Horoscop, 15 octombrie 2021. Trebuie să nu exagerezi în această expansiune îndrăzneaţă pentru că este deosebit de riscantă

Horoscop, 15 octombrie 2021. Trebuie să nu exagerezi în această expansiune îndrăzneaţă pentru că este deosebit de riscantă Sursa foto: Arhiva EVZ

O pierdere poate fi evitată prin grijă şi atenţie şi mai ales nu-ţi încredinţa banii Bursei sau pariurilor. Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv.

BERBEC  O zi relaxantă, ba chiar plăcută, sub aspectul realizărilor profesionale. Dai dovadă de unele abilităţi tehnice, care te fac popular. Astăzi te înţelegi mai bine cu cei din jurul tău.  Se prefigurează o schimbare a situaţiei, atât financiare cât şi sentimentale. Evident, pentru ca să faci parte din această schimbare, nu trebuie, în primul rând, să te repezi! În al doilea şi în al treilea rând – nu trebuie să te repezi! Stai şi cugetă, vorba ardeleanului... Apoi acţionează cu proverbiala ta viteză!

TAUR   O veste bună, sau o surpriză plăcută din partea celor care ţin la tine. Aspecte favorabile deciziilor, la muncă. Găseşti nota potrivită şi în planul sentimental. Nu împrumuta bani şi lucruri! În relaţiile amoroase nu te lăsa condus numai de hormoni, mai foloseşte-ţi şi mintea. Sănătatea este în general bună, protejează-ţi gâtul care în mod tradiţional este de natura zodiei Taurului. Nu bea apă rece şi poartă fular de mătase – se poartă din nou!

GEMENI   Eşti în postura plăcută nativilor să vorbească mult, să fie în centrul atenţiei. Ziua este favorabilă pentru începerea unor proiecte noi, numai după ce verifici atent înţelegerile trecute. Lumea uită! Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia Gemenilor de a rezolva problemele legate de relaţiile cu terţi sau cu autorităţile. Poţi schimba şi/sau găsi un nou loc de muncă sau o afacere nouă, asta în foarte general, că nu prea se găseşte de lucru! Trebuie să-ţi îndreptaţi atenţia înspre activităţile simple, dar aducătoare de profit imediat.

Ne puteți urmări și pe Google News

RAC  Cei din jur te plac, pentru spiritul tău pacifist şi dorinţa de armonie, profită să-ţi promovezi cu tact interesele. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai dimineaţa, nu exagera cu efortul!  Stelele arată că nativii din Rac sunt înclinaţi să-şi depăşească limitele profesionale, condiţia socială şi situaţia financiară. Trebuie să nu exagerezi în această expansiune îndrăzneaţă pentru că este deosebit de riscantă: poţi să faci gafe regretabile şi cheltuieli extravagante şi nu prea ai de unde...

LEU   Astăzi trebuie să fii mai Leu, să dai dovadă de hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci. Nu trebuie să fii dur şi neplăcut, insistă, sigur, cu zâmbetul pe buze şi oferă soluţii! Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, considerându-te, pe undeva, liderul grupului şi aşteptînd iniţiative din partea ta. Initiative care astazi se ilustreaza prin absenţă – nu ai o zi excelenta in ceea ce priveste originalitatea gandirii!

FECIOARĂ   Trebuie să dai dovadă de calm, iscusinţă şi răbdare pentru ca să anulezi unele aspecte nefavorabile. In orice caz, nu te poţi baza pe niciun ajutor: trebuie să rezolvi problemele singur! Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi.  Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în niciun fel. Seară culturală pentru procentul din zodie amator de valori clasice şi armonie!

BALANŢĂ  Perioada e favorabilă, mai puţin în domeniul călătoriilor, drumurilor. Poţi face şi schimbări de program, după muncă, noul te favorizează.  Moderaţie în relaţiile cu Taurii şi Vărsătorii.  Pentru o parte a celor născuţi sub semnul Cumpănei este o perioadă de intensă activitate şi/sau de trăiri intense. Configuraţiile pozitive îţi permit să abordezi cu succes decizii importante, schimbări de situaţie sau activităţi sociale plăcute la lăsarea serii.

SCORPION  Te enervezi din lucruri de nimic! Furia nu este constructivă. Apoi te întrebi de ce nu ai spor, de ce nu ai progresat. Sau cineva te enervează cu bună ştiinţă, mereu? Ia gândeşte-te! O perioadă de timp în care trebuie să dai dovadă de conservatorism. Nu lăsa nici o schimbare să te tenteze – nu vinde, nu cumpăra, nu investi, nu-ţi face noi prieteni! Lasă lucrurile aşa cum sunt şi înţelept te vei numi. Spre sfârşitul zilei, acasă, poţi finaliza afacerile din gospodărie ce trenau de mult timp.

SĂGETĂTOR  Astăzi trebuie să înfrunţi problemele, să le ataci frontal. Vremea statică, pasivă, a trecut, acum trebuie să reacţionezi cu multă hotărâre şi energie. Altfel, pierzi trenul, oportunitatea! Nu este o perioadă indicată pentru asumarea de obligaţii pe termen lung sau formarea de noi asociaţii. Dragostea este pozitiv influenţată, la fel şi charisma proprie a nativilor din zodie. Seara o poţi folosi ca să faci declaraţii de dragoste, doar eşti favorizat.

CAPRICORN  Cu mai mult pragmatism, încredere în forţele proprii şi mai puţine amânări poţi să te simţi chiar avantajat. Frecventează prietenii, rudele, care te fac să te simţi plăcut şi confortabil. Influenţele solare benefice aduc nativilor din zodia Capricornului multă energie şi trăiri intense. Mare atenţie la serviciu, sau în relaţiile umane, pentru ca magnetismul personal să nu fie receptat ca o agresivitate lipsită de eleganţă. Nu este bine să pleci la drum, dacă poţi, amână!

VĂRSĂTOR   Poate un suflet gingaş şi caritabil să aibă grijă te tine! Că ţie nu-ţi sunt turmele acasă! Eşti distrat şi fără energie. Iar te-ai îndrăgostit? Poate este numai o răceală de toamnă, scapi mai uşor! In aceasta perioadă, cu aspecte complexe, Vărsătorii nu se simt în largul lor, anumite sentimente restrictive şi dezamăgiri existenţiale se amplifică. O pierdere poate fi evitată prin grijă şi atenţie şi mai ales nu-ţi încredinţa banii Bursei sau pariurilor. Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv.

PEŞTI  Nu te implica în discuţii tăioase cu semnele de foc. Atenţie, în special, la relaţiile cu Leii. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil, dar nu exagera cu promisiunile! Mare atenţie la bani, cum îi foloseşti şi mai ales pe unde îi ascunzi! În această perioadă eşti deosebit de suspicios – toată lumea pare a complota împotriva ta! Ceea ce nu este adevarat din doua motive: primul, ca ţi se pare, al doilea, că nu prea ai duşmani!