Mihai Sturzu de la Hi-Q a intrat, în direct, în această dimineaţă, la Europa FM şi i-a povestit realizatorului George Zafiu cum s-a decis trupa Hi-Q să se implice în ajutorarea Mariei, fetiţa în vârstă de 5 ani, care este un caz unic în România, suferind de tirozinemie de tip I.
După un an în care niciun doctor din România nu a putut spune cu precizie de ce suferă Maria, doctorii din Franţa au reuşit să îi pună copilului diagnosticul de tirozinemie de tip I, în momentul în care fetiţa ajunsese să nu mai mănânce, să nu mai doarmă şi să nu mai meargă.
Maria trebuie să urmeze toată viaţa tratamentul care ajunge la 3000 de euro pe lună. Europa FM a demarat, cu spirijinul Evenimentul Zilei, campania de ajutorare a Mariei. Cu numai un SMS gol la numărul 848 puteţi dona 2 euro pentru a salva viaţa fetiţei.
Mihai Sturzu, de la Hi-Q, i-a mărturisit lui George Zafiu faptul că este un ascultător fidel al Europa FM şi oriunde merge ascultă "postul preferat". La Europa FM a auzit apelul pentru a o salva pe Maria şi atunci s-a gândit că trebuie să facă tot ce poate pentru a o ajuta.
Mai multe informaţii despre caz puteţi afla de pe www.maria.europafm.ro