Colibășanu se pregăteşte de ASCENSIUNE. Va urca pe Acoperișul Lumii pe un traseu pe care nu a mai călcat niciun om
Editura Evenimentul si Capital

Colibășanu se pregăteşte de ASCENSIUNE. Va urca pe Acoperișul Lumii pe un traseu pe care nu a mai călcat niciun om

Autor: | | 0 Comentarii | 362 Vizualizari

Alpinistul Horia Colibășanu se pregăteşte de cea mai importantă etapă a expediţiei din 2018. Sportivul timişorean este acum în tabăra de bază situată la 5.400 metri altitudine şi aşteaptă un interval de 5 zile cu prognoză de vreme bună, pentru a putea începe ascensiunea propriu-zisă pe Everest, pe un traseu nou-nouț.

În ultimele săptămâni, a parcurs de mai multe ori traseul de urcare până la 7000 de metri altitudine, l-a echipat împreună cu colegul său Peter Hámor (53) astfel încât, în urcarea finală, să aibă cât mai puţin echipament.

“Ultimele săptămâni au fost destul de grele. Am muncit enorm la echiparea traseului. Am pus peste 350 de metri de coardă ca să asigurăm porţiunile cu gheaţă, am cărat mult echipament. Suntem în base camp acum şi s-ar putea să coborâm până la 4500 de metri, să ne odihnim în aşteptarea ferestrei de vreme bună. Avem nevoie cam de cinci zile cu vreme bună pentru a putea porni”, a transmis Horia Colibăşanu.

Colibăşanu a mai adăugat că ascensiunea finală va avea loc până cel târziu în 25 mai când se termină sezonul de primăvară în Himalaya. „E important pentru noi că suntem bine, starea noastră de sănătate e bună, aclimatizarea a decurs ok, recuperarea după efort e ok, tot ce mai avem nevoie e să ţină şi vremea cu noi. Suntem cu ochii pe soare, vânt, prognoze, doar despre asta vorbim mai tot timpul”, a mai spus Horia.

Horia Colibăşanu a plecat în exediţie în 28 martie 2018, urmând să se întoarcă în 3 iunie.

În 2018, Horia Colibăşanu şi-a propus un proiect deosebit în Himalaya, la altitudine de peste 8.000 de metri, aceasta fiind cea de-a 20-a expediție din cariera sa, respectiv cea de-a 15a în Himalaya. după ec anul trecut a cucerit Everestul, mâțncând slănină și cârnați, anul acesta vrea să îl cucerească a doua oară, pe o rută nouă.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sport

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate