Marea Conjuncție, Conjuncția Generațiilor, dintre Jupiter și Saturn are loc pe 21 decembrie 2020, în Varsător. Cele două gigantice planete abia intră cu câteva minute, nici măcar un grad întreg, în Vărsător. Începe cea de a 377-a generație, Generația de magneziu, caracterizată prin ciudățenii, rezistență la reguli, egoism, dar o mare capacitate de efort concentrat, numai în interesul propriu și pe termen scurt. Dar este o generație indispensabilă pentru viață, ca și metalul care îi dă numele.
HOROSCOP 2020 – Anul Schimbărilor Bune. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Dragi lupi, padwani și hobbiți, așa cum ați solicitat, iată astăzi, de Bobotează, pentru mulți prima zi de lucru, Horoscopul pentru anul 2020. El a fost realizat înainte de echinocțiul de toamnă 2019, adică 22 septembrie, așa că trebuie să țineți seama de acest lucru. Unele lucruri s-au confirmat deja! Iată:
2020 – Anul Schimbărilor Bune
2020 este un an complex şi interesant. Dar care an, nu este?
Anul 2020 este un an relativ bun, un An al Schimbărilor Bune. Atenție, am scris Schimbări Bune, nu Schimbări în Bine. De multe ori drumul către infern este pavat cu intenții bune, iar în anul 2020, multe schimbări proiectate a fi spre binele general își pot arăta latura nefastă.
În anul 2020 Jupiter face jocurile și scrie muzica după care o să dansăm cu toții. Dar după cum spune Alfonso del Bello, în a sa celebra ”Tratato di Astrologica Esoterica Onomantica” tabelul de la pagina 94, ”Tavola dei Guvernatori Zodiacali Annuali” anul 2020 este anul Racului, guvernat de Lună. Alfonso nu a inventat nimic, tabelul în chestiune se găsește și la Julius Firmicus Matternus în “Occulte des Mathematiques Celestes” dar și monumetala “Astrologica Gallica” a lui Jean Baptiste Morin de Villefranche, cu câteva sute de ani mai înainte. Jupiter plus Luna dau un jovial melancolic. Jovial vine de la Jove, cum mai este denumit Jupiter-Zeus.
În anul 2020 sunt șase eclipse. Două de Soare și patru de Lună. Prima eclipsă este de Lună, prin penumbră, pe 10-11 ianuarie, vizibilă din România. La fel și pe 5-6 iunie. Pe 21 iunie este o eclipsă de Soare inelară, parțial văzută și din România. Pe 4-5 iulie este o eclipsă de Lună prin penumbră, nu este vizibilă din România, numai în Vestul Europei. 29-30 noiembrie este o eclipsă de Lună prin penumbră vizibilă în România. Pe 14 decembrie este o eclipsă totală de Soare, dar care nu poate fi obsevată din Europa. Din punct de vedere astrologic este bine să evitați evenimentele și hotărârile importante în zilele eclipselor observabile din România, gen operații majore chirurgicale, nunți, botezuri, cumpărături importante, împrumuturi etc.
Mercur este retrograd de trei ori în anul 2020. De pe 18 februarie până pe 9 martie, din Pești în Vărsător. 17 iunie – 12 iulie, în Rac. Și 13 octombrie – 3 noiembrie, din Scorpion în Balanță. Sunt perioade nefaste, cu un potențial mare negativ în multe sectoare ale vieții, deoarece comunicarea, domeniul lui Mercur, este foarte importantă în prezent.
Pluton, mica planetă a plutocraților, aflată de mult timp în Capricorn este vedetă în anul 2020. Face trei conjuncții cu Jupiter și una cu Saturn, evident, în Capricorn. Conjuncțiile Jupiter-Pluton au loc pe 5 aprilie, 30 iunie și respectiv 12 noiembrie. Conjuncția Saturn-Pluton are loc pe 12 ianuarie 2020, la 23 de grade în Capricorn.
Marea Conjuncție, Conjuncția Generațiilor, dintre Jupiter și Saturn are loc pe 21 decembrie 2020, în Varsător. Cele două gigantice planete abia intră cu câteva minute, nici măcar un grad întreg, în Vărsător. Începe cea de a 377-a generație, Generația de magneziu, caracterizată prin ciudățenii, rezistență la reguli, egoism, dar o mare capacitate de efort concentrat, numai în interesul propriu și pe termen scurt. Dar este o generație indispensabilă pentru viață, ca și metalul care îi dă numele. Aceasta este teoria școlii europeano-latină. Școala anglo-saxonă are altă teorie, iată: Anul 2020 este un an important, bornă pentru o Nouă Generație, a 377-a. Pe 21 decembrie 2020, ora 18:19 GMT, la 00:29 grade în Vărsător, semn de aer, are loc una dintre Marile Conjuncții, cea dintre Jupiter și Saturn. Începe o nouă generație, Generația de Oțel, caracterizată prin duritate, reticență la efort nerăsplătit imediat, oportunism, profund nefericită, rezistentă la educație, valorile familiale, religioase sau culturale și ușor de manipulat tehnologic. Această generație va cuprinde perioda până pe 31 octombrie 2040, ora 11:44 GMT, la 17:56 grade în Balanță, când are loc o nouă Mare Conjuncție. Perioada unei generații este de aproximativ 20 de ani. Următoarea Mare Conjuncție are loc în anul 2040, 31 octombrie, la 18 grade în Balanță. O altă generație...
Începe un nou Ciclu Chronocrator, sau Seria Tecumseh. Toate Marile Conjuncții, începând din anul 1842 și până la 2000 au avut loc în semne de Pământ. Cu o excepție, anii 1980 și 1981. Cu anul 2020 începe ciclul Marilor Conjuncții în semne de Aer, ciclu care va ține până în anul 2199. Cu o excepție, anul 2159, marea conjuncție dintre Jupiter și Saturn are loc în Scorpion, semn de apă.
Schimbarea elementului în Ciclul Chronocrator, era denumit de cei vechi și înțelepți ca Trigonalis. Reper pentru schimbări profunde, sociale, politice și tehnologice. 2020 este un astfel de an.
Acest tip de conjuncții, în istorie, au corespuns cu mari evenimente dramatice, războaie, pandemii, sau descoperiri tehnologice capitale – schimbări esențiale.
Anul 2020 este un an bisect, iar Sf.Paști cad pe 19 aprilie. Catolicii sărbătoresc cu o săptămână mai înainte, pe 12 aprilie.
Dar de ce 2020 este Anul Schimbărilor? Pentru că este un an când încep cicluri noi de timp. Cele trei conjuncții Jupiter-Saturn, rara conjuncție Saturn-Pluton și mai ales Marea Conjuncție a Generațiilor, Jupiter-Saturn, anunță mari schimbări. Toate au loc în zodia Capricornului, mai puțin marea conjuncție care are loc în Vărsător. Capricornul va avea un an 2020 ”interesant”, vorba lui Confucius, marele înțelept chinez. Și în zodiacul chinezesc începe un nou ciclu de 12 ani, cu zodia Șobolanului Roșu de Metal, Yang.
Ce a fost, o să mai fie! Nu o repetare identică, ci a tipurilor de evenimente, calitata întâmplărilor. Cardinalul Pierre d’Ailly a enunțat teoria generațiilor găsind că generațiile se schimbă odată la 20 de ani, la Marile Conjuncții ale lui Jupiter-Saturn. El spune, în ”Astrologia Christiana”: ”ca să faceți o profeție pentru un an anume trebuie să găsiți șirul de evenimente istorice care se repetă la aceleași realități astrologice și aveți o mare șansă ca tipul de eveniment să se repete când conjunctura astrologică este aceiași!”
În astrologia științifică, cu rădăcini creștine, se lucrează cu timpul circular, mai precis cu timpul spiralat, care presupune repetarea unor modele de evenimente, cu o anumită perioadă. Chinezii, pe vremea când știau multă astrologie, au stabilit această perioadă la 60 de ani, trei generații. După această teorie, verificată în practică, statistic istoric, anul 2020 va semăna cu anul 1960.
Rememorând evenimentele din anul 1960, ne pregătim pentru anul 2020. Am folosit ”Cronologia Universală Larousse” și ”Istoria României în date”, date oferite de Institutul de Statistică specialiștii spun că Wikipedia nu este de încredere, este incompletă și inexactă și au dreptate. Iată:
1960 a fost anul Africii. În jur de 30 de state și-au declarat independența, orchestrate de ONU. Am prilejul să mai risipesc un mit. ”Cucerirea independenței, lupta pentru liberatate și democrație a africanilor” a foat doar o înscenare a metropolelor. Colonialismul direct nu mai renta. Franța, de exemplu, cheltuia sume enorme de la bugetul central pentru teritoriile de peste mări, pentru administrația centrală și locală, infrastructură și baza logistică din colonii. Așa că ”africanii și-au cucerit independența”, metropolele având grijă să păstreze monopol pe resursele strategice, de care aveau nevoie. Au urmat ani îngrozitori pentru africani, sângeroase războaie tribale și o prăbușire a nivelului de trai, care oricum nu era prea ridicat. S-a murit de foame în Africa, cu milioanele, în 1960 și în anii următori.
Franța anunță că posedă arma atomică și începe experiențele iresponsabile din Pacific. Armata preia puterea în Turcia. În Vietnamul de Sud se organizează rebeliunea comunistă, spijinită de Vietnamul de Nord și de China. În Canada, Quebec, are loc ”revoluția calmă” o mișcare anarhist-liberală, urmându-i pe conservatorii clericli, împotriva Bisericii și a Familiei. Fidel Castro naționalizează întreprinderile americane din Cuba, lăsându-i pe americani fără romul ”Bacardi”. Brasilia, un oraș superb, construit modern, devine capitala Braziliei. Au loc Jocurile Olimpice de la Roma, ultima dată când recordurile au fost stabilite de oameni, nu de produse chimice.
Anul 1960 a fost generos în ceea ce privește cartea, filmul, muzica. Apar volume capitale: ”Adevăr și metodă” de H. Gadamar, ”Eul divizat” de R. Laing, ”Critica rațiunii dialectice” a lui Jean-Paul Sartre dar și ”Etapele creșteii economice” de W.W. Rostow. Literatura se îmbogățește cu: ”La Route de Flandres” de C.Simon, piesa de teatru ”Paznicul” de H.Pinter, ”Fugi, iepure” de J.Updike, ”Magicianul din Lublin” de J.B.Singer. Se proiectează filme de referință, ca: ”La Dolce Vita” de Fellini, ”Aventura” de Antonioni, ”Cu sufletul la gură” de Godard, cu Jean-Paul Belmondo. În știință și tehnologie, T.H. Maiman construiește primul laser, cu rubin. Adoptarea unei noi definiții a ”metrului” pe baza lungimii de undă a radiației atomice a kriptonului 86. A.R. Sandage descoperă primul quasar. SUA pune pe orbită primul satelit meteorologic, Tiros 1. Batiscaful Trieste atinge adâncimea record de 10.916 metri în fosa Marianelor din Oceanul Pacific.
În artă apare curentul pop, o revenirea dorita a artei la real. Dansul post-modern, lucrări experimentale, dar eu prețuiesc ”Free Jazz” de O.Coleman. Beatles, noii idoli, impun twistul și o atitudine ostilă establishmentului. În Franța începe valul ”ye-ye”, rock și twist, cu Johnny Hallyday, Eddy Mitchell, Silvye Vartan, Francoise Hardy, France Gall, Claude Francois, etc.
După cum vedeți, anul 1960 nu a fost un an rău, mai puțin pentru africani. Și vietnamezi…
Anul 1960 în România. Începe fabricarea la ”Electroputere”, Craiova, a locomotivelor diesel-electrice de 2.100 CP. Începe construirea cartierelor Balta Albă și Drumul Taberei, din București. Începe construire complexului turistic de la Mamaia sub conducerea arhitectului Cezar Lăzărescu. Intră în funcțiune prima stație meteo automată din România. Intrarea în funcțiunea a liniei de înaltă tensiune Borzești-Focșani, Fântânele Odorhei – Miercurea Ciuc, Vășcău-Oradea. Reintră în funcțiune rafinăria Brazi. Intră în funcțiune fabrica de zahăr ”Luduș”. Se inaugurează noua gară a orașului Constanța. Se dau în primire 870 de kilometri de șosea asfaltată. Prima șarjă de oțel (3 octombrie 1960) a cuptorului ”Martin” de 400 tone de la Hunedoara. Intră în funcțiune uzina de sodă electrolitică de la Borzești. Intră în funcțiune Fabrica de mobilă de la Pipera, București. Începe cooperarea dinte două mari complexe industriale din București, ”23 August” și ”Republica” pentru realizarea armamentului greu românesc. Este dată publicului Marea Sală a Palatului Republicii, arhitecți H.Maicu, T.Ricci și I.Șerban. Au loc lucrări de restaurare la Atenelui Român și a altor clădiri de patrimoniu. Se construiesc 38 de școli, patru spitale și 17 biserici.
