Hizo: „Twente are prima șansă”

Viorel Hizo consideră că FC Vaslui poate face un miracol în „dubla” cu FC Twente, vicecampioana Olandei.

Viorel Hizo, antrenorul echipei FC Vaslui, crede că Twente este favorită în „dubla” din turul III preliminar al Ligii Campionilor. „E un joc greu, împotriva unei formații care joacă frecvent în cupele europene. Chiar dacă, acum doi ani, n-a impresionat în meciurile cu Steaua, lucrurile se mai schimbă în timp. Twente are prima șansă la calificare. Nu ne dăm la o parte, chiar dacă suntem în premieră în această competiție. Ne vom juca șansa”, a declarat „Dulăul”, pentru EVZ. „Acum ne-am dat jos din avion. Am schimbat două curse din Austria. Îmi pare rău că am venit, fiindcă miercuri trebuie să mergem în Germania, unde Twent are un amical cu Galatasaray. Dacă știam că o să picăm cu Twente, aș fi rămas în Austria. Știm că Twente are un amical și cu Standard Liege”, a mai spus, azi la amiază, tehnicianul.