HOROSCOP Croația îi primește pe invadatorii musulmani cu mine antipersonal │ Horoscopul lui Dom’ Profesor

HOROSCOP Este macabru și oribil, dar după explozia unei mine antipersonal nu mai rămâne mare lucru din persoana respectivă. Noi, totuși, încercăm să oferim o înmormântare decentă, considerând că persoanele dcedate erau musulmani, a declarat directorul croat.

 

 

 

 

 

HOROSCOP  Pe 28 septembrie s-au născut Brigitte Bardot, Marcello Mastroianni, Peter Finch, Georges Clemenceau, Gheorghe Dima, Anton Sinceac, Aristide Caradja, Valeriu Râpeanu, Vasile Pârvan, Leonida Teodorescu, Sorin Gheorghiu.

 

În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Hariton Mărturisitorul şi Proorocul Baruh.

 

În „Kalendar” ziua de 28 septembrie este ultima zi din primul festival, de toamnă, al Lupilor. A împrumutat, sau a dat, numele din calendarul creştin: Haritonul. Fiind şi joi, ziua lui Jupiter-Zeus, un zeu care nu prea se întrecea cu munca, munca era pentru Hefaistos-Vulcan, este mare pericol dacă lucrezi, mai ales cu unelte ascuţite. Femeile, mai ales, ţin Haritonul, ca să nu le crape călcâiele! (Olteanu, Speranţia).

 

HOROSCOP Pentru că este ziua de naştere a Brigittei Bardot să-i spunem. La mulţi ani! Şi să-i revedem filmele, poate aşa o s-o înţelegem mai bine. Vedeţi, oamenii ca ea, care încercă să-i convingă pe ceilalţi să salveze vieţi, nu este vorba strict de căţei, poate fi vorba de pisici, veveriţe, leoparzi, cămile, negri, evrei, gay, extratereștrii - ei bine acei oameni încercă că-i salveze de fapt pe cei care vor să ucidă, pe cei sunt pentru omor. Să le salveze omenia, să-i rezoneze să redevină oameni. Să nu ucizi, este o poruncă capitală în marea majoritate ale religiilor, codul civilizator de pe Pământ și cred că în înteagă galaxia.

Cine se limitează la un exemplu, la un caz nefericit, cere răzbunare de fapt, aplică legea sălbatică a talionului, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, atitudine care nu are nimic de a face cu un om civilizat, european, creştin!

Brigitte Anne-Marie, așa o chemă, este pe aceiaşi parte dreaptă a spectrului politic francez pe care se află patrioţii şi cei care chiar le pasă de soarta ţării şi a poporului şi doresc păstrarea tradiţiei şi a identităţii naţionale.

 

HOROSCOP  Dragi lupi, padawani și hobbiți încerc să vă comunic informații pe care le găsesc interesante. Observând absența totală a informațiilor din Balcani și fostul spațiu de dincoace de Cortina de Fier m-am documentat pe acest domeniu. Astăzi o informație interesantă despre Croația.

După cum a raportat Miljenko Vahtaric, directorul CROMAC, (Croatia's Mine Action Centre), luni, 25 septembrie, locuitorii unui comune de la granița cu Ungaria și aproape de granița cu Slovenia, au auzit două explozii puternice. Grănicerii știau despre ce este vorba, au luat doi saci de plastic pentru cadavre și au pornit spre locul de unde se auziseră exploziile. Sigur, însoțiți de personal calificat, dotat cu detectoare de mine.

”Este macabru și oribil, dar după explozia unei mine antipersonal nu mai rămâne mare lucru din persoana respectivă. Noi, totuși, încercăm să oferim o înmormântare decentă, considerând că persoanele dcedate erau musulmani.” - a declarat directorul croat.

HOROSCOP  Înainte de lăsarea frigului există un vârf al numărului de musulmani care invadează Europa. Luni, se pare că au fost peste 6.000. Unul dintre drumurile de invazie este și cel pe Adriatica, apoi prin Croația, prin triunghiul granițelor Croația, Ungaria și Slovenia se ajunge, pe graniță, în Austria și de aici oriunde, în Germania, sau rămân acolo.