În ceea ce privește relațiile internaționale, comerțul și diplomația, ar trebui cam zece pagini ca să le trecem în revistă. România, în anul 1960 a avut o activitate importantă la ONU, a început să facă parte sau s-a apropiat de structuri Occidentale, economice, de cultură și bancare. S-a simțit imediat influența lui Corneliu Mănescu, din acel an directorul Departamentului Politic din Centrala de Externe. Doctrina nealinierii, dezarmării și a cooperării internaționale, care avea să-l propulseze ca Președinte al celei de a XXII-a Sesiuni Generale a ONU.
Apare la București în Editura Academiei primul volum al lucrării capitale ”Istoria României”. Coordonator, prof. dr. Liviu Ștefănescu. ”Studii de logică” de Athanase Joja. ”Lecții de geometrie diferențială” volumul III și ultimul, lucrare originală tradusă în 18 limbi străine a matematicianului de geniu Gheorghe Vrânceanu. Apar pe piață cărțile, într-o ordine aleatoare: ”Scrinul negru” de G.Călinescu, ”Sensul iubirii”, Nichita Sănescu, ”Tablete de cronicar” de Tudor Arghezi, ”Mărturisiri” de Mihail Sadoveanu, ”Steaua Polară” de Gheorghe Tomozei, ”Somnul de amiază” de Fănuș Neagu. Teatrele sunt pline, la Operă și Ateneu se fac rezervări cu o săptămână mai înainte. Muzica românească începe să se facă auzită, filmul ”Valurile Dunării” al lui Liviu Ciulei este premiat la Karlovy-Vary. România câștigă, la Roma, 3 medalii de aur, una de argint și 6 de bronz, la Olimpiadă, considerată o performanță foarte bună pentro o țară mijlocie.
Politic, în luna iunie, Gheorghe Gheorghiu-Dej este reales Secretar General al CC al Partidului Muncitoresc Român. Tezele din iunie, de la Congresul PMR stabileau îndepărtarea trupelor străine de pe teritoriul țării și o dezvoltare economico-industrială explozivă, în cincinalul 1960-1965, cu o rată de cel puțin 10% pe an.
Sigur că mulți din România o duceau greu, se muncea uneori și duminica, nu numai sâmbăta, dar lumea era mai muncitoare, mai simplă, dar mai veselă, fără mari pretenții absurde, ca astăzi. Aveau speranță. Înțelegeți ce vreau să vă spun? Bună întrebare! Datele de mai sus au fost oferite, cu multă bunăvoință, de către Institutul de Statistică.
Generalități, despre planeta Pământ. Locuită. Încă.
Statele Unite ale Americii vor trece în anul 2020 prin două crize majore. Interesele americane vor fi atacate de musulmani în mai multe ţări străine și pe teritoriul american. Ca răspuns, armata americană va deschide noi fronturi de luptă în Orientul Mijlociu și Apropiat, poate și în Asia. În anul 2020 este evidentă politica americană de îndepărtarea a ameninţării propriului teritoriu prin declanşarea unor ostilităţi aproape de bazele tradiţionale musulmane şi fixarea potenţialilor inamici pe propriul lor teren. Preşedintele Donald Trump va fi ales pentru un al doilea mandat, în condiţiile unei slabe participări la vot şi a lipsei unui contracandidat valabil. Totuşi, alegerile din State vor avea povestea lor. Inundaţii puternice în statele din sud. Furtuni extrem de violente şi periculoase pe Coasta de Est. Un puternic cutremur poate zgudui coasta de vest, California, poate LA în dreptul faliei Sf. Andreas. Un tragic accident aviatic sau naufragiul unei nave va îndurera profund pe americani.
Marea Britanie, la 31 ianuarie 2020 părăsește definitiv și fără regrete Uniunea Europeană. Scandaluri cu repatrierea imigranților. Monarhia britanică va trece printr-un eveniment major.
China, în anul 2020, este principalul factor de stabilitate în lume. Sau de poluare și risipire nesăbuită a resurselor. Orice corabie are nevoie de un lest ca să nu se răstoarne, iar miliardul, ce zic, aproape două miliarde de persoane, oferă acest echilibru lumii întregi. Un eveniment foarte mediatizat pe coasta de Est sau în Hong-Kong. Încet-încet China devine principalul partener economic şi chiar politic al Europei în Asia, în dauna Japoniei. Mai toate mărfurile de larg consum vor purta în 2020 marca “Made in China”. Ieftine, dar proaste!
Rusia, în anul 2020, va mai parcurge o etapă în redobândirea rolului de superputere mondială, întotdeauna pe conjuncțiile Jupiter-Pluton, Rusia a fost avantajată. Păstrarea unui echilibru dinamic în zonele de conflict din sud, Siria, Iran, Irak şi intervenţiile diplomatice internaţionale vor demonstra că Rusia devine, cel puţin pentru o vreme, un partener politic important. Rusia trece şi în 2020 printr-un proces intens de centralizare iniţiat de preşedintele Vladimir Vladimirovici Putin. Un asasinat, sau un atac terorist va pune multe sub semnul întrebării, la Moscova.
Europa Unită nu a luat în considerare niciodată că se vor lua contramăsuri economice şi politice împotriva unificării continentului european, sau că țările componente se vor desprinde ca frunzele unui pom, toamna. SUA dar şi alte ţări din Asia nu văd cu ochi buni constituirea celui mai puternic bloc economic şi politic, iar în viitor militar, din lume. În primul rând au încercat izolarea Rusiei faţă de Europa. Dar Rusia are un destin european, arătat de astrologi încă din timpul lui Petru cel Mare, şi anul 2020 va arăta acest lucru. Franţa a fost vârful de lance al construirii Europei Unite, fiind iniţial proiectul francmasonic al Marelui Orient. De aceea este şi prima care reacţionează violent împotriva celor care pun proiectul în pericol, iar nesusţinerea SUA în războiul din Irak a fost unul dintre aspecte. Franţa şi-a recăpătat rolul de putere protectoare în Africa de Nord şi în lumea musulmană, doar este plină de musulmani! Acest rol va continua în 2020 şi va fi esenţial. Franţa şi Germania vor fi confruntate cu demonstraţii de stradă, cu reacţia societăţii civile împotriva establishmentului şi a studenţilor contestatari care doresc pur şi simplu şanse egale în viaţă. Continuă şi în anul 2020 accidentele tragice în transporturi, în mai toată Europa. Atentate sîngeroase organizate de terorişti, separatişti, mafie, rakeţi. Un nou incendiu va ridica multe semne de întrebare. Nordicii vor trece în a doua jumătate a anului 2020 printr-o criză economică produsă de scăderea bruscă a vînzărilor. Cetatea Vaticanului va trece printr-un incident major. Vechi almanahuri spun că anul 2020 este an de încercări mari pentru Papă.
Conflict deschis în Orientul Apropiat și Mijlociu. WW3 poate fi evitat, dar trebuie voință! Israelul va trebui să facă unele concesii dureroase pentru aplanarea conflictului. Ultima parte a anului 2020 îşi cere preţul sîngelui şi Israel îl va plăti. Kabaliştii spun că Israel este blestemat de când un evreu şi-a ucis propriul rege – asasinatul lui Rabin.
Iranul, vasul amiral al musulmanilor șiiți, este înconjurat de americani. Având o cancelarie veche de 2500 de ani Iranul va trebui să recurgă la una dintre disimulările inteligente, o revoluţie democratică, sau o schimbare de regim cu unul proamerican. Dar având în vedere că America este în 2020 în an electoral prezidențial, probabil că Iranul va alege să aştepte. Iranul, în 2020, va răspunde cu demnitate la toate provocările externe.
Irakul, leagănul omenirii civilizate, este o ţară ocupată. Încet-încet situaţia se va stabiliza, cu atentate, revolte şi asasinate devenind evenimente cotidiene, cu perioade mai lungi sau mai scurte de relativă linişte. Făcând un bilanţ la sfărşitul anului 2020, se va constata că armata SUA a pierdut de două ori mai mulţi oameni în timpul pacii, decât în scurtul război de ocupare al Irakului.
Arabia Saudită trece printr-o mare criză şi un mare pericol pomenit şi de Nostradamus. Nu este clar dacă evenimentul se va întâmpla în 2020 sau în perioada imediat următoare, deoarece criptografia centuriilor nu a fost descifrată în întregime.
Africa rămîne în conul de umbră stabilit de cei puternici. Sigur, în anul 2020 pot exista mai multe conflicte duse cu cîteva Kalaşnikoave second hand, dar violenţele etnice şi războiele tribale din Africa nu mai impresioneză pe nimeni. Africanii au ce şi-au dorit şi ceea ce este al lor, Africa – africanilor. Nigeria şi o ţară din Golful Guineea vor trece printr-o gravă criză. SIDA şi subnutriţia rezolvă pe termen lung problema africană – constată în 2020, cu cinism, statele industrializate.
Japonia va trece printr-un scandal politic cauzat de o afacere de corupţie pentru avantajarea unui furnizor străin. Tokyo va încerca o relansare economică de tip american, adică punînd accentul pe construcţii şi transporturi şi mai puţin pe comerţul exterior într-o ţară fără resurse minerale.
Australia rămâne aşa de departe de tot, încât rămâne Ultimul Ţărm – cu cea mai ridicată rată de sinucideri din lume - în 2020 întrecându-i chiar pe unguri.
Ungaria va avea din nou de suferit, este anul Trianon şi de fiecare dată în istorie în anul Șobolanului de Metal, Ungaria a avut probleme. Poate ceva legat de integrarea europeană, sau de lupta lor pentru independență și libertate.
Despre România, câte ceva, dar nu totul
România, ţară veche şi frumoasă... multe sunt istoriile şi profeţiile făcute asupra ei. Dacia Felix, Grădina Maicii Domnului, Ţara Lupului Şchiop, dar sunt multe denumirile ce se găsesc în gromovnice scrise în slavonă şi cuprinse cu învelitori de piele de capră, cu închizători de argint. M-am aplecat mulţi ani asupra istoriilor neştiute, am umblat în cincizecişipatru de ţări şi peste tot am găsit, ca prin farmec, istorii despre Ţară. Să vă povestesc numai două dintre ele, pentru că nimeni nu mi-a spus să ţin secretul:
Ei bine, această teorie poate fi foarte veche, nimic nu este nou, dar îmi asum dreptul de proprietate intelectuală. Se pare că toate popoarele care s-au format în regiuni seismice au ceva special. Energia permanentă telurică, vibraţiile permanente cu parametrii specifici, pentru că zonele seismice precum cele din zona Vrancei au o activitate permanentă, ei bine, acestă energie se comunică, influenţează într-un fel caracterul şi destinul poporului respectiv. Poate chiar la nivelul informaţiei genetice... Japonezii sunt cel mai bun exemplu. Cât despre români este evident caracterul lor special, folclorul profund, cum profundă, de mare adâncime este şi activitatea seismică. "Apele line, sunt adânci", spune un proverb de pe la noi!
A doua istorie se referă la o profeţie veche, foarte veche, ştiută de marele occultist Cornelius Agrippa şi aflată în grimoarul, cel vechi şi acum pierdut, "Marele Albert": "Un popor vechi european şi un popor venit din Asia vor face în centrul Europei o alianţă de care se va teme Europa o mie de ani!" Evident, poporul venit din Asia sunt ungurii. Profeţia era ştiută de austrieci şi germani. Au încercat alianţa cu ungurii. Nu a ţinut, întotdeauna s-a terminat printr-un dezastru, pentru că inclusiv triburile germanice veniseră târziu în Europa, nu erau europeni vechi. Dar cine sunt europeni vechi în "mijlocul Europei"? Doar daco-romanii aflaţi exact în centrul geografic al Europei. Aşa o să înţelegeţi eterna dezbinare produsă în istorie de către cei puternici, de imperiile vremelnice, dezbinări între unguri şi români, de toate uneltirile ca să dezbine popoarele, să provoace tensiuni etnice artificiale, să preîntâmpine, să facă imposibilă o alianţă a celor două popoare, ţări, poate. Politicienii din cele două ţări ar trebui să studieze ceva mai mult această posibilă alianţă, nu ca să tremure Europa de frica noastră, dar cu siguranţă cele două popoare pot să prospere, să aibă o forţă economică şi politică sporită dacă conlucrează, sigur, în cadrul, împreună sau... împotriva UE! Cei doi lupi, lupul de pustă Forkaş şi Lupul Şchiop nu sunt lăsaţi de cei mari şi puternici să alerge împreună spre libertate şi bunăstare...
