Editura Evenimentul si Capital

Herta Müller: "În România, lumea nu prea mă place"

8528db2efe8e4aabd55589a2cb8358cc
Autor: | | 169 Comentarii | 0 Vizualizari

"A fost un noroc să plec de acolo", mărturiseşte laureata cu Nobel într-una dintre primele declaraţii de după anunţ.

„În România, lumea nu prea mă place. Poate că există unii cărora le plac cărţile mele, dar eu, ca persoană, nu le sunt foarte simpatică. Cel mai probabil se întâmplă asta pentru că eu continui să spun lucruri despre România care deranjează, dar care trebuie spuse”, declara proaspăt laureata cu Nobelul pentru Literatură, scriitoarea Herta Müller, după scurta conferinţă de presă care a avut loc la Berlin în ziua anunţării premiului. Apoi a dispărut, anunţând, prin editura sa germană, Hanser, că-şi cere scuze de la toţi cei care ar fi vrut să afle mai multe despre ea zilele acestea, zile în care doreşte să fie singură pentru a înţelege mai bine ce s-a întâmplat, şi că va reveni cu toate răspunsurile necesare. La o zi după ce a fost anunţată că a primit Premiul Nobel pentru Literatură 2009, scriitoarea Herta Müller era, deopotrivă, şi cel mai căutat dintre pământeni, şi cel mai greu de găsit dintre aceştia. Cei care au venit cu intenţia de a o felicita, simpli admiratori, oameni de cultură din România sau reprezentanţi ai instituţiilor culturale româneşti din Berlin, toţi cei care au dorit să o vadă la locuinţa ei au fost întâmpinaţi de uşile închise ale casei Hertei Müller. Mama Hertei: „Voiam să stea mai mult cu mine” Chiar şi strada pe care locuieşte scriitoarea, în cartierul Friedenau, pare a fi ieşit din timp, pustie, flancată de clădiri vechi şi de copaci, după ce numai cu o zi în urmă era aglomerată de presă şi de zeci de cititori sau curioşi. Nu au avut mai mult succes nici reprezentanţii Institutului Cultural Român de la Berlin, care au încercat să-i înmâneze personal un coş cu flori şi o scrisoare de felicitare, nici scriitoarea Nora Iuga, traducătoarea unor cărţi ale Hertei Müller, aflată zilele acestea la Berlin, care la rândul ei se întreba unde „se ascunde” noul star la literaturii universale. Doar Catarina Müller, mama Hertei, care are 84 de ani şi trăieşte tot în Berlin, a fost de găsit pentru o declaraţie. „Sunt aşa de mândră de ea şi mă bucur foarte mult că acum a reuşit!”, a spus ea. „Voiam ca Herta să rămână profesoară, ceea ce a şi fost la început. Profesia de scriitoare nu mi s-a părut atât de bună. E frumos pentru ea, dar mie, ca mamă, mi-ar fi plăcut să petreacă mai mult timp cu mine”, spune ea. „Românii nu vor să audă că nu a existat o Revoluţie” În câteva cuvinte adresate jurnaliştilor de la prestigiosul cotidian german „Sueddeutsche Zeitung” joi, după conferinţa de presă, Müller a vorbit încă o dată despre relaţia tensionată cu România, ţară în care s-a născut, dar în care nu este bine văzută, pentru că spune lucrurilor pe nume. „Corupţia e peste tot, iar asta se întâmplă pentru că fosta nomenclatură, precum şi celelalte părţi ale aparatului de stat de atunci, şi-au împărţit ţara. Acum totul este privat, dar exact în acest fel. Ei se cunosc între ei şi se deservesc reciproc. Funcţionează atât de bine acest sistem, încât nici nu-mi pot imagina cum şi prin ce s-ar putea schimba această stare de fapt. Iar situaţia este atât de stabilă, încât pare una firească. Românii nu vor să audă asta. De altfel, românii nu vor să audă nici că nu a existat nicio revoluţie”, a spus noua laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, citată de „Sueddeutsche Zeitung” . „Am plecat prea târziu, eram de mult dărâmată” Nici felul în care românii (probabil scriitoarea se referea la intelectualii români) reacţionează la aspectele pe care ea le acuză nu pare îndreptăţit în ochii autoarei. „Mereu se fac asemenea remarci, mai toţi spun că nu înţeleg nimic din toate acestea, că eu am plecat din România şi că din cauza asta ar trebui să îmi ţin gura. Nu vor să vorbesc ţara de rău şi mă acuză că o fac”, continuă Müller. „Şi aici, în Germania, patria este acel ceva pe care nu-l suportăm, dar care nu îl lasă pe om total liber, se ţine, totuşi, de el. În România, însă, se vrea doar un singur lucru. Bineînţeles şi minoritatea germană vrea la fel, ea vrea doar literatură despre patrie, patriotică, chiar dacă trăiesc aici, în Germania. Cu cât trăiesc mai mult aici, cu atât devine mai important vechiul mecanism, cu atât mai mult va fi deformat ceea ce a fost. Tot ce a fost, a fost frumos. De la distanţă devine totul roz bonbon”, spune autoarea. „După aceea nu mi-am mai făcut atâtea gânduri, nu gânduri sentimentale, ştiam de ce am plecat. Au existat cauze, iar eu nu am reuşit să cred, nici retrospectiv, că a fost o nenorocire. A fost un noroc să plec de acolo. Am plecat mult prea târziu, eram deja de prea mult timp dărâmată. Asta a fost problema şi nu că am plecat”, spune Müller care a părăsit România la 30 de ani, în 1987, stabilindu-se în Berlinul de Vest. CRITICI Ultimul roman, cartea lunii în Germania Traian Danciu, din Berlin Ultimul roman al Hertei Müller, „Atemschaukel” (o traducere posibilă ar fi „Leagănul Respiraţiei”), apărut pe piaţă în urmă cu două luni, a jucat, după părerea multor critici literari, un rol important în decizia Comitetului Nobel. „Atemschaukel”, încă nepublicat în limba română, este considerat, de cea mai mare parte a criticii germane, drept „o operă a secolului”, iar presa se întrecea deja, în avanpremiera apariţiei sale, în cuvinte de apreciere. Romanul, declarat „cartea lunii septembrie”, a fost nominalizat şi la unul dintre cele mai importante premii germane, Deutschen Buchandelspreis, care va fi decernat săptămâ na viitoare, la Târgul de Carte de la Frankfurt. Autoarea, distinsă a cum cu cel mai important premiu literar din lume, nu va mai avea nevoie de cel german pentru a-şi asigura vânzările, distincţia fiind considerată în Germania drept un „garant” al succesului comercial. Umbrele din lagăre O parte a criticii vede în frumuseţea limbajului poetic singura posibilitate a autoarei de a descrie ororile din poveste, cu efectul de distanţă-apropiere necesar. Romanul e construit din 64 de capitole şi renunţă la un fir epic în favoarea unor imagini care se leagă între ele, precum într-un album ale cărui exponate urmăresc aceaşi tematică, repetând anumite motive. În cazul cărţii acesteia sunt obsesii strămutate în cuvinte. Foamea, teama sau frigul, via ţa unor oameni transformaţi de lagărul de muncă în umbre care îşi duc traiul inuman între amintirea unei vieţi şi moarte. Deportarea germanilor Personajul principal al romanului, tânărul Leopold Auberg, născut la Sibiu, minoritar german şi homosexual, este deportat în trun lagăr de muncă din Ucraina împreună cu alţi 500 de etnici germani, dar şi cu un român şi un evreu rătăciţi printre cei pedepsiţi pentru „culpă colectivă”. Chiar dacă Leopold este o persoană fictivă, lagărele din păcate nu sunt şi nici deportările din rândurile populaţiei germane din Ardeal şi Banat. Toţi reprezentanţii minorităţii germane cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani, femei şi bărbaţi, au fost acuzaţi de a fi colaborat, fără excepţii, cu trupele fasciste germane şi deportaţi, în urma unui ordin venit din partea lui Stalin, la aşanumita „muncă de reconstrucţie”, prin care ei trebuiau să-şi recupereze greşeala faţă de victimele nazismului. Românii au uitat în scurt timp că România însăşi a avut un regim fascist, că s-au făcut vinovaţi de crime în timpul guvernării lui Ion Antonescu, executând ordinul sovietic începând cu 1945. Leopold povesteşte din perspectiva lui de astăzi, cea a unui sexagenar, despre cele trăite sau „murite” în cei cinci ani de lagăr. „Am simţit frica” Tema „represiunii colective” a preocupat-o pe Herta Müller toată viaţa. După cum scrie chiar ea în postfaţa cărţii. „Şi mama mea a fost supusă la cinci ani de lagăr de muncă. Subiectul deportării a fost mereu un tabu, deoarece el amintea de trecutul fascist al României. Doar în familie şi cu cei de încredere, care fuseseră şi ei de portaţi, s-a vorbit despre anii in ternării în lagăr. Şi atunci doar in sinuat. Aceste discuţii fugare mi-au însoţit copilăria. Nu le-am înţeles conţinutul, dar am simţit frica”, mărturiseşte Müller. În 2001, scriitoarea a început să înregistreze interviuri cu foşti deportaţi din satul său natal şi intenţiona să scrie şi despre poetul Oskar Pastior, născut la Sibiu. Pastior s-a oferit să-i povestească amintirile sale şi să scrie cartea împreună. Fundaţia Robert Bosch a finanţat o călătorie a celor doi autori în locurile unde s-au aflat lagărele de muncă silnică. Pastior a murit însă în 2006, iar Müller a decis să scrie singură cartea, folosindu- se de notiţele luate în timpul discuţiilor cu Pastior. ARHIVA CNSAS Notele Securităţii În 1987, anul în care Herta Muller decisese să emigreze în Germania împreună cu soţul ei, Richard Wagner, şi cu William Totok – toţi activi în Aktionsgruppe Banat –, Securitatea pregătea un plan de acţiune. „Cărţile dv. ar trebui arse şi dv. aruncată în închisoare. Rămâneţi unde sunteţi, în Germania nu e loc pentru dv.”, scriau securiştii pe cărţi poştale trimise Hertei Muller, aparent din partea unor bănăţeni emigraţi. Documentul, parte din dosarul de urmărire informativă scos din arhiva CNSAS în 2008, a fost postat de eseistul Wiliam Totok pe blogul său. „Herta Muller a redactat şi prezentat lucrări tendenţioase, denaturând realităţile economice şi sociale din ţara noastră, mai ales din mediul rural, cât şi la adresa conducerii de partid”, scria un ofiţer în 1983. Securistul făcuse şi o cronică a romanului ei de debut „Niederungen” („Depresiuni”), cenzurat în 1982, cu concluzia: „Critică şi iar critică, o critică atât de distructivă, încât te întrebi ce rost au aceste texte??”. (Florentina Ciuverca) VÂNZĂRI Efectul Nobel: începe bătălia în librării Florentina Ciuverca La câteva ore după ce secretarul Academiei Suedeze, Peter Englund, a pronunţat numele Herta Müller, cărţile autoarei au început să dispară din librăriile din Germania. În cele româneşti, au apărut primii clienţi cu întrebarea: „Aveţi cărţi de Herta Müller? Orice”. Orice titlu, pentru că şi în Germania, şi în România numele pare să le spună la fel de puţin cititorilor. În Statele Unite, nedumerirea e totală: „Herta Who?” („Herta cine?”), titrează maliţios publicaţia „Entertainment Weekly”, în timp ce „The New York Times” precizează că