Hong Kong. China se ia acum și de Londra

Hong Kong. China se ia acum și de Londra

Marea Britanie a fost somată de către China, miercuri, să „înceteze imediat orice ingerință” în treburile Hong Kongului, după ce Londra a apelat Beijingul să nu impună controversata lege de securitate națională pe teritoriul fostei colonii britanice.

Guvernul chinez nu este unul din cele care  permit dictarea politicilor lor interne, a transmis Beijingul.

„Sfătuim partea britanică să înceteze imediat orice ingerinţă în problemele Hong Kongului şi în afacerile interne ale Chinei”, a lansat, miercuri,  Zhao Lijian (foto) , purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Zhao Lijian a reacționat astfel după apelul făcut de Londra Chinei de  a nu impune legislația de securitate națională pe teritoriul autonom.

Ne puteți urmări și pe Google News

Proiectul de lege, care a primit undă verde din partea parlamentului chinez, intenționează să pedepsească activitățile separatiste, „teroriste”, subversiunea sau chiar imixtiunea străină pe teritoriu, scrie France 24.

Guvernul central nu va retrage planurile pentru legislația privind securitatea națională, a declarat, tot miercuri, șefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam.

Marea Britanie, Statele Unite, Australia și Canada și-au exprimat îngrijorarea în mod public cu privire la noua lege de securitate națională pentru Hong Kong.

Iar ministrul britanic de externe, Dominic Raab, a cerut, marți, Beijingului să renunțe la această lege.

„Mai este timp pentru China să se gândească, să reflecteze, să se îndepărteze de prăpastie şi să respecte autonomia Hong Kongului şi propriile sale obligaţii, precum şi obligaţiile sale international”, a declarat Dominic Raab.

O remarcă care a stârnit furia Beijingului. „Sfătuim partea britanică (…) să abandoneze mentalitatea sa de Război Rece, mentalitatea  colonială, să recunoască și să respecte faptul că Hong Kong a fost retrocedat Chinei”, a declarat Zhao Lijian.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat marți că va propune milioanelor de locuitori ai Hong Kongului paşapoarte şi un posibil acces la cetăţenia britanică, dacă Beijingul aplică această lege controversată.

„Multe persoane din Hong Kong se tem că modul lor de viaţă, pe care China s-a angajat să îl menţină, va fi ameninţat” de această lege, afirmă Boris Johnson într-un editorial apărut în ediţia de miercuri a publicaţiilor The London Times şi South China Morning Post, scrie Agerpres.

„Dacă China continuă şi aceste temeri se dovedesc justificate, Marea Britanie nu poate să ia la cunoştinţă cu indiferenţă şi să meargă mai departe; dimpotrivă, ne vom onora obligaţiile şi vom oferi o alternativă”, a dat asigurări premierul britanic.

Aproximativ 350.000 de persoane din Hong Kong deţin în prezent „paşaportul britanic pentru Teritoriile de peste Mări” care oferă acces fără viză în Marea Britanie pentru şederi de până la şase luni, a amintit Boris Johnson.

Circa 2.5 milioane de persoane ar putea fi eligibili pentru obţinerea acestui document care a fost eliberat locuitorilor fostei colonii britanice când insula a revenit Chinei, în 1997.

„Marea Britanie nu caută să împiedice ascensiunea Chinei” pe scena internaţională, a asigurat Boris Johnson. „Marea Britanie vrea doar ca Hong Kong să prospere în cadrul unei ţări, două sisteme”, a adăugat el.