Horia Brenciu și Diana Munteanu, gesturi rupte din filmele de dragoste

Horia Brenciu și Diana Munteanu, gesturi rupte din filmele de dragoste

Furtună, delfini care înoată în larg, curcubeu și un apus superb. Nimic din ele nu a fost regizat, însă de toate a avut parte Horia Brenciu în timpul fi lmărilor pentru clipul piesei „Poftă de băut”, pe care o va lansa astăzi.

Cum noul single vorbește despre dragoste, clipul pentru el a fost filmat într-un loc retras, special, aflat cumva la capătul lumii, acolo unde le-ar plăcea mai tuturor îndrăgostiților să se afle atunci când beau prima sticlă de vin împreună: plaja Vadu.

„Am filmat pe ploaie, pe soare, pe nori, pe vânt și pe la prânz a apărut și curcubeul. Schimbările de vreme și de atmosferă se văd și pe imaginile finale din videoclip. Nimeni nu spera, în timpul ploii, că o să mai avem spre seară un asfințit atât de frumos. Și totuși, s-a întâmplat. Probabil că cineva, acolo sus, dansează bossa nova...” a declarat Horia Brenciu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă pe unii membri ai echipei de filmare ploaia i-a speriat, pe regizorul Iura Luncașu l-a inspirat. „Nu am temeri legate de condițiile meteo, întotdeauna am mers mână în mână cu natura. Atunci când ai o chimie cu ea poți să o folosești oricând în avantajul poveștii pe care vrei să o spui. Luna iulie nu e deloc prietenoasă la mare, faptul că a venit norul a creat exact imaginea de care aveam nevoie pentru că nu am fi avut aceeași atmosferă dacă ar fi fost o zi însorită”, a spus Iura. Inclusiv Diana Munteanu, care a plecat la filmări imediat după emisiunea „Prietenii de la 11”, s-a întrebat dacă se mai filmează clipul, din cauza ploii care nu mai contenea.

Spre surprinderea ei, ziua s-a încheiat cum nu se putea mai frumos, cu un apus de vis, pe o plajă aproape pustie. „Am dansat permanent, a fost o atmosferă foarte relaxată. De multă vreme miam propus că dacă va fi să mai trăiesc vreo nuntă, ea să aibă loc pe plajă, iar eu să fiu în picioarele goale, ca să pot dansa direct pe nisip. Toate astea mi s-au întâmplat în timpul acestor filmări, așa că pentru mine a fost perfect”, a declarat Diana.