Evenimentul Zilei > Horoscop > Horoscop. 500 de ani de la Reformă. Paradoxul lui Enrico Fermi, sindromul lui Carl Segan și credința în extratereștrii.
Horoscop. 500 de ani de la Reformă. Paradoxul lui Enrico Fermi, sindromul lui Carl Segan și credința în extratereștrii.

Horoscop. 500 de ani de la Reformă. Paradoxul lui Enrico Fermi, sindromul lui Carl Segan și credința în extratereștrii.

Horoscop. Biserica Luterană sărbătorește 500 de ani de existență. Mai mulți oameni politici au luat parte la sărbătorirea, calmă și serioasă, a acestui eveniment important. De exemplu, președintele Poloniei, Andrzej Duda, catolic practicant, a fost vinerea trecută la Castelul Regal din centrul Varșoviei unde au avut loc ceremoniile de marcare a 500 de ani de la Reformă.

 

 

 

 

Horoscop. Pe 31 octombrie s-au născut Jan Vermeer, John Keats, Ciang Kai-Și, Eugen Lovinescu, Dan Hatman.

În calendarul creștin-ortodox sunt Sfinții: Apelie, Stahie, Urban, Aristobul, Narcis și Epimah. Nimic, în ”Kalendar”.

"Ziua Reformei în Biserica Luterană"; marchează începutul Reformei promovate de teologul german Martin Luther (1483-1546), întemeietorul Bisericii luterano-protestante; la 31 noiembrie 1517 el a afişat pe uşa bisericii din Wittenberg 95 de teze care atacau direct papalitatea; prin tezele sale a negat valoarea tradiţiei sacre a autorităţii papale, punând mai presus autoritatea Sfintei Scripturi. Sursă: RADOR.

Horoscop. Biserica Luterană sărbătorește 500 de ani de existență. Mai mulți oameni politici au luat parte la sărbătorirea, calmă și serioasă, a acestui eveniment important. De exemplu, președintele Poloniei, Andrzej Duda, catolic practicant, a fost vinerea trecută la Castelul Regal din centrul Varșoviei unde au avut loc ceremoniile de marcare a 500 de ani de la Reformă. El a spus: ”cred cu toată convingerea că Polonia este bunul cel mai de preț al polonezilor, catolici, protestanți, sau de alte credințe”. În Polonia, majoritar catolică, există și 700.000 de protestanți.

Horoscop. În fișa de la UE a lui Herr Klaus Werner Johannis stă scris, la religie: biserica luterană. Acum orice ar face, o să iasă rău. Dacă o să ia atitudine publică de jubileu o să-i sară în cap ortodocșii că e luteran. Dacă o să tacă din gură o să zică că nu este credincios. Cred că o să tacă din gură, este stilul lui. Uneori am impresia că toată astrologia asta pe zodii este o treabă foarte relativă. Herr Johannis este Geamăn. Ar trebui să vorbească mult și bine, dar… probabil că vorbește în gând, în limba germană!

 

"Sărbătoarea Halloween" ("Ajunul Tuturor Sfinţilor"; sărbătoarea religioasă catolică "Solemnitatea Tuturor Sfinţilor" se prăznuieşte la 1 noiembrie); în Marea Britanie şi în Irlanda, obiceiurile populare legate de această sărbătoare creştină au fost influenţate de o veche sărbătoare celtică, ca şi de ajunul Anului Nou celtic şi anglo-saxon (31 octombrie); sărbătoare laică mai ales pentru copii, populară în SUA şi ţările anglo-saxone (în această "seară a vrăjitoarelor", copii mascaţi în personaje "horror" colindă pe la casele oamenilor şi sunt răsplătiţi cu bomboane, covrigi sau nuci, pentru a alunga spiritele rele ale fantomelor; adulţii se întâlnesc în diverse localuri sau cluburi, care, pentru o noapte, se transformă în adevărate spaţii ale magiei); de câţiva ani "Halloween" se sărbătoreşte şi în România. Sursă RADOR

