Horoscop Campania electorală din Cehia s-a blocat pe subiectul imigrației musulmanilor

Horoscop Nicio planetă retrogradă, iar Luna ”navighează” cu prudență în segmentul zodiei Leului, așteptând ca să fie umbrită de Pământ. La eclipsă, Luna nu va fi superlună și cu atât mai puțin albastră, sau roșie. Poate, puțin mai închisă la culoare, dar nu roșie, în zonele unde eclipsa este doar prin penumbră.

30 ianuarie

Horoscop  Pe 30 ianuarie s-au născut Franklin Delano Roosevelt, James Watt, Gene Hackman, Vanessa Redgrave, Grigore Gafencu, Doina Spătaru.

 

Horoscop Sinaxar, Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, Hrisostomul. Ipolit, Episcopul Romei.

 

Tradiţional, a şasea zi a Filipilor de iarnă, Trisfetiţele, Teclele.

 

n fiecare an, pe data de 30 ianuarie, sunt praznuiti Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, Hrisostomul. Aceasta sarbatoare semnifica unitatea crestinilor. Dupa ani de dispute intre comunitatile crestine, pe tema - cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi, s-a hotarat in urma visului pe care l-a avut episcopul Ioan al Evhaitelor, in timpul imparatului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), ca 30 ianuarie sa fie ziua de cinstire comuna a celor trei ierarhi.

Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume."  Sursă: Preot Sofian Boghiu.

 

 

Horoscop Dragi lupi, padawani și hobbiți, într-o săpătură arheologică, adâncă de mulţi metri, poţi să vezi succesiunea vârstelor oamului, straturi suprapuse de rămăşite neînsemnate, cioburi și unelte sparte, dar atât de importante în ochii savantului. Tot aşa poţi să vezi cu ochii minţii, cu sufletul şi inima, obiceiurile, tradiţiile, folclorul şi să „vezi” clar şi luminos suprapunerea în timp, dar în acelaşi spaţiu, a cel puţin trei calendare ale poporului.

 

Cele trei fetiţe, „trisfetiţele” – un motiv ce provine, probabil, din matriarhat, din paleolitic. Am numărat nici mai puţin, nici mai mult de 47 de mituri europene despre cele trei fetiţe. Fetiţele „intrau la învăţătură” ca să devină, la pubertate, vânătoriţe iscusite, războinice de vază şi conducătoare ale tribului – să nu uităm că este vorba despre vârsta de început, a matriarhatului. Mai poate fi vorba şi de teribilele Moire, cele trei zeiţe ale destinului, de care se temea şi nemuritorul Zeus.

 

Horoscop  Apoi sfârşitul neoliticului îl aduce pe cumătrul lup. Lupul Şchiop. Iubit, respectat, temut şi în acelaşi timp urât. O gamă largă de sentimente, depinde - dacă „te simţeai cu musca pe căciulă”!

 

Apar cei trei sfinţi, cu o sfadă a fanilor lor. Şi Maica Domnului care nu a socotit bine zilele şi plecă la Templu cu Pruncul în braţe pentru Înfăţişare. Apoi se întoarce din drum.

 

Rar sunt, în cursul anului, o aglomeraţie aşa de mare de simboluri. De ce oare?

 

Horoscop  Omul preistoric era în strânsă legătură cu fenomenle naturale şi un fin şi permanent observator al cerului. El a înregistrat că în această perioadă depresivă a anului, stelele care nu clipesc şi despre care se spune că sunt ochii zeilor, ei bine, planetele se strâng, se aglomerează, în doar câteva sectoare ale cerului. Anul acesta de la Scorpion la Berbec. Nicio planetă retrogradă, iar Luna ”navighează” cu prudență în segmentul zodiei Leului, așteptând ca să fie umbrită de Pământ. La eclipsă, Luna nu va fi superlună și cu atât mai puțin albastră. Poate, puțin mai închisă la culoare, dar nu roșie, în zonele unde eclipsa este doar prin penumbră.

 

Horoscop Astăzi, 30 ianuarie 2018 de o mare importanţă simbolică este întoarcere din drum a Maicii Domnului. Mesajul este clar: şi sfinţii pot greşi, dar dacă greşeşti, recunoaşte greşeala, îndreapt-o şi întoarce-te din drum!

 

Dar iată ceva interesant din curierul de la Bruxelles:

 

Radio Praga a anunţat pe site-ul său că actuala campanie electorală pentru alegerea preşedintelui Cehiei este împănată cu ştiri false provenite din partea ambelor echipe ale candidaţilor: actualul preşedinte Miloš Zeman, considerat pro-rus şi universitarul pro-european Jiří Drahoš. Principalele controverse între candidaţi sunt legate de ”problemele migraţiei”. Deşi preşedintele nu are niciun cuvânt de spus în politica externă şi acţionează numai ca reprezentant al ţării în strainătate, imigraţia, de fapt invazia musulmană, a devenit un subiect arzător al campaniei electorale din Cehia. Lupta electorală a atins paroxismul acum o săptămână, când partizanii lui Miloš Zeman au publicat pe internet banere care afişau : “Stop migraţiei , ţara asta este a noastră, jos Drahoš, votaţi pentru Zeman”. În Republica Cehă, discursurile radicale contra musulmanilor au depăşit în intensitate dezbaterea politică chiar înainte de alegeri. Până acum, Cehia a primit 12 ”refugiaţi” din cota impusă de 1600. Jiří Drahoš, fostul preşedinte al Academiei cehe de ştiinţe  declarase că devine clar faptul că repartizarea refugiaţilor între cele 28 de state UE nu are sens: “Europa ar trebui să furnizeze un ajutor umanitar temporar adevăraţilor refugiaţi, pe cât posibil în afara frontierelor sale exterioare, cât mai aproape de locul lor de baştină.”  Poziţia celor doi candidaţi asupra invaziei musulmane nu este însă foarte diferită, dar Jiří Drahoš este perceput acum drept favorabil primirii musulmanilor, în timp ce Miloš Zeman, preşedintele în funcţie, refuză să-i primească.

 

Horoscop   Aștept, cu mare interes, să vedem ce probleme o să agite campaniile elctorale din România, de la anul. Cred că România are infinit mult mai multe probleme serioase, vitale, decât Cehia cu cei 12 musulmani ai ei! Dar este o strategie în PR de a atrage focul discuției pe subiecte minabile, ca să se acopere marile probleme, care sunt dificil de abordat, ce să mai spun de propuneri de rezolvat.

 

Până atunci mai este suficient timp, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

NOTĂ:  Miercuri, adică mâine, 31 ianuarie, o să pun pe site la EvZ Special CONEXIUNI la ora 09:30 articolul meu ”Tristețea românilor de pretutindeni, tragedia celor din țară și profitul firmelor care transferă banii”.  Până atunci, dacă nu ați citit, vă invit să citiți pe CONEXIUNI  ”Stema de stat a României…”  Și mai am o surpriză mare, pentru domniile voastre, țineți aproape, zodiilor, o să aflați în curând!

 

                                            

                                                                  

 

 

 

 

horoscop

 

BERBEC  Cu o aglomeraţie de planete suficient de complexa în horoscop, viaţa nu este deloc simplă şi un bun exemplu este ziua de astăzi. Abordează problemele pe rând, într-o ordine firească! Dacă ai de susţinut un examen, de făcut o prezentare la un interviu, în general, de trecut un prag – aceasta este ziua. Eşti harnic şi motivat, iar conjunctura stelelor indică succes.  După o periodă mediocră ai, în sfârşit, o zi fastă, o perioadă mai bună. Realizări mici, însă pline de bucurii. Astazi, poate pe seară, te poți simţi foarte bine citind o carte sau vizionând un film bun.

 

horoscop

 

TAUR   Este cazul să mai lasi obişnuinţa deoparte, aduna-ţi forţele şi banii şi schimbă-ţi puţin viaţa, începând chiar de astăzi, cu organizarea locuinţei şi îmbunătăţirea garderobei de iarnă-primăvară. Astăzi pari mai confuz şi mai ameţit decât de obicei şi de acest lucru poate profita una dintre cunoştiinţele tale care vrea să se folosescă de tine ca de o trambulină. Lasă ambiţiile şi vanitatea de o parte, nu te lăsa folosit şi bucură-te de ce ai. Pentru că, pentru tine, posesia, proprietatea este importantă!

 

horoscop

 

GEMENI   Ai probleme şi financiare şi sentimentale. Ia-le pe rând! Astăzi termină ce ai început şi ia în serios sfaturile prietenilor, familiei. Ei îţi vor numai binele, aşa că măcar ascultă-i! A venit timpul să suni pe vechiul tău prieten din copilărie. Este o zi în care trecutul este important şi poţi să te simţi bine depănând amintiri şi schimbând informaţii şi impresii. După ce vorbeşti cu bunul tău prieten, astazi, investeşte în relaţii de afaceri şi în dragoste.

 

horoscop

 

RAC  O zi plină, densă, dar favorabilă. Succesul şi placerea problemelor rezolvate pot fi întrecute doar de bucuria de a ajunge acasă, la căldură, în universul tău personal, armonios şi plăcut. După o noapte în care gândurile nu te-au lăsat să dormi suficient, ai o zi densă în care trebuie să te organizezi bine. Trebuie să soliciţi sprijin de la colegii competenţi.  Zodia îţi este favorabilă: câştiguri neaşteptate şi favoruri din partea sexului opus.

 

horoscop

 

LEU   Astăzi ai un mare dar al comunicării, al povestirii, pentru că eşti bine dispus! Cu toate că exagerarezi ca orice Leu, nu renunţa la punctul tău de vedere, ci susţine-l cu mult calm şi umor. Ai posibilitatea să-ţi rotunjeşti un pic veniturile, poate primeşti nişte bani înapoi. Posibile mici dureri de cap, la propriu şi la figurat pe fondul unui Soare complex aspectat.

 

horoscop

 

FECIOARĂ  O zi cam monotonă şi fără evenimente importante. Tocmai bună să faci, cum te sfătuiesc stelele, un prilej de relaxare şi recuperare, după ce se termină munca ta, programul de dimineața, poate la sală, poate acasă, un somn bun şi necesar! O zi obositoare, dar în care poţi să duci la bun sfârşit un volum mare de lucrări. Cu toate că ai un randament bun, se pare că eşti în criză de timp. O veste bună, despre nişte bani. Ultimile zile din luna ianuarie par să-ţi fie favorabile.

 

horoscop

 

BALANŢĂ  Ai un partener sau prieten, coleg, care te poate ajuta esenţial. Dă-i mai multă importanţă şi consideraţie, laudă-l şi-ţi va mânca din palmă! Trebuie să respecţi, ca să fii şi tu respectat!    Astăzi trebuie să eviţi să faci declaraţii complete sau să discuţi mult. Modul tău de abordare nu este nici indicat, nici de succes. Eşti prea direct şi criticile tale nu motivează. Însă tot ce îţi propui, la nivel rezonabil, îţi iese astăzi cu mare uşurinţă. Un ajutor substanţial din partea prietenilor sau a rudelor.

 

Horoscop

 

SCORPION  E greu de crezut că un om puternic ca tine se poate lăsa copleşit de tristeţe şi melancolie. De vina sunt doar vremurile şi vremea monotonă de iarnă! Lasă nostalgia, Scorpionul este cel mai tare! Nu te lăsa influenţat de materialismul primitiv care pune banii înaintea omeniei. Trebuie să dai curs valorilor condiţiei umane: sănătatea, cinstea, iubirea, cunoaşterea şi credinţa. Poţi să finalizezi unele lucruri importante în prima parte a zilei. Trebuie să te odihneşti mai mult, mai ales pe seară. Relaxarea este o artă, învaţ-o!

 

horoscop

 

SĂGETĂTOR   S-ar spune, după configuraţia caselor solare, că te gândeşti, destul de des, să schimbi ceva din viaţă. Oricum a trecut mult timp de la ultima schimbare şi astăzi noul te avantajează! Invită-ţi prietenii la o discuţie, la o prăjitură sau o cafea. Poţi să le spui problemele şi proiectele tale şi să le ceri sfatul şi sprijinul. Stelele arată că poţi primi ajutorul solicitat. O veste îţi  face mare plăcere.  Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie. 

 

horoscop

 

CAPRICORN   Favorurile stelelor se îndreaptă astăzi în special către Capricornii din justiţie, mediul de afaceri, bănci, case de schimb şi contabilitate, care au ceva noroc în domeniul relaţiilor umane. Mai ales astăzi trebuie să respecţi legea şi în special normele de circulaţie. Dacă este să semnezi o hârtie oficială, citeşte-o cu multă atenţie, chiar dacă crezi că ştii ce conţine. Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici îţi indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor sentimentale. 

 

horoscop

 

VĂRSĂTOR    Astăzi trebuie să te ocupi puţin de sănătatea ta. Nu cu medicamente şi substanţe ciudate din reclamele de la tv, ci cu mâncare naturală, mâncarea strămoşilor şi ceaiuri din plante locale. Poţi face un bilanţ onest şi să vezi ce ţi-ar place să faci în continuare. Nu uita că îţi cade un drum, dar poţi să-l amâni, nu este obligatoriu. Totuşi, călătoriile sunt sub un semn fast. Aspectele planetare complexe oferă posibilitatea rezolvării unor vechi probleme. Transformări în bine, la serviciu şi acasă. 

horoscop

 

PEŞTI   Energia ta, puterea de muncă de astăzi stârneşti invidii, dar şi respect. Trebuie să-ţi îndrepţi eforturile şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii proprii. Zi favorabilă implicării tale în rezolvarea unor probleme urgente. Implică-te personal, dar trebuie să ceri şi ajutor pentru că soluţiile unor probleme nu intră în competenţele tale. Este bine să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare, aglomeratie, înghesuiala. Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei dragi, vei constata bunele lor intenţii. Fii la obiect în ceea ce afirmi.

 

horoscop