HOROSCOP, 26 august 2021. Un Uranus retrograd în Taur și o conjunctură bună pentru Rac

HOROSCOP, 26 august 2021. Un Uranus retrograd în Taur și o conjunctură bună pentru Rac

Dom Profesor a studiat astrele și ne spune cum influențeză ele fiecare zodie

BERBEC  Luna tranzitează zodia ta. Simţi că cei din jurul tău sunt cu tine, îţi oferă încrederea lor. Acest lucru face să-ţi crească încrederea în forţele proprii! Intuiţia ta a fost corectă, bănuielile tale se confirmă. În această perioadă trebuie să te bazezi pe trăiri, intuiţii şi sentimente şi, poate, mai puțin pe judecata rece şi logică. Mai ales nu da curs furiilor de moment sau nu exagera importanţa şi repercusiunile unor informaţii din presă. Presa minte din interes, sau din prostie, dar nu trebuie să te pui la mintea ei!

TAUR  Uranus, retrograd, indică o zi de joi, care seamănă cu altă zi de joi, în care rutina promisiunilor ipocrite şi a atitudinilor mediocre dau o senzaţie de “déjà vu”.  Nu te implica, nu promite nimic! Treburile de rutină le faci bine şi temeinic. Nu te avânta pe tărâmuri şi domenii necunoscute. În orice caz tot ceea ce vei începe nou pare lovit de inconsistenţa perioadei, adică nu ai voinţa şi putinţa să le duci la bun sfârşit. Starea aceasta se prelungeşte până la sfârşitul săptămânii. Ocupă-te, deci, de cultură şi artă!

GEMENI  Nicio planetă în zodie, dar asta nu înseamnă că nu poți să ai probleme. Amână, dimineaţa, dacă depinde de tine, orice întâlnire importantă sau  decizie majoră.  A doua parte a zilei poate fi mai bună. Poate ieşi în oraş, poate cumperi ceva, poate te relaxezi! O zi uşor nesuferită. Evită enervarea şi lasă-i pe alţii să-şi rupă dantura. O conjunctură aparte te îmbie în această perioadă şi încă câteva zile după, să te identifici cu propriile proprietăţi şi bunuri şi să cheltuieşti mult. Supraveghează-ţi cu mare grijă dorinţa să deţii lucruri extravagante şi să faci cheltuieli foarte mari, sa investeşti utopic în bunuri materiale.

Ne puteți urmări și pe Google News

RAC  Conjunctura bună, cu Luna în descreştere - poţi să speri în rezolvarea favorabila a problemelor tale sentimentale care trenează de mai mult timp. Trebuie, doar, să gândeşti de bine, să zâmbeşti! În activitatea proprie întâlneşti oarecare opoziţie, ca un arc care se comprimă, se comprimă, care încearcă să-ţi frâneze rapiditatea. Nu te enerva, nu reacţiona disproporţionat, ci încearcă să-ţi păstrezi calmul şi să lămureşti pe cei din jur cum stă treaba. Dacă nu te ajută, măcar să nu te impiedice, să te ignore!

LEU  Pe o conjunctură complexă, dar fără planete în zodie, anumite fapte te descurajeză, dar cu doza necesară de optimism şi refuzând complicaţiile inutile, poți s-o scoţi la capat! Concentrează-te pe problemele cotidiene, aşa este uneori în junglă! Toate aspectele sunt favorabile, mai puţin cele care ţin strict de interesul tău personal, adică de iluziile care ţi le faci. Este bine sa nu te umfle râsul la vederea noii achizitii a prietenului sau prietenei, pentru ca s-ar putea sa dai explicatii penibile. Stăpâneşte-te, abate subiectul discuţiei şi totul se poate termina cu bine, ca în filmele americane vechi și alb-negru!

FECIOARĂ    Nu-ţi impune părerile în anturaj, în familie, cu orice preţ, chiar dacă ai dreptate.  Lasă-i să-şi bată capul, să ajungă ei singuri la concluziile lor. Atunci vor lupta pentru ele! Adevarul este cea mai buna minciuna, dar în dragoste o minciuna gogonata este cel mai pur adevar - pana când te descoperă! Evită deciziile luate în grabă, în cursul dimineţii. Seara este mai bine aspectata pentru succesul unor afaceri-relaţii. Nu este o perioadă indicată pentru asumarea de obligaţii pe termen lung, sau formarea de noi asociaţii.

BALANŢĂ   E o zi în care spiritul corporatist poate aşteapta! Nu te simţi în apele tale şi nu ai chef de performanţe! Dar, te simţi bine într-un ritm normal de viaţă, ca la mijlocul secolului trecut! Din nou probleme de uzură, cazuri de faulturi de joc, în familie sau cu prietenii. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt. Astăzi te simţi ca un brazilian, la o şcoală de samba: "fiesta, si - trabajo, no!" Până la urmă consumismul şi corporatismul sunt cele mai periculoase boli alte perioadei actuale. Nu te lăsa îmbolnăvit!

SCORPION  Ai găsit o oază de civilizaţie şi bun simţ. Ca pe un tezaur rar îl ţii secret şi nu vrei să împarţi decât cu o persoană dragă bine aleasă. Bine faci, satisfacţiile adevărate sunt azi rare! Din nou o zi aproape favorabilă, mai ales sub aspectul veştilor şi noutăţilor pe care le afli. Cumpărăturile şi achiziţiile nu sunt favorizate ca şi „rectificările” în afaceri. Seara foarte romantică, sigur, dacă ai vârsta şi dispoziţia necesare. Nu ai noroc la bani, ai noroc la dragoste, doar aşa spune vorba veche!

SĂGETĂTOR   Stelele îţi sortesc o zi bună, nu te aştepta la mai nimic negativ, iar cu puţina iscusinţă poţi rezolva convenabil problemele cotidiene, pe cele urgente. Domeniul sentimental este avantajat! O zi perfectă ca să faci planuri de viitor şi să iei deciziile necesare. Dimineaţa este activă, poate chiar prea activă, aşa că trebuie să eviţi graba şi nerăbdarea. După o dimineaţă interesanta, dar obositoare, este cazul să te relaxezi puţin. Nu prea mult, pentru că nu te lasă energia proprie!

CAPRICORN   Astăzi eşti „îngheţat în proiect”. Incertitudinile şi problemele delicate prin care treci te împiedică să reacţionezi aşa cum ai vrea tu. Fluxul principal al timpului merge în altă direcţie! Gândeşte de două ori până dai un răspuns. Orele serii sunt cele mai favorabile. Poţi folosi această zi ca să-ţi faci un bilanţ al lucrurilor pe care le ai de făcut. Poţi, şi trebuie să faci, mici schimbări în structurile tale personale, ordonează-ţi bugetul de venituri şi cheltuieli, „cash-flow”. Detaliile sunt mai importante, astăzi! S-ar putea să ai nevoie de ajutor! Vezi, preventiv, pe cine te poţi baza!

VĂRSĂTOR    Eşti animat de intenţii bune, chiar lăudabile. Fă să se ştie acest lucru, că eşti gata să-i ajuţi pe cei dragi, pe cei din jurul tău. Întreabă, zâmbind frumos, dacă poţi fi de folos! Dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se pot finaliza vechi proiecte şi idei. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. De asemenea, în afaceri, sau dragoste, nu lăsa nicio neclaritate în perioada zilei de astăzi, exprimă-te clar şi concis, ba mai repetă, la fel, în același mod, dacă este nevoie!

PEŞTI   Eficacitate, provocare, rentabilitate, agresivitate – concepte ale idiocraţiei!  Foarte bine, dar între două ape, cine o duc bine astăzi? Peştii cei greu de prins, sau greu de convins! O zi excelentă pentru promovarea cu succes a intereselor personale. Noi idei par să se contureze. Mai tot ce faci reuşeşti. Mai pui încă o piatră, ca la jocul de Go, pe drumul succesului tău. Prietenii, familia, anturajul apropiat fac parte din planul avantajat de stele. Poţi folosi prilejul ca să petreci o seară foarte plăcută în compania celor dragi, nu o să regreți.