Horoscop. Este interesant că ziua de 31 octombrie nu a purtat noroc unuia dintre cei mai mari magicieni și escapiști ai lumii, Harry Houdini. După cum se spune în ”Book of Days” pagina 540, Houdini demonstra, în fața unui grup de studenți, la Universitatea din Montreal, cum să încordezi mușchii plați ai stomacului, pătrățelele, ca să reziste la lovituri. Un idiot de student l-a lovit cu putere în stomac, de două ori, pe neașteptate. Houdini a murit de peritonită, enciclopedia nu spune dacă studentul a făcut pușcărie pentru omucidere. Întotdeauna, într-o comunitate există unul sau mai mulți studenți din aceștia, persoane cu un comportament pervers în grup, după cum ar spune Andre Sirota.

 

Horoscop. Este o zi mai deosebită, aici în Prahova submontană, a fulguit, sunt temperaturi negative, prima zăpadă s-a așternut ca să amintească că vine iarna. Așa că fiind vorba despre magie, religie și știință, în această zi toate se amestecă. Și ce subiect mai potrivit decât extratereștrii, mai ales că am citit un studiu al lui Alan Stern, de la NASA, principalul investigator al programului New Horizons.

 

Horoscop. Acum vreo 70 de ani, premiatul cu Nobel pentru fizică, Enrico Fermi exclama: "Where is everybody?" Se referea la extratereștrii, la formele de viață inteligentă din spațiu. Savanții descoperiseră că galaxia noastră, Calea Lactee, este mai veche de 13 miliarde de ani. Și că sunt milioane de planete, statistic vorbind, care pot susține viața. Paradoxul lui Fermi este faptul că în ciuda faptului că galaxia are o vârstă înaintată și sunt multe planete care pot găzdui viața, până în prezent nu s-a putut demonstra științific existența extratereștrilor. Iar situația continuă, în prezent nu există niciun argument care să dovedească existența vieții extraterestre. Paradoxului lui Fermi i s-a adăugat și sindromul lui Carl Segan. Carismaticul om de știință, un evreu ateu, a început să-i caute pe extratereștri. Să strige la ei, să-i asculte. Programul SETI. Sindromul lui Carl Segan este crearea unor noi zei, adică extratereștrii, în care să creadă, prin vectorul științei, el fiind ateu. Cât am bolit, am terminat de citit ”Cosmos” și ”Lumea și demonii ei” scrise excelent de Carl Sagan. Rămăsesem prizonierul impresiei produse de ”Dragonii din Eden”, dar sindromul lui este clar, mai ales că nu este singur, milioane de atei de pe tot pământul, își oferă un substitut al lui Dumnezeu: extratereștrii! Este un alt studiu, făcut de Academia de Studii Comportamentale de la Quantico, care demonstrează, ca și Mircea Eliade, că omul are nevoie de sacru. Când nu-L descoperă, îl inventează.

Dar extratereștrii se lasă greu să fie descoperiți. Poate, nu există? Poate, noi suntem extratereștrii?  Alan Stern, în studiul lui, spune că ar trebui să căutăm viață extraterestră în oceanele interioare, din interiorul unor planete, sau sateliți, ca Europa, de exemplu. Așa să fie?

Horoscop. Acum vă rog să mă scuzați, s-a făcut întuneric și trebuie să pun balizele de triangulație, îl aștept pe prietenul meu din Tau Orionis, vine cu farfuria lui zburătoare sport și nu prea este expert la condus în hiperspațiu. Ultima dată a aterizat pe trandafiri. O să-l latre cățeii, sigur că, dar s-au obișnuit cu el, se lasă mângâiați de tentaculele lui. A promis că-mi aduce o carte, bun, echivalentul din Orion al cărții, care demonstrează clar, științific și religioas, că din punct de vedere al lui Tau Orionis, extratereștrii nu există!   

