Un cetăţean german susține că a fost lovit de către echipaje de hingheri, iar o altă persoană că i-a cealaltă că i-a fost avariată maşina de lucrătoriii ASPA. Cei doi au depus plângere la Poliție.
Surse din Poliţie au declarat, pentru Mediafax, că cetăţeanul german Viktor Gebhart şi Claudiu Dumitru, membru al Alianţei pentru Combaterea Abuzurilor, au depus plângeri la Secţia 19 Poliţie, pentru lovire şi alte violenţe, respectiv pentru distrugere.
Cei doi susţin că, împreună cu o altă persoană, cetăţean german, au supravegheat, marţi, de la ora 20.00, dintr-un autoturism Skoda Octavia, echipajele de hingheri care ridicau de pe străzi câinii fără stăpân. În jurul orei 24.00, în timp ce autoturismul era oprit pe Şoseaua Antiaeriană din Sectorul 5 al Capitalei, cei trei ar fi fost atacaţi de un grup format din aproximativ cinci, şase persoane.
Cu pumnul în faţă
Cetăţeanul german Viktor Gebhart spune că ar fi fost lovit cu pumnul în faţă de unul dintre aresori, în timp ce un altul ar fi spart cu pumnii parbrizul autoturismului în care se afla, au precizat sursele citate. Poliţiştii fac cercetări pentru tulburarea liniştii publice şi încearcă să îi identifice pe agresori.
Potrivit surselor citate, agresorii nu mergeau cu o maşină a echipajelor de hingheri şi nici nu purtau însemne din care să reiasă că sunt angajaţi ai Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor.
Mai multe incidente
În ultima perioadă au avut loc mai multe incidente între hingheri şi membri ai unor ONG-uri de protecţie a animalelor.
În urma incidentelor, reprezentanţii municipalităţii, ai ASPA, ai Poliţiei Locale şi oficialii Poliţiei şi Jandarmeriei Capitalei au stabilit, săptămâna trecută, un mod de informare şi de operare, care să le permită să intervină în cel mai scurt timp în cazul problemelor în acţiunile echipelor de hingheri.
Normele metodologice ale legii câinilor fără stăpân
Reprezentanţii instituţiilor participante au concluzionat că, deşi normele metodologice ale legii câinilor fără stăpân sunt suspendate, temeiul legii există, ceea ce înseamnă că programul de gestionare a câinilor fără stăpân se poate derula fără probleme, potrivit municipalităţii.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 20 iunie, suspendarea executării normelor de aplicare a Legii privind gestionarea câinilor fără stăpân, până la pronunţarea unei decizii definitive asupra unei cereri de anulare a actului normativ, transmite Mediafax.