HOROSCOP 2018 │ Horoscopul lui Dom’ Profesor

Horoscop Dragi lupi, padawani și hobbiți la rugămintea mai multor cititori, cam o sută, români de pretutindeni, mulți proprietari de mijloace media, voi publica aici INTEGRAL Horoscopul pe 2018, repetând ce am publicat acum două zile, dar fără să mai pun ”horoscop” la începutul paragrafelor. Și așa cum au solicitat o să las Horoscopul 2018 pe tot parcursul celor două zile de sărbătorire a Crăciunului 2017. Înțeleg motivele solicitării, ascult și mă supun, vorba jinn-ului din sticlă! Iată:

 

 

 

 

Anul 2018 este anul echilibrului și al naturii, un an echilibrat. Face parte din marele ciclu haos, pământ, dragoste.  Nu este un an rău, din punct de vedere astrologic. Puține eclipse au loc, se văd doar din locuri nepopulate, puține conjuncții, majoritatea bună. Un an care începe bine, de luni. An  guvernat de Venus-Afrodita, zeița dragostei, an al Cățelului de Pământ, pozitiv, Verde ca Jadul. Vechi calendare, grimoare şi almanahuri îngălbenite de vreme sunt unanim de acord: anul 2018 este un an cu multă energie, an al schimbărilor rapide, nu întotdeauna bune, dar nu întotdeauna rele, până la urmă, în echilibru, al naturii, al mediului şi al dragostei, al pasiuniilor tumultoase, al trăirilor intense şi al iubirilor pătimaşe, culoarea este verde ca jadul, culoarea dragostei. Aşa spune şi tradiţia iniţiatică, transmisă de peste şase mii de ani, de la Primii Zei şi Marii Strămoşi. Până şi cartea secretă de o mie de ori interzisă, misterioasa şi infama Bozorgh-e-Koss, arată despre perioada de timp corespondentă, recunoscută a fi anul 2018 că este „timpul când totul este în echilibru, binele și răul se completează, nu este un an rău!”. 

 

Înţelepţii Magi din Răsărit, primii creștini, doar au adorat Pruncul, au lăsat o moştenire pe care nu putem şi nu avem voie să o ignorăm, teoria astrologiei, pe atunci prima religie şi cea mai avansată ştiinţă. Adică, sumerienii, caldeeni, akkadienii, babilonienii şi apoi persanii. O moştenire la fel de importantă au lăsat-o „de trei ori iscusiţii astrologi ai Curţii imperiale a Fiului Cerului” – cum era numită dinastia chineza Han. Budismul şi o filozofie de viaţă înţeleaptă şi echilibrată au creat calendarul anual chinezesc cu o perioadă de 12 ani. Astfel, după calendarul chinezesc anul 2018 este anul Câinelui eu spun Cățelului de Pământ, pozitiv. După cum spune Marele Maestru Ţu Kă Liu, considerat de mulţi ultimul înţelept Shaolin, mare maestru în kung-fu, dar şi în filosofie, poezie, caligrafie şi astrologie, ei bine, înţeleptul chinez spune că pe 16 februarie, la a doua Lună Nouă după Solstiţiul de iarnă începe Anul Cățelului de Pământ, pozitiv, Verde ca Jadul. De ce de pământ și de ce verde? Pentru că există şi un ciclu al culorilor, de 12 de ani şi un alt ciclu al elementelor, de 5 de ani.  Chinezii sunt singurul popor care, pe lângă elementele primordiale foc, apă, pământ şi aer consideră lemnul, un al cincilea element primordial. 12x5=60. Putem lua în calcul și, așa trebuie, o perioadă de 60 de ani, din al 78-lea ciclu, din generația a 376-a.  

 

E necesar să discutăm un pic şi despre diferitele sisteme de măsurare a timpului. Mai toată lumea ştie că în spaţiul creştin sunt luate în considerare calendarele iulian şi gregorian care au ca punct de plecare data prezumtivă a naşterii Domnului Iisus sau data Facerii Lumii. Anul 2018 este de la Nașterea lui Iisus și 7526 de la Facerea Lumii, an guvernat de Venus. Sunt calcule și cu datarea  de la Potop, dar eu, personal, nu prea am încredere în ele. Calendarul creştin se suprapune peste un vechi calendar european care avea ca dată de plecare solstiţiul de iarnă, 22 decembrie. Anticul calendar magic al Primilor Zeii şi al Marilor Strămoşi începea odată cu echinocţiul de primăvară, prima zi 21 martie, când natura revenea la viaţă. Acest calendar este oficial în mai multe ţări din Orient, printre care şi în Iran. Acolo începe anul 1387 Hejiri, sau anul imperial 2568 Shahanshahi. Evreii au început pe 10-11 septembrie 2017 al 5779-lea an. Ummul Qura System, calaenarul islamic din Arabia Saudită, pe care-l respectă și prietenul meu, prințul Saad, spune că în anul 2018 este anul 1439, până pe 20 august când începe anul 1440. În India sunt nu mai puțin de 270 de calendare diferite, să nu uităm că subcontinentul găzduiește peste 300 de națiuni, cu limbi, religii și obiceiuri complet diferite.

 

Un alt calendar provine din spaţiul catolic şi este anul vrăjitorelor care se sfârşeşte pe 31 octombrie, în noaptea Tuturor Sfinţilor.  Astfel, Anul Cățelului de Pământ, pozitiv, Verde ca Jadul nu se suprapune exact peste anul 2018 iulian sau gregorian, ci începe în ziua de 16 februarie 2018 şi se sfârşeşte pe 4 februarie 2019. Iar anul astrologic al lui Mercur, zeul comunicării și al negustoriei, începe pe 21 martie 2018 şi se sfârşeşete pe 20 martie 2019. Să ne amintim că Anul Bisericesc începe la 1 septembrie cu anul după Facerea Lumii.

 

Ca să se înțeleagă între ele, națiunile au folosit ca lingua franca calendarul gregorian, Anno Domini, adoptat în anul 1919, la 1 aprile și în România.

 

„Toate-s vechi și nouă toate” a spus Poetul. Aşa este şi dacă nu ne uităm în trecut, degeaba aşteptăm viitorul. Ani asemănători, cum se pare că va fi 2018 au fost, începând de la începutul secolul XX, anii: 1910, 1922, 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, iar din secolul XXI, anul 2006 – toţi aceşti ani sunt consideraţi în astrologia chinezească drept ani ai Câinelui, Cățelului, cum spune Marele Maestru Ţu Kă Liu și el are o droaie de căței, 17 cățeluși Shih Tzu, cățeii crizantemă. Să ne reamintim ce evenimente s-au întâmplat în aceşti ani şi o să ştim cam la ce să ne aşteptăm în 2018. La o primă vedere au fost un șir de ani relativ liniștiți, echilibrați, nu au fost ani de război mondial, sau de dezastre, cutremure importante în zone populate, de exemplu.

 

Considerând ciclul de 60 de ani, apare ca cel mai asemănător cu anul 2018, anul 1958. Și anul 1958 a fost un an al Cățelului de Pământ, pozitiv, Verde ca Jadul, dar cu dublu Lap Chum, trecerea la primăvară a fost bine marcată.  Să vedem ce a fost în acel an, 1958 și o să cam știm ce se poate întâmpla, calitativ, în anul 2018, an asemănător cu anul 1958.

1958, MCMLVIII, a început într-o zi de miercuri și la fel ca anul 2018 NU a fost un an bisect. Încă de la 1 ianuarie a început să funcționeze Comunitatea Europeană. Tot atunci se deschide și primul ”Carrfour”. Pe 4 ianuarie Sputnik 1 primul satelit al Pământului, lansat de sovietici cu un an înainte pe 4 octombrie, părăsește orbita joasă și intră în straturile dense ale atmosferei unde arde complet. La sfârșitul lui ianuarie a fost semnat la Washington ”Lacy-Zarubin Agreeement” pentru cooperare și schimburi culturale și științifice între SUA și URSS, un act diplomatic care a destins războiul rece. Insurecția din Alger îl readuce pe generalul De Gaulle la putere în Franța. Odată cu noua Constituție începe a V-a Republică. Pontificatul lui Ioan al XXIII-lea. În Italia începutul epocii Fanfani (1958-1963) care corespunde cu o dezvoltare explozivă, ”miracolul economic italian”. Începe criza politică a Berlinului cu ultimatumul adresat de URSS occidentalilor prin care li se acordă șase luni pentru a face din Berlinul de Vest un oraș liber, așa cum se stipulase în tratatul de la Potsdam. Fuziune între Egipt și Siria, care formează Republica Arabă Unită, prezidată de egiptanul Gamal Abdel Nasser. În Iraq lovitură de stat militară condusă de generalul Kassem, care răastoarnă dinastia hașemită și proclamă republica, cu sprijinul americanilor. În Liban începe războiul civil dintre musulmani și creștinii maroniți. Guineea respinge proiectul de comunitate franceză propus de Paris și devine republică independentă. Este ales președinte pe viață Sekou Toure, un dictator luminat, care conduce destinele țării până în anul 1984, cu toate încercările occidentalilor de a-l debarca. Mao Țe-Dun lansează ”Marele salt înainte” pentru ca să accelereze trecerea la comunism. Se infințează ”comunele populare” după modelul kibuțurilor evreiești, dar chinezii nu sunt iudei, așa că se înregistrează un eșec dureros ideologic și foarte scump plătit, economic. Dalai Lama fuge din Tibet, prost sfătuit de occidentali și devine salariatul CIA. Tibetanii nu i-au iertat niciodată liderului lor că i-a părăsit, prezența lui la Lhasa ar fi fost salutară și ar fi moderat influența chinezească. Mao Țe-Dun avea un mare respect pentru spiritualitatea tibetană, și pentru ierarhia de fier stabilită acolo, ca și pentru supunerea totală față de Dalai Lama, pe care dorea să le importe și în China populară. Polinezia franceză și alte insule se constituie în ”teritoriile de peste mări” devenind parte componentă, un fel de arondisment al Franței. Apare ”Societatea belșugului” de J.K. Galbraith, prima analiză critică a societății de abundență de produse și consum exagerat. Sunt publicate: ”Săptămâna Sfântă”, de L.Aragon, ”Memoriile unei fete cuminți” de S. de Beauvoir, ”Moderato Cantabile” un roman de M.Duras, ”Omul nostru din Havana” a lui Graham Green, ”Exodus” de Leon Uris și capodopera ”Ghepardul” roman de excepție a lui Tomasi di Lampedusa. Și filmele au fost bine reprezentate în anul 1958: ”Gigi”, ”South Pacific”, ”Vertigo”, ”Cat on the Hot Tin Roof”, ”The Vikings”, ”Eu, un negru”, ”Stângaciul” și ”Cenușă și diamant” capodopera lui A. Wajda. Apar Ștrumpfii în ”Johan și Pirlouit” de Peyo. Se lansează twist-ul care devine viral în anii 60. Firma olandeză DAF construiește primul automobil dotat cu un schimbător automat de viteze. URSS lansează primul spărgător atomic de gheață ”Lenin” iar SUA primul satelit artificial american. J.Dausset descoperă grupele de compatibilitate, care pot determina dacă o grefă de organ este, sau nu, acceptată de un organism anume. Ca urmare începe industria abjectă a procurării oraganelor de transplant, cu orice preț și prin orice modalități, deseori prin dispariții de persoane, sau asasinate la comandă.

Dar ceea ce consider eu foarte important pentru personalitatea anului 1958, a fost Anul Geofizic Internațional. De fapt un an și jumătate, deoarece a început, în mod oficial, la 1 iulie 1957 și a durat până la 31 decembrie 1958, deci tot anul 1958. A fost prima inițiativă internațională a actualei civilizații de a studia Pământul. Au participat 67 de state importante cu excepția notabilă a Chinei care a găsit scuza cu Taiwan-ul, ca să-și acopere primitivismul tehnologiei, lipsa de mijloace și calitatea îndoielnică a echipamentului. Oameni, da, China a avut întotdeauna savanți, artiști, personalități de excepție, asta nu poate nega nimeni. Așa că China a participat, indirect, prin Academia de științe din Pekin, așa se numea pe atunci. Iar oamenii de știință chinezi au adus un aport însemnat la prelucrarea și interpretarea datelor culese de națiunile mai dezvoltate tehnologic, în anul 1958. Cei doi sateliți artificiali ai Pământului ”Sputnik 1” sovietic și ”Explorer 1”, american au fost lansați pentru culegerea de date geofizice, nu pentru cine știe ce rivalități militare și politice cum a fost prezentă situația în presa de stânga isterică, anarhistă, de joasă speță și a rămas așa în conștiința oamenilor. Nu a fost nicio ”cursă cosmică” ci neliniștea crescută a oamenilor de știință în fața creșterii nemăsurate a populației, a creșterii poluării, a acumulării termice și radioactive, și, mai ales, în fața experiențelor demente atomice. S-au făcut descoperiri importante, ca de exemplu cele trei centuri de radiații ale Pământului denumite după cel care a interpretat datele sateliților artificiali, J.A. Van Allen. Dar cel mai important lucru a fost constatarea că nivelul radioactivității de bază se dublase, față de începutul secolului XX când fusese măsurată de Marie Curie. În prezent este de trei ori mai mare. Ca urmare aproape zece mii de oameni de știință, mulți laureați Nobel, 9.235 de savanți, mai exact, au semnat o petiție internațională, adresată ONU prin care se cerea stoparea imediată a experiențelor atomice, care duceau la procese ireversibile de poluare, acumulare imensă de căldură și distrugerea straturilor atmosferei. Nimeni nu i-a ascultat, s-a continuat cu și mai mare intensitate distrugerea planetei, 5.567 de explozii atomice, nucleare, cu hidrogen, cobalt, cesiu, stronțiu tot ceea ce le treceau prin mințile lor demonice. Mai mult, au construit centrale atomoelectrice, o amenințare permanentă la adresa omenirii. Sunt dispozitive nucleare statistice, bombe cu explozie prelungită în timp, dar la cea mai mică greșeală, sau pur și simplu statistic, pentru că așa vor ele, pot exploda ca orice bombă nucleară. Sunt destule exemple, nu? În prezent sunt 449 de asemenea bombe atomice, mai multe construite în zone foarte populate, în plus sunt sub construcție încă 61 de asemenea atrocități. Se pare că omenirea vrea să asasineze cu orice preț Pământul. Și să se sinucidă. O să reușească pentru că nimeni nu o împiedică, Dumnezeu Și-a întors Fața de la noi, ne-a dat Liberul Arbitru! Destinul nostru este suma alegerilor, a deciziilor noastre.

Să sperăm că anul 2018 va fi un an rațional în ceea ce privește ecologia, protecția mediului. Sunt necesare hotărâri importante, atât la nivelul statelor cât și la nivelul personal, al fiecăruia dintre noi, în familiile noastre. Cum producem energia, cum o folosim, cum și cât poluăm, producem deșeuri și cum le gestionăm. Fiecare poluăm, unii imens. Pământul nu mai este deloc mare pentru o populație de opt miliarde de oameni. Pământul este un sistem închis din punct de vedere termodinamic, căldura se acumulează, nu poate fi transferată nicăieri. Toată energia produsă și civilizația cere energie, nu glumă, decade până la nivelul de căldură, care se adună, se acumulează. Energia produsă la rece, care nu influențează, nu încălzește ecosistemul este cea hidro, până în prezent cu randamentul cel mai bun. Energia mareelor și a curenților marini, cea eoliană, și nec plus ultra, energia produsă prin captarea energiei solare, efectul fotovoltaic, care după cum am spus este cea mai bună, mai prietenoasă cu mediul. Dar deocamdată randamentul energiei solare este foarte mic, iar costul foarte mare, în plus acumularea energiei se face prin folosirea unor acumulatori cu componente neprietenoase cu mediul. Dar, we work on it!

Cum a fost anul 1958 în România? Bunicel pentru un an din perioada războiului rece. Șeful statului, al Marii Adunări Naționale, devine Ion Gheorghe Maurer, după săvârșirea din viață a lui dr. Petru Groza. Maurer face o vizită în Argentina, prima vizită a unui șef de stat român în America de Sud. România, după o izolare produsă de ocuparea sovietică și de preluarea conducerii de către oportuniștii de stânga, începe să ia parte la viața diplomatică internațională, de exemplu ratifică Convenția pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat și aderă la mai multe organisme comerciale și culturale internaționale. Consfătuirea pe țară a țăranilor din sectorul socialist al agriculturii, sector care era undeva de ordinul a 15-20%, nimica toată. Ia ființă Consiliul Național al Femeilor și apar activistele cu deux pieces și coc, care încercă să aducă modernismul și dreptul femeilor de a fi egale cu bărbații într-o țară primitivă și macho. O altă reușită a Republicii Populare România este organizarea, la București, a Congresului Organizației Internaționale a Ziariștilor. România stabilește relații diplomatice la rang de ambasadă cu Afghanistan, Iraq și Guineea. România este prima țară din lume, care organizeză în anul 1958, la nivel de stat, Olimpiadele Internaționale ale elevilor, prima dată la matematică. Se inaugurează la București ”Muzeul Enescu”, și are loc primul ”Festival George Enescu”, cu o participare internațională de excepție. La București apare ”Luceafărul” și alte publicații de literatură și artă. România a participat, cum a putut și s-a priceput, la Anul Geofizic Internațional. Există și o serie de timbre, le am în clasor, apărute în anul 1959, despre participarea României la AGI.

Dar lucrul cel mai important mi se pare că a fost faptul că, în anul 1958, România reușește să determine retragerea trupelor sovietice de pe teritoriu, rămase în dispozitiv defensiv în Banat, Bascov (blindate), Focșani și Constanța. În perioada mai-august trupele sovietice părăsesc teritoriul României, majoritatea fiind dislocate la cazarmi din Vest, față de România. Acest lucru a fost obținut de secretarul general P.M.R., Gheorghe Gheorghiu-Dej, care, speculând cu abilitatea situația internațională, l-a trimis pe generalul Emil Botnăraș să propună lui Nikita Sergheevici Hrușciov retragerea celor peste 25.000 de militari sovietici aflați pe teritoriul României. A fost o lovitură de imagine pentru P.M.R. și o economie, costurile trupelor de ocupație erau suportate de statul român. Menționez că România a fost prima țară care a obținut eliberarea teritoriului ei de către trupele de ocupație sovietice, rămase după WW2. Dar, având în vedere că România făcea parte din Tratatul de la Varșovia, sovieticii  și-au menținut utilități militare la aerodromul Ianca, pentru avioanele militare în tranzit și în portul militar Mangalia - materiale, armament și piese de schimb pentru flota de suprafață și submarine.

O să reușească România să obțină în anul 2018 retragerea trupelor de ocupație străine, a bazelor militare ale altor state, de pe teritoriul ei? Să ne amintim că și sovieticii pretindeau că sunt un ”scut”, un dispozitiv defensiv în calea ”agresiunii imperialiste”! Nu cred că cineva o să cera eliberarea României, pentru că nu mai este nimeni în clasa politică care să ceară acest lucru!

 

2018, MMXVIII, începe bine, cu dreptul, într-o zi de luni - pare a fi un an bun, în echilibru. Adică poate să apară perioade negative urmate de perioade bune, liniștite, când sus, când jos, pe total, în echilibru! Vremea va fi și mai dură, mai capricioasă, cu o turbulență accentuată a cerului și cu fenomene meteo imprevizibile, chiar catastrofice. Iarna 2018-2019 va fi ceva mai blândă, cel puțin așa spun caietele lui Topor. Uragane distrugătoare în insulele Atlanticului și pe teritoriile de litoral și apropiate, provocate de El Niño.  

Politic, este un an de trecere. Alegeri sunt în multe țări, dar pe noi ne interesează alegerea lui Vladimir Vladimirovici Putin. Dacă va fi re-re-reales, ceea ce pare posibil și probabil, nu vor fi surprize, se va continua politica prezentului, oarecum logică și previzibilă, fiecare mare putere cu sfera ei de influență, amenințând în public și împărțind frățește în spatele cortinei. A fost vreodată altfel? Să ne amintim că în WW2 cea mai mare putere capitalistă s-a aliat cu cea mai mare putere comunistă, ba i-a dat combustibil și armament. Cine a fost prima mare putere care i-a recunoscut pe insurgenții americani în Războiul de independență? Rușii! Țarul Rusiei a trimis la Boston o fregată înarmată care a dus insurgenților arme, praf de pușcă și trei sute de baloturi de ceai negru tare, rusesc! Că doar americanii aruncaseră în mare ceaiul englezesc de Ceylon! Și exemplele pot continua… pentru că multe vi se ascund, de multe ori sunteți mințiți. Nu este vorba de ideologie și religie, nu a fost vorba niciodată, ci doar de cucerire, jaf și de dreptul celor mai puternici. Care de cele mai multe ori se înțeleg pe seama celor mici.

Basarabia, provincia secesionistă a României, cunoscută sub numele de Republica Moldova, va trece printr-un proces de rusificare accentuat, pentru că pragmatismul controversaților lideri oportuniști de la Chișinău le indică, că, în zonă, Soarele răsare de la Moscova, rușii sunt cei mai puternici. Curve politice, sau obișnuite, au fost întotdeauna și s-au descurcat adesea cel mai bine, să ne amintim de Theodora, împărăteasa Bizanțului, în tinerețe regina sexului oral din Constantinopole.

Islamizarea Europei continuă și va înregistra noi episoade violente. Acest lucru va da apă la moară extremei drepte. Mă tem că există doar o singură modalitate de a scăpa de ciuma verde, de cancerul care a cuprins o bună parte a Europei și extrema dreaptă are metodele necesare. Încă odată, nu este vorba de religie, ci de modul de producție asiatic, am mai explicat acest lucru. Deja, prin influența nefastă a celor 60 de milioane de asiatici, ritmul de dezvoltare al Europei s-a diminuat, iar nivelul de trai, de educație și cultură, a scăzut.

În anul 2018 nu este de aşteptat declanşarea unor războaie mari, globale. În niciun caz, statistica este clară, nu poate începe Al Treilea Război Mondial, cum din prostie sau rea-intenţie ameninţă şi sperie lumea diverşi indivizi dubioşi, care, cu siguranţă, nu sunt nici astrologi şi nici clarvăzători, ci doar nişte şarlatani avizi de glorie şi bani, oameni frustrați și cu mintea aiurea. Niciun semn sau conjunctură astrologică, nicio statistică istorică nu justifică predicţia, pentru anul 2018 a unei conflagraţii mondiale. Sigur, vor exista confruntări locale şi zonale, pentru că violenţa există permanent, am în bibliotecă o Enciclopedie a Războielor care, demonstrează că, decând Cain l-a asasinat pe Abel, nu a fost nicio zi de pace totală pe globul pământesc.

