Hocheist bulgar înjunghiat la discotecă

Kiril Vajarov, în vârstă de 21 de ani, portarul echipei naţionale de hochei pe gheaţă a Bulgariei, a fost înjunghiat mortal, sâmbătă, în faţa unei discoteci din Sofia. Circumstanţele acestui incident sunt încă neclare.

Potrivit presei bulgare, Vajarov a participat la sărbătorirea zilei de naştere a unui prieten, care a fost şi el ucis. O altă persoană a fost rănită grav. 

Ministerul de Interne din Bulgaria a anunţat că, în acest caz, a fost reţinut, în această dimineaţă, un suspect, care nu are antecendente penale.

În urmă cu o săptămână, Kiril Vajarov jucase ultimul meci la Campionatul Mondial, Divizia II, împotriva Mexicului.