Este evident că în ultimii 30 de ani, în România s-au schimbat multe lucruri în bine. Dar nu suficient şi "binele" s-a revărsat aproape numai peste câteva procente din populaţie. În 2020 procentul de 41,6% din populaţie care, conform normelor europene, câștigă mai puțin de 1380 € pe lună, considerat pragul de sărăcie, va creşte, cum vor creşte şi miliardele aflate în stăpânirea a doar câtorva familii.
Dar, totuşi, cu tot respectul, România rămâne o colonie, cu un grad limitat de suveranitate, în care cercurile străine fac cam tot ce vor, politic, economic, cultural. Dacă nu sunteţi convinşi de acest lucru vă rog să consultaţi orice manual de politologie de la Harvard, de exemplu cursul lui Robert McNamara: "...o colonie este un stat care are baze militare străine pe teritoriu pentru care nu primeşte chirie!". Şi care nu mai produce mare lucru, ci importă masiv! Şi care încheie contracte sinucigaşe cu străinii. România a fost asimilată grupului ţărilor care a pierdut Războiul Rece. Dacă, mai recent, am aflat că după al Doilea Război Mondial, România era o colonie cu 90% influenţă sovietică şi 10% influenţă occidentală, acum este aproape clar că cifrele s-au inversat. Dar probabil că nu a mai fost folosit un şerveţel de la masa celor mari şi tari, ci o bucăţică de hârtie igenică... reciclată!
Suveranitatea se limitează la mâncătoria politică internă, care nu supără pe nimeni, ba arată cât de primitivi suntem și că nu putem conlucra pentru binele nostru și al țării! Acest lucru se răsfrânge şi asupra locuitorilor care sunt priviţi peste tot în lume ca oameni de categoria a doua, rudimentari, vulgari, ieftini şi producători de necazuri. Cel puţin aşa suntem convinşi de presa multimedia, în totalitate în mâinile străinilor. Oare aşa să fie?
Vedeţi, acum cuceritorii nu mai vin în România călare pe tancuri nenumărate, cum au făcut sovieticii. Acum vin cu zâmbetul pe buze, promiţîndu-ţi un trai mai bun, civilizaţie şi cultură. Îţi bagă în cap ca în filmul "Inception" ideile lor, te fac să ştii numai ce vor ei. Apoi ocupă ţara. Nu cu 40 de divizii, ci cu 40 de bănci, care au luat "prizonieri" trei milioane de români, apoi trimit la muncă în ţările lor alte cinci milioane de români, nu cu forţa, ci omorând economia, industria şi agricultura în România. Ba, cei care părăsesc România, făcând un dublu deserviciu, sunt fericiţi că au obţinut un loc de muncă, oricare, la stăpâni! Ce folos că trimit ceva bani acasă, puţinii bani nu compensează nici pe departe lipsa lor din ţară, lipsă care produce mari neajunsuri atât familiilor lor risipite, cu copii lăsaţi fără supraveghere şi bătrâni fără ajutor dar şi în general României, sistemului asta ticăloşit.
Să vă dau un exemplu. Personal, că ştiu mai bine problemele mele. Nu-mi este ruşine de viaţa mea, am făcut ceva, am construit, am călătorit mult în interesul țării, am condus firme importante, am învăţat pe alţii. La un moment dat un grup de studenţi şi prieteni de ai lor s-au apropiat mai mult de mine, doreau să afle mai mult. Apoi am plecat trei ani în Asia. Când m-am întors şaisprezece din grup plecaseră în străinătate la lucru. Medici, ingineri, arhitecţi, economişti... Acestor oameni, când erau copii şi adolescenţi le-am plătit din salariul meu şcoala şi asistenţa medicală gratuită pentru ei, dar plătită de mine, vaccinele care i-au păzit de poliomelită şi alte boli, manualele gratuite, taberele şcolare, examenele şi studiile gratuite la univeritate. După cum am plătit pensiile celor care munciseră şi cotizaseră înintea mea. Acum, era rândul lor, a generaţiei următoare, să mă susţină, cu taxele şi impozitele lor, la pensia mizeră pe care o primesc de la un stat nerecinoscător. Dar ei au dezertat, sau, mai curând, au fost dezrădăcinaţi de sistem, susţin pe alţii prin taxele şi consumul lor de acolo, pe străini, în ţările de adopţie, faţă de care nu au nicio obligaţie morală... şi contractuală, până la urmă! Multiplicaţi exemplul cu câteva milioane şi veţi găsi adevăratele probleme ale României.
În media se vorbeşte o limbă străină, unde eşti Pruteanule, Doamne ce pierdere, pentru că nimeni nu ţi-a luat locul, muzica este plină de ritmuri africane primitive vulgare şi de texte suburbane, ofensatoare. Unde este melodia, muzica europeană, unde este pacea sufletească, dorinţa de a trăi bine şi frumos?
Poate fi mai rău în România? Sigur că se poate! Dar 2020 va fi un an al schimbărilor pentru România, mai mult decât de obicei. Toţi anii Șobolanului de Metal au fost ani acceptabili în istoria României. Pentru omul de rând va fi un an banal, cu care trebuie să se fi obişnuit până acum. Vor fi convulsiuni sociale, declanşate de te miri ce, boli grave aduse de afară, sau de nesiguranţa locului de muncă, de micimea slariului, evenimente emoţionale provocate dar profund vulgare şi de prost gust. Vor fi scandaluri politice şi economice, dezvăluiri şi retractări. Altfel, cetăţeanul de rând s-ar plictisi îngrozitor... şi poate că ar începe să gândească, sigur, dacă ar avea neuronul la el! Există o maşină destul de bine pusă la punct, care merge în virtutea inerţiei, un reziduu din timpul dictaturilor, o maşină infernală, presa, care aparţine în totalitate laboratoarelor politice străine, presa multimedia care face agenda cetăţeanului.
Anul 2020 este un an electoral, local şi parlamentar, pe 7 iunie și respectiv, 29 noiembrie, pe conjuncturi complexe şi anii electorali nu sunt ani de creştere economică. Peste această constatare politică se suprapune clima, relativ nefavorabilă în anul 2020, în Romania. Dacă Ludovic Orban nu se apucă să se bată pe ciolan cu Rareș Bogdan, s-ar putea ca PNL să aibă un scor bun la locale și parlamentare. Dar în condițiile unui vot democratic nu se va mai putea constitui un guvern monocolor, iar PNL va avea suficient timp să facă greșeli prostești memorabile.
Este un an de metal, de haos şi nesiguranță, un an al schimbărilor experimentale.
Iarna 2020-2021 va fi obişnuită, o adevărată iarnă temperat-continentală, lungă, rece, dar cu greul iernii mutat cam o lună de zile înspre primăvară. Precipitaţii vor fi, dar vor fi haotice tot anul. Caracteristic regimului meteorologic va fi haosul şi de multe ori prognozele meteo nu se vor adeveri. Vara va începe brusc şi va fi când uscată, secetoasă, când excesiv de ploioasă şi va produce inundaţii locale. Recolta va fi realtiv bună. Totuşi, trebuie semănat după almanahurile vechi care arătau concordanţa dintre stadiile vegetaţiei şi fazele lunii. Este tot ce putem face în faţa unei naturi ostile dezlănţuite. Dar şi ticăloşia omului este mare.
Îmbogăţiţii peste măsură au tăiat cu nemiluita pădurea reducând coeficientul de împădurire de la un confortabil 33% din suprafaţa ţării în 1989, la un nesatisfăcător 21,07% în 2020. Din această cauză, România este la începutul unui proces de schimbare a climei la care contribuie şi distrugerea sistemelor de irigaţie şi încetarea investiţiilor în hidroenergetică şi îmbunătăţiri funciare.
Inflaţia va fi în 2020 mult mai mare decât se aştepta, stelele arată că în loc să să întărească leul şi economia, anul 2020 va fi un mic dezastru economic şi financiar consumat la foc mic şi aceasta şi din cauza faptului că nu se crează locuri de muncă ci milioane şi milioane de români devin "asistaţi sociali", de fapt clienţi ai sistemului, ai unui partid sau al altuia.
România este la cheremul instituţiilor mondiale de credit care au falimentat mai multe ţări. Expertiza acestor călăi financiari se rezumă la cum a îndatora şi subjuga pe un anumit termen o ţară, care să devină cotizantă de mari sume de bani, dobânzi, comisione, cheltuieli de administrare, consultanţă financiară etc etc. Adică să asigure bunăstarea lor pe un termen oarecare! Apoi, după ce falimenteză ţara respectivă, ei, sau clienţii lor o pot cumpăra la bucată, la preţ redus! Plata integrală şi înainte de termen a datoriei este considerată o declaraţie de război şi respectivul rege, preşedinte, împărat, trebuie asasinat de urgenţă, iar ţara ocupată! Avem la îndemână, sub nasul nostru, un exemplu, nu?
România este bolnavă grav. Boala se numeşte "politicianism"! Totul este politică. Dar banii făcuţi prin politică sunt murdari, doar munca, munca clasei de mijloc aduce bani cinstiţi şi creştere durabilă. Clasă de mijloc care în România nu prea există pentru că este strivită de interesele politice, de taxe şi impozite exorbitante, adică de cei care vă fură pe voi și pe mine, dragi lupi, padawani şi hobbiţi!
Am vrut, în anii care au trecut, să vă dau informaţii deosebite, să încerc să vă descriu cum arată o lume normală, v-am povestit multe să vă conving că naţionalismul, patriotismul, folclorul vă bagă bani în buzunar, sau măcar sunteţi furaţi mai puțin. Viaţa nu este deloc simplă... și nimic nu este ceea ce pare a fi! Am dorit să o fac mai uşoară pentru domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi!
În calculul și interpretarea horoscopului 2020, pe zodii, am folosit programul de PC ”Expert astrologer 7.1” un program astrologic de 7 Gb, nec plus ultra, dăruit și instalat de Academia Sirius, programul, mai modest, dar intuitiv, al prietenului meu, marele astronom ucrainian Anatoli Zaițev, apoi ”The Concise Planetary Ephemeris for 2000 to 2050 A.D. at NOON” The Hieratic Publishing Co. 1982, cronologii și istorii globale în date, printre care și cărțile lui Horia C. Matei, apoi, de exemplu Cronologia Larousse și Webster’s Biographical Dictionary, Encyclopaedia Britannica, Encyclopedia Grolier, tabele, hărți și cam două duzini de tomuri de astrologie, cele care contează, nu idioțenii cu ascendentul mai important ca zodia. Zodiac tropic, case egale, cheile de interpretare ale papei Urban, fără luni negre, asteroizi și alte ciudațenii, care în niciun caz nu se iau în considerație la un horoscop general pe zodii.
În horoscopul pe zodii care urmează am folosit pluralul senioral, ca semn de politețe și de importanța celor scrise. După prezentarea generală, am detaliat pe cele trei domenii astrologice clasice: sănătatea, dragostea, banii. Mai jos aveți graficul mișcării planetelor în anul 2020. Pe abscisă sunt lunile de zile ale anului 2020, iar pe ordonată, în dreapta, sunt zodiile, iar în stânga orele astrologice. Sus sunt numele planetelor. Iată:
HOROSCOP 2020
BERBEC Anul 2020 este anul schimbării cu orice preț. Domnia voastră doriți să aveți o viață mai bună. Foarte bine! Dar numai bunul Dumnezeu știe cum o să iasă! Dacă în ultimii trei ani nu aţi înregistrat succese remarcabile, sau realizările, mari totuşi, nu v-au mulţumit pe deplin, anul 2020 vă aduce o mulţime de oportunităţi ca să uitaţi frustările trecute. Trebuie doar să nu vă repeziţi şi să lucraţi în echipă, mai ales colaborând cu familia, cu rudele şi prietenii. Pentru nativii din zodia Berbecului anul 2020 începe tare cu un eveniment puternic în jurul datei de 10-11 ianuarie, la eclipsa de Lună. Primăvara vă este favorabilă, mai ales perioada de timp a propriei zodii. Vara este foarte aglomerată, puteţi face multe prietenii şi sunteţi foarte populari. Toamna şi începutul iernii nu vă convin foarte mult pentru că lucrurile încep să se aşeze într-o rutină care nu vă motivează, nu vă avantajează în mod deosebit.
Statistic vorbind, marea majoritate a nativilor din zodia Berbecului nu au probleme mari de sănătate în anul 2020. Energia debordantă şi vitalitatea crescută fac să exgeraţi cu efortul fizic şi consumul nervos. Mancarea naturală, salatele şi fructele, multă activitate în aer liber sunt prietenii sănătăţii dumneavoastră. Aşa puteţi să eviţi oboseala cronică şi perioadele de depresie. Trebuie să învăţaţi să respectaţi ritmurile naturale ale vieţii şi să nu vă mai lasaţi otraviţi şi drogaţi de alimente dubioase şi medicamente toxice. Este o artă, o mare artă a supravieţuirii şi în primul rând este vorba despre calitatea apei pe care o beţi. Ascultaţi şi luaţi aminte, pentru că în anul 2020 elementul apă vă este prieten, domnia voastră care sunteţi semn de foc. Pentru că, spun marii iniţiaţi, focul şi apa dau aburul cel puternic care pune în mişcare turbinele şi maşinării de tot felul. Anul 2020 este pentru Berbeci un an al unei dinamici pozitive a vitalităţii.
Problemele amoroase sunt pe cale de a se clarifica în anul 2020. Anumite evenimente din ianuarie vă ridică un văl de pe ochi. Spontaneitatea şi dinamica caracteristică zodiei vă fac populari şi puteţi să faceţi mai multe prietenii, mai ales după echinocţiul de primăvară. Prietenia duce adesea la dragoste şi la o legătură stabilă. Dacă vă doriţi aşa ceva, cea mai bună perioadă este mai-iunie 2020. Nu daţi cu piciorul la ocazii... după cum ştiţi prea bine un tren pierdut nu se mai prinde nciodată. Da, dar poate vine alt tren - puteţi replica, repezindu-vă, ca de obicei. Nu vă repeziţi, nu săriţi peste etape şi o să aveţi o viaţă mai armonioasă şi lipsită de decepţii, cel puţin în anul 2020. Pe de altă parte, mai ales în timpul verii, când amorul are o dinamică deosebită, prietenii şi familia vă atrag atenţia asupra unor aspecte ale relaţie curente, aspecte care sună cam fals. Vă încăpăţânaţi ca de obicei, pentru că ştiţi mai bine şi ceilalţi nu trebuie să se bage în problemele dumneavoastră. O să vă coste mai târziu, pentru că totul se plăteşte. Dar până la urma ce este experienţa decât suma greşelilor noastre. Oricât ne-ar sfătui şi ne-ar vrea binele unul sau altul, numai când ne doare ţinem minte, iar Berbecul va experimenta acest adevăr pe pielea, pardon, pe blăniţa sa proprie!
Banii sunt mai bine aspectati incepand din luna mai. Până atunci o pierdere de bani poate fi evitata in martie-aprilie. Aveţi de platit o datorie de lunga durata, care are o derulare răutacioasa. Dacă este să vă angajaţi, sau să schimbaţi locul de muncă în anul 2020 - puteți să faceţi impresie şi o să fiţi apreciaţi imediat de colegi şi coordonatori. Energia şi puterea de muncă vă ajută să avansaţi, să faceţi carieră. Dacă vă pregătiţi să plecaţi din ţară, fie că studiaţi sau mergeţi la muncă, ei bine, este favorabil intereselor dumneavoastră să plecaţi până cel târziu în luna mai. Vara este mai favorabilă croazierelor decât călătoriilor de afaceri. Oportunităţile de a face bani abundă în 2020. Nu sunt afaceri mari, tunuri răsunătoare, mai curând picături. Dar după cum se ştie marea este făcută din picături. Un second job sau valorificare unor lucruri de prisos, reciclarea unor materiale sunt tot atâtea exemple de surse de venit în anul 2020 pentru nativii din zodia Berbecului cu Lâna de Aur.
TAUR În anul 2020 trebuie să respectați limitele abilităților. Mult, puţin, trebuie să păstraţi ceea ce aveţi și să nu vă băgați pe teritorii necunoscute, profesional și sentimental, vorbind. Pentru Taur nu este un an al dezvoltării explozive, nici măcar al schimbărilor importante. Perioadele de risc nu au avantajat niciodată zodia dumneavoastră. Faceţi parte dintr-un club select - un semn de pământ, fix, feminin, guvernat de Venus, căruia îi place un mediu armonios şi plăcut. Uneori competiţia nu vă avantajează, pentru că nu aveţi agresivitatea şi lipsa de principii necesare oportuniştilor. În primul semestru al lui 2020 nu aveţi nicio planetă în zodie, până la sfârşitul lunii aprilie când intră în zodie Soarele precedat de cortegiul său, Venus şi Mercur. Asta nu înseamnă că în primele trei luni ale anului nu trăiţi evenimente importante. Dar aceste evenimente vin din afara dumneavoastră, le suporţaţi şi căutaţi să le faceţi faţă, nu le provocaţi. Această defensivă este o strategie chiar înţeleaptă în aceste vremuri mai dificile. Limitaţi-vă doar la cheltuielile necesare, absolut necesare. Nu este momentul investiţiilor sau al proiectelor de mai mare amploare. Dacă este să zugrăviţi apartamentul sau să redecoraţi casa, atunci perioada aprilie-mai este cea mai favorabilă. Cam în aceeaşi perioadă dragostea este în graţiile stelelor. Poate întâlniţi o persoană galantă care să vă ajute şi atunci îmbinati plăcutul cu utilul. Vara, de fapt până la sfârşitul anului - zodia Taurului nu mai găzduieşte planete. Aşa că Liberul Arbitru, propria decizie, are întâietate. Un sfat bun: o vacanţă memorabilă undeva, la soare. Pentru că, vorba lui Aznavour, uşor adaptată : „se pare că totul este mai uşor de suportat la soare”. Toamna şi începutul iernii nu este o perioadă rea pentru dumneavoastră, ba aş spune că este chiar bună. Lucrurile, în general, intră într-o oarecare logică şi vă este mult mai uşor să vă apăraţi modul de viaţă de imixtiunile din afară.
În ciuda unor perioade mai puţin bune în ceea ce priveşte sănătatea, concentrate la jumătatea lui februarie, în ultimele zile ale lui aprilie şi în a doua jumătate a lunii august, anul 2020 este bun în ceea ce priveşte vitalitatea, starea generală de sănătate. Gâtul este partea corpului uman guvernată de zodia Taurului şi trebuie să aveţi grijă: de la tiroidă, la banalele băuturi de vară foarte reci. Protejaţi-vă gâtul şi o să aveţi o viaţă mai sănătoasă. Dacă este să suportaţi un tratament sau chiar o intervenţie chirurgicală, luna octombrie este cea mai bună. Nu ezitaţi să daţi corpului dumneavoastră ceea ce are nevoie: mâncare naturală, odihnă, sport şi multă îngrijire. Micile neplăceri pe care le puteţi întâlni în anul 2020 se datorează stilului dumneavoastră nesănătos de viaţă. Exitaţi exgerarile, abuzurile de mâncare şi băutură şi mai ales nu mai mâncaţi seara târziu. Ceaiurile medicinale (numai din plante româneşti) vă pot ajuta esenţial.
Dragostea, în anul 2020, variază între pasiune toridă şi respingere totală. Aveţi un număr aproape egal de succese şi eşecuri. Dacă este vorba despre o legătură stabilă, atunci pot există un număr egal de perioade minunate şi de Talpa Iadului la domiciliu. Dar oare certurile nu sunt făcute pentru plăcerea împăcării? Este şi o perioadă de autodescoperire. Veţi fi surprinşi cât de senzuali şi empatici puteţi fi. Mijlocul lunii februarie este un moment când puteţi prelua îniţiativa. Trebuie doar să lăsaţi intuiţia şi imaginaţia să vă poarte pe aripile pasiunii. Paradoxal, sau nu, puteţi avea surpriza că un Scorpion vă place foarte mult, cu toate că zodia Scorpionului este opusă zodiei dumneavoastră. Această întâmplare se poate produce începând din iunie, probabil în timpul vacanţei sau al concediului. Totuşi totul pare confuz şi cam misterios, iar dumneavoastră nu vă plac aventurile, decât dacă se termină cu bine, ca în filmele vechi americane cu “happy end” Abia din septembrie lucrurile vă par ceva mai clare, cel puţin în ceea ce priveşte amorul. Sfârşitul anului vă găseşte pregătind Naştera Domnului întru-un cerc vesel de prieteni format nu se ştie de ce din cupluri consolidate cu vechime şi experienţă. Poate vă doriţi aşa ceva?!
Banii sunt OK. Nu o să vă îmbogăţiţi, cel puţin marea majoritate, dar aveţi bani cât vă trebuie. Ba mai mult, o să lichidaţi nişte datorii sau credite mai vechi, care nu vă lăsau în pace. Luna mai vă este în mod deosebit favorabilă din punct de vedere financiar. Cineva, semn de foc sau de apă, poate din familie, vă ajută foarte mult în acea perioadă. Şi nu este vorba numai de bani. Oricum după cheltuielile facute cu vacanţa, din luna septembrie trebuie să vă gândiţi la noi surse de venit. Pretenţiile cresc, nivelul de trai se doreşte european, aşa că şi dumneavoastră cheltuiţi ceva mai mult decât anul trecut. Dacă ar fi să ne luăm după aspectele planetare din toamna lui 2020 prind avânt, din nou, afacerile imobiliare. Nu cu anvergura şi la preţurile de acum nişte ani, dar totuşi… şi zodia Taurului pare făcută să facă afaceri imobiliare!
GEMENI Pentru Gemeni anul 2020 este o perioadă în care schimbarea stilului de comunicare devine o necesitate. Zodia celor rapizi şi dinamici ca argintul viu cere în 2020 recunoşterea meritelor şi preţuirea celor din jur. Din fericire, toată perioada de timp a anului, mai ales din februarie, este darnică cu oportuniştii Gemeni. Vorbăreţi şi tupeişti, Gemenii se află adesea la locul şi momentul potrivit, ştiu să-şi facă prieteni şi să se folosească de persone influente. Iar anul 2020, mai ales în primele trei trimestre abundă în oportunităţi, în evnimente şi întâmplări. Gemenii ar trebui să ţină seama de perioadele când Mercur este retrograd. În aceste perioade pot apărea mici sau mai mari necazuri, multe dintre ele cauzate de defecte de comunicare. Începând cu 10 iunie o dorinţă nestăvilită de schimbare cuprinde majoritatea nativilor din superficiala zodie a lui Castor şi a lui Pollux. Schimbare care se manifestă în îmbrăcăminte, machiaj, coafură su tunsoare. Aspecte exterioare, de ambalaj. Lupul îşi schimbă părul, dar năravul... Acest vânt de schimbare şi libertate nu se transformă, însă, în furtună. Că aşa sunt Gemenii, inconsistenţi şi nu prea termină lucrurile. Generoşi, însă, sunt majoritatea nativilor din zodia duală - sigur că da – şi luna iulie îi prinde pe Gemeni cu cine ştie ce proiecte de filantropii, sau măcar salvează un pisoi rătăcit. Apoi, pe la sfârşitul verii, după ce s-au întors din croazieră neapărat în insulele greceşti (Creta sau Cipru) sau măcar la bunica la ţară, că este mai eftin, ei bine, Gemenii (re)descoperă spiritualitatea orientală. Acum este povestea tare. Că Gemenii nu se lasă cu una cu două când este vorba de Kama Sutra sau cine ştie ce Tantra Yoga. Fiind interesaţi mai mult de tehnici decât de senzualitate vor face mare tam-tam prin anturaj şi prieteni cu „descoperirile” lor. Care interes îi ţine pe Gemeni până dă mustul. Apoi îi apucă febra învăţatului, a studiului, fie că este vorba de licenţă, masterat, doctorat sau de o banală reţetă de bucătărie. Anul nou îi prinde pe Gemenii noştrii mirându-se ce repede a trecut anul 2020 şi ce multe trebuiau ei să facă şi nu prea au făcut. La anul...