 

România. Este evident că în ultimii 28 de ani, în România s-au schimbat multe lucruri în bine. Poate că nici nu le vedem pe toate, confiscaţi de grijile cotidiene şi cârcotaşi cum trebuie să fie nişte buni români...

 

Poate fi mai bine în România ?  Sigur că se poate!  Anul 2018 va fi un exemplu în această privinţă, pentru că va fi un an bun pentru România.

Şi pentru omul de rând poate fi un an bun, în care va culege roadele muncii şi al activităţii eficiente. Sigur că vor fi convulsiuni sociale, declanşate de atitudinile oamenilor politici, a guvernanților, sau de nesiguranţa locului de muncă. Pot și vor fi scandaluri politice şi economice, dezvăluiri şi retractări. Este regula jocului şi impresia de democraţie.  Altfel, cetăţeanul de rând se va plictisi îngrozitor, nu?! Şi dacă se plictiseşte poate începe să gândească cu propriul creieraş, ceea ce este strict interzis !

 

Ceea ce este îmbucurător, este începutul schimbării mentalităţii în România. Pentru că generaţiile comunisto-fasciste caracterizate prin intoleranţă, violenţă, spirit partizan şi încrâncenare sunt treptat-treptat înlocuite de generaţii pragmatice, dornice de distracţie, specializate, dar arondate subculturii. Dacă generaţiile vechi sunt rodul Războiului rece, cele noi sunt subprodusul unui capitalism rudimentar. Totuşi, cei care vin acum pe scena vieţii sunt mult mai dornici de distracţie decât de declanşarea unui conflict mondial. Nu le pasă, nesimțirea și nepăsare sunt coordonatele generale!

 

Caracteristic regimului meteorologic în România este haosul şi de multe ori prognozele meteo nu se vor adeveri. O altă caracteristică meteo a anului 2018 sunt mişcările rapide în atmosferă – vânturi puternice şi furtuni. Iarna va fi mai grea, cu temperaturi negative, începând din 15 ianuarie până la sfârşitul lui februarie. În Bucureşti va ninge de cinci ori, iar ultima ninsoare va fi în jurul începutului lui martie. A doua parte a lui ianuarie va fi foarte friguroasă. Primăvara va începe brusc şi nemarcat, va fi cînd uscată, când foarte ploioasă şi umedă. Inundaţii, pe alocuri. Vara va fi echilibrată, va ploua când trebuie, pe un fond general de secetă şi caniculă. Recolta va fi într-adevăr bună! Se vor face multe fructe, iar via va da o producţie pentru vinuri de colecţie. Totuşi, trebuie semănat după almanahurile vechi care arătau concordanţa dintre stadiile vegetaţiei şi fazele lunii. Este tot ce putem face în faţa unei naturi relativ ostile. Pentru că, de fapt, ticăloşia omului este mare. Îmbogăţiţii peste măsură au tăiat cu nemiluita pădurea reducând coeficientul de împădurire de la un confortabil 33% din suprafaţa ţării în 1989, la un nesatisfăcător 23,7% în 2017. Din această cauză, România este la începutul unui proces de schimbare a climei cu o componentă certă de haos meteo, situație la care contribuie şi distrugerea sistemelor de irigaţie şi încetarea investiţiilor în hidroenergetică şi îmbunătăţiri funciare.

 

Pentru prima dată în România, în cea de a patra Republică, poate începe un proces sănătos de creştere economică. Pentru că populaţia începe să înţeleagă că o ţară bogată este cea unde se munceşte şi începe să se distanţeze de sfera politicului, ba chiar neagă politicul prin demonstrații și luări publice de poziție în special contra celor de la putere.

Şi în politică încep mici schimbări dătătoare de speranţă. România este o ţară cu probleme specifice extreme. Structura populaţiei, cea mai bună forță de muncă alungată din țară, costul tranziţiei şi lipsa de speranţă, la care se adaugă şi compromisurile enorme făcute pentru UE, contribuie la complexitatea situatiei. Se pare că România nu-şi mai găseşte ritmul, locul în lume. După ce în timpul perioadei trecute se afla pe drum (drumul construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate), acum este în tranziţie. Tot timpul pleacă undeva şi nu ajunge nicăieri, niciodată. Ideea de tranzitie presupune nesiguranţă, nu motivează populaţia si îndepartează investitorii.

 

Cum de a fost posibil să apară în România cea mai rea ipostază a comunismului, ca apoi să ne umplem de toate relele capitalismului, ba să ne mai bucurăm chiar de convergenţa lor ?! România a fost şi este o ţară neprotejată spiritual faţă de Rău, cu toate eforturile gigantice ale Bisericii. Care nu ştie, sau a uitat să-şi folosescă forţele spirituale. Dar, această situaţie începe să se schimbe în anul 2018, odată cu târnosirea Catedralei Măntuirii Neamului și poate fi primul an când începe să se adeverească profeţia lui Sundar Singh despre România, când credinţa şi adevăratele valori vor cobori în stradă şi pot începe să devină reguli permanente. Şi nu uitaţi ce a spus Iisus: „...mai repede trece o cămilă prin borta acului decât intră un bogat în Împărăţia Mea.” Iar mult hulita clasă politică poate începe să se uite în oglindă şi să nu-i placă ce vede... Începe, cu sfioşenie la început, să funcţioneze într-adevăr bunul simţ şi spiritul creştin.

 

Sindicatele pot găsi, în anul 2018, o soluţie eficientă ca să fie luate ca partener de discuţie de către guvern şi patronat.

 

Leul ținut sub 5 lei pe Euro, inflaţia controlată, creşterea moderată a preţurilor şi aplicarea unor legi drastice faţă de hoţie şi corupție, nu campanii la ordine politice, sunt tot atâtea motoare şi motive care pot obliga românul să muncească mai mult şi mai cu cap, să câştige mai mult, corect și cinstit şi astfel să conducă România către o adevărată creştere economică în 2018.

 

În anul 2018 pe teritoriul României pot fi sute de cutremure sub gradul 3 Richter, o duzină, două, între gradul 4 și 5 Richter şi unul sau două peste gradul 5 Richter. Stohastic vorbind. Cel mai probabil, un cutremur mai mare, poate fi în toamna anului 2018, dar şi primăvara poate fi teatrul, statistic vorbind, al unei activităţi seismice susţinute. Aceasta cu aproximaţie, deoarece mecanica plăcilor tectonice, sau ce altceva provoacă seisme, are propriul ceas şi nu prea ţine cont de ceea ce ne închipuim noi, maimuţele Domnului. Trebuie să acceptăm acest lucru în mod natural, pentru că este un fenomen natural. Dacă acceptăm creşterea nejustificată a preţurilor, arbitrar, de ce sa nu acceptăm un fenomen al naturii, este adevărat, mai rar ? Oricum, un bloc, vilă, sau o casă bine construite nu au nicio problemă la un cutremur mare.

 

Pe plan strict personal, anul 2018 este și poate fi un an bun. Veniturile personale pot și vor creşte. Este un an favorabil omului de rând dar şi bogătaşului. Afacerile cu marfă, nu cu servicii, sunt, în mod special, favorizate. Anul 2018, anul Cățelului de Pământ, este benefic şi plin de recompense, mai ales pentru cei care au un stil de viaţă sănătos.

Sănătatea este bine aspectată în 2018. Populaţia României, aparent bătrână şi bolnavă, are resurse de regenerare, dacă i se oferă o motivație spirituală. În sfârşit, sistemul de asigurări de sănătate pare că ar funcţiona. Sigur, nu vor lipsi scandalurile de presă cu subiecte din spitale şi farmacii, dar oare câte procese de malpraxis s-au înregistrat în România?

