Astrologia a fost rezultatul științei unei civilizații anterioare, care care ne-a depășit cu mult, tehnologic și spiritual. Horoscop

Astrologia a fost rezultatul științei unei civilizații anterioare, care care ne-a depășit cu mult, tehnologic și spiritual. Horoscop

Horoscop Cred că astrologia a fost rezultatul cercetărilor unei civilizații anterioare noastre dar care ne-a depășit cu mult tehnologic și spiritual. Ei găsiseră legătura dintre Cosmos și tot ceea ce este pe Pământ, Ceasul Vieții cum se spune într-o veche legendă din Babilon.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Horoscop Pe 28 februarie s-au născut Rene Reaumur, Mario Andretti, Vincent Minelli, Cristofer Kraft, Brian Jones, Dino Zoff, Gh. Şincai, Gh. Marinescu, Gheza Vida, Virgil Almăşanu.

 

Horoscop În calendarul creştin-ortodox pomenim pe Cuv. Gherman, născut aici, în Sciţia Minor, adică în nordul Dobrogei. Să ştiţi că poporul este mereu acelaşi, doar cuceritorii, invadatorii, se schimbă şi atunci, uneori, se impun unele obiceiuri şi câteva cuvinte noi. O nouă zi de muncă în calendarul arhaic al nostru, al dacilor.

 

 

Horoscop Tânăr fiind, la vârsta la care fiecare ar trebuie să caute răspunsuri, am întâlnit un medic legist, doctor în medicină. Pensionar. M-a surprins, pentru că îngâna încet, ca pentru el, pe holul Bibliotecii Academie, în locul unde se fuma, "Sfântă tinereţe legionară". Fost legionar, a scăpat de puşcărie și i s-a dat, în anii 50, o pensie decentă pentru că a salvat viaţa, operându-l pe loc, pe un general de securitate, pe celebrul Lazăr, ciuruit de gloanţe de către partizani pe Splaiul Dâmboviţei, la câţiva metri de Institutul Medico-legal. Măsurătorile lui craniene, frenologia şi statisticile medicului legionar au dispărut. Sau, sunt păstrate bine.

 

Astăzi ar fi catalogat drept rasist și încă vreo zece epitete inventate de isterici și anarhiști, dar cercetările lui privind puritatea rasei şi amestecul de populaţii au fost şi rămân din punct de vedere ştiinţific, de netăgăduit. Se pot da legi care să pună căluş adevărului, dar adevărul ştiinţific nu poate fi distrus! Concluzia lui: românii sunt urmaşii dacilor în proporţie mare, mai mult, toată Peninsula Balcanică este locuită de populații asemănătoare, de sinteză, provenite dintr-un strămoș comun, chiar dacă acum vorbesc limbi diferite.

 

Horoscop La fel cum nu poate fi distrus adevărul astrologiei. Dacă este o prostie, o vrăjitorie, o pseudoştiinţă după cum afirmă unii foarte solem (doar proştii sunt solemni, spune un proverb) atunci cum se poate explica vechimea ei continuă de aproape şase mii de ani şi explozia, exinderea astrologiei fără precedent din ultimul secol, „secolul ştiinţei şi al tehnologiei”?

 

Părerea mea este că astrologia a găsit abia acum, în secolul informaticii, mijloacele şi publicul respectiv ca să se poată să fie folosită eficient. Cred că astrologia a fost rezultatul cercetărilor unei civilizații anterioare noastre dar care ne-a depășit cu mult tehnologic și spiritual. Ei găsiseră legătura dintre Cosmos și tot ceea ce este pe Pământ, Ceasul Vieții cum se spune într-o veche legendă din Babilon. Ni s-a transmis un fragment, o legendă, neînțeleasă și ciudată, dar care chiar așa, incompletă, funcționa! Treptat geniul unor savanți au adăugat cunoștințe pe ramura astrologiei, dar eu, personal, nu cred că în direcția inițială, cea a civilizației anterioare. Nu s-a reconstituit astrologia, s-a construit alta, caracteristică civilizației noastre.

 

Sigur, calea astrolgică este foarte grea, dacă chiar vrei să faci astrologie.  Astrologia, ca şi Uniunea Europeană, are două viteze! Un club de elită de astrologi, redus ca număr dar care face performanţă şi un număr mare din cei care „o scaldă” oferă servicii publicului, dar trăiesc bine.