Anul 2020 nu începe grozav din punctul de vedere al sănătăţii. Răceli, viroze, indispoziţii şi pentru un foarte mic procent din zodie probleme mai serioase. Concentrate în zonele tradiţionale : plămâni, sistemul respiratoriu, braţe. Aveţi grijă cum vă îmbrăcaţi în perioada ianuarie-februarie. Trebuie să ţineţi cont de capriciile vremii şi mai puţin de poruncile efemerei mode. Apoi ziua se măreşte şi încet-încet starea sănătăţii se ameliorează iar vitalitatea dumneavoastră înregistrează o dinamică pozitivă. Ceea ce vă face să abuzaţi de un regim dezordonat de viaţă. Atitudinea dumneavostră dispreţuitoare faţă de stomac (ignorarea orelor de masă, mâncăruri prea condimentate) este sancţionată la nivelul lunii mai sau imediat după Sf. Paşti. Dar lucrurile intră într-o perioadă favorabilă a vitalităţii începând cu propria zodie. Vara este chiar bună din punctul de vedere al sănătăţii exceptând micile incidente sau accidente cauzate de repezeală. Din luna august energia dumneavoastră vitală înregistrează un constant mulţumitor, un plafon relativ normal. Nu sunt semne sau indicatori astrologici care să indice intervenţii medicale dificile, cel puţin pentru majoritatea nativilor din zodie. Un sfat bun ar fi să faceţi analizele de rutină în luna octombrie. Pe total, însă anul 2020 nu este neliniştitor din punctul de vedere al sănătăţii. Până la urmă este chiar satisfăcător către bun.
Dragostea este bine aspectată, mai ales în a doua parte a anului. În primul semestru aveţi de rezolvat problemele cu relaţia curentă sau cu partenerul de lungă durată, probleme care provin din modul dezordonat în care aţi tratat relaţia anul trecut. În a doua parte a anului potenţialul dumneavoastră emoţional are o dinamică pozitivă şi vă ajută să vă acordaţi succesiv la datele de zi cu zi. Sunteţi mai cu picioarele pe pământ şi nu vă mai faceţi atâtea iluzii. Pentru cei neimplicaţi într-o relaţie de lungă durată programul în 2020 este : noi relaţii, noi sentimente, o comunicare cât mai bună!
Problemele financiare par să găsească o rezolvare favorabilă în anul 2020. Totuşi, nu reuşiţi să acoperiţi toate datoriile, creditele sau să vă satisfaceţi toate capriciile. Partea favorabilă este că găsiţi noi surse de venit, începând din luna aprilie. Cresc veniturile, cresc şi cheltuielile. Dacă v-aţi hotărât să vă schimbaţi maşina sau să faceţi altă schimbare importantă de active, luna august este cea care vă avantajează. Ceea ce este de admirat în anul 2020, mai ales în a doua parte a perioadei, este faptul că nu vă mai repeziţi să luaţi decizii rapide şi uneori păguboase în ceea ce priveşte banii, valorile în general. Fie că sunteţi debutanţi în muncă, sau în pragul pensiei, anul 2020 este un an de adult, cu decizii solide, cel puţin în ceea ce priveşte banii. Zodia celor veşnic adolescenţi dă dovadă în anul 2020 de o maturitate binevenită, de un sânge rece admirabil şi de decizii înţelepte. Cireaşa pe tort este faptul că în perioada iunie-noiembrie aveţi şi... noroc în schimbările pe care le faceți!
RAC Pentru zodia Racului anul 2020 este anul deciziilor, schimbărilor complicate. Zodia de apă constată că lucrurile sunt mai complicate decât par, ba mai mult, uneori, sunt dezarmant de complexe. Spre surpriza anturajului şi a familiei, în 2020, nativul din Rac devine mai agresiv şi bătăios, mai ales în susţinerea unor puncte de vedere. Nu că ar renunţa la modul prevenitor şi defensiv cu care sondează (cu cleşti puternici şi posesivi) lumea din jur, dar în acest segment de timp al anului 2020 zodia Racului vrea să se exprime. Şi să fie ascultată... Până la urmă nativii din zodia guvernată de misterioasa Lună au în anul 2020 un comportament schimbător, dar previzibil, ca şi fazele Lunii. Dar nativii din Rac nu se sperie niciodată de muncă, iar oportunităţile din perioada de timp care începe cu luna februarie şi sfârşeşte tocmai în decembrie oferă un spaţiu laborios şi plin de succese. Este bine să nu renunţaţi la exprimarea propriilor opinii, chiar dacă la început sunteţi primiţi cu oarecare ostilitate. Intuiţia dumneavoastră funcţionează perfect şi părerile pe care le exprimaţi pot fi folositoare familiei, firmei, anturajului. Mai devreme sau mai târziu toată lumea vă va mulţumi pentru inspiraţia de care aţi dat dovadă. Perioade de dezvoltare şi mai bune, aveţi, cum altfel, când Luna este în creştere. Totuşi, feriţi-vă de zilele cu Lună plină sau de Crai Nou, și mai ales de eclipsele de Lună vizibile, pentru că puteţi da dovadă de confuzie şi evaluri greşite ale situaţiilor. Luna este, de multe ori, înşelătoare!
Sănătatea este, pentru un procent majoritar dintre nativii din Rac, bună, adică în limitele suportabile. Cu toate că nu sunt părţi ale corpului guvernate de zodia Racului, stomacul, sistemul digestiv şi ficatul-pancreasul pot să vă dea de furcă în anul 2020. Puteţi reduce riscurile, în mod înţelept, printr-un regim sănătos alimentar şi mai rărind ţigările, sigur, dacă fumaţi. Oricum, statistic vorbind, zodia Racului numără cei mai mulţi fumători înrăiţi. Oboseala psihică, chiar oboseala cronică este un alt inamic al sătătăţii dumneavoastră. Un sfat bun ar fi să amânaţi tot ceea ce se poate amâna. Nu vă aglomeraţi – învăţaţi să spuneţi NU! Este foarte greu pentru că zodia Racului, prin excelenţă, este zodia celor care doresc un răspuns plăcut, armonios din lumea din jur. Şi fac eforturi mari ca să provoce reacţii de simpatie.
Un accident sau un incident major poate fi evitat cu multă prudenţă în luna august. În luna octombrie nu ar fi o idee rea să faceţi ceva analize pentru depistarea unor posibile probleme, doar aşa, din prevedere, ca să nu aveţi niciun disconfort viitor.
Dragostea este destul de greu de interpretat pentru zodia Racului în anul 2020. Totuşi, cei care sunt familişti, la casa lor, nu vor avea surprize majore, cel puţin o majoritate din zodie. Există un procent mic care divorţează, începând cu echinocţiul de primăvară. Pur şi simplu nu mai pot continua – motivele sunt diverse, dar umane. Pentru cei care nu sunt implicaţi în legături de durată lungă, anul 2020 este un an restrictiv. Găsiţi cu greu o legătură care să vă convină, din cauza că aveţi standarde ridicate. Nu trebuie să vă faceţi gânduri negre, problema este globală, de la eschimoşi la negrii bantu - cei născuţi sub semnul Racului (nu uitaţi că un tropic, o linie geografică imaginară, poartă numele zodiei) sunt pretenţioşi, căutînd o armonie şi o comuniune greu de găsit. Dar cine caută, găseşte, bate şi ţi se va deschide! Undeva, cândva poate chiar în vara anului 2020, mai precis în luna iulie, vă puteţi găsi jumătatea.
Banii vin cam din aceleaşi surse ca până acum, anul 2020 nu aduce o schimbare majoră. Gânduri negre vă prind în jurul datei de 26 ianuarie – este cea mai depresivă zi a anului. Probabil că faceţi bilanţul cheltuielilor de sărbători şi de anul trecut şi vedeţi că nu prea mai aveţi resurse pentru proiectele anului 2020. Răbdare, puţintică răbdare! Luna aprilie vine cu ceva bani, nu foarte mulţi, dar suficienţi. Poate vindeţi ceva, poate este vorba de o moştenire sau dividente. Despre Bursă nu poate fi vorba pentru că în această perioadă are o dinamică mediocră.
LEU Anul 2020 aduce zodiei Leului posibilitatea schimbării dinamicii de viață. De trei-patru ani nativii din zodia Leului doresc să realizeze un proiect, o dorinţă, sau unele proiecte la care ţin foarte mult. Sunt module de viaţă. O anumită perioadă timpul abia curge, lucrurile lâncezesc, apoi parcă dintr-o dată, când vine vremea, lucrurile se împlinesc, se realizează, se finalizează. Anul 2020 este anul schimbării dinamicii de viață, anul împlinirilor, un an în care aveţi un potenţial de efort aproape dublu faţă de anul trecut. Aspecte bune siderale aveţi şi în luna octombrie şi, de fapt, până la perioada de vacanţă de la sfârşitul anului. Mai puţin favorabile sunt cele două luni de la începutul anului, ianuarie şi februarie, în care lucrurile întârzie sau nu se finalizează. În anul 2020 regăsiţi anvergura, o anumită măreţie, aş putea spune chiar o atitudine imperială, care de fapt îi stă aşa de bine Leului. Nu ezitaţi să faceţi alianţe, să cooperaţi cu colegii şi prietenii. În mod natural aveţi o poziţie de întâietate, conduceţi, coordonaţi, dispuneţi – că aşa este la Lei – sunt întotdeauna ceva şefi şi asta mai ales din luna februarie. Pe total un an bun. Mai ales femeile din zodia Leului au în 2020 un an bun, an în care îşi realizează dorinţele şi proiectele mai vechi.
În anul 2020 sănătatea nu vă face probleme. Nu foarte mari. Sigur, de la o anumită vârstă lei şi leioacele încep să simtă că au inimă. Adică au probleme cu sistemul circulatoriu, cu tensiunea arterială, mai ales dacă este vorba despre nişte feline mai dolofane. Problema se rezolvă cu tratament, bineînţeles, dar ar trebui să ştim şi de statistica celebrei clinici „Mayo” din SUA, care arată ca deţinătorii de pisici au avut cu 46% mai puţine probleme grave, gen infarct miocardic. Se pare că şi egiptenii antici ştiau câte ceva despre însuşirile misterioase ale elegantelor, curatelor şi independentelor animale. Vederea, ochii, trebuie îngrijiţi, de asemenea în anul 2020. Trebuie să ştiţi că există un întreg program de antrenament pentru ochi, aşa că nu neglijaţi acest simţ esenţial, vederea. Din ce în ce mai multe persoane şi nu neapărat din zodia Leului petrec orele de serviciu în faţa unui ecran de monitor. Trebuie neapărat, dar neapărat, să alternaţi privitul la vârful nasului, la 30-50 cm cu spatii largi, în parc sau de la un balcon şi să priviţi mai mult timp la cel puţin 60 de metri. Perioadele bune pentru sănătate sunt, în anul 2020, martie-iulie şi octombrie-noiembrie. Dacă este să suportaţi o intervenţie chirurgicală sau un tratament mai serios, luna aprilie este cea indicată. În luna august mare atenţie la accidente. Nu ar fi plăcut să petreceţi ziua de naştere cu o mână, sau un picior, în ghips!
Dacă este să vă (re)îndrăgostiţi, atunci perioada dintre aprilie şi august este cea mai favorabilă. Anul 2020 este un an semnificativ în problemele de amor. De mai mult timp lucrurile nu merg chiar aşa cum le doriţi. În prima jumătate a anului pe valul unei energii deosebite, puteţi reaşeza legătura mai veche pe baze noi, mai strânse, mai vesele, mai clare. Luna martie, în preajma echinocţiului, este favorabilă aceste schimbări. Dacă nu sunteţi implicaţi în legături de lungă durată perioada iunie–iulie este foarte favorabilă întâlnirii marelui amor. Poate chiar în vacanţă, într-o croazieră, poate. Pe de altă parte trebuie să ştiţi că în anturajul dumneavoastră există cineva care vă place de mult timp, cel puţin aşa spune Saturn. Puteţi descoperi această persoană mai ales în luna septembrie. Circumstanţele din a doua jumătate a anului fac să vă developaţi, să vă arătaţi adevăratele calităţi şi pasiunea toridă de care sunteţi capabili. Prin aceasta atrageţi persoane care să corespundă mai exact profilului dorit de dumneavoastră.
Cu norocul de partea dumneavoastră, nici situaţia financiară nu pare rea.