 

Sportul va fi, de asemena, sub auspicii favorabile. Dar, Olimpiada de iarnă din Coreea de Sud va avea povestea ei. Îmbucurător va fi faptul că populaţia şi mai ales tineretul îşi va găsi timpul şi banii necesari ca să facă sport, nu să se uite la televizor cum fac alţii sporturi. Sau să admire cum face una bani cu tenisul, este afacerea ei personală, este o afacere a pariuriurilor internaționale, să nu exagerăm, dar să facem noi sport!

 

După cum spune înţeleptul chinez Lao Ţâ, fondator de filosofie şi religie, efortul, cinstea și munca corectă duc la bunăstare durabilă, care poate fi o propoziție caracteristică pentru anul 2018.

 

 

                                                              ⃰    ⃰    ⃰

 

Dragi lupi, padawani și hobbiți vă mulțumesc mult, vă mulțumesc din suflet, tuturor acelora care mi-au trimis pe email și pe mobil urări și felicitări cu prilejul Crăciunului anului 2017 și vă urez și eu însutit și înmiit:

Crăciun cu bucurie, sănătate și belșug!

 

 

                                                          ⃰    ⃰    ⃰

 

 

În anul 2018 toate zodiile sunt avantajate, au momentele lor de glorie, dar și de jenă. Totuşi, în cursa vieţii nu pot să câştige toţi. Primele vor trece linia de sosire, fiind foarte avantajate de Cosmos, zodiile de pământ, doar este anul Cățelului de Pământ : Taurul, Fecioara şi Capricornul. Pe locul doi, la diferenţă foarte mică se clasează zodiile de aer : Gemenii, Balanţa şi Vărsătorul. Imediat apar şi zodiile de foc, pe locul trei : Berbecul, Leul şi Săgetătorul. O dată cu locul trei sosec şi zodiile de apă : Racul, Scorpionul şi Peştii.

 

 

 

BERBEC

 

Nativii din Berbec au anul 2018 compus din module. În funcție de prezența sau absența planetei Uranus în zodie. Probabil că v-ați obișnuit, din anii trecuți, cu prezența planetei Uranus în zodia domniilor voastre. Cu ciudățeniile, tristețea, sau chiar depresia, dar și cu ideile inovatoare, abordarea unor domenii revoluționare. Uranus este o planeta grea, colectivă, planetă a generațiilor, cu o influență care se acumulează în timp. În anul 2018 NU îl aveţi tot timpul pe Uranus în zodie. Uranus părăsește zodia Berbecului pe 15 mai, într-o zi de joi, puteți să dați o petrecere și intră în Taur cu depresie cu tot. Nu vă bucurați, pe 8 august Uranus se mișcă retrograd și revine în zodia Berbecului pe 7 noiembrie, ca să sărbătorescă Revoluția din octombrie, și stă în Berbec până la sfârșitul anului. Dacă în ultimii trei ani nu aţi înregistrat succese remarcabile, sau realizările, mari totuşi, nu v-au mulţumit pe deplin, anul 2018 vă aduce o mulţime de oportunităţi ca să uitaţi frustările trecute, mai ales în perioada de vară când Uranus nu este în zodie.  Trebuie doar să nu vă repeziţi şi să lucraţi în echipă, mai ales colaborând cu familia, cu rudele şi prietenii. Pentru nativii din zodia Berbecului anul 2018 începe retrograd, pe 12 și 2 ianuarie Uranus este retrograd, în zodie, cu amintiri și nostalgii, dar și cu un eveniment puternic în jurul datei de 22 ianuarie, luni. Primăvara vă este favorabilă, mai ales perioada de timp a propriei zodii. Vara este foarte aglomerată, puteţi face multe prietenii şi sunteţi foarte populari, doar este o perioadă favorabilă. Toamna şi începutul iernii nu vă convin foarte mult pentru că lucrurile încep să se aşeze într-o rutină care nu vă motivează, nu vă avantajează în mod deosebit.

Statistic vorbind, marea majoritate a nativilor din zodia Berbecului nu are probleme mari de sănătate în anul 2018. Energia debordantă şi vitalitatea crescută fac să exgeraţi cu efortul fizic şi consumul nervos. Mancarea naturală, salatele şi fructele, dacă vă permite stomacul, multă activitate în aer liber sunt prietenii sănătăţii dumneavoastră. Aşa puteţi să eviţi oboseala cronică şi perioadele de depresie.  Trebuie să învăţaţi să respectaţi ritmurile naturale ale vieţii şi să nu vă mai lasaţi otraviţi şi drogaţi de alimente dubioase şi medicamente toxice. Este o artă, o mare artă a supravieţuirii şi în primul rând este vorba despre calitatea apei pe care o beţi.  Ascultaţi şi luaţi aminte, pentru că în anul 2018 elementul apă vă este prieten, dumeavoastră, care sunteţi semn de foc.  Pentru că, spun marii iniţiaţi, focul şi apa dau aburul cel puternic care pune în mişcare turbinele şi maşinării de tot felul.  Anul 2018 este pentru Berbeci un an al unei dinamici pozitive a vitalităţii.

Problemele amoroase sunt pe cale de a se clarifica în anul 2018.  Anumite evenimente din ianuarie vă ridică un văl de pe ochi. Spontaneitatea şi dinamica caracteristică zodiei vă fac populari şi puteţi să faceţi mai multe prietenii, mai ales după echinocţiul de primăvară. Prietenia duce adesea la dragoste şi la o legătură stabilă. Dacă vă doriţi aşa ceva, cea mai bună perioadă este jumătate mai-iunie 2018. Nu daţi cu piciorul la ocazii... după cum ştiţi prea bine un tren pierdut nu se mai prinde nciodată. Da, dar poate vine alt tren - puteţi replica, repezindu-vă, ca de obicei. Nu vă repeziţi, nu săriţi peste etape şi o să aveţi o viaţă mai armonioasă şi lipsită de decepţii, cel puţin în anul 2018.  Pe de altă parte, mai ales în timpul verii când amorul are o dinamică deosebită și aveți și o conjunctură favorabilă, prietenii şi familia vă atrag atenţia asupra unor aspecte ale relaţie curente, aspecte care sună cam fals.  Vă încăpăţânaţi ca de obicei, pentru că ştiţi mai bine şi ceilalţi nu trebuie să se bage în problemele dumneavoastră.  O să vă coste mai târziu, pentru că totul se plăteşte.  Dar până la urma ce este experienţa decât suma greşelilor noastre.  Oricât ne-ar sfătui şi ne-ar vrea binele unul sau altul, numai când ne doare ţinem minte, iar Berbecul va experimenta acest adevăr pe pielea, pardon, pe blăniţa sa proprie!

Banii sunt mai bine aspectati incepand din luna mai. Până atunci o pierdere de bani poate fi evitata în martie-aprilie.  Aveţi de platit o datorie de lunga durata, care are o derulare răutacioasa. Dacă este să vă angajaţi, sau să schimbaţi locul de muncă în anul 2018 - puteți să faceţi impresie şi o să fiţi apreciaţi imediat de colegi şi coordonatori. Energia şi puterea de muncă vă ajută să avansaţi, să faceţi carieră. Dacă vă pregătiţi să plecaţi din ţară, fie că studiaţi sau mergeţi la muncă, ei bine, este favorabil intereselor dumneavoastră să plecaţi în perioada verii, fără Uranus! Totuși, vara este mai favorabilă croazierelor, decât călătoriilor de afaceri. Oportunităţile de a face bani sunt interesante, nu sunt foarte multe, în 2018. Nu sunt tunuri răsunătoare, mai curând picături. Dar, după cum se ştie, oceanul este făcut din picături. Un second job sau valorificare unor lucruri de prisos, reciclarea unor materiale sunt tot atâtea exemple de surse de venit în anul 2018 pentru nativii din zodia Berbecului cu Lâna de Aur.