Dacă glumesc cu și despre extratereștrii, înseamnă că mi-am revenit, m-am ameliorat, nu? Așa cred și eu, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

                                               ⃰    ⃰    ⃰

 

horoscop

 

BERBEC  A venit și sfârșitul lui octombrie și nu ai realizat ce ți-ai propus. Vreme trece, vreme vine… dar nu-ți mai face planuri faronice. Mai multă modestie nu a omorât pe nimeni. Trăiește frumos! Astăzi este cazul să te gândeşti dacă trebuie să munceşti foarte mult, pentru bani foarte puţini. Ai prilejul de excepţie să întâlneşti o persoană deosebită. Priveşte în jur cu atenţie, oamenii de calitate nu sar în ochi. O zi bună, care poate deveni şi mai bună dacă te gândeşti la interesele tale şi nu te repezi.

 

horoscop

 

 

TAUR    Astăzi,  mai ales cu cei apropiaţi, cu familia, nu trebuie sa te lupţi, ca şi cu morile de vant. Încăpăţânarea a trezit întotdeauna o reacţie contrara şi nu vrei să te cerți cu cei dragi. Zâmbeşte, ţine capul sus şi așa poți reuşi, norocul ajută pe cei curajoşi!  Astazi poti sa ceri o favoare sau o inlesnire de la prieteni, sau de la familie, pentru că la serviciu nu ai nicio secundă liberă! Mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una nu prea. Începe să se contureze un nou concept sau o nouă idee.

 

horoscop

 

 

GEMENII  O zi fastă, activă, densă, favorabilă celor întreprinzători. În astfel de zile, obstacolele, încercările de orice fel, se trec mai uşor, ai noroc și norocul ajută pe cei îndrăzneţi!  Dar, este poate fi și o zi de reflecţie în care este bine să te limitezi la activităţile obişnuite. O zi bună în care nu te mai doare capul, nici la propriu, nici la figurat. Necazurile au trecut, de azi norocul îţi surâde din nou! Nu te repezi să tragi concluzii după ce ai evaluat situaţia numai câteva minute, lasă decizia până mâine, pentru că noaptea este un sfetnic bun!

 

horoscop

 

 

 

RAC    Toată lumea ştie că îţi place armonia, dar astăzi este necesar să-ți controlezi starea de confuzie şi de nervozitate, care iţi pun unele relaţii în pericol şi pot produce surprize nedorite. Din trecutul tau recent apare o situatie uitata, dar pe care poti sa o rezolvi rapid cu ajutorul anturajului, prietenilor, familiei. Nu te baga in sufletul si problemele altora. Ofera-ti ajutorul numai daca este cerut cu insistenta. Pentru un timp este bine sa păstrezi judecăţile de valoare și sentinţele pentru uzul propriu.

 

horoscop

LEU  Oferă-ţi o pauză ca să visezi cu ochii deschişi!  Lipsa acestui răgaz absolut obligatorii îi face pe Lei nervoşi şi nesuferiţi. Lumea nu ştie ce suflet sensibil de poet poate avea un Leu! Perioada de după serviciu, scurtă, lungă, o poţi petrece făcând ceva sport, bazin sau sauna, ca să te relaxezi, scoţi toxinele şi să mai dai din kilograme. O zi plăcută în care totul pare sub control. Necazurile au încetat, norocul îţi surâde din nou. Te simţi bine şi zâmbeşti tot timpul, ba mai eşti şi generos!

 

horoscop

 

FECIOARĂ   Dimineaţa, în activitatea ta, trebuie să te fereşti de orice persoană potenţial ostilă, sau dubioasă. Nu uita: “dacă te bagi in troacă, te mănâncă porcii!” Evită locurile publice aglomerate. Găseşti şi nota potrivită în gama sentimentală. O zi bună, dacă eviţi persoanele nesuferite. La serviciu este o perioadă calmă fară prea mult de lucru. Pe seară o veste despre o excursie şi ceva petreceri în weekend. Aspectele benefice sunt in cumpană astazi cu influenţe mai puţin favorabile, așa că astăzi ai o zi obositoare, dar plăcută!

 

horoscop

 

BALANŢA   Trebuie să rezolvi lucrurile cât mai simplu, fără conflicte şi repercusiuni. Totuşi, trebuie să etalezi o combativitate bine temperată, care, fără agresivitate, te ajută mult să ai succes. Vremea în schimbare iţi dă nelinişti care nu sunt ale tale. Scutură-te de ele şi regăseşte-ţi optimismul şi buna dispoziţie! Astăzi, zi de cumpărături. Ai descoperit nişte magazine ale producătorilor şi faci ceva economie evitând supermarketurile. Şi nu uita să-ti prelungesti abonamentul la sala!

 

horoscop

 

SCORPION   O zi modestă şi ca realizari şi ca pretenţii, de aceea cam cenuşie şi monotonă. Poti să o înviorezi pe seară, la un spectacol, un film şi/sau la o cina cu multă şampanie şi ciocolată! Astăzi ai uşurinţă în exprimare. Poți să regaseşti un obiect pe care l-ai crezut pierdut. Astăzi sinceritatea şi spontaneitatea ta cuceresc imediat, doar ai tot interesul să fi plăcut de colegii de la serviciu. Lucrurile sunt foarte clare şi simple dacă doreşti să te simţi bine astăzi, mai ales pe seară la o cină cu fiţe şi multă veselie.

 

horoscop

 

SĂGETĂTOR   Simţi din ce in ce mai tare ca nu mai poţi sta alături de persoanele cu care nu ai nimic în comun, care nu te înțeleg. Astăzi încearcă să obţii un armistiţiu, să stabilești o regulă a jocului! Horoscopul iţi arată că astăzi nu trebuie să incepi nimic nou, mai ales in domeniul serviciului, sau să faci cheltuieli exagerate. Astăzi, în ultima zi de octombrie, de Halloween,  chiar dacă nu prea îţi convine este bine să asculţi sfatul bun al unui senior din familie. Aşa, poate, o să eviţi decepţiile.

 

horoscop

 

CAPRICORN  Astăzi eşti dinamic şi convingător, nu pierde timpul! Totuşi, dacă întâlneşti o opoziţie organizată, fii calm, nu ai altă soluţie decât să amâni ceea ce vrei să faci pentru o zi mai bună. Trebuie să mediezi într-un anturaj haotic, în care fiecare trage în direcţii diferite. In cursul dimineţii trebuie să clarifici o serie de probleme întârziate, pentru că in a doua parte a zilei ai o intalnire. Esti foarte aglomerat, ai mult de munca şi niciun spor, asta dacă eşti la serviciu. Dacă eşti PFA, sau ai o profesiune liberală, poţi să-ţi organizezi singur programul, cu atenţia şi seriozitatea caracteristică Capricornilor.

 

horoscop

 

VĂRSĂTOR   „Câinii latră, caravana trece!”. Chiar daca astăzi poți primi reproşuri şi ţi se vor aduce la cunoştiinţă bârfe, fondate sau false, tu trebuie să dai dovadă de tenacitate pe calea ta. Un vârf de energie, un impuls hormonal te face să acţionezi rapid, fără să te gândeşti prea mult. Fii obiectiv, prudent şi o să fie mai bine. Ai ceva de rezolvat pentru familie, dar numai în a doua parte a zilei. Ordine şi disciplină! Ai nevoie de ceva mai multă stabilitate. Foloseşte ziua ca să pui ordine în afacerile tale sentimentale. Ai timp, in sfârşit, să stai de vorba îndelung cu cei dragi, părinţii, copiii, să le acorzi atenţia cuvenită.

 

horoscop

 

PEŞTI   Eşti în plină formă, fizic şi mental!  Ţi-ai regăsit ritmul optim de viaţă şi serviciul nu-ţi mai pare o pedeapsă. Sunt nişte discuţii mai dificile, dar le faci faţă. Pe total, o zi bună! Astăzi este o zi densă şi nu ai timp. Lucrurile neterminate sunt specialitatea ta, mereu lași ceva în coadă de pește. Astăzi trebuie să faci o listă de cum o să rezolvi tu toate lucrurile lăsate aiurea… in coada de peşte de-a lungul timpului. Eşti făcut din pulbere de stele. Astăzi eşti cât poţi tu de interesant, vesel şi inteligent – convinge-i de aceasta şi pe cei din jurul tău!

 

horoscop