Mulți care ajung pe calea croată sunt negrii, sau arabii musulmani ajunși în Italia. De acolo, patrioții italieni le pun la dispoziție ambarcațiuni, mâncare, haine, combustibil, le dau chiar și bani ca să treaca Adriatica în Croația, să nu ia toată Italia în picioare, ca să treacă Alpii în Austria, treabă grea și dificilă.

HOROSCOP  Dar, în Croația îi așteaptă pe invadatorii musulmani mai mult de o sută de mii de mine antipersonal. Rămase din timpul războaielor balcanice. Unele, desosebit de sofisticate, nu pot fi dezamorsate, doar făcute să explodeze. Multe sunt fabricate în România, sunt cele mai bune, cele mai dificile, au spus militarii croați, cei implicați în deminare. Deminarea merge foarte greu, au fost peste un milion de mine în Croația. S-au făcut eforturi supraomenești, plătite cu câteva victime din rândul militarilor, ca să se reducă numărul de mine antipersonal la numai o sută de mii, pe o suprafață de mai multe mii de kilometri pătrați.

”Problema minelor în Croația este foarte gravă, dar am încercat să reducem riscul marcând zonele minate cu mai multe de 12.000 de semne clare” a declarat un mebru al guvernului.

HOROSCOP  Totuși, din 2012 până în prezent și-au pierdut viața în câmpurile de mine din Croația peste cinci sute de musulmani intrați ilegal în țară.

”Îmi pare foarte rău pentru viețile pierdute, dar noi dăm grupurilor de regugiați legal intrați în țară, hărți în care câmpurile de mine sunt foarte clar delimitate și le indicăm un drum cu puncte de verificare”. “If they go an illegal way through Croatia, these symbols are universal — I’m quite certain that most of them have seen them in Afghanistan, in Syria and Iraq where they’re coming from,” a mai spus Vahtaric. Am dat citatul în engleză ca să fie clar și fără interpretări. Există o pagină pe Facebook "Dear Refugees: Welcome to Croatia" care explică cum să parcurgi mai repede și în condiții de siguranță Croația, ocolind câmpurile de mine.

HOROSCOP  Croații au trecut recent printr-un război și au fost și ei refugiați. În principiu acceptă pe refugiați, nu pe invadatori, cu o condiție: să plece cât mai repede, să nu rămână în Croația!

HOROSCOP Având în vedere că România s-ar putea să intre în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2018, pe lângă prețul plătit, acceptarea mai multor zeci de mii de musulmani, o cotă UE care se poate ridica, multianual, la 42.000 de musulmani, România va deveni țintă de invazie, cap de pod, pentru milioanele care vor să invadeze Europa.

Din nefericire, sau din fericire, noi nu avem câmpuri de mine!

Dar o să vă dau câteva sfaturi, nu am petrecut degeaba 15 ani în Orient,  așa puteți rămâne sănătoși și întregi. Mâine, nu au intrat zilele în sac, doar este, în definitiv, o altă zi!

                                                    

                                                          ⃰    ⃰    ⃰

 

 

HOROSCOP

 

BERBEC    Cu Uranus cel ciudat și retrograd în zodie viața ta nu este ceea ce meriți și te aștepți. Muncești mult, dar degeaba. Astăzi oferă-ți ceva bun, o distracție, ca să te mai înveselești puțin. Dupa orele de la serviciu este bine să te duci undeva unde să te relaxezi şi vezi şi tu lumea ce mai face. O zi potrivită sa iei iniţiative curajoase, atât in domeniul tău de activitate, cât mai ales in relaţiile tale sentimentale. Simţul tău posesiv ţinut prea mult în frâu se răzbuna astăzi. Discuţii aprinse cu cineva de la care vrei să obţii ceva important. Discuţia însă nu se finalizează, aşa că trebuie să mai încerci.