doar patru dintre cărţile ei au fost traduse până acum în limba engleză. Aproape de Dan Brown Pe internet, vânzările au crescut într-un ritm uluitor. Ultima ei carte, „Atemschaukel”, nu se afla până ieri-dimineaţă, în pofida criticilor favorabile, printre primele 100 de cărţi în topul vânzărilor pe portalul Amazon, însă în câteva ore a ajuns pe locul trei, fiind depăşită doar de autorii Dan Brown şi Frank Schaetzing. Joi seara, după ce toate posturile şi ziarele din Germania şi, probabil, din întreaga lume menţionaseră numele scriitoarei din Banat, unul dintre crainicii ştirilor principale ale postului german ZDF a recunoscut că primul lucru pe care l-a făcut după anunţul Comitetului Nobel a fost să bată drumul până la prima librărie pentru o carte de Herta Müller. „Nu ştiam ce scrie”, a spus crainicul. Volume la 4,99 lei În România, toate cărţile ei au fost publicate cu cel puţin trei ani în urmă şi se găsesc cu greu în librării. Câteva exemplare rătăcite din „Animalul inimii” (2006), „Este sau nu este Ion” (2005), „Regele se-nclină şi ucide” (2005) - toate apărute la Polirom - sau „În coc locuieşte o damă” (Vinea, 2005) s-au găsit prin librăriile din ţară la preţ redus, de 4,99 lei. Puţine şanse să dea cineva de un exemplar din volumul „Încă de pe atunci Vulpea era Vînătorul”, publicat de Univers în 1995. „Imediat după aflarea veştii, lumea a început să întrebe în librării de Herta Müller. Amuzant e că nu întrebau de o anumită carte, ci de cărţi, în general: «Aveţi cărţi de Herta Müller?». Mulţi dintre cititorii români aud abia acum de ea”, spune Flaviu Pastor, manager de comunicare Diverta. În magazinele Diverta şi Cărtureşti nu mai există niciun exemplar din cărţile ei, nici în depozite, nici în librării. „Aşteptăm o reeditare a cărţilor la Editura Polirom, pentru că sigur vor fi cereri”, a adăugat Alina Jijău, PR Cărtureşti. La Timişoara, volumele la promoţie s-au epuizat imediat după anunţul Comitetului Nobel, iar cele noi comandate la Polirom vor reveni, brusc, la preţul iniţial. „Azi-dimineaţă (n.r. - ieri) tocmai am comandat din fiecare titlu, însă, se pare, pe unul dintre ele nu-l mai au. Pe de altă parte, am aflat şi că, de acum, cărţile nu vor mai fi la ofertă, la 4,99 de lei bucata, ci revin la preţul cu care au intrat în vânzare la data publicării”, a declarat Sorin Răzvan Gîscă, managerul Librăriei Cartea de Nisip, din Timişoara. Astfel, „Animalul inimii” va costa 22,95 lei, iar „Este sau nu este Ion” - 32,95 de lei. Polirom începe să reediteze În zilele următoare, Editura Polirom va retipări cele trei titluri din portofoliu în tranşe succesive de câte 2.000 de exemplare. „Au venit foarte multe comenzi prin internet pe site-ul nostru şi multe librării au comandat astăzi-dimineaţă (n.r. - ieri) cantităţi suplimentare”, a precizat Silviu Lupescu, directorul editurii, subliniind că în depozitele editurii şi în librăriile din ţară se mai află în jur de 400 de exemplare disponibile. Iniţial, cărţile de proză, „Animalul inimii” şi „Regele se-nclină şi ucide”, au fost tipărite în câte 2.000 de exemplare, iar cea de versuri (singura scrisă în limba română), „Este sau nu este Ion”, în 1500. (Au contribuit Traian Danciu, Simona Chiţan, Georgeta Petrovici). CITIŢI ŞI: DEZBATERE EVZ: Câţi români au citit-o pe Herta Müller?

Rezultatele OFICIALE la Evaluarea Nationala! Surpriza pentru toti elevii! Ce note s-au obtinut!

Pagina 1 din 2


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI