Conjunctura arată că astăzi poţi coopera foarte bine cu semnele de aer şi foc, dar mai puţin fericit cu semnele de apă şi pământ. Un semn de foc te poate ajuta, trebuie doar să-l soliciţi!
BERBEC Ai un mijloc de săptămână în plină formă. Fără frică, fără complexe, poţi rezolva situaţii personale. Domeniul sentimental e bine aspectat. Vorbeşte, explică, motivează şi poţi avea succes! Este în afara regulilor obişnuite soluţia care îţi trebuie. La vremuri de criză trebuie o soluţie de criză. Astăzi trebuie să eviţi orice promisiune sau orice chestiune legată de bani, de proiecte viitoare sau de relaţii şi grupuri sociale. Nu-ţi asuma, mai ales, obligaţii pe termen lung.
TAUR Dai dovadă de un umor sănătos şi de o bună dispoziţie care te fac plăcut de cei din jur. Totuşi, fii decent, nu face pe clovnul, nu exagera cu glumele în aceste zile triste şi tensionate. Astăzi nu scoate nici un ban din buzunar. Cheltuielile facute astazi poti sa le treci direct la pagube. Poti sa te expui in public. Fii, insa, extrem de scurt. O singura fraza este de ajuns si evita decupajul din context.
GEMENI Trebuie să ţii bine hăţurile intereselor tale. Uneori eşti prea influenţabil, te laşi invadat de vicleniile unuia sau altuia şi azi este una dintre acele zile. Nu te lăsa amăgit, spune nu! Limitează-te la activităţile obişnuite, de rutină. Astăzi noul aduce nefericire şi insucces. Evita sa incepi proiecte noi, sau sa răspunzi imediat la o provocare. Lasă pe mâine. Sau pe „alta data”. Astazi, daca cineva iti zimbeste inseamna ca vrea să-ţi vânda ceva. Excepţiile întăresc regula!
RAC În ceea ce priveşte meseria sau profesia ta, ai multe lucruri nerezolvate şi proiecte amânate, dar astăzi ai şansa să mai rezolvi câte ceva. Totuşi, fii foarte atent şi nu pierde timpul! Vorbeşte mult, dar nu spune nimic ! Trebuie sa continui cu aceleasi metode verificate de pana acum, schimbarile repetate nu sunt privite cu ochi buni nici de oameni, nici de stele. Zi favorabilă corespondenţei, comunicării. Poate, o veste bună de la un prieten.
LEU Astăzi eşti plăcut surprins de sprijinul celor din jurul tău! Mai toţi colegii răspund "prezent!" la apelul tău pentru rezolvarea unor probleme nu prea plăcute, la serviciu, unde munceşti. Amână cu distincţie şi cu imperială bunăvoinţă orice îţi pare legat de domeniul banilor sau al poziţiei profesionale. Reflexele tale sunt bune astăzi. Totuşi, mare atenţie la posibilele accidente minore prin fier şi foc, mici tăieturi sau arsuri casnice.
FECIOARĂ Este ziua evaluărilor. Te uiţi cu ochi noi, ca şi când ai vedea oamenii şi lucrurile din jurul tău pentru prima dată. Această privire din perspectivă, obiectivă, îţi este foarte necesară! Puterea ta de concentrare pare sa-ti joace feste, asa incat este bine sa diminuezi influenta Lunii noi prin odihna, alimente naturale şi puţin sport. Astazi nu lua hotărâri importante, nu te repezi să tragi concluzii, pentru că influentele stelelor sunt inşelatoare şi confuze. Amână, dacă depinde de tine, orice întâlnire importantă sau decizie majoră.
BALANŢĂ Mai multă atenţie! Atât în ceea ce priveşte relaţiile tale sentimentale, dar şi atenţia care trebuie s-o acorzi serviciului, relaţiilor cu colegii tăi şi cu ierarhia, cu şefii sau patronii! Poţi, şi trebuie să faci mici schimbări în structurile tale, ordonează-ţi bugetul de venituri şi cheltuieli, „cash-flow”. Nu este prea devreme să începi să-ţi faci planuri de vacanţa de Crăciun, dar trebuie sa iei in consideratie cu mult realism resursele proprii. Detaliile sunt mai importante, astăzi!
SCORPION Conjunctura arată că astăzi poţi coopera foarte bine cu semnele de aer şi foc, dar mai puţin fericit cu semnele de apă şi pământ. Un semn de foc te poate ajuta, trebuie doar să-l soliciţi! Ceva se intampla in anturajul tau. O intriga, un complot, ceva – soapte in amurg şi întâlniri de cărvunari pe înserate. Este momentul sa pregăteşti contramasurile! Dacă nu cumva complotiştii se sfătuiesc în secret ce cadou sa-ţi ia de ziua ta de naştere... dar dacă nu este aşa?!
SĂGETĂTOR O zi ca cea de azi ai vrea să ai mai multe! Te simţi bine, în formă, optimist şi poţi să faci faţă uşor problemelor şi încercărilor zilnice. Zâmbeşte, vorbeşte puţin şi ascultă mai mult! Cu mai mult efort, ambiţie şi noroc o să ajungi unde iti doresti. Cumpărăturile şi achiziţiile sunt favorizate moderat ca şi „rectificările” în coşul zilnic. Seară romantică, poate acasă, poate la un spectacol. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba - rezolvarea nu stă în puterea ta. Te întrebi degeaba ce să faci. Mâine este o nouă zi, trebuie să ai încredere!
CAPRICORN E momentul unui început. Poate doar o prozaică cură de slăbire, dar poate fi şi un moment al evoluţiei spirituale. Tehnicile de supravieţuire psihică sunt absolut necesare în lumea de azi! Configuraţia planetelor iţi prezice relatii cordiale şi armonioase cu semnele de aer şi apa şi mai puţin favorabile cu zodiile de foc şi pamant. Chiar nu merită să te consumi pentru cineva care este superficial şi neserios! Mai bine du-te la cumparaturi în supermarket sau la o cafea cu prietenele, sigur, după orele de program.
VĂRSĂTOR Sunt zile când ar trebui să stai sub plapumă, cu ochii închişi şi fără să te gândeşti la nimic. Astăzi este una din acele zile, dacă poţi, urmează-mi sfatul, dacă nu, fii calm şi prudent! Stelele te sfatuiesc sa te odihnesti ceva mai mult azi, ba chiar sa rupi ziua in doua cu o siesta sud-americana, pentru ca te asteaptă un rest de săptămană agitată, densă şi prin urmare obositoare! Totuşi, prietenii te ajută, familia te sprijină, totul pare bun şi avantajat de stele. Dacă nu vrei să ieşi în oraş, poţi folosi prilejul ca să petreci o seară foarte plăcută în familie, la o cină veselă şi sănătoasă.
PEŞTI Ai avut o perioadă de relativă nehotărâre şi confuzie. Nu ştiai ce să faci! Astăzi este momentul să preiei iniţiativă, să-ţi impui punctul de vedere, drumul către interesele tale strategice! Speculatiile financiare sunt prost influenţate azi, aşa că nu este o idee prea buna să te duci la şeful tău ca să-i ceri o mărire de salariu. Nu te lua dupa cine stie ce aiureli din presă, sau de aiurea pe net, zodia ta este conservatoare şi respecta întotdeauna tradiţia. Ia lucrurile uşor şi cu mult calm. Nimeni nu-ţi vrea raul, iar pe duşmani îi doare şi pe ei capul. Analizeaza bine şi vei vedea că este o situaţie obiectivă!