 

Horoscop Cum se face horoscopul pe zodii, mă întrebați? De la început am spus că este o erezie, că nu prea face parte din astrologie, dar că a plăcut publicului şi cum „vox populi, vox dei”, iată şi eu „comit” horoscoape pe zodii. Dar, altfel nu sunt așa de fericit, astrologia trebuie studiată, redescoperită, după cum au enunțat înțelepții civilizației anterioare.

 

Horoscop Ei bine, se consideră, pentru horoscopul pe zodii, că zodia în cauză este prima casă. Dar, ce sunt casele? Domenii ale vieţii consultantului, ale publicului, tot în număr de 12 - adaptând la nivelul individual, cele 12 zodii. În astrologie funcţionează aşa numitele "ierarhii cereşti". Planetele (în astrologie şi Soarele şi Luna sunt numite planete) au anumite caracteristici care se extind asupra zodiilor guvernate de respectivele planete, iar zodiile dau nuanţele caselor. De exemplu prima zodie este Berbecul, guvernată de Marte, iar prima casă este cea a caracterului, a doua zodie este cea a Taurului, guvernată de Venus, a doua casă cea a proprietăţilor, banilor etc

 

Planetele şi stelele fixe reprezintă Cosmosul, zodiile, perioade de timp de pe Pământ, iar casele - domeniile vieţii oamenilor.

 

Horoscop Ceea ce adună împreună aceste reprezentări, planete, zodii, case - este ascendentul, gradul Est în momentul nașterii. De la ascendent în sens invers acelor ceasornicului încep să fie figurate pe horoscop casele, domificaţia, uneori denumite case solare. Ascendentul este important pentru această funcţie de ambreiaj între astral, cosmos şi om, domeniile convenţionale ale vieţii. Într-un horoscop natal, al unei persoane. Atât! În horoscopul zodiacal ascendentul nu există! Horoscopul se întocmeşte luînd în consideraţie poziţia planetelor în zodii şi mai ales aspectele dintre ele, mai ales conjuncțiile, în astrologia creștină. Continuăm... când or vrea stelele!

 

Horoscop Iarăşi mă ispitiţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi cu subiecte din politică. Guvernul, Kovesi, Casa Regală... ce părera am?! Este normal, mii de ani astrologii care contau erau foarte implicaţi în politică. Erau oameni de curte, consilieri de taină şi puneau la cale intrigi şi strategii în slujba suveranului şi a ţării. Să ne amintim cât i-a lipsit Caterinei de Medici astrologul ei, celebrul Nostradamus, ei bine, i-a lipsit aşa de mult că faimoasa regină a Franţei a venit, într-o bună zi, cu toată fabuloasa curte de la Versailles într-un orăşel unde se refugiase bunul doctor. La fel, să ne amintim de John Doe, celebru matematician şi astrolog, un spadasin desăvârşit şi un bărbat atletic și frumos, astrologul Elisabetei I, dar şi spionul ei pe continent, primul care a avut indicativul "007"! Pentru că era îndreptățit să-și folosescă spada, să ucidă în interesul statului și a suveranei. Și exemplele pot cotinua. Dar, dragii mei dragi, astrologii nu au păreri despre politică, ei fac politica! O imaginează, ei recunosc viitorul când îl văd și îl fac posibil. Mintea omenească deschide viitorul, spunea Mircea Eliade și avea mare dreptate!

 

 

Mâine este o zi importantă, pregătiţi mărţişoarele, o să vă spun mâine povestea lor, cea adevărată, nu reclame pentru artizani, pentru că se apropie primăvara şi mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

                                                    ⃰    ⃰    ⃰

 

 

horoscop

 

BERBEC    Intuiţia, prima impresie, îţi permit să depistezi o ocazie, o oportunitate şi apoi să aştepţi momentul favorabil. Evită amestecul celor din jur, chiar bine intenţionaţi, în treburile tale. Astăzi nu mai merge filtrul de cafea! Sau în orice caz, ceva, maşinărie, care nu merge cum ar trebui. Sau în registrul sentimental ceva nu merge cum ar trebui ? Analizează cum trebuie şi lasă iluziile. Nimeni nu a reuşit vreodată să facă pe partener să fie „mai bun”. Doar un fel de dresură superficială care cade patetic la cel mai mic conflict. Dacă poţi să accepţi imperfecţiunile caracterului este bine. Dacă nu, înseamnă că te înşeli permanent.

