai multe de terminat, dar şi unele inexactităţi din trecut te bântuie şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba. Ceva se întâmplă – mare atenţie la călătorii sau deplasări, dacă eşti în vacanţă. Dacă eşti precaut, vigilent şi prudent - totul poate fi normal. Evită locurile aglomerate, spaţiile deschise, curentul şi datoriile noi.
HOROSCOP END