 

 

TAUR

 

În anul 2018 trebuie să planificați, să vă gândiți înainte de a acționa. Mult, puţin, trebuie să păstraţi ceea ce aveţi. Pentru Taur nu este un an al dezvoltării explozive, nici măcar al schimbărilor importante. Perioadele de haos bine regizat nu au avantajat niciodată zodia dumneavoastră.  Faceţi parte dintr-un club select - un semn de pământ, fix, feminin, guvernat de Venus, căruia îi place un mediu armonios şi plăcut. Anul 2018 nu este rău pentru zodia Taurului. Uneori competiţia nu vă avantajează, pentru că nu aveţi agresivitatea şi lipsa de principii necesare oportuniştilor. În primul semestru al lui 2018 nu aveţi nicio planetă în zodie, până la sfârşitul lunii aprilie când intră în zodie Soarele precedat de cortegiul său, Venus şi Mercur. Asta nu înseamnă că în primele trei luni ale anului nu trăiţi evenimente importante. Dar aceste evenimente vin din afara dumneavoastră, le suporţaţi şi căutaţi să le faceţi faţă, nu le provocaţi. Această defensivă este o strategie chiar înţeleaptă în aceste vremuri mai dificile. Limitaţi-vă doar la cheltuielile necesare, absolut necesare. Nu este momentul investiţiilor sau al proiectelor de mai mare amploare. Dacă este să zugrăviţi apartamentul sau să redecoraţi casa, atunci perioada aprilie este cea mai favorabilă. Cam în aceeaşi perioadă dragostea este în graţiile stelelor. Poate întâlniţi o persoană galantă care să vă ajute şi atunci îmbinati plăcutul cu utilul. Dar pe 16 mai Uranus vă intră în zodie și stă până pe 6 noiembrie  Apoi, până la sfârşitul anului - zodia Taurului nu mai găzduieşte planete. Aşa că Liberul Arbitru, propria decizie, are întâietate. Un sfat bun: o vacanţă memorabilă undeva, la soare, ca să contracarați depresia uraniană. Pentru că, vorba lui Aznavour, uşor adaptată : „se pare că totul este mai uşor de suportat la soare”. Toamna târziu şi începutul iernii, după ce ați aruncat pe Uranus alătiri, la Berbec, ca să se ”bucure” și el puțin, nu este o perioadă rea pentru dumneavoastră, ba aş spune că este chiar bună. Lucrurile, în general, intră într-o oarecare logică şi vă este mult mai uşor să vă apăraţi modul de viaţă de cei dinafară.

În ciuda unor perioade mai puţin bune în ceea ce priveşte sănătatea, concentrate la jumătatea lui februarie, atenție la frig și la căzăturile pe gheață, în ultimele zile ale lui aprilie şi în a doua jumătate a lunii august, anul 2018 pare că este bun în ceea ce priveşte vitalitatea, starea generală de sănătate. Gâtul este partea corpului uman guvernată de zodia Taurului şi trebuie să aveţi grijă: de la tiroidă, la banalele băuturi de vară foarte reci. Protejaţi-vă gâtul şi o să aveţi o viaţă mai sănătoasă!  Dacă este să suportaţi un tratament sau chiar o intervenţie chirurgicală, luna aprilie, pe Lună în creștere, adică a doua jumătate a lunii, este cea mai bună. Nu ezitaţi să daţi corpului dumneavoastră ceea ce are nevoie: mâncare naturală, odihnă, sport şi multă îngrijire. Sunteți un suflet, care are în grijă un corp. Micile neplăceri pe care le puteţi întâlni în anul 2018 se datorează stilului dumneavoastră nesănătos de viaţă. Exitaţi exgerarile, abuzurile de mâncare şi băutură şi mai ales nu mai mâncaţi seara târziu. Ceaiurile medicinale (numai din plante româneşti) vă pot ajuta cât pot și ele, dar nu fac minuni.

Dragostea, în anul 2018, variază între plictiseală și extaz. Aveţi aproape un număr egal de succese şi eşecuri. Dacă este vorba despre o legătură stabilă, atunci vor există un număr egal de perioade minunate şi de infern la domiciliu. Dar oare certurile nu sunt făcute pentru plăcerea împăcării? Este şi o perioadă de autodescoperire. Veţi fi surprinşi cât de senzuali şi empatici puteţi fi. Mijlocul lunii februarie este un moment când puteţi prelua îniţiativa, dacă nu sunteți răciți cobză. Trebuie doar să lăsaţi intuiţia şi imaginaţia să vă poarte pe aripile pasiunii.  Paradoxal, sau nu, puteţi avea surpriza că un Scorpion vă place foarte mult, cu toate că zodia Scorpionului este opusă, în opoziție zodiei dumneavoastră. Această întâmplare se poate produce începând din martie, probabil. Totuşi totul pare confuz şi cam misterios, iar dumneavoastră nu vă plac aventurile, decât dacă se termină cu bine, ca în filmele vechi americane cu “happy end”.  Abia din noiembrie lucrurile vă par ceva mai clare, cel puţin în ceea ce priveşte amorul. Sfârşitul anului vă găseşte pregătind  Naştera Domnului întru-un cerc vesel de prieteni, format, nu se ştie de ce, din cupluri consolidate cu vechime şi experienţă. Poate vă doriţi aşa ceva?!

Banii sunt cam câți vă trebuie să vă acoperți facturile și cheltuielile obișnuite. Nu o să vă îmbogăţiţi, cel puţin marea majoritate, dar nici nu o să vă ia banca casa. Ba mai mult, o să lichidaţi nişte datorii, sau credite mai vechi, care nu vă lăsau în pace.  Luna mai nu vă este în mod deosebit favorabilă din punct de vedere financiar, mai ales în a doua parte. Cineva, semn de foc sau de apă, poate din familie, vă poate ajuta foarte mult în acea perioadă. Şi nu este vorba numai de bani. Oricum după cheltuielile facute cu vacanţa, din luna septembrie trebuie să vă gândiţi, poate, și la noi surse de venit. Pretenţiile cresc, nivelul de trai se doreşte european, aşa că şi dumneavoastră cheltuiţi ceva mai mult decât anul trecut. Dacă ar fi să ne luăm după aspectele planetare din toamna lui 2018 prind avânt, din nou, afacerile mici. Nu cu anvergura şi la preţuri mari, dar totuşi… şi zodia Taurului pare făcută să facă afaceri, doar este zodia proprietăților și a averilor!

