Tribunalul Cluj a dat astăzi sentința în cazul lui Horea Uioreanu, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, arestat în 2004 pentru luare de mită.
Acesta a fost condamnat la 6 ani și 7 luni de închisoare cu executare. Timp de patru ani acesta nu va beneficia nici de anumite drepturi. De asemenea, judecătorul a cerut confiscarea de la Uiroeanu a sumei de 281.000 de lei și a sumei de 32.000 de euro, sume pe care acesta le-a fi primit drept mită de la doi oameni de afaceri.
Sentința tribunalului Cluj se referă și la omul de afaceri Vasile Pogăcean, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru dare de mită, și la omul de afaceri Ioan Bene, condamnat la 3 ani și zece luni cu executare pentru dare de mită.
Din acea sentință, Tribunalul a dispus și condamnarea lui Ioan Petre, profesor universitar și consilier județean PNL, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită și a directorului Gabriel Davidescu la 2 ani și cinci luni de închisoare cu suspendare.