Mediocra viaţă politică din România a fost zguduită în ultimele zile de exerciţiile de dat în stambă ale celor trei aşa-zişi candidaţi la funcţia de premier (deşi nu există niciun concurs de profil).
De ce atâta tevatură? Partidele politice din România sunt încă prizoniere ale nevoii de locomotivă. Nu contează că alegerile de la sfârşitul toamnei vor fi totuşi uninominale - cel puţin în sensul că oamenii din fiecare colegiu vor şti precis cine este deputatul care îi reprezintă în parlament. În lipsa clasicului candidat la preşedinţie, care avea şi rolul de „a trage“ în sus partidul şi în lipsa „tandemului“ s-a recurs la o găselniţă: candidatul la funcţia de premier. Ce înseamnă, în realitate, că Stolojan sau Geoană sau Tăriceanu sunt candidaţii partidelor lor la şefia viitorului guvern? Înseamnă, cel mult, o promisiune făcută respectivului că va conduce guvernul dacă partidul său va câştiga zdrobitor alegerile şi va fi pus în situaţia de a face singur guvernul. Ceea ce nu e cazul.
În legătură cu candidatura lui Călin Popescu-Tăriceanu, se pot spune doar două lucruri simple. Unu, că vorbim despre o candidatură certă şi fără echivoc. Chiar dacă ar avea oameni mai buni, liberalii nu pot propune în acest moment un alt premier decât pe cel în funcţie, care e şi lider al partidului. Şi doi, e o candidatură ruptă de realitate: oricât de fabuloasă ar fi creşterea PIB-ului în primele şase luni ale ultimului an de guvernare liberală, sunt şanse minime ca PNL să conducă şi următorul executiv.
Că Mircea Geoană se vrea premier ştim de multă vreme. S-a vrut şi primar general, s-a vrut şi preşedinte. A devenit lider al PSD ca urmare a unui compromis. Acum miza e mare, iar Geoană are şanse să iasă pe locul al doilea, chiar dacă va alerga de unul singur. Dar sunt semne că el nu va pleca din congresul extraordinar de la sfârşitul lunii cu mult visata nominalizare care oricum nu înseamnă nimic. Sunt alţi rechini ceva mai mari şi mai tari cu care PSD poate defila pentru a transmite mesajul că partidul recuperează tot. Cât despre Geoană, i s-ar putea promite că se va bate cu Traian Băsescu pentru Palatul Cotroceni (iar cei care-i vor promite asta vor râde copios apoi).
Cazul Theodor Stolojan e cel mai simpatic. Premierul potenţial a vrut să arate că poate fi premierul potent. Aşa că şi-a arătat pectoralii la televizor. Sunt sănătos, fac baie în Marea Neagră şi voi fi premierul-atletic. Aţi observat cum, ieşind din mare, potenţialul premier clăpăia din sandale? Din păcate pentru el, secvenţa cu Stolojan în chiloţi de baie e 1) caraghioasă şi 2) seamănă grozav cu alta, din urmă cu patru ani - Năstase dând (electoral) la coasă.
Dintre toţi „candidaţii“ la Palatul Victoriei, Theodor Stolojan este singurul care are de-a face cu o competiţie deschisă pentru nominalizare. Aici ar trebui folosit un asterisc: respectiva competiţie va fi arbitrată de Traian Băsescu, oricât de mult vrea Emil Boc să salveze aparenţele. Meciul se joacă, iar Stolojan are doi adversari redutabili, ambii din aripa PD, ambii „meseriaşi“, ambii activi şi ambii cu grijă să nu pozeze în sandale: Adrian Videanu şi Vasile Blaga. Şi mai are un adversar: este una dintre cele trei piedici în calea alianţei PNL-PDL (alături de Traian Băsescu şi Călin Popescu-Tăriceanu).