  

GEMENI

 

Pentru zodia fraților Dioscuri, gemenii Castor și Polux, anul 2018 este o perioadă în care nu trebuie să riște, nici măcar în glumă.   Zodia celor rapizi şi neastîmpăraţi ca argintul viu cere în 2018 recunoşterea meritelor şi preţuirea celor din jur. Numai Venus, Mercur și Soarele trec prin zodie. Puțină lume, dar petrecerea este reușită! Din fericire, toată perioada de timp a anului, mai ales din februarie, este darnică cu oportuniştii Gemeni. Vorbăreţi şi tupeişti, Gemenii se află adesea, la locul şi momentul potrivit, ştiu să-şi facă prieteni şi să se folosească de persoane influente. Iar anul 2018, mai ales în ultimul trimestru, abundă în oportunităţi, în evnimente şi întâmplări. Gemenii ar trebui să ţină seama de perioadele când Mercur este retrograd. În anul 2018 acestea sunt între 23 martie și 14 aprilie, apoi 26 iulie și până pe 18 august și de la 17 noiembrie la 6 decembrie. În aceste perioade pot apărea mici, sau mai mari necazuri, multe dintre ele cauzate de defecte de comunicare.  Începând cu luna iunie o dorinţă nestăvilită de schimbare cuprinde majoritatea nativilor din superficiala zodie a lui Castor şi a lui Pollux. Schimbare care se manifestă, poate, în îmbrăcăminte, machiaj, coafură su tunsoare. Aspecte exterioare, de ambalaj. Lupul îşi schimbă părul, dar năravul... Acest vânt de schimbare şi libertate nu se transformă, însă, în furtună. Că aşa sunt Gemenii, inconsistenţi şi nu prea termină lucrurile. Generoşi, însă, sunt - majoritatea nativilor din zodia duală – şi luna iulie îi prinde pe Gemeni cu cine ştie ce proiecte de filantropii, sau măcar salvează un pisoi rătăcit.  Apoi, pe la sfârşitul verii, după ce s-au întors din croazieră neapărat în insulele greceşti (Creta sau Cipru) sau măcar la bunica la ţară, că este mai ”eftin”, ei bine, Gemenii (re)descoperă spiritualitatea orientală. Acum este povestea tare. Că Gemenii nu se lasă cu una cu două când este vorba de Reiki, Feng Shui, Tai Chi-Chuan, Kama Sutra sau cine ştie ce Tantra Yoga. Fiind interesaţi mai mult de tehnici, decât de evoluție spirituală și senzualitate vor face mare tam-tam prin anturaj şi prieteni cu „descoperirile” lor. Care interes îi ţine pe Gemeni până dă mustul. Apoi îi apucă febra învăţatului, a studiului, fie că este vorba de licenţă, masterat, doctorat sau de o banală reţetă de bucătărie.  Anul nou îi prinde pe Gemenii noştrii mirându-se ce repede a trecut anul 2018 şi ce multe trebuiau ei să facă şi nu prea au făcut. La anul... salutare taică și noroc, vorba lui Tomazian.

 

Anul 2018 nu începe grozav din punctul de vedere al sănătăţii. Răceli, viroze, indispoziţii şi pentru un foarte mic procent din zodie probleme mai serioase. Accidente și incidente. Dacă aș fi Geamăn și sunt, nu m-aș duce la sporturi fițoase de iarnă, neapărat în Alpi. Oricum, nu mă duc! Sau m-aș cupla cu o doctoriță care știe să dea primul ajutor și să reducă fracturile. Incidente, sau accidente concentrate în zonele tradiţionale: plămâni, sistemul respiratoriu, braţe. Aveţi grijă cum vă îmbrăcaţi în perioada ianuarie-februarie. Trebuie să ţineţi cont de capriciile vremii şi mai puţin de poruncile efemerei mode.  Apoi ziua se măreşte şi încet-încet starea sănătăţii se ameliorează iar vitalitatea dumneavoastră înregistrează o dinamică pozitivă.  Ceea ce vă face să abuzaţi de un regim dezordonat de viaţă. Atitudinea dumneavostră dispreţuitoare faţă de stomac, vezi nuvelele lui Ilf și Petrov, (ignorarea orelor de masă, mâncăruri prea condimentate) este sancţionată la nivelul lunii mai sau imediat după Sf. Paşti. Dar lucrurile intră într-o perioadă favorabilă a vitalităţii începând cu propria zodie. Vara este chiar bună din punctul de vedere al sănătăţii exceptând micile incidente sau accidente cauzate de repezeală. Din luna august energia dumneavoastră vitală înregistrează un constant mulţumitor, un plafon relativ normal.  Nu sunt semne, cel puțin nu le văd eu, care să indice intervenţii medicale dificile, cel puţin pentru majoritatea nativilor din zodie. Un sfat bun ar fi să faceţi analizele de rutină în luna octombrie.  Pe total, însă anul 2018 nu este neliniştitor din punctul de vedere al sănătăţii. Până la urmă este chiar satisfăcător, către bun.

 

Dragostea este bine aspectată, mai ales în a doua parte a anului, după propria zodie. În primul semestru aveţi de rezolvat problemele cu relaţia curentă sau cu partenerul de lungă durată, probleme care provin din modul dezordonat în care aţi tratat relaţia, în general. Trebuie să realizați că nimeni nu vă ghicește gândurile. Și că domnia voastră, maestru în ale comunicării, nu știe să-și exprime sentimentele. Ciudat, nu? În a doua parte a anului potenţialul dumneavoastră emoţional are o dinamică pozitivă şi vă ajută să vă acordaţi succesiv la datele de zi cu zi. Sunteţi mai cu picioarele pe pământ şi nu vă mai faceţi atâtea iluzii. Pentru cei neimplicaţi într-o relaţie de lungă durată programul în 2018 este: noi sentimente, noi emoții, noi relaţii, o comunicare cât mai bună!

 

Problemele financiare par să găsească o rezolvare favorabilă în anul 2018. Totuşi, nu reuşiţi să acoperiţi toate datoriile, creditele sau să vă satisfaceţi toate capriciile. Partea favorabilă este că se poate să găsiţi noi surse de venit, începând din luna aprilie. Cresc veniturile, cresc şi cheltuielile. Dacă v-aţi hotărât să faceți investiții (dacă aveți cu ce) sau să faceţi o schimbare importantă de active, luna mai este cea care vă avantajează, după conjuncția Mercur-Uranus de la mijlocul lunii. Ceea ce este de admirat în anul 2018, mai ales în a doua parte a perioadei, este faptul că nu vă mai repeziţi să luaţi decizii rapide şi uneori păguboase, mai ales în ceea ce priveşte banii, valorile în general. Fie că sunteţi debutanţi, sau la pensie, anul 2018 este un an de adult, cu decizii solide, cel puţin în ceea ce priveşte banii. Zodia celor veşnic adolescenţi dă dovadă în anul 2018 de o iscusință binevenită, de un sânge rece rar pentru această zodie şi de decizii înţelepte. Mai ales dacă luăm în considerare faptul că în perioada iunie-octombrie aveţi şi puțin noroc. Cât trebuie.

 

 

 

RAC

 

Pentru nativii din zodia Racului anul 2018 este anul realizărilor durabile.  Zodia de apă constată că lucrurile nu sunt aşa de complicate pe cât par, ba mai mult, uneori, sunt simple și chiar ușor de abordat. Și că pot da consistență și durabilitate realizărilor lor. Spre surpriza anturajului şi a familiei, în 2018, nativul din Rac devine, pe perioade mai lungi sau mai scurte, mai dinamic, uneori chiar agresiv, mai ales în susţinerea unor puncte de vedere.  Nu că ar renunţa la modul prevenitor şi defensiv cu care sondează (cu cleşti puternici şi posesivi) lumea din jur, dar în acestă perioadă de timp a anului 2018 zodia Racului vrea să coopereze, să facă parte din ceva important și durabil. Până la urmă nativii din zodia guvernată de misterioasa Lună au în anul 2018 un comportament schimbător, dar previzibil, ca şi fazele Lunii.  Dar nativii din Rac nu se sperie niciodată de muncă, iar oportunităţile din perioada de timp care începe cu luna martie, în jurul echinocțiuli de primăvară şi sfârşeşte tocmai în lun noiembrie oferă un spaţiu laborios şi poate fi plin de succese. Este bine să nu renunţaţi la exprimarea propriilor opinii, chiar dacă la început sunteţi primiţi cu oarecare ostilitate, chiar treuie să insistați. Intuiţia dumneavoastră funcţionează bine înanul 2018 şi părerile pe care le exprimaţi pot fi folositoare familiei, firmei, anturajului. Mai devreme sau mai târziu toată lumea vă va mulţumi pentru inspiraţia de care aţi dat dovadă. Perioade de dezvoltare şi mai bune, aveţi, cum altfel, când Luna este în creştere. Totuşi, feriţi-vă de zilele cu Lună în descreștere sau de Crai Nou, pentru că puteţi da dovadă de confuzie şi evaluri greşiite ale situaţiilor. Luna este uneori, ce zic eu, de cele mai multe ori înşelătoare!