Banii vin mai ales din surse vechi şi sigure, gen salarii, drepturi de autor etc şi mai puţin din speculaţii şi afaceri conjuncturale. În primele luni ale anului nu aveţi un buget prea mare. Dar începând din vară, odată cu o echilibrare economică generală, veniturile dumneavoastră încep să crească până la nivelul că puteţi să faceţi chiar economii, să puneţi ceva bănuţi deoparte. În luna aprilie este bine să cumpăraţi, sigur, dacă aveţi nevoie, bunuri de folosinţă îndelungată. Este o perioadă inspirată şi eficientă. Vacanţa o puteţi petrece undeva, la ţară sau la munte. Munţii Apuseni (de natura zodiei Leului) este o destinaţie interesantă şi care poate promite un concediu memorabil. Dacă aveţi bani şi vă respectaţi puteţi face un turism civilizat: sudul Franţei, Anglia, Bavaria, Florenţa, Veneţia sunt de asemenea sub semnul Leului. Cu toate că anul 2020 este un an dinamic, al schimbărilor rapide, nu este avantajos sa va schimbaţi maşina, apartamentul sau locul de muncă. Sigur, dacă nu vă doriţi foarte mult acest lucru, pentru că anul 2020 este, pentru Lei, un an al schimbării dinamicii de viață!
FECIOARĂ Anul 2020 aduce nativilor din zodia Fecioarei o perioadă de schimbări succesive, în toate domeniile. Paşi nu prea mari, dar necesari. O reaşezare a obiectivelor, în sens larg. Dacă în ultimii ani aţi avut un punct de vedere, în anul 2020 vi se deschide un orizont de vedere, format, sigur, dintr-o infinitate de puncte. Adică oportunităţile abundă, în toate segmentele vieţii. Trebuie doar să nu le rataţi. Fecioara este semnul cel mai laborios din zodiac, nativii din această zodie sunt deosebiţi de harnici, dacă sunt interesaţi şi motivaţi. În 2020 rodele eforturilor domniilor voastre se vor vedea în mai toate domeniile. Cu un admirabil dar al detaliului reuşiţi să împingeţi lucrurile, să faceţi progrese în mai toate sectoarele vieţii dumneavoastră. În lunile iunie-iulie aveţi un plus de energie şi de voinţă. Folosiţi această perioadă de timp pentru rezolvarea unor probleme mai grele, sau la dezvoltarea rapidă a unor proiecte la care ţineţi mult. Sau pur şi simplu poate fi o perioadă de vacanţă deosebită. În toamnă, începând cu luna septembrie, lucrurile se aglomerează şi sunteţi iritaţi de slabiciunile unor persoane din anturaj sau din familie care nu reuşesc să ţină ritmul cu dumneavoastră. În anul 2020 nu trebuie să vă bazaţi pe ajutor, altfel dat cu bunăvoinţă de cei din jur, ci să vă înconjuraţi de persoane loiale şi care vă preţuiesc în mod deosebit. Nu uitaţi că familia este dată de Dumnezeu, dar prietenii îi alegeţi dumneavostră. O perioadă deosebită, minunată chiar, este vacanţa de Crăciun. Sunteţi mândri de ceea ce aţi realizat şi aveţi o anumită serenitate dată de sentimentul muncii bine făcute.
Sunt mai multe aspecte în lunile februarie, august, octombrie care vă influenţeză sănătatea. Nu în rău, ci mai curînd în registrul scăderii vitalităţii, al unei comodităţi bine temperate, al amânărilor şi al întârzierilor. Nu prea aveţi chef în aprilie şi mai, cu toate că sunteţi implicaţi într-o mulţime de lucruri. În tot anul 2020 trebuie să vă supravegheaţi stomacul şi sistemul digestiv, dar mai ales în perioada aprilie-mai. Dacă aveţi ceva probleme, o lucrare mai mare, trebuie să vă duceţi la stomatolog în luna februarie. Nu mâncaţi mult, nu mâncaţi pe fugă, respectaţi orele de masă şi veţi avea o viaţă mai sănătoasă și... mai lungă! Dacă aveţi alergii, atenţie mai ales în luna mai. Dar alergiile pot ascunde şi altceva, aşa că un consult general nu ar fi o idee rea, cel puţin la sfârşitul lunii mai şi începutul lui iunie. Vara este bună, chiar foarte bună, sub aspectul sănătăţii. După cum se ştie sunteţi cei mai mari consumatori de săpun şi şampoan din tot zodiacul. Curăţenia şi igiena sunt foarte importante pentru dumneavoastră şi acest lucru va cântări greu în alegerea destinaţiei de vacanţă. Poate este bine ca în anul în care mai toată lumea face schimbări și efort, dumneavoastră să vă bucuraţi de serviciile excelente ale unor hoteluri sau pensiuni, unde aţi mai fost şi aţi fost mulţumiţi de curăţenie, de oferta de distracţii şi de linişte. Sănătatea dumneavoastră şi a familiei nu are preţ!
Aspectată complex, Venus, planeta dragostei şi a frumuseţii, poate produce şi sentimente extreme : gelozie şi invidie. Primul semestru al anului este o periaodă constantă, în care legăturile mai vechi sau mai noi intră într-o anumită rutină gospodărească. Nu reproşaţi tot timpul partenerului amănunte mai mult sau mai puţin interesante, pentru că el poate intra într-o anumită anestezie şi să nu mai ia în seamă reproşurile importante. În a doua parte a anului şi domeniul dragostei intră în viteză, recuperând parcă perioada mai liniştită de la începutul anului. Aveţi ocazia să simplificaţi relaţia de amor, totodată îmbogăţind-o cu noi aspecte. Galerii de artă, concerte, terase la modă, muzică de tot felul, de la jazz la manele, sunt tot atâtea prilejuri de a face relaţia dumneavoastră mai simplă, dar mai cuprinzătoare. Vă cunoşteţi mai bine, chiar dacă este o relaţie de zece ani. Luna septembrie vine cu o veste de reuniune mare în familie sau cu prietenii. Sfârşitul anului vă găseşte foarte bine, poate chiar cu un inel pe deget.
Banii vin şi se duc cu mare viteză în 2020. Câştigaţi relativ bine şi cheltuiţi pe măsură. Şi în acest domeniu înregistraţi un progres, o dezvoltare. Puteţi face şi unele investiţii înţelepte, mai ales în redecorarea propriului apartament sau case. Deosebit de inspiraţi în plasarea banilor dumneavoastră (în niciun caz la vreo bancă) sunteţi în perioada aprilie-iunie. Chiar dacă economia pare că iese din criză nu trebuie să riscaţi banii dumneavoastră munciţi în cine ştie ce speculaţii. Îmbunătăţiţi-vă viaţa şi nivelul de trai, iar dacă aveţi bani mai mulţi – începeţi o mică afacere, poate de familie. Nu toată lumea poate să facă avere, pentru că nu are profilul psihic necesar, dar toată lumea care munceşte poate să trăiască bine – cam aşa sună mesjul stelelor în luna septembrie, după întorcerea din vacanţă. Toamna şi începutul iernii sunt perioade de venituri constante. Deja începeţi să vă gândiţi la cheltuielile şi investiţiile din 2021. Dar asta este altă poveste...
BALANŢĂ Anul 2020 anunţă o perioadă dinamică a schimbărilor relaţiilor umane. Prima parte a anului este agitată, dar are o anumită logică. După cum apare în horoscop, a doua jumătate a anului este foarte dinamică şi plină de evenimente de tot felul. În general, sunteţi foarte populari printre prieteni şi anturaj şi acest lucru vă serveşte şi în cariera profesională. Dorinţa dumneavoastră permanentă de armonie şi frumos vă face să fiţi căutaţi de o mulţime de persoane care doresc să vă devină apropiaţi, chiar prieteni. Pentru Balanţe, anul 2020 rezolvă multe dintre grijile pe care le-au tras dupa ele în ultimii ani. Este un an relativ bun, în care o multime de noduri încâlcite se deznoadă şi lasă un respiro binemeritat. Se rezolvă situaţii legate de locul de muncă, de şcoală, de acte, de legalizarea unor situaţii care blocaseră aproape total mişcarile Balanţelor. Asta nu inseamna că nu vor aparea alte noduri, dar vor fi mult mai simplu de rezolvat si cu mai mult ajutor din partea unor decidenţi. Adică nu apare nici un nod gordian, că nici dumnevoastră nu sunteţi Alexandru cel Mare ca să-l rezolvaţi tranşant. Pentru ca Balanţele au obiceiul să se implice in viaţa celorlalţi, cu sfaturi, cu păreri, în anul 2020 vor avea de intampinat situații care le vor lecui pentru mult timp de asemenea atitudini. O vorba veche spune dă sfaturi numai daca ţi se cer sau dacă ești astrolog, iar oltenii sunt şi mai drastici : câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia. Altminteri veţi avea parte de prieteni care sunt deranjaţi şi indignaţi că interveniţi în treburile lor. Un plus de detaşare este necesară Balanţelor, pentru a ocoli eventualele bârfe și intrigi în anul 2020.
Sanatatea este relativ bine aspectată în 2020, dupa un an in care s-au acutizat mai multe suferinţe şi v-au făcut sa va simţiţi nesiguri. Rămân însă ameninţări de alergii diverse, în special din cauze alimentare și o oarecare fragilitate nervoasă pe care trebuie să o ignoraţi. Rinichii sunt de natura zodiei şi trebuie luaţi în seamă, mai ales în perioada februarie-aprilie. Balanţele, de obicei, nu beau suficientă apă. Trebuie să beţi apă potabilă de calitate, bine filtrată şi ozonată, să evitaţi apele minerale cu mineralizare mare şi băuturile carbogazoase şi sucurile evident chimice. Sigur că sunt ispititoare, dar mai rar! Grădinăritul, sau alt hobby asemănător, este pentru Balanţe o ocupatie recomandată şi rezonabilă din punctul de vedere al psihologului, pentru ca ele, Balanţele, au nevoie neapărat să cuantifice rezultatele muncii lor şi, mai ales, să le poată pipăi sau gusta…
Dragostea este bine aspectată, mai ales în a doua jumătate a anului, când Balanţele pot forma cupluri stabile sau chiar se pot căsători. Totuşi, un mic procent din Balanţele care sunt destul de naive şi credule vor avea in continuare parte de profitori. Atenţie în 2020, goana dupa o situaţie buna le poate transforma pe femeile din Balanţă în victime pe termen lung. Cele care se vor casatori in 2020 cu partide bune, dar fără să fi avut suficient timp să-şi cunoască partenerul, vor avea deziluzii, mai mari sau mai mici, depinde de contul în bancă al stimabilului. Gandiţi-vă de doua ori înainte de a merge la ofiţerul starii civile! Bărbaţii Balanţă vor alege mai bine in 2020, ba chiar se vor lăsa aleşi , până la urmă - decat singur - mai bine şi aşa… Pentru cei care sunt deja la casele lor, 2020 este un an calm, in care vor face investiţii cuminţi şi/sau se vor multumi cu ce au acasă. Aventurile amoroase extraconjugale se termină foarte prost pentru cei, sau cele căsătorite, din zodia Balanţei, mai ales în a doua jumătate a anului 2020.
În prima jumătate a anului sunteţi obsedaţi să obţineţi bani ieri, dacă se poate, sau, imediat, acum. Ciuguliţi, nu încasaţi! Acestă miopie financiară vă poate costa prin faptul că pierdeţi oportunităţile unor proiecte sau afaceri importante, pe termen lung. Dar din prima decadă a lui aprilie situaţia se clarifică şi noii dumneavoastră prieteni, doar 2020 este un an al schimbării relaţiilor sociale, vă ajută să vă descurcaţi mai bine. În martie, pe noul val al unor venituri care se anunţă generoase, sunteţi înclinaţi să faceţi cheltuieli mari, ba chiar să luaţi pe datorie. Nu este bine! Întindeţi-vă cât vă este plapuma şi o să dormiţi liniştiţi. Partea financiară glorioasă începe odată cu 21 iulie. O propunere, o colaborare, un job de vacanţă vă înmulţeşte sursele de venituri. A doua parte a anului este mai generoasă din punct de vedere al banilor. Care vin şi se duc, nu degeaba Balanţele au reputaţia de mână spartă. Un sfat ar fi să gestionaţi veniturile împreună cu jumătatea, cu partenerul, sau cu o rudă apropiată de încredere şi de o oarecare abilitate contabilă (tata, mama, fratele, sora). Nu ar fi o idee rea să economisiţi investind bani în propriul nivel de trai. Degeaba aveţi un cont gras, dacă nu trăiţi mai bine! Schimbarea… SCORPION În 2020 Scorpionii încep să schimbe mai multe lucruri. Prezenţa aproape permanentă a lui Saturn în zodie, dar şi tranzitele lui Marte, Venus, Mercur şi Soare prin zodie şi conjuncţiile dintre ele creează o situaţie compleză, uneori mai mult comică decât dramatică, negativă. De influenţa nefastă a unor planete supărate pe domnia voastră scăpaţi abia pe 10 aprilie. Aşa o să aveţi Sf.Paști cu lumină și bucurie! O situaţie, în evoluţie. Care evoluţie, transformare, schimbare durează, poate ani de zile. Sunteţi gata să concretizaţi şi să finalizaţi schimbările la care lucraţi sau măcar speraţi în ultimii trei ani. Interesante sunt cele cinci conjuncții majore. Se pot întâmpla fel de fel de lucruri. Ar fi bine să fiţi prudenţi şi vigilenţi!
In 2020 Scorpionii se vor simţi mai puţin stăpâni pe ei ca de obicei, mai ales din cauza unor presiuni de care s-au săturat şi nu mai au dispoziţia să le ia în seamă. In mod paradoxal, tocmai faptul că au nevoie de linişte, le va aduce serenitatea şi lucrurile vor începe să se calmeze şi să se clarifice. Scorpionul foarte familist va mai avea timp şi pentru el, să se gândească, să planifice, să controleze, să-şi facă analize, să citeasca şi să asculte muzica. Mai lăsaţi una mică cu băieţii şi meciurile şi vedeţi de acoperiş sau de zugrăvitul apartamentului. In 2020 bârfele se vor mai domoli, neamurile il vor solicita mai puţin pe Scorpion, astfel incat va trai una din rarele perioade în care se va trezi dimineaţa zâmbitor şi cu chef de viaţă. Femeile Scorpion vor fi preocupate la maximum sa-şi imbogateasca garderoba, să afle noile tendinte şi… să mearga la psiholog.
In ceea ce priveste sănatatea, nu vor fi probleme majore dacă nu veţi exagera la volan şi dacă nu veţi face excese de niciun fel, în special cu fumatul şi băutura. Ceva mai mult somn şi mai puţin tutun, o mâncare mai hrănitoare şi mai gustoasă, nu doar alimente înghiţite fară să vă uitaţi in farfurie. Nu este nici un pericol, pentru că domniile voastre, cei născuţi în zodia Scorpionului nu prea aveţi tendinţa să vă îngrăşaţi. Nu, foarte mult! Si, atenţie la ochi, sunt posibile conjunctivite provocate de poluare. Atenţie şi la oase şi la dinţi, in anul 2020, Scorpionul neglijent poate face luxaţii, iar daca nu se decide sa viziteze stomatologul, se va trezi cu mari cheltuieli legate de repararea danturii. Sigur, partea corpului guvernată de Scorpion este sexul şi un oarecare procent din zodie poate avea probleme în acea parte delicată, sau cu boli transmise sexual.
Dragostea este bine aspectata in 2020. Pe cât de plin de schimbări, de efort şi vijelios este anul, pe atat de lipsit de evenimente este pentru Scorpion. Stabilitate şi pace în cămin, aventuri superficiale, dar plăcute, nimic contondent care să doară la acest capitol. Li se recomandă Scorpionilor ca in 2020 să treacă peste zgârcenia lor proverbiala şi să înveţe să cumpere flori, un iepuraş (de pluş), un baticuţ, sau un stilou, să nu se mai prefacă mereu că uită de aniversari si să încerce să afle o bucurie în faptul de a face bucurii celor dragi. Pentru tinerii Scorpioni, cei care îşi încearcă acul, anul 2020 este o cursă permanentă după petreceri, sex şi cuceriri de o noapte. Mai ales când Marte tranzitează zodia, în ianuarie și prima jumătate a lui februarie, devin Casanova reloaded producând ravagii dar şi facturi pe măsură. Sexoasele native ale zodiei se îmbracă agresiv, mai ales vara şi în a doua parte a anului, de parcă ar dori tot timpul să provoace efecte viagriene. În anul 2020, ce caută găsesc, dar nimic stabil sau interesant.
Anul 2020 se anunţă constructiv pe plan financiar. Aveţi în minte un plan sau mai multe pentru consolidarea situaţiei financiare, pentru achitarea creditelor şi plata la timp a facturilor. Acest comportamen model are la dumneavoastră un singur scop: obţinerea unui credit foarte mare. Iar stelele vă şoptesc să încercaţi începând din luna mai. Până atunci puteţi pune amenzile şi somaţiile de plată la dosar. Dar să le ţineţi în ordine! De asemenea, dezvoltaţi unele strategii foarte interesante dacă ar funcţiona, menite, în gândirea dumneavoastră, să vă îmbunătăţească nivelul de trai, să vă facă viaţa mai uşoară. Jupiter, bine plasat, vă avantajează prin aspectele armonice pe care le face şi aveţi toate şansele să semnaţi contracte avantajoase, plasamente bune ale banilor şi să faceţi cheltuieli folositoare. Nu că aţi fi din cale afară de generos, pe la spate lumea vorbeşte de zgârcenia dumneavoastră, dar un gest frumos, filantropic, în septembrie la începerea şcolilor – nu ar fi o idee prea rea. Anul se sfârşeşte apoteotic cu Scorpioni care au făcut ceva bani din vânzări, afaceri conjuncturale sau moşteniri şi de aceea sunt veseli şi îmbujoraţi la faţă de… efort!
SAGETĂTOR O perioadă a schimbării, a evoluţiei spirituale, în primul rând. Chiar dacă nu vă interesau până în prezent natura, ecologia, mediul, anul 2020 vă aduce sentimentul că faceţi parte din natură, din ceva uriaş şi important şi că aveţi rolul dumneavoastră în acest imens mecanism cosmic. Săgetătorii vor trebui să fie mai, poate chiar foarte prudenţi in 2020, pentru ca norocul lor proverbial va fi mai ponderat in anul chinezesc al Șobolanului de Metal, al Lunii și al lui Jupiter. Dacă până acum doar mişcau din nas şi lucrurile o luau pe fagaşul dorit de ei, in 2020 vor fi nevoiţi să facă eforturi. Dar să nu se aştepte la eforturi materiale sau fizice. Nicidecum. Va fi foarte important să le recunoască şi celor din familie, sau din relaţia curentă, de la serviciu, din anturaj, calităţile sau faptul că ceilalţi au dreptate, iar ei, Sagetatorii, nu! Orgoliosul Săgetator va trebui să accepte că mai au şi alţii dreptul la soare, ca nu ei dețin adevarurile absolute, ca trebuie sa-i mai intrebe şi ei pe ceilalţi de sănătate, nu doar să aştepte să fie ei intrebaţi. Este posibil ca in 2020, unii Sagetatori să-si schimbe locul de munca, alţii să schimbe casa, sau partenerul, sau sa fie nevoiţi sa-si modifice unele obiceiuri de viaţa. Vor calatori destul de mult, aşa cum le place lor şi se vor întoarce cu mici cadouri, din ce în ce mai mici…
Începeţi anul în forţă şi cu o sănătate pe măsură. Sigur, virozele şi oboseala nu cruţă nici o zodie, deci nici pe a domniei voastre, cea a centaurului arcaş. Această energie debordantă vă împinge să riscaţi. Nu este imposibil, în aceste condiţii, un accident de maşină, sau o ieşire în peisaj la ski, dar din fericire, stelele arată că nu este nimic foarte grav, iar un ghips la picior este chiar sexy. Ei, glumesc şi stelele câteodată! Asta până prin luna aprilie, când vă mai gândiţi să mai faceţi provizii de vitalitate. Într-un cuvânt s-au cam terminat bateriile. Regimul de viaţă devine mai ordonat, apare chiar o anumită disciplină, rutină, în viaţa şi obiceiurile dumneavoastră. Ceea ce nu poate decât să vă sprijine sănătatea. Din iunie-iulie apare o scădere a dinamicii, un interes crescând pentru natură, gen hamac legat între doi stejari. Natura v-a fascinat întotdeauna, dar să leneveşti în mijlocul ei… ce aventură! Aşa (re)descoperiţi ceaiurile de viaţă lungă şi alte plante medicinale. Nu este rău, nu este rău deloc...
În dragoste, Sagetatorul rămâne destul singur, sau îndepartat, mai bine zis. Indepărtat prin propria lui voinţă, prin propriile sale idei legate de cum ar trebui sa fie, să se comporte şi să arate perechea sa. Cei necasatoriti nu se vor grabi la altar in 2020, iar cei casatoriţi vor incerca să se concentreze asupra posesiunilor familiei, mai degraba decat asupra membrilor ei. Aceasta modalitate de a trata lucrurile s-ar putea sa vă aducă multe momente de discuţii si nemultumiri in casa, aşadar, atenţie! Această atitudine, în ziua de azi, poate duce uşor la un divorţ, sau vă puteţi trezi cu casa goală şi fără pisică și cuptorul cu microunde. Totuşi, din mai, sunteţi mai cooperanţi, mai blânzi şi gata de o escapadă. Cuvântul magic este: excursie ! Reinventaţi pic-nic-ul de la sfârşitul săptămânii (doar nu voiaţi să spun weekend lângă pic-nic, trebuie să mai vorbim şi româneşte) şi toată lumea o să fie veselă, obosită... dar mulţumită.
Banii. Spuneam ca Sagetatorii vor aduce cadouri din ce in ce mai mici, şi nu întamplător. Ei nu au fost niciodata generoşi, ci doar corecţi în aprecierea valorii oamenilor. În anul 2020 pot deveni chiar zgârciti, ceea ce nu îi caracterizeză. De parcă le este frică de ziua de mâine, deşi pentru cei mai mulţi din zodie nici nu se pune problema. Nu că ar pune bani deoparte pentru zile negre, dar brusc şi-au amintit că multe din lucrurile care îi inconjoară nu au nici un rost, ca sunt limitaţi de necruţătorul Saturn, timpul cel atotputernic, că vor să păstreze ce au şi să nu mai risipească banii. Până la urmă doriţi să faceţi şi ceva pentru dumneavoastră. Dar optimismul este calitatea de bază a dumneavoastră şi acest lucru rezolvă aproape orice problemă. Chiar financiară. Săgetatorii vor cheltui la fel de mult in 2020, până la urmă. Femeile Săgetător nu-şi vor refuza, nu pot acest lucru, lucrurile de bună calitate care le pun in valoare frumuseţea şi atributele!
CAPRICORN Pentru zodia Capricornului anul 2020 este foooooarte interesant! L-aș denumi anul schimbărilor oportuniste. Cu Pluton de ceva timp în zodie, care mică planetă, de fapt, rămîne, când direct, când retrograd în zodie tot anul 2020, de fapt până în 2023 şi cu detaşamentul Soare, Mercur, Saturn, Jupiter tranzitând la începutul anului, aspectele astrologice sunt edificatoare. Trebuie să fac o paranteză şi să precizez că Pluton are o influenţă colectivă, de generaţie şi că astrologii experţi iau în consideraţie cu multă prudenţă influenţa planetelor transaturniene (Uranus, Neptun, Pluton). Aşa că influenţa lui Pluton asupra zodiei Capricornului nu este negativă, ci mai curând interesează capacitatea de regenerare fizică şi spirituală. Dar Pluton este considerat planeta "plutocraţilor" a celor bogaţi, puternici, clasa stăpânitoare, guverne, establishmentul. Capricornii au o lungă perioadă bună dacă doresc să parvină, să facă bani, să ajungă în vârf. Stelele sunt cu ei! Dar şi Marte tranzitează zodia între 16 februarue şi 30 martie, perioadă plină de dinamism, de curaj, de îndrăzneală. Capricornii au un an 2020 cu multe noutaţi pentru ei, o mulţime de cărări li se vor deschide si le vor trebui luni de zile să ia cele mai bune hotărâri. Firea Capricornului are nevoie de stabilitate si de certitudini ca să înfloreasca, dar in 2020 vor afla că nu intotdeauna certitudinile sunt şi amuzante. Vor descoperi ca ceea ce au în minte şi în suflet este valoros şi nu trebuie pus la bătaie pentru orgolii marunte. Capricoarnele vor avea chiar revelaţii asupra unor persoane despre care credeau că ştiu totul sau aproape totul şi, cu toate ca ele simt foarte bine firea celorlalţi, işi vor da seama ca au luptat impotriva sensului vieţii şi au fost prea tolerante. Capricornii căsătoriti vor avea un an de linişte, parcă este bine acasă, parca m-aş odihni, parca aş lăsa vânătoarea pe mai tarziu… şi aşa trece 2020!