 

horoscop

 

TAUR   Nu este niciun motiv de panică, tu vezi-ţi de treburile tale, cele obişnuite, dacă nu înţelegi ceva la serviciu mai bine cere precizări decât să faci o confuzie, care poate te costă şi bani. O dimineaţă foarte dinamică în jurul cafelei, cu multe vorbe. Se discută din nou despre vechi proiecte şi idei. Discuţii, în general sterile. Trebuie să-ţi temperezi gama reacţiilor, nu te enerva degeaba, pentru că orice ai face tot acolo o să ajungi. Eşti prins în angrenajul cotidian ca şi Charlie Chaplin în acel celebru film mut. Astăzi ar trebui să înveţi să spui: nu! Multe lucruri îţi otrăvesc viaţa şi sufletul. Astăzi, astăzi, nu mâine, trebuie să ai curaj să alegi ceva ce nu îţi place, vorba glumei, ceva ilegal, amoral, sau care îngraşe, şi să-l scoţi din viaţa ta. Se ştie că eşti blând şi bine intenţionat şi de aceea oamenii te folosesc. Crezi că este bine?

 

horoscop

 

 

GEMENI   Cei din jur, colegii, prietenii, cei dragi te încurajează şi chiar îţi oferă ajutorul. Profită de această ocazie favorabilă şi termină ceea ce ai de făcut, doar este sfârşitul lunii! O zi bună în care te simţi bine în pielea ta. Totuşi, o perioadă cam incertă după ce se întunecă. Este bine să nu te deplasezi între orele menţionate şi/sau să conduci, dacă conduci, cu atenţie sporită, este zăpadă, pe alocuri gheață, viscol.  Restul zilei este favorabil. Configuraţia stelelor de azi indică o posibilă veste bună, sau o comunicare importantă pentru proiectele tale personale din viitorul apropiat. Proiecte care sunt pe un drum critic, dar să ştii că viitorul îţi surâde şi totul o să fie bine.

 

horoscop

 

RAC  Afacerile personale sunt bine aspectate, cei pe care îi întâlneşti astăzi par că sunt binevoitori, mai ales pe seară! Cineva aşteaptă un răspuns de la tine, dar nu trebuie să te grăbeşti. Dezamăgirea pe care o simţi pe plan sentimental este urmarea prostului tau obicei sa idealizezi in mod nerealist situaţia şi persoana in cauza! Planifică, programează o clarificare a priorităţilor. Ori la bal, ori la spital! În cursul dimineţii evită disensiunile, mai ales dacă discuţi cu mai mulţi oameni. Probabil la serviciu sau unde îţi petreci dimineţile. Din nou ai impresia aceea ciudată că discuţia voastra este o terapie de grup, nu un dialog între oameni normali.

 

horoscop

 

LEU  Dimineaţă obositoare, densă. Nu este o zi în care să faci schimbări esenţiale, pe niciun plan. Lucruri importante în cursul prânzului. Nu încerca să-ţi impui cu orice preţ punctul de vedere! Speculatiile financiare sunt prost influenţate astăzi, aşa că nu este o idee prea buna să te duci la şeful tău ca să-i ceri o mărire de salariu. Nu te lua dupa cine stie ce aiureli, zodia ta este conservatoare şi respecta întotdeauna tradiţia. "More maiorum" - dupa obiceiul stramoşilor, este deviza veche a zodiei! Ia lucrurile uşor şi cu mult calm. Nimeni nu-ţi vrea raul, iar pe duşmani îi doare şi pe ei capul. Analizeaza bine şi vei vedea că este o situaţie obiectiva.

 

horoscop

 

FECIOARĂ   Ziua e favorabilă pentru începerea unor proiecte noi, numai după ce te interesezi de înţelegerile trecute. Lumea uită! Determină, prin ajustări succesive, ca partenerii să fie de accord. Astăzi ai câteva ore bune de aspecte favorabile. Totul este posibil, dar nu orice este permis, după cum spune codul călugărului tibetan! Mai multă obiectivitate şi răbadare, pentru ca cel ce nu are răbdare nu are nici o filozofie. Sănătatea este bună dar atentie la varaiaţiile de temperatură şi la umiditate, banii sunt şi ei bine aspectaţi, adică atenţie cum îi cheltuieşti. Dacă ai de făcut o intervenţie, un tratament medical, poate doar o vizită la dentist, dimineaţa zilei este favorabilă.

 

horoscop

 

 

BALANŢĂ   Mijloc de săptămână de lucru, dar sfârşit de lună! Cumpărături sau stai acasă? Stai acxasă, afară este ger și urât.  În orice caz, astăzi ajungi seara târziu acasă. Dacă este aşa, poate vezi şi un film nou, la modă! Fii mai strâns la pungă şi mai calculat în tot ceea ce înseamnă cheltuială, consum, aruncatul cu banii! Banii făcuţi uşor se termină la fel de uşor, iar cei munciţi nu ajung niciodată. Şi pentru Numele lui Dumnezeu, dacă ai bani, nu mai pune banii la bancă, investeşte!

