Calin Hera: "Partide de buzunar ar putea primi, in schimbul voturilor - putine, dar decisive - , pozitii importante in guvern".
Batalia care se duce in aceste zile pentru stabilirea agendei publice anunta un meci interesant. Presedintele Traian Basescu mizeaza pe dezbaterile legate de modificarea Constitutiei. Subiect cu priza la public.
In plus, Traian Basescu s-ar putea alege cu un regim prezidential in cazul unui probabil nou mandat. PSD mizeaza pe dezbaterile despre pensii, tema pentru care ameninta ca pregateste, la o adica, o motiune.
Pensionarii sunt in target si, aparent, usor de amagit. Exista insa un risc: tot mai multi romani detin detectoare de demagogie. O tema fasaita a lansat si PC: obligativitatea cunoasterii limbii romane. Fortarile nationaliste sunt insa la apus in Romania, iar tema PC n-a prins defel.
In fine, PNL vine cu o surpriza: coborarea pragului electoral pana la 2%. Trebuie sa recunoastem, subiectul are potential. Asa, pentru deschiderea discutiei, se ridica doua intrebari: de ce se leaga liberalii de o asemenea propunere si ce ar insemna adoptarea ei?
Sa ne amintim. In 1990, in Duminica Orbului, intarea in parlament a fost „la liber” pentru ca FSN-ul lui Ion Iliescu dorea sa arate ca e pluralism politic; in plus, controla o sumedenie de partide mici (printre care, eventual, partidele istorice, de forta, puteau foarte bine sa se piarda).
In 1992 a fost prima oara cand am avut un prag, de 3%, iar in 2000, 5a%. Deja, partidele mari capatau o droaie de locuri in parlament prin redistribuirea voturilor de la cele de sub prag.
Asadar, ce urmaresc acum liberalii? Sunt ei ingrijorati ca nu vor prinde 5% sau, mai degraba, e vorba de ingrijorarea partenerilor lor? E greu de crezut ca PNL nu ar prinde 5%, oricat de mult i-ar considera „colegii” de viata politica tapi ispasitori perfecti (pentru orice).
In schimb, partenerii de guvernare, cei din UDMR, au mari probleme, o spun toate sondajele. Scandalurile de coruptie in care sunt implicati liderii Uniunii si ascensiunea politica a rivalilor din UCM impart, inevitabil, electoratul maghiar (care oricum nu are de oferit, in total, mai mult de 6% din voturi).
Coborarea pragului este, in acelasi timp, o necesitate pentru partenerii PNL din Polul de dreapta. Pentru AP exista, e drept, si varianta fuziunii cu PNL. Pentru taranisti (cotati in sondaje la 2-2,5%), care nu iau in calcul fuziunea, e nevoie insa de un prag abordabil.
Iar Polul de dreapta, daca s-ar prezenta astfel in alegeri, ar fi avantajat de un prag mic, la care sa se adauge un procent pentru fiecare Componenta a aliantei.
Taranistii stiu foarte bine aceasta aritmetica, s-au fript astfel in 2000. Fireste, PNL discuta despre 2% ca sa aiba marja de negociere; probabil ca liberalii (si aliatii lor) se vor multumi cu 3% si, daca planul va functiona, se vor alege cu prieteni politici indatorati.
Daca liberalii vor reusi sa-i convinga pe cei din PSD sa accepte coborarea pragului, noul parlament va fi mai faramitat. In loc de cinci forte politice puternice, am putea avea cel putin opt (PD, PSD, PNL, PRM, PNG, PLD, UDMR, PNTCD) si, cu noroc, PC, PIN si vreo formatiune ecologista.
Teoretic, ar fi reprezentati mai multi romani (un prag mic inseamna reprezentativitate mai mare). Ca efect previzibil important: negocierile pentru formarea majoritatii parlamentare ar fi mult mai complicate si s-ar putea ajunge ca un partid de buzunar sa primeasca in schimbul voturilor sale, putine dar decisive, pozitii importante in guvern (vezi „solutia imorala” PC 2005. Ar fi interesant, dar nu tocmai eficient.