In ceea ce priveşte sănătatea, Capricornii trebuie sa se străduiasca, să tragă de ei inşişi pentru a ieşi din lenea şi comoditatea lor. Dar, genunchii încep să scârţâie, pulsul este crescut, poate şi colesterolul… aşadar se impun masuri drastice: mersul pe jos şi cu bicicleta, diete, mai ales, uitaţi că există dulciuri şi zahăr! Foarte necesare in 2020, destinderea in natură, aerul liber, apa plata, merele acre, şi grătarul de… peşte. Intr-un an vijelios cum se anunţă 2020, de muncă, efort prelungit, măcar de corp trebuie sa aiba grija Capricornii, să se autodisciplineze şi să se concentreze.
Cu dragostea este o poveste. Lungă şi interesantă. Pe scurt, la începutul anului, în propria zodie şi în perioada tranzitului complex, vă îndăgostiţi repede şi de cine nu trebuie – una dintre specialităţile Capricoarnelor, în special. Anul de efort, de muncă și schimbări, nu avantajează dragostea Capricornilor. După cum scrie la tratatele de astrologie vă doriţi o dragoste sigură, senzuală şi pasionată, dar care să nu vă facă cumva probleme, Doamne fereşte! Ei bine, în anul 2020 aveţi unele probleme! Începând din martie şi până la sfârşitul lui mai începeţi să vă puneţi întrebări, din ce în ce mai precise şi chiar începeţi un fel de schimbare a vieţii dumneavoastră în ceea ce priveşte legăturile de amor. Realizaţi că vă doriţi o schimbare şi că aveţi la dispoziţie chiar mai multe modalităţi decât speraţi. Un procent mai curajos dintre Capricorni vor lua măsurile necesare chiar din luna iulie, ceilalţi vor mai întârzia, ca de obicei.
Bani vor avea Capricornii in 2020, chiar mai mulţi decât pana acum, sunt pe trendul lui Pluton, și au multe oportunități, patru din conjuncțiile impoertante sunt în zodie, dar trebuie sa stie in ce ii investesc. Nu le sunt favorabile speculatiile sau asocierile, in general, punerea banilor la un loc cu altcineva nu este favorabila Capricornului. Ceva bani puşi deoparte ar fi o masura inţeleapta, sau investiţi cu cap. Perioada dintre august şi noiembrie este ideală ca să faceţi uşor economie, fără să mâncaţi iaurt tot timpul. Cam în aceiaşi perioadă vă cresc şi veniturile, aşa că există o explicaţie logică pentru situaţia financiară îmbunătăţită. Sfârşitul anului, Crăciunul, vă găseşte în siguranţă financiară adică aşa cum îi place unui Capricorn adevărat!
VARSĂTOR Pentru marea majoritate nativilor din zodia Vărsătorilor anul 2020 este anul schimbărilor echilibrate. Când sus, când în jos, ca la montagne-russe! Trecere normală a Soarelui şi a cortegiului său format din Mercur şi Venus. Sigur şi revenirea periodică a Lunii! În ultimile zile ale lui decembrie e 21 are loc Marea Conjuncție a Generațiilor, Jupiter-Saturn, la jumătate de grad în Vărsător. Eforturile din ultimii trei-patru ani se concretizează în acest an. Dar, este şi un an al pierderilor, în primul rând prieteni care pleacă din ţară, dar şi bani aruncaţi aiurea cu utopia proprie zodiei. Varsatorii au în 2020 unul dintre anii cei mai clari din viata lor. Ceea ce au cladit şi au adunat în ultimii caţiva ani, dă, în sfârşit, roade. O mare uşurare îi aşteaptă în luna februarie când li se ia o piatră de pe inima, pentru că, de fapt, ajunseseră la capătul puterilor. Exista însa o condiţie, ca Varsătorul, el sau ea, sa nu se mai împraştie, ca de obicei, în roza vânturilor, să mai stea pe loc şi să deschidă bine ochii la partenerii de afaceri sau la partenerii de dormitor. Pentru ca ei, Vărăsătorii, sunt amabili, civilizaţi, cumsecade şi chiar generoşi, în ultimii ani s-a profitat din plin de pe urma lor, au fost folosiţi cât cuprinde. Ei bine, in 2020, trebuie sa fie mai selectivi în alegerea partenerilor şi, mai ales în alegerea celor cărora au de gând să le impartăşească planuri şi secrete. Să se gândească de zece ori înainte de a deschide gura şi mai bine să nu spuna ce au de gând pâna cand lucrurile prind mai mult contur. Inca un sfat, deşi credeţi că sunteţi admiraţi/admirate, nu va lăsaţi păcăliti, altminteri veti fi in continuare folosiţi, aşa cum vi s-a mai întamplat, recunoaşteţi, vă rog! În casă lucrurile nu vor fi mai liniştite, nu prea au cum să fie, atâta vreme cat lăsaţi mereu pe altcineva să ia decizii, să se ocupe, să rezolve… Postura Varsatorului, aceea de trecător pe acasă, se va vedea şi mai pregnant în 2020, când este posibil să vi se pună condiţii la care să nu puteţi răspunde. S-au adunat prea multe încurcături, prea multe amânări, prea multe atitudini superficiale, care se vor cam razbuna in 2020. Luaţi măsuri !
Și cu sănătatea trebuie sa fiţi atenţi. Zbuciumul permanent, zecile de drumuri pe care le faceti, nervii şi nemulţumirea legată de situaţia instabilă din ultimii ani, va dau unele acidităţi gastrice şi o nelinişte greu de definit. Ar fi momentul să treceţi pe fitoterapie, pe vitamine cu minerale şi să vă mai îngaduiţi câte o dupămiaza în care să staţi pur şi simplu. Macar un weekend liniştit pe lună, poate o vizita la o piscina pentru puţină mişcare şi răsfăţ. În prima parte a anului aveţi o energie şi o dinamică de invidiat, dar această activitate vă pune fizicul şi mentalul la încercare. Din septembrie este bine să faceţi ceva activităţi sau chiar tratamente de întreţinere. Este extrasezon şi puteţi să mergeţi la o staţiune balneo-climaterică unde să faceţi proceduri de întreţinere.
Dragostea, amorul are un galop de sănătate în primele trei luni ale anului. Apoi se împiedică! Depistaţi o eroare, ceva care suna fals şi luaţi măsurile care se impun. Este momentul să fac o paranteză ca să atrag atenţia tuturor zodiilor, de orice sex şi orientare sexuală, să nu cumva să facă enorma greşală să decepţioneze sau să înşele un Vărsător şi mai ales o Vărsătoare. Represaliile sunt disproporţionate şi adesea dor multă vreme… Luna august nu vă găseşte singuri, ba chiar sunteţi prins într-o nouă legătură. De călătorie, vacanţă, excursie sau de croazieră. În septembrie este ceva cu o nuntă, dar poate că nu este a domniei voastre. În orice caz nu prea aveţi chef de aşa ceva în septembrie şi octombrie, să fim drepţi! Sfârşitul anului vă găseşte petrecând cu dragostea cea mare într-un grup vesel de prieteni.
Cum spuneam, in 2020 aspectele legate de bani vor prinde contur, vor deveni mai clare. Unele investitii pe care le-ati facut se vor dovedi profitabile, iar ameninţările de pierderi de mari sume pot dispărea. Bugetul dumneavoastră se stabilizează, veți putea face calcule mai liniştite şi, mai ales, veţi fi capabili sa faceti față unor cheltuieli neprevazute. Care se vor ivi cu siguranta in 2020. Dar, în a doua parte a anului apar şi venituri mai mari. Poate este vorba de o mărire de salariu, poate de o schimbare de serviciu, poate de un second job, poate de muncă în străinătate.
PEŞTI Anul 2020 este pentru nativii din zodia Peştilor anul schimbării, îmbunătățirii proiectelor de viață. Este un an bun! Însă, cu Neptun mai tot timpul în zodie, lucrurile par ceva mai grele, mai dificil de rezolvat. La prima vedere. Peştii au fost foarte nemulţumiti de viata lor in ultimii ani. Şi profesional şi sentimental, deşi nu vor cu nici un preţ să recunoască în public… Şi-au făcut fel de fel de toalete, au purtat fel de fel de cizme şi sandale (încălţămintea este slăbiciunea Peştilor) s-au dus la fitness, au băut felurite ceaiuri sedative dar, cu toate astea, ceva nu s-a potrivit. In 2020, însă, piedicile pe care le-au întampinat se vor estompa sau poate ei vor avea mai mult curaj sa faca un pas in faţă, să treacă peste obstacole. De fapt, ambele situatii vor conduce la ridicarea valului de nemulţumire care i-a apăsat pe Peşti. Li se vor recunoaşte meritele si vor fi puşi acolo unde le este locul, vor primi laude şi chiar este posibil un premiu, sau măcar o diploma. Vor constata ca cei care au mârâit la ei şi i-au trecut pe tuşa, sunt si ei oameni şi îşi mai schimbă ţintele… aşa ca in 2020, Peştii se vor bucura de imunitate, nu vor mai fi ţinte! Este un an creativ pentru ei, cu multe idei şi favorabil asocierilor cu alţii la fel de creativi ca si ei. S-ar putea să se puna bazele unei afaceri, nu mari, dar care să le dea satisfacţie pentru un pumn de bani in plus şi, mai ales, pentru ca şi-au valorificat talentele.
Atenţie însă , la sănătate, mai ales pentru cei trecuţi de 50 de ani și nu numai. Sunteţi fragili şi vă reveniti greu din viroza sau astenia de primăvară. Este posibil sa aveti si unele probleme legate de piele, asa că, îngrijiti-vă constant cu produse de bună calitate, dar nu din cele ultra-sofisticate şi scumpe. Cautati produse de ingrijire cat mai naturale şi mai simple şi consumati multe sucuri de legume si fructe făcute în casă. Peştii au nevoie de apă, deci faceti bai caldute in cada, folositi aromoterapia si muzica dulce care vă vor linisti şi pielea şi gândurile. Şi inca un sfat: desi Peştilor le place să se plimbe prin ploaie, în 2020 evitaţi aceste plimbari, ploaia nu va este benefică. O perioadă mai delicată este între iunie şi noiembrie când aveţi nevoie de îngrijire deosebită şi de întreţinere. Vă simţiţi obosiţi şi nu ştiţi de ce. Nişte analize mai aprofundate pot găsi răspunsul, sau pur şi simplu multă odihnă şi suplimente alimentare, vitamine cu magneziu şi minerale! Un procent din Peşti au probleme cu dulciurile şi dezechilibrele de metale. Aveţi mari resurse de vitalitate şi începând de la jumătatea lui noiembrie sunteţi ca noi, aşa că vă puteţi bucura de deliciile Crăciunului şi ale unei vacanţe de iarnă memorabile. Totuşi este bine ca în toamnă, septembrie-octombrie să reduceţi ritmul şi să vă odihniţi mai mult.
In dragoste Peştii rămân suspiciosi şi, uneori, chiar plângăreţi. In 2020 nu vor fi motive de griji suplimentare pentru cuplu, poate doar dispute legate de modul haotic în care îşi pun Peştii banii și cardurile prin genţi şi rucksacuri. Dragălăşenia lor şi bunăvointa faţă de cei din familie le vor fi rasplatite cu aceeaşi monedă, vor avea linişte şi sprijin cand au nevoie. Pentru Peşti 2020 este şi un an in care vor merge la multe petreceri şi spectacole, vor primi mereu invitatii şi vor cunoaşte multă lume nou. Influenţa lui Neptun este aliatul numărul unu în ceea ce priveşte banii. Intuiţia vă conduce să faceţi rost de bani în cele mai diverse moduri. Pe de altă parte prima parte a anului este un bun exemplu pentru temperanţa de care puteţi da dovadă când vreţi şi stăpânirea de sine la cheltuieli inutile, sau chiar păguboase. Aveţi posibilitatea să achitaţi datorii mai vechi, nu mari, dar care vă stăteau pe inimă. Pe total, până în luna aprilie reuşiţi să ţineţi o balanţă cât de cât pozitivă. Luna mai este cea mai favorabilă. Noi surse de venit, poate schimbaţi banca, poate reformulaţi condiţiile creditului, o refinanțare, poate apar surse noi de venit. Toamna este ceva mai dificilă. Toamna urmează cheltuielilor mari făcute cu vacanţa. Nu regretaţi. V-aţi distrat copios. Tot pe toamnă apar cheltuielile cu cei mici, cu schimbarea garderobei, cu reparaţiile şi îmbunătăţirile la căldură etc. Iarna vă prinde cu murături şi conserve pe săturate, aşa cum numai acasă la Peşti mai găseşti.
DIXIT