Sănătatea este, pentru un procent majoritar dintre nativii din Rac, bună, adică în limitele suportabile.  Cu toate că nu sunt părţi ale corpului guvernate de zodia Racului, stomacul, sistemul digestiv şi ficatul-pancreasul pot să vă dea de furcă în anul 2018. Puteţi reduce riscurile, în mod înţelept, printr-un regim sănătos alimentar şi mai rărind ţigările, sigur, dacă fumaţi. Oricum, statistic vorbind, zodia Racului numără cei mai mulţi fumători înrăiţi. Oboseala psihică, chiar oboseala cronică este un alt inamic al sănătăţii domniei voastre. Un sfat bun ar fi să amânaţi tot ceea ce se poate amâna. Nu vă aglomeraţi – învăţaţi să spuneţi NU! Este foarte greu pentru că zodia Racului, prin excelenţă, este zodia celor care doresc un răspuns plăcut, armonios din lumea din jur. Şi fac eforturi mari ca să provoce reacţii de simpatie. Un accident sau un incident major poate fi evitat cu multă prudenţă în luna august.  În luna octombrie nu ar fi o idee rea să faceţi ceva analize pentru depistarea unor posibile probleme, doar aşa, din prevedere, ca să nu aveţi niciun disconfort viitor.

Dragostea este destul de greu de inerpretat pentru zodia Racului în anul 2018. Nu sunt conjuncții suficiente, semne clare. Totuşi, cei care sunt familişti, la casa lor, nu vor avea surprize majore, cel puţin o majoritate din zodie. Există un procent mic care divorţează, începând cu echinocţiul de primăvară. Pur şi simplu nu mai pot continua – motivele sunt diverse, dar umane. Pentru cei care nu sunt implicaţi în legături de durată lungă, anul 2018 este un an restrictiv. Găsiţi cu greu o legătură care să vă convină, din cauza că aveţi standarde ridicate. Nu trebuie să vă faceţi gânduri negre, problema este globală, de la eschimoşi la negrii bantu - cei născuţi sub semnul Racului (nu uitaţi că un tropic, o linie geografică imaginară, poartă numele zodiei) sunt pretenţioşi, căutînd o armonie şi o comuniune greu de găsit. Dar cine caută, găseşte, bate şi ţi se va deschide! Undeva, cândva, poate chiar în vara anului 2018, mai precis în luna iulie, vă puteţi găsi jumătatea.

Banii vin cam din aceleaşi surse ca până acum, anul 2018 nu aduce o schimbare majoră. Gânduri negre vă prind în jurul datei de 28 ianuarie, duminică – este cea mai depresivă zi a anului. Probabil că faceţi bilanţul cheltuielilor de sărbători şi de anul trecut şi vedeţi că nu prea mai aveţi resurse pentru proiectele începutului de an 2018. Răbdare, puţintică răbdare! Luna aprilie vine cu ceva bani, nu foarte mulţi, dar suficienţi. Poate vindeţi ceva, poate este vorba de o moştenire, sau dividente. Despre Bursă nu poate fi vorba pentru că în această perioadă are o dinamică mediocră.

 

 

LEU

 

Anul 2018 aduce zodiei Leului posibilitatea avansării în direția corectă intereselor proprii.  De câțiva ani nativii din zodia Leului doresc să realizeze un proiect, o dorinţă, sau unele proiecte la care ţin foarte mult. Sunt module de viaţă. O anumită perioadă timpul abia curge, lucrurile lâncezesc, apoi parcă dintr-o dată, când vine vremea, lucrurile se împlinesc, se realizează, se finalizează.  Anul 2018 este anul împlinirilor, un an în care aveţi un potenţial de efort aproape dublu faţă de anul trecut. Aspecte bune siderale aveţi mai tot timpul anului şi, de fapt, până la perioada de vacanţă de Crăciun de la sfârşitul anului.  Mai puţin favorabile sunt cele două luni de la începutul anului, ianuarie şi februarie, în care lucrurile întârzie, sau nu se finalizează. În anul 2018 regăsiţi anvergura, o anumită măreţie, aş putea spune chiar o atitudine imperială, care de fapt îi stă aşa de bine Leului. Nu ezitaţi să faceţi alianţe, să cooperaţi cu colegii şi prietenii. În mod natural aveţi o poziţie de întâietate, conduceţi, coordonaţi, dispuneţi – că aşa este la Lei – sunt întotdeauna ceva şefi şi asta mai ales începând din luna februarie. Pe total un an bun. Mai ales femeile din zodia Leului au în 2014 un an bun, an în care îşi realizează dorinţele şi proiectele mai vechi.

În anul 2014 sănătatea nu vă face probleme. Nu foarte mari. Sigur, de la o anumită vârstă lei şi leioacele încep să simtă că au inimă. Adică au probleme cu sistemul circulatoriu, cu tensiunea arterială, mai ales dacă este vorba despre nişte feline mai dolofane cum le stă bine, de fapt. Problema se rezolvă cu tratament, bineânţeles, dar ar trebui să ştim şi de statistica celebrei clinici „Mayo” din SUA, care arată ca deţinătorii de pisici au avut cu 46% mai puţine probleme grave, gen infarct miocardic, decât lotul martor care nu au avut pisici. Se pare că şi egiptenii antici ştiau câte ceva despre însuşirile misterioase ale elegantelor, curatelor şi independentelor animăluțe. Ori, legenda africană spune că pisica a apărut dintr-un strănut al leului primordial, Numa. Leii și pisicile sunt singurele feline care torc. Deci, dacă nu aveți, luați o pisicuță și aveți mare grijă de ea! Vederea, ochii, trebuie îngrijiţi, de asemenea în anul 2018 mai ale în perioadele reci, sau prăfoase. Trebuie să ştiţi că există un întreg program de antrenament pentru ochi, aşa că nu neglijaţi acest simţ esenţial, vederea. Din ce în ce mai multe persoane şi nu neapărat din zodia Leului petrec orele de serviciu în faţa unui ecran de monitor. Trebuie neapărat, dar neapărat, să alternaţi privitul la vârful nasului, la 30-50 cm, cu spatii largi, în parc sau de la un balcon şi să priviţi mai mult timp, 5-10 minute, la cel puţin 60 de metri. Perioadele bune pentru sănătate sunt, în anul 2018, martie-iulie şi octombrie-noiembrie. Dacă este să suportaţi o intervenţie chirurgicală sau un tratament mai serios, luna aprilie este cea indicată. În luna august mare atenţie la accidente. Nu ar fi plăcut să petreceţi ziua de naştere cu o mână, sau un picior în ghips! Ei, glumeam...

 

Dacă este să vă (re)îndrăgostiţi, atunci perioada dintre mai şi octombrie este cea mai favorabilă. Anul 2018 este un an semnificativ în problemele de amor. De mai mult timp lucrurile nu merg chiar aşa cum le doriţi. Dar, speranță există! În prima jumătate a anului pe valul unei desfășurări de energii deosebite, puteţi reaşeza legătura mai veche pe baze noi, mai strânse, mai vesele, mai clare. Luna martie, în preajma echinocţiul