BOMBĂ în lumea MONDENĂ de la Hollywood! Doi GIGANȚI din Cetatea Filmului s-au CĂSĂTORIT în România

BOMBĂ în lumea MONDENĂ de la Hollywood! Doi GIGANȚI din Cetatea Filmului s-au CĂSĂTORIT în România

Doi dintre cei mai apreciați actori din Cetatea Filmului au readus România în prim plan după ce actrița Winona Ryder a declarat că s-a căsătorit cu Keanu reeves în țara noastră.

Actriţa Winona Ryder, care joacă alături de Keanu Reeves în comedia romantică ''Destination Wedding'', ce va fi lansată la sfârşitul lunii august, şi-a adus aminte de un episod de la o altă filmare alături de Keanu, desfăşurată în România, pentru superproducţia "Dracula", în care a fost căsătorită religios cu acesta de un preot ortodox român, informează EW.com.

Serviciul religios a fost susţinut pentru filmările la "Dracula", dar ritualul cununiei a fost complet, iar din acest punct de vedere Keanu şi Winona sunt deja soţ şi soţie.

Cu ocazia promovării noului film în care joacă alături de Reeves, "Destination Wedding", actriţa americană a dezvăluit pentru EW că este posibil ca dragostea lor de pe marele ecran să se fi concretizat prin căsătorie fără ca ei să-şi dea seama, pentru că preotul care i-a cununat în film nu era un actor.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Noi chiar ne-am căsătorit în 'Dracula'. Nu, jur, am impresia că ne-am căsătorit în viaţa reală. În acea scenă, Francis Ford Coppola a folosit un preot român adevărat. Noi am filmat şi el a făcut tot ce trebuia făcut. Aşa că eu cred că suntem căsătoriţi", a declarat Winona Ryder.

De faţă, Reeves a intrat în jocul colegei lui şi a întrebat: "Am spus 'da'?", la care Ryder i-a confirmat. "Nu îţi aminteşti? Era de Valentine's Day".

"O, Doamne! Suntem căsătoriţi", a concluzionat apoi actorul.

"Destination Wedding", o comedie romantică în care cei doi interpretează rolurile unor invitaţi la nuntă mizantropi, intră în cinematografe pe 31 august.