HOROSCOP Data acordării licenței canalului tv prorus RTR. Un dispozitiv pentru depistarea știrilor false. Capturarea mass-mediei de către state

HOROSCOP   Data acordării licenței canalului tv prorus RTR. Un dispozitiv pentru depistarea știrilor false. Capturarea mass-mediei de către state

HOROSCOP Amenințările față de jurnalismul independent nu mai provin doar din forme directe de control al statului. Astăzi, militanții unei sfere publice vibrante, mobilizate împotriva suprimării și cenzurii știrilor, trebuie să se confrunte, de asemenea, cu o provocare complexă la adresa media.

 

HOROSCOP  Pe 28 august s-au născut Wolfgang von Goethe, Ingrid Bergman, Charles Boyer, Nicolae Herlea, Rodica Ojog-Braşoveanu, Horia Lovinescu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

HOROSCOP  Pe 28 august este în calendarul creștin-ortodox Sf. Cuv. Moise Etiopeanul (Arapul). „În părţile Egiptului era un tâlhar vestit, cu numele Moise, de neam etiop şi negru la faţă”. Suficiente daruri ca să fie proclamat sfânt, glumea Catolicosul, Patriarhul Armean, din Isfahan. L-am întâlnit acum exact treizeci şi trei de ani. Bun, în calendarul ieftin pe care-l am, mai sunt pomeniţi şi Sfinţii: Dreptul Iezechia, Diomid și Ana Proorociţa, fiica lui Fanuel. Nimic în ”Kalendar”.

HOROSCOP  Dragi lupi, padawani și hobbiți, v-am obișnuit cu știrile pe care le primesc prin curier, de la Bruxelles, nemediatizate, pentru că nu sunt negative, vulgare, scandaloase, amenințătoare, sau ”fake news”. Iată:

HOROSCOP  CNA a amânat intrarea televiziunii RTR pe piața audiovizualului din România. Solicitarea a fost amânată pentru următoarea ședință, din septembrie.

Televiziunea pro rusă RTR  ar urma să aibă sediul în Iași și să fie operată de compania Telecontent Productions SRL. Aceasta, la rândul ei, este  deținută de TV Content SRL din Chișinău. TV Content SRL operează RTR Moldova care transmite programele televiziunii de stat rusești, Rossiya 1. Viitorul administrator al RTR din Iași, Veaceslav Hristea a explicat că televiziunea va fi generalistă, cu filme și seriale românești, cu buletine de știri, emisiuni matinale, dar și cu filme realizate de producători ucraineni și ruși  ce vor fi subtitrate în limba română. Intenția realizatorilor, s-a afirmat, este ca postul să fie apolitic. Știrile vor fi filmate în România, editate și se vor referi la subiectele din

țară, s-a mai precizat. Emisia se va face pe satelit, prin contracte cu companiile de cablu din România pentru difuzare, a mai precizat Veaceslav Hristea. Monica Gubernat, (membru al CNA) a propus ca titlurile de filme ce vor fi difuzate să fie anunțate la CNA. Răsvan Popescu a propus la final, după dezbateri controversate, amânarea votului și solicitarea de lămuriri în ce privește cotele europene, pachetul de filme și seriale, care este raportul între producția din UE și cea din alte state, potrivit Directivei Media.

https://mediaexpres.ro/articole.aspx?id=15047

Știrea nu este nouă, este din prima decadă a lunii august, dar am adus-o în atenția domniilor voastre pentru că am aflat ceva în weekend. Pentru că am anunțat că nu mai primesc pe nimeni în Pustnicie, gardul meu s-a îmbogățit, sâmbătă pe la ora 11 dimineața, cu o mulțime de personalități drăguțe și gata să sară peste gard dacă nu le-ar fi hămăit, să le sfâșie, nu alta, cei opt căței.

Așa că le-am primit, ce să fac și de la una dintre ”personalități” am aflat că data de acordare de către CNA a licenței postului prorus RTR este, undeva, între Paștele Cailor și Kalendele Grecești! Nici mai devreme, nici mai târziu… Până la urmă, părerea mea, nu elucubrațiile personalităților, este că CNA nu poate să nu acorde licența RTR. Dar, apoi totul este la latitudinea furnizorilor de cablu.

 

HOROSCOP  Supranumit detector de înșelăciuni, un nou dispozitiv pentru depistarea știrilor false este finanțat de miliardarul George Soros și de Pierre Omidyar și va fi testat începând din octombrie. Echipa care lucrează este alcătuită din cercetătorii unui ONG londonez, specializat în fact-checking, Full Fact. Ei doresc să ofere jurnaliștilor un program pentru detectarea automată și în timp real a informațiilor false. Programul scanează sub-titrările emisiunilor de actualitate difuzate în direct, retransmisiile sesiunilor parlamentare, dar și articolele din ziare, pentru a identifica afirmațiile ce corespund unor fapte verificate care se află în baza sa de date. El poate să sublinieze, pe un ecran, informațiile confirmate sau infirmate pe parcursul discursului unui politician. Finanțat cu 500 000 dolari de Soros și Pierre Omidyar, un antreprenor american de origine iraniană (și fondator al eBay), proiectul ar trebui să fie disponibil în versiunea de testare în octombrie, mai înâi în Marea Britanie. Ulterior, va fi folosit în America Latină și în Africa.  Din luna iulie, mai există proiectul In Vid, sponsorizat de UE și care reunește mai multe companii media, între care AFP. In Vid reperează imaginile video ce conțin informații false. Dar, provocarea majoră pentru toate programele sunt dezbaterile în direct, unde nu se poate lucra la viteza reală. Pentru experții în informatică, un asemenea program ar trebui nu să restabilească adevărul, ci să furnizeze măcar cea mai bună dovadă posibilă.

https://www.lesechos.fr/tech-medias/medias/010177065489-un-logiciel-pour-automatiser-la-detection-des-fake-news-2108968.php#xtor=EPR-12-%5Btech_medias%5D-20170823-%5BProv_%5D-1981731

https://mediaexpres.ro/images/spacer.gif

 

HOROSCOP  Centrul de Asistență Internațională pentru Mass Media și Scoala de Afaceri Internaționale și Publice a Universității Columbia (CIMA) au  publicat un raport privind capturarea mass-media de către state. Amenințările față de jurnalismul independent nu mai provin doar din forme directe de control al statului. Astăzi,  militanții unei sfere publice vibrante, mobilizate împotriva suprimării și cenzurii știrilor, trebuie să se confrunte, de asemenea, cu o provocare complexă la adresa media. Acesta este subiectul unei cărți noi, un volum de eseuri,  editat de Anya Schiffrin,  membru de lungă durată al consiliului consultativ al CIMA. Capturarea mass-media se dovedește a fi un fenomen în creștere legat atât de reapariția guvernelor autoritare, cât și de slăbiciunile structurale care afectează în prezent Media. În acest mediu, figurile politice și elitele economice se luptă să submineze independența mass-media aflată în proprietate privată, iar eforturile de a opri aceast amestec de către activiști, autorități de reglementare și comunitatea internațională s-au dovedit a fi ineficiente. CIMA  speră că va inspira cercetări ulterioare și răspunsuri atente la această amenințare din ce în ce mai mare pentru democrațiile din întreaga lume. În opinia sa despre publicație, Schiffrin scrie că "la fel cum capturarea mediei formează percepțiile publice, ea poate, de asemenea, să modeleze rezultatele economice.”

Cartea este disponibilă  în atașamentul de mai jos.

CIMA_In the Service of Power; Media Capture and the Threat to Democracy

 

https://cmds.ceu.edu/article/2017-08-18/cima-publishes-report-media-capture-edited-anya-schiffrin-member-cmds-advisory

 

 

 

 