 

HOROSCOP

 

TAUR   O zi de joi aglomerată. Onorează promisiunile făcute. Supraveghează cu atenţie cheltuielile. Nu lua decizii importante. Relaxeză-te pe seară, poate la un film nou, poate muzică bună. Astăzi eşti tare înclinat să rişti, fie că-i vorba de slujbă, bani sau o relaţie amoroasă. Lasă pe mâine, noaptea e un sfetnic bun. Primesti, din nou, nişte veşti aşa-şi-aşa. Odihneşte-te mai mult, oboseala cronică s-a strâns ca o zgură şi poate să te afecteze.  Evita cafeaua, tutunul, piperul, orice te-ar irita si mai mult. Nu esti in cea mai buna dintre zile, mai bine astazi tine regim si mediteaza, configureaza, filosofează, da curs comoditatii şi artei de a te simti bine.

 

HOROSCOP

 

GEMENI   Evită activităţile care nu sunt absolut necesare. Puţină pauză nu strică, nimeni nu o să-ți ridice o statuie! Zi favorabilă cumpărăturilor, proviziilor şi achiziţiilor de toamnă-iarnă. O dimineaţă aproape liniştită, fără prea mult de lucru şi fără complicaţii. La prânz, posibilă şi neaşteptată schimbare de program. Ai un prilej să te evidenţiezi profesional. Foloseşte-l, cu speranţa că o să iasă şi bani, nu numai laude. O veste bună de departe. Astăzi orice angajament, orice regulă devine brusc o povară. Până diseară îţi trece şi vei fi din nou ironic. Totuşi, o veste bună!

 

HOROSCOP

 

RAC    Nu mai amâna, nu mai pierde timpul! Lucrurile sunt așa cum le-ai văzut de prima dată. Nu înfrumuseța situația, nu te păcăli singur. Fii pragmatic. Dar, nu uita, bine faci, bine găsești! Ziua este favorabilă Racilor care lucrează cu copii, sau au copii. Vorbeşte, joacă-te cu copii, nu-i lăsa să se înstrăineze prematur. Şi aşa lumea este cum este, oferă iluzia unei copilării fericite de care copii să-şi amintească cu plăcere mai târziu. Fii generos, chiar dacă minţi, puțin!  Astăzi eşti, din punct de vedere emoţional, mai sensibil. Fii atent la promisiunile care le faci, mai ales. nu exagera.

 

HOROSCOP

 

LEU    O zi de vânătoare! Ai ocazia să mai adaugi trofee la colecţia ta. Dar, trebuie să asculţi ce mai bârfeşte jungla. S-ar putea să nu-ţi placă să ştii... dar Leul află întotdeauna ultimul!  Primele ore ale zilei de muncă nu iţi sunt colosal de prielnice, dar cu moderaţie şi calm vei evita neplăcerile. Sigur, dacă nu eşti la şcoală – la şcoală apar alt tip de probleme! Nu promite nimic. Astăzi trebuie să alegi cu grijă modul de abordare a problemelor tale sentimentale. Este bine să fii convingător dar şi rabdător. Nu toate noutăţile trebuie spuse in gura mare, trebuie sa dai dovadă de mai multa diplomaţie şi tact in relaţiile cu colegii tăi.

 

HOROSCOP 

 

FECIOARA   O veste bună. Domeniul sentimental este favorizat, aşa că nu mai ezita! Încearcă acum, imediat, sau la bal, sau la spital. Măcar clarifici lucrurile, ca să nu-ți mai faci speranțe inutile. Astăzi, în mai multe ocazii trebuie să dai dovadă de diplomaţie ca să eviţi conflictele, fără motiv şi inutile, de altfel. Fereşte-te de prietenii sau relaţii noi, aspectele negative, multele aspecte dezavantajoase, nu te avantajează. Nu fii naiv, nu da crezare bârfelor, mai ales daca sunt evident opera unor persoane interesate sau dornice de avantaje sau glorie cu orice preţ.

 

HOROSCOP

 

BALANŢA   O veste bună sau folositoare. Una din zilele favorabile care te fac să te simţi bine.  Poziţia lui Venus, protectoarea zodiei, a lui Marte şi a Lunii indică succes şi pe plan sentimental. După o periodă mediocra ai o zi mai bună. Realizări mici, însă pline de bucurii. Te simţi bine şi faci planuri de viitor.  Astăzi poţi profita de un chilipir curat, şi/sau poţi culege o parte din profiturile ce provin din aranjamentele altora. Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce ai de gând să faci. Dacă ai luat o hotărâre, apoi ţine-te de ea. Sigur, dacă vezi că nu merge şi nu merge, nu trebuie să dai cu capul în zid, schimbă modalitatea de abordare.

 

HOROSCOP

 

 

SCORPION   Sunt favorizate numai activităţile de rutină, evită orice schimbare de program, sau de tabiet. Lasă lucrurile să se petreacă natural, de la sine. Nu interveni, nici măcar cu un sfat! Posibile schimbări în registrul sentimental şi veşti plăcute. Noi prietenii sau relaţii pot face ziua interesantă. Zâmbeşte larg, spune o vorba buna şi mai câştigi un prieten. Nu trebuie sa călătoresti, iar dacă totuşi eşti obligat să pleci undeva astăzi trebuie sa fii foarte atent, in special la bagaje. Ai o propunere, mai veche, să câştigi mai mulţi bani. Toate felurile de a caştiga bani sunt la fel de onorabile pentru un om cinstit.

 

HOROSCOP

 

SĂGETĂTOR    Astăzi ai tendinţa păguboasă să te subestimezi, să îţi plângi de milă. Din fericire, cei dragi, prietenii, familia, "îţi umflă cauciucurile" şi poţi să mergi în direcţia bună şi corectă! O dimineaţă bună, în care ai spor. Mai multe obligaţii uitate se fac simţite spre sfârşitul zilei. Dragostea e bine aspectată. Astăzi evita schimbările bruşte de program şi mai ales nu lasa colegii de la serviciu, sau rudele apropiate să aibă iniţiative păguboase şi să-ţi facă “program”. Cu toate că este o zi bună, evită nepăsarea şi nerăbdarea. Fii prudent şi precaut, mai ales în mijloacele de transport în comun!

 

HOROSCOP

 

CAPRICORN     Dimineaţa mai puţin favorabilă în ceea ce priveşte munca. Nu risca, la serviciu, unde muncești! Seara o poţi petrece în mijlocul familiei şi al prietenilor discutând despre ultimile scumpiri. Astrele, totuşi, te favorizează. În special în domeniul familiei. Oferă-ţi bucuria unei seri într-un cadru mai puţin convenţional. Oricum, eşti cam plictisit şi ceva nou sigur iţi face plăcere. Eşti avantajat mai ales în domeniul dragostei fie că eşti familist sau nu. Bate şi ţi se va deschide, caută şi vei găsi. Zâmbeşte şi vei fi mereu bine primit.

HOROSCOP

 

VĂRSĂTOR   Ai probleme în planificarea timpului tău. Se pare că ești în criză de timp. Abordarează situația logic, în succesiunea normală. Dacă vezi că nu te descurci, cere ajutor, nu mai amâna inutil! O problemă personală îşi poate găsi astăzi rezolvarea, ceea ce consideri o mare victorie. Atenţie, să nu te culci pe lauri! Este mai plăcut să stai cu un prieten şi să vorbiţi vrute şi nevrute, decat să te duci la cine ştie ce cantina populara. Astăzi, în a doua parte a zilei, posibile tensiuni ca urmare a unor veşti nu tocmai bune. Nu te descuraja. Necazul ţine numai azi.

 

HOROSCOP

 

PEŞTI    O zi care pare că este obositore, schimbarea anotimpului te-a marcat ceva mai mult. Mâncarea naturală, fructele, mierea şi ceaiurile din plante româneşti îţi pot reface vitalitatea! Transformări în bine, la serviciu şi acasă. O veste bună, de la rude sau prieteni de departe. Astăzi - calm şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi.  Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în niciun fel. Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Nu fii leneş, insistă acum, pentru că eşti într-o perioadă relativ favorabilă.

 

HOROSCOP

 

END