 

horoscop

 

SCORPION  Nu te mai repezi să “înţepi”, fii  senin şi cooperant! Chiar dacă ai dreptate şi spui numai adevarul, nu te poţi opri să nu faci câteva remarci mai acide despre colegi, sau prietenii tăi... Spiritul gregar şi „conducerea colectivă” nu au făcut parte niciodată dintre opţiunile tale. Familia, prietenii, serviciul, copii, duşmanii, şefii, subalternii etc – „full catastrophe” vorba lui Zorba grecul - formeză sistemul care te obligă zilnic la ciclul muncă-consum-distracţie. Mereu şi mereu. „Sistemul” - care este o imensă maşină de tocat. Stai puţin, fumează o ţigare (obicei prost, dar ajută analiza) şi gândeşte-te – gândeşte-te la tine... Îţi mai aminteşti de planurile tale, de visurile tale, de dorinţele tale? Nu ar fi bine să vorbeşti, chiar astăzi, câte puţin cu cei din jur? Ai putea avea surpriza plăcută să vezi că şi ei îţi împărtăşesc dorinţele. Nu ar fi frumos?!

 

horoscop

 

SĂGETĂTOR    Eşti în postura plăcută nativilor să acţioneze. Aspecte favorabile deciziilor importante, la muncă. De asemenea o zi aproape relaxantă, ba chiar interesantă sub aspectul relaţiilor umane. Ai multe de terminat, multe de început, multe de făcut, dar  unele inexactităţi din trecut te bântuie şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba, rezolvarea pare că nu mai stă în puterea ta. Oricum, pretenţiile celor din familia ta şi din cercul tău de prieteni sunt cam mari. Conjunctura astrologică pare că-ţi spune că numai munca permanentă nu prea rezolva lucrurile, mai trebuie şi altceva ca să obţii succesul in viaţă. Acel altceva se numeşte în cazul tău profesionalism şi de ce nu, puţin mai mult noroc, că nimănui nu i-a stricat.

 

horoscop

 

CAPRICORN   Astăzi găseşti nota potrivită în acordul sentimental. Domeniul emoţional este bine aspectat. Cu mai mult pragmatism şi mai puţine griji şi temeri poţi să te simţi chiar confortabil, plăcut! Pe de altă parte cineva “bine intenţionat” îţi şopteşte că eşti subiect de discuţie. Majoritatea barfelor şi intrigilor nu se fac din răutate ci din plictiseala şi mahalagism, aşa că nu te enerva in mod disproporţionat şi inutil. În situţia în care vrei să iei atitudine, cu toate că cei din zodia Capricornului nu intră ei primii în conflicte,  consulta-te astăzi cu cei născuţi sub semnele Taurului şi ale Leului, poți gasi multă bunavoinţă, sfaturi competente şi idei bune.

 

horoscop

 

VĂRSĂTOR  Nu te repezi să dai replica, astăzi! Eşti cam tensionat şi nervos, trebuie să te controlezi şi să zâmbeşti. Frecventează prietenii care te fac să te simţi bine, te aprobă şi chiar te răsfaţă. Atenţie la un partener sau “prieten”. Saturn afectat indică o indiscreţie sau chiar o trădare, dar ca orice lucru guverant de Saturn, întârzie. Poate fi doar jumătatea ta care uita să ia pâine şi întârzie cu băieţii. Sau poate că este altceva, Astrologia nu este o ştiinţă precisă ca să dea nume, adrese şi numere de telefon. Aşa că este bine sa dai un tur de telefoane pe la rude şi prieteni ca să vezi cui îi tremură şi îi suna fals vocea, sau iţi raspunde cu subînţeles.

 

horoscop

 

PEŞTI   Cei mai buni aliaţi îţi sunt astăzi cei dragi, cei apropiaţi. Planurile făcute în sfera personală pot aduce în viitor rezultate bune. Dar, o dispoziţie schimbătoare îţi poate influenţa ziua. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile cum ar fi să scapi de lucrurile nefolositoare din casa sau de la birou.  Sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Este şi aşa bine, dar fii generos cu cine merită. Un procent dintre Peşti, cel din ultima parte a zodiei, este într-o uşoară pierdere de energie. Supraveghează-ţi sănătatea şi in special alimentatia. Mancarea naturala, fructele, mierea şi ceaiurile din plante medicinale româneşti iţi refac relativ repede vitalitatea! Cel puţin aşa se spune.

 

horoscop