HOROSCOP  În Suedia a apărut o nouă carte despre libertatea de exprimare. Suedia este prima țară din lume în care s-a adoptat o legislație referitoare la presă în urmă cu 250 de ani. Cartea se numește Moștenirea lui Peter Forsskål. În broșura sa intitulată Gânduri despre libertățile civile (1759), Peter Forsskål abordează calitatea libertăților civile din democrațiile moderne: În cele din urmă, un alt drept important în orice societate liberă este libertatea de a contribui la Binele public. Dar pentru ca aceasta să se întâmple, trebuie să fie posibil ca oamenii să cunoască statrea lucrurilor în societate și toți trebuie să fie liberi să-și exprime gândurile în legătură cu aceasta. În cazul în care acest lucru lipsește, libertatea nu își merită numele. La scurt timp după publicare, broșura sa a fost interzisă, iar autorul a fost forțat să plece în exil. Dar, doar peste șapte ani, în 1766, libertatea presei a fost protejată de Constituția suedeză, prima astfel de legislație din lumea întreagă. Noua carte apărută, 250 de ani de libertate de exprimare, pune în lumină istoria libertății de exprimare bazată pe cele 21 de teze ale lui Peter Forsskål despre libertățile civile. Cartea conține capitole scrise de importanți cercetători din Suedia și Finlanda (care, demult, au făcut parte dintr-o singură țară). Astfel, cartea este atât o privire istorică, cât și o contribuție valoroasă la analizarea societății digitale de astăzi. La baza cărții a stat un seminar organizat de Ziua Mondială a Libertății Presei, desfășurat de UNESCO la Helsinky, pe 3 mai 2016.

 

Download the book as open access or order a print copy here 

 

HOROSCOP  Acum o să vă rog să mă scuzați, dragi lupi, padawani și hobbiți! Oaspeții mei, unii complet necunoscuți aduși de alții pe care îi cunosc, au plecat în dimineața asta pe la ora opt. Sper că s-au dus să lucreze undeva. Au lăsat farfurii, tacâmuri și cești de cafea de spălat, cățeii supărați sub pat, o dezordine boemă și sper că nu au luat ceva cu ei, vreo carte, că altceva mai prețios nu am, ca amintire de la un pustnic ciudat. Sunt obosit. NU MAI PRIMESC PE NIMENI, RĂSPUND LACONIC LA CORESPONDENȚĂ. ATÂT! Corespondența îmi ia și trei ore zilnic. Eu sunt un anahoret care chiar știe valoarea TIMPULUI. Am atât de citit, atât de cercetat, de explorat, de studiat cărți vechi și horoscoape noi și de uitat noaptea prin telescop! Nu sunt un om de lume, nu am cont pe Facebook, nu îmi pierd timpul, nu socializez. Atunci, de ce m-am pustnicit???

M-am pustnicit și pentru că știu că mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

                                                      ⃰    ⃰    ⃰

 

 

 

 

HOROSCOP

 

BERBEC   Abordează corect virajele pe care ţi le impune astăzi destinul. Aşa este drumul spre înălţimi, cu serpentine şi curbe strânse! Dacă ţinteşti sus, trebuie să poţi îndura rigorile ambiţiei! O perioadă de timp bună...hai să zicem că este bună, doar este luni și la începutul săptămânii trebuie să fie speranță! Doar dimineata devreme îţi dă ceva dureri de cap, la propriu şi la figurat. Dacă reuşeşti să te stăpâneşti şi să eviţi graba şi încăpăţânările, nu se va întâmpla nimic notabil. Ziua de 28 august poate aduce unora dintre nativii din  Berbec o schimbare în bine: o veste despre un câştig de bani sau, ceva, în gama benefică, legat de serviciu.

 

HOROSCOP

 

TAUR    Regreţi, dar nu te poţi abţine... În cel mai bun caz de la dulciuri! Eşti entuziast, optimist, întreprinzător! Evită excesele de orice natură şi promovează-ţi interesele tale personale. Ziua îţi este favorabilă atît sub aspect economic cât şi sentimental. Dorinţa de schimbare şi marea plictiseală te face să cheltuieşti prea mult, preafrumoasa doamnă sau bunul meu domn! Incercă să începi de acum să-ţi organizezi viaţa – este o perioadă favorabilă pentru interesele Taurilor.  Atenţie la băuturile reci şi la durerile de gât!  Nu este foarte bine să pleci în delegaţii sau în călătorii lungi de afaceri.

 

HOROSCOP

 

GEMENI  Eşti obligat de viață să joci cu ce cărţi ai! Nu e o situaţie precară, dar fii prudent şi ține minte că viața nu ia prizonieri. Jocul dragostei şi al întâmplării, cel mai vechi joc din lume! Nu este o perioadă favorabilă pentru nativii din Gemeni care fac afaceri sau comerţ, care pot să aibă pierderi importante. Totusi, o realizare care te bucură în mod deosebit. Nu mai comenta si raspandi zvonurile catastrofice si vestile alarmate, care nu fac decat sa te abata de la propriile tale probleme. Nimeni  nu te crede cind faci anumite pronosticuri de Apocalipsă. In general, le nimereşti, dar victoria ti se pare putin amara si fara importanţă.

 

HOROSCOP

 

RAC  Zi favorabilă implicării tale în rezolvarea unor probleme urgente. Implică-te personal, dar trebuie să ceri şi ajutor pentru că soluţiile unor probleme nu intră în competenţele tale. Din nou mici probleme în familie sau cu prietenii. Nu trebuie să vă faceţi atâtea gânduri pentru orice amănunt. Ai noroc pe 28 august, nu rata ocazia. Consolează-te cu gândul că nu eşti singurul care are probleme la serviciu. In general, în zodia Feciorei celei harnice, este o perioadă când calităţile personale îţi sunt avantajate. Exista momente cand judeci greşit oamenii, asa incat ar fi mai bine sa reflectezi inainte sa compromiti o prietenie aproape ideala.

 

HOROSCOP

 

LEU    Instinctul, intuiţia şi experienţa profesională te ajută să găseşti soluţii potrivite pentru situaţiile diverse de azi. Nu te gândi mult, nu este vorba de cine ştie ce inginerii, e simplu! Planeta negustorilor, Mercur, dar si a hotilor, retrograd, în Fecioară, te favorizeaza sa faci cumparaturi inspirate, care se pot dovedi in viitor foarte folositoare. Mare plictiseală în acestă perioadă, cu toate că ai acelaşi program supraâncărcat  - sau tocmai de aceea. O schimbare este necesară.  Noi prietenii şi/sau alianţe. O nerealizare, spre sfarşitul zilei, care te pune pe gânduri. Se aproprie nişte termene, sau niste obstacole de depaşit, nervozitatea ta creşte. Nu te lasa impins in afara "ringului" de ultimele insuccese, invata sa nu renunti niciodata, sa insisti pana obţii ceea ce doresti.

 

HOROSCOP

 

FECIOARĂ  Reacţiile tale de astăzi sunt prea ascuţite, disproporţionate. Nu suporţi să fii contrazis! Poate că este ziua ta de naştere şi micul capriciu trece neobservat. Dar, dacă nu e - negociază! Spiritul de dreptate care te caracterizează te face să iei o atitudine, de luni, care este destul de nepopulară printre colegii de serviciu. O realizare notabilă în a doua jumătate a perioadei. Nu te lăsa copleşit de rutina zilnică, caută să te distrezi şi să legi noi prietenii. Ar fi bine sa analizezi cu atentie propunerile care ti se fac in aceasta perioada, pentru ca stelele arata ca in viitor iti pot aduce numai satisfactii profesionale şi sociale. Atenţie la regimul alimentar şi la drumurile prin oraş.

 

HOROSCOP

 

BALANŢĂ   Uneori nu eşti înţeles corect de cei din jur şi astăzi e una dintre zilele acelea. Eşti misterios, te simţi neînțeles, dar nici nu vrei să fii descifrat uşor. Nu renunța la interesele tale. Trebuie să dai curs valorilor condiţiei umane: sănătatea, cinstea, iubirea, cunoaşterea şi credinţa. Prima parte a zilei pare indicată pentru scurte călătorii. Pe total ziua nu îţi este favorabilă pentru luarea unor decizii importante. Insă, ai o ocazie care poate să-ţi schimbe viaţa în mai bine. Totuşi, nu exagera cu munca si efortul, in general, pentru ca stelele indica o supărătoare tendinta catre surmenaj si depresie. Relatiile cu persoanele născute in semne de aer si foc sunt  armonioase, dar nu sunt  prea grozave cu cei născuti în semne de apa şi pământ.

 

HOROSCOP

 

SCORPION   Baţi în retragere în faţa frontului comun al celor din jur. Poate că e adevărat că nu le dedici suficient timp? Chiar dacă eşti foarte ocupat azi, trebuie neapărat să te ocupi de cei dragi! Cu Jupiter din Balanță bine aspectat poţi sa ai succes în tot ceea ce ţine de structuri mari. Configuratia planetelor iti indica un şi posibil dar de bani, dar dupa cum bine se ştie "noroc la bani inseamna nenoroc in dragoste"! Ultima parte a zilei este nefavorabilă mai ales pentru nativele din zodie, care trebuie să lase cochetăria deoparte şi să se îmbrace pe măsura lor şi ţinând seama de vremea schimbătoarea. Vara trece...

 

HOROSCOP

 

SĂGETĂTOR  Este gălăgie şi haos în jurul tău? Nu are nicio importanţă, pentru că astăzi te bucuri de o bună concentrare şi poţi să lucrezi fără să fii deranjat de zgomot. Poate, muzică bună la căști? Este timpul replierii : “retragerea la timp pregăteşte victoria viitoare”, spune înţeleptul chinez. Nu forţa şi nu lua hotărîri importante mai ales în ceea ce înseamnă afaceri cu active sau comerţul en gross. Mare atenţie la incidente sau accidente, sub cerul liber sau pe şosea. Se pare ca, si Venus este destul de clara in aceasta privinta, primesti niste propuneri interesante, dar trebuie sa dai dovada de prudenta si diplomaţie. Trebuie sa zambesti si sa-ti pastrezi calmul, mai ales daca auzi si vezi lucruri neplacute; mananca alimente naturale si evita dulciurile, mai ales zaharul, de orice tip și culoare. Înlocuiește-l cu miere românească.

 

HOROSCOP

 

CAPRICORN    Luni - din nou se deschide în fața ta, în timp, o nouă săptămână de înfruntat. Lucrurile stau așa cum le vezi tu, nici mai bune, nici mai rele. Începe cu începutul, într-o ordine naturală. Trebuie să soliciţi sprijin de la colegii competenţi.  Prima parte a zilei îţi aduce recunoaşterea seriozităţii şi a muncii susţinute. Ziua de astăzi, în special, este o perioadă bună pentru un bilanţ serios şi începutul unor noi proiecte personale. Veşti bune spre sfîrşitul zilei. Anumite aspecte benefice ale conjuncturii fac sa creasca increderea în forțele proprii, asa ca poţi sa-ţi impui propriul punct de vedere! Dupa cum spune inteleptul, la un prieten trebuie sa gasesti aprobarea faptelor tale, dar si un sfat adevarat, un pahar de apa si o carte buna!

 

HOROSCOP

 

VĂRSĂTOR  Conjunctura indică succes, ai o zi bună, eşti harnic şi motivat. Dacă ai de trecut un prag – aceasta este ziua. Dar nu exagera în nimic, nu promite marea cu sarea, nimănui și fii mai tăcut. Încearcă, în această zi să termini acţiunile sau lucrurile neterminate.  Invenţiile sau inovaţiile, atît de dragi nativilor zodiei, nu sunt întotdeuna recomandate, mai ales cînd este vorba de sentimente şi trăiri. Foloseşte imaginaţia în scopuri lucrative, nu pentru a găsi motivaţii şi explicaţii. Zodia ta este in continuare aspectata complex, aşa ca poti sa ai tupeul sa afirmi sus si tare ca te simti formidabil si ca viitorul iti surade. Supraveghează-ți vederea, ochii, ochelarii!

 

HOROSCOP

 

PEŞTI    Spui mereu că nu-ţi plac încurcăturile, dar azi eşti pe cale să le provoci! În domeniul sentimental, sau al muncii, cu siguranţă! Totuși, profesional, situaţia pare că devine mai stabilă. Este o perioadă bună pentru nativii din Peşti. Realizări şi cîştiguri. Nu trebuie să te nemulţumescă că nu ai realizat mai mult - “drumul de o mie de leghe începe cu un pas” spune înţeleptul. O nouă dragoste sau o nouă pasiune, hobby. Evită să te implici în orice activitate legată de autorităţi. Nu te baga ca musca in lapte, inutil si neinvitat peste problemele altora. Atenţie la sănătate, la vremea capricioasă şi mai ales fii atent cu ce te încalţi.

 

